Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
18484/325/2008
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
7 decembrie 2010

Decizia nr. 5421/2010 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 18484/325/2008 — recurs împotriva deciziei nr. 411/2010 a Curții de Apel Timișoara

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin Decizia nr. 411 din 18 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de D.G. împotriva Deciziei nr. 1741/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș. Astfel, instanța învestită cu soluționarea recursului declarat de reclamantul D.G. a constatat că cererea de recurs este inadmisibilă, întrucât prin decizia supusă recursului a fost soluționat, de altfel, recursul declarat împotriva Sentinței nr. 7366 din 13 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 18484/325/2008, iar dispozițiile art. 299 C. proc. civ. reglementează principiul unicității recursului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de recurs ca netemeinică și nelegală.

Înalta Curte sesizată cu cererea de recurs de față și procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În conformitate cu dispozițiile C. proc. civ., în prezent sunt instituționalizate mai multe căi de atac a hotărârilor judecătorești, și anume, apelul, recursul, contestația în anulare, revizuirea și recursul în interesul legii. C. proc. civ.

reglementează în Titlul V - Capitolul I, recursul (art. 299 - 316), cale extraordinară de atac, iar în art. 299 se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului. Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, a constatat că hotărârea atacată cu recurs este irevocabilă, conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., iar recursul este inadmisibil întrucât a fost formulat împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs. Din coroborarea dispozițiilor art. 377 alin. (2) și art. 299 C. proc.

civ. rezultă că în sistemul român de jurisdicție este statuat principiul unicității recursului, motiv pentru care recursul de față va fi respins ca inadmisibil.

DECIDE Respinge recursul formulat de D.G. împotriva Deciziei nr. 411 din 18 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.