ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1927/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe data

de 2 iunie 2002 la Curtea de Apel Bacău, reclamantul B.I. a solicitat anularea

Ordinului nr. II/02981 din 31 octombrie 1994, emis de Ministerul de Interne,

prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, cu gradul de maior.

Instanța învestită, prin sentința

civilă nr. 90 din 10 septembrie 2002, a respins ca tardiv formulată, cererea

introdusă, constatând că trecerea în rezervă a avut loc pe baza ordinului emis

în anul 1994, iar memoriile prin care s-a plâns de această măsură pe cale administrativă,

au fost făcute în același an.

Sentința a fost recurată de

reclamant.

Prin motivele de casare dezvoltate

în scris, recurentul a susținut, în esență, că pârâtul nu a răspuns la ultimul

memoriu depus, în anul 2002, după care el a acționat pe calea contenciosului

administrativ.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

5 din Legea nr. 29/1990, înainte de a cere tribunalului anularea actului sau

obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru

apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat

actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2),

autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30

de zile de la aceasta.

În cazul în care cel care se

consideră vătămat, nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, el poate

sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției.

Dacă cel care se consideră vătămat

în dreptul său s-a adresat cu reclamație, și autorității administrative

ierarhic superioare celei care a emis actul, termenul de 30 de zile, prevăzut

în alineatul precedent, se calculează de la comunicarea de către acea

autoritate, a soluției date reclamației.

Potrivit ultimului alineat al

articolului menționat, în toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu

se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului

administrativ, a cărui anulare se cere.

În speță, așa cum corect a reținut

prima instanță, ordinul de trecere în rezervă a reclamantului a fost dat la 31

octombrie 1994, dată după care au încetat raporturile specifice de serviciu,

respectiv dreptul la soldă, fiind urmat, printre altele și de evacuarea sa din

locuința de serviciu, ocupată de un alt cadru militar.

De altfel, reclamantul s-a plâns

împotriva măsurii luate organului superior ierarhic, prin două „memorii”,

adresate în noiembrie și respectiv decembrie, 1944, astfel cum a recunoscut și

prin nota depusă în instanța de fond.

Prin urmare, termenul cel mai

îndepărtat care poate opera în cauză în favoarea recurentului, este depășit.

Faptul că acesta a făcut un nou

memoriu administrativ în anul 2002, nu este de natură să reactiveze termenul de

un an prevăzut de art. 5 alin. final, care este un termen de decădere.

Față de considerentele expuse,

urmează a se constata că motivul de casare nu este întemeiat și în consecință,

soluția pronunțată de prima instanță fiind legală, a se respinge recursul

declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.I.,

împotriva sentinței nr. 90 din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel Bacău,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 mai 2003.