ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4231/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4231/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 11 februarie 2011 sub nr. 6974/63/2011, contestatorul S.I.
a chemat în judecată pe pârâta CASA DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE BUCUREȘTI, solicitând anularea deciziei de pensie nr. 44547 din 31 decembrie 2010, emisă de intimată, menținerea drepturilor sale de pensie stabilite conform deciziei nr. 083072 din 29 februarie 2008, plata sumelor de bani reținute urmare a recalculării, precum și dobânda legală aferentă calculată de la data de 01 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a deciziei nr. 083072 din 29 februarie 2008. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că decizia nr. 44547 din 31 decembrie 2010 emisă de intimată este nelegală și netemeinică, că a fost pensionat prin decizia nr. 083072 din 29 februarie 2008 fiind beneficiar al pensiei militare de stat în baza prevederilor Legii nr. 164/2001.
Reclamantul a precizat că diminuarea pensiei i s-a făcut cu încălcarea dreptului de proprietate, așa cum este reglementat în art. 1 al Protocolului nr. 1 din C.E.D.O., în art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și în art. 44 din Constituția României, a principiului neretroactivității legii - art. 15 alin. (2) din Constituția României și a principiului care statuează interzicerea discriminării - art. 14 din C.E.D.O. și că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în sensul că dreptul la pensie este asimilat dreptului de proprietate. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat.
1. Prin sentința nr. 4833/2011 din 01 aprilie 2011 Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând următoarele: În cazul conflictelor de asigurări sociale, cum este și cel de față, competența teritorială este prevăzută în art. 155 și art. 156 din Legea nr. 19/2000. În prezenta cauză, reclamantul contestă modul de recalculare a drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr. 45547 din 31 octombrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
În lipsa unor prevederi exprese în Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat și în Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, instanța a constatat că se aplică regulile de competență teritorială cuprinse în art. 154, art. 155 și art. 156 din Legea nr. 19/2000, lege cadru în materia asigurărilor sociale. În conformitate cu dispozițiile art. 156 din Legea 19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul. În speță, acțiunea nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S.
sau a casei teritoriale de pensii, ci împotriva MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE astfel încât competența teritorială revine instanței în a cărei rază teritorială își are sediul pârâtul, așa cum prevede art. 156, teza a II a din Legea nr. 19/2000. În aceste condiții, având în vedere că sediul pârâtei este în București, instanța a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. 2. La rândul său, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 8130 din 28 septembrie 2011 a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
În considerentele hotărârii s-a arătat că Legea nr. 263/2010, a intrat în vigoare în luna ianuarie 2011, iar prin art. 196 din această lege au fost abrogate atât Legea nr. 19/2000 cât și Legea nr. 164/2001. Potrivit art. 725 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică în momentul intrării ei în vigoare, iar prin art. 154 din Legea nr. 263/2010, s-a stabilit competența de soluționare a cauzelor ce au ca obiect contestațiile formulate împotriva deciziilor emise de C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale în favoarea instanțelor în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.
Normele de competență fiind de imediată aplicare și având în vedere faptul că reclamantul își are domiciliul în județul Dolj, că la data introducerii acțiunii erau în vigoare prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010 s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și cauza a fost înaintată instanței supreme spre competență soluționare. 3. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență ivit între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a soluționa pricina, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc.
civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale pentru următoarele considerente: În cauză, reclamantul S.I. a investit instanța cu o cerere prin care solicită anularea deciziei 44547 din 31 decembrie 2010, privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Este de necontestat că decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare se solicită a fost emisă la data de 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010 și că cererea de anulare a fost formulată la data de 11 februarie 2011, în contradictoriu cu CASA DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE BUCUREȘTI și a fost depusă la instanța de la domiciliul reclamantului pensionar, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.
Prin art. 196 din Legea nr. 263/2010 a fost abrogată expres Legea 19/2000 care făcea trimitere la prevederile Legii nr. 119/2010 în baza căreia a fost emisă decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat. Este de reținut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent devenit art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor formulate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale sunt de competența instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Având în vedere că în speța de față competența teritorială este determinată de domiciliul reclamantului, care se află în Craiova, județul Dolj, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că Tribunalul Dolj este competent teritorial în soluționarea cauzei.
În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cererii formulată de reclamantul S.I. în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.