ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5701/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 697 din 14 mai 2010, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârât și pe fond a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamanților, reținând următoarele: Potrivit deciziei nr. LIII (53) pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 4 iunie 2007, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. S-a reținut că reclamanții au promovat acțiunea având ca obiect terenul în suprafață de 160 m.p., expropriat în baza Decretului nr. 287/1989, la data de 7 iulie 2009, cu mult după intrarea în vigoare a actului normativ menționat anterior și cum art. 329 alin. (3) C. proc.

civ. consacră în mod expres caracterul obligatoriu al deciziilor date în interesul legii în ceea ce privește dezlegarea dată problemelor de drept judecate, tribunalul a apreciat că apărarea reclamanților în sensul admisibilității acțiunii acestora (întrucât excepția nu a fost invocată de către pârât prin întâmpinare, ci susținută oral de reprezentantul acestuia) nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât deși excepția inadmisibilității acțiunii nu a fost invocată de pârât prin întâmpinare, aceasta este o excepție de ordine publică, ce poate fi invocată oricând, chiar de către instanță din oficiu. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții M.E. și M.C., iar prin decizia civilă nr. 193 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, s-a respins ca nefondat apelul.

S-a reținut că sunt incidente dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. 53 din 4 iunie 2007 dată în recurs în interesul legii de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului în condițiile în care Legea nr. 33/1994 este o lege specială în materia exproprierii și ca atare are prioritate față de Legea nr. 10/2001. Ca atare, susțin reclamanții, instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte, reține că recursul este nefondat. Imobilul din litigiu a fost expropriat în baza decretului de expropriere din 20 noiembrie 1989. Acțiunea a fost înaintată la data de 7 iulie 2009 solicitându-se retrocedarea terenului expropriat în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994. Or, față de această situație, sunt incidente dispozițiile deciziei nr. 53 din 4 iunie 2007 dată în recurs în interesul legii de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, prin decizia nr. 53 din 4 iunie 2007, dată în recurs în interesul legii de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că „aceste dispoziții nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 — 22 decembrie 1989 introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001". Or, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată prin deciziile date în recurs în interesul legii problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe. Or, în condițiile în care imobilul obiect al prezentului litigiu a fost expropriat în perioada de referință 6 martie 1945 — 22 decembrie 1989 nu sunt incidente dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

De altfel, este de reținut că din moment ce a fost adoptată Legea nr. 10/2001 având tocmai caracterul unei legi speciale ce reglementează toate situațiile ce privesc restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 au rămas fără aplicare în cazul acțiunilor având ca obiect asemenea imobile, dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Din perspectiva celor expuse, susținerile recurenților sunt nefondate și întrucât nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.E. și M.C. împotriva deciziei nr. 193 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2011.