ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 415/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 836 din 30 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamanții S.T. și S.C.V. în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Ploiești, Consiliul Local Ploiești și Municipiul Ploiești prin Primar ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Conform actului de partaj de ascendent din 23 ianuarie 1948, proceselor - verbale din 1952 și declarațiilor de impunere aflate la dosar, reclamanta și soțul acesteia Săvescu Nicolae, în prezent decedat, au dobândit în timpul vieții un imobil situat în Ploiești, str. D. având un teren de 6.320 m.p.

și o construcție, expropriate prin Decretul nr. 280/1983. Imobilele în litigiu, compuse din parcelele de teren de 31 m.p., 2.935 m.p., și 188 m.p. nu se află în posesia reclamanților, fiind expropriate efectiv, împreună cu întreaga suprafață de 5.682 m.p., de către stat, în scopul sistematizării și edificării unor blocuri de locuințe, ceea ce înseamnă că imobilul a fost utilizat în termenul de un an de la data exproprierii, caz în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 33/1994, pentru a se dispune retrocedarea parcelelor de teren în litigiu. A mai susținut prima instanță că reclamanții aveau posibilitatea să-și valorifice drepturile pe calea Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții criticând-o prin aceea că, instanța de fond a dat o interpretare proprie dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, deoarece legea nu prevede decât faptul ca terenul să nu fi fost utilizat pentru scopul pentru care a fost expropriat, situație ce se regăsește în speța de față. Au mai arătat că nu au uzat de Legea nr. 10/2001, însă în permanență au solicitat terenul în litigiu. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 30 din 18 februarie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți reținând în considerentele hotărârii următoarele argumente în justificarea soluției adoptate.

Acțiunea a fost introdusă pe rolul Tribunalului Prahova la data de 4 decembrie 2006 și viza un imobil expropriat în baza Decretului nr. 280/1983. Or, potrivit Deciziei nr. 53/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secții unite, într-un recurs în interesul legii, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că aceste dispoziții nu se aplică acțiunilor având ca obiect imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. În speța pendinte, atât în fața primei instanțe, cât și prin motivele de apel, reclamanții au arătat că nu au uzat de procedura Legii nr. 10/2001.

A mai reținut curtea de apel că nu pot face obiect de analiză criticile vizând împrejurarea că terenul expropriat nu a fost utilizat ani de zile de către stat și nici nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică, iar instanța de fond a recunoscut caracterul profund abuziv al Decretului nr. 280/1983. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții S.T. și S.C.V., reiterând aceleași critici formulate ca și în apel, respectiv, utilitatea publică pentru care terenul în litigiu a fost expropriat nu a fost atinsă în totalitate și parte din acest teren este și astăzi liber fiind identificat de expertul topometru pe schița de plan în culoare roșie și anume S 2 = 31 m.p.; S 4 = 2935 m.p.

și 706 m.p. = S 5 (hașurat cu verde). A mai susținut că, de la data exproprierii (anul 1983) și până în prezent nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică pentru terenul rămas liber, iar instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994. În raport cu cele expuse, recurenții - reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză va fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: În speța supusă analizei, imobilul în litigiu - construcții și teren - a fost expropriat prin Decretul nr. 180/1983, anterior datei de 22 decembrie 1989 prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Pentru a obține restituirea în natură a terenului sau alte măsuri reparatorii, recurenții - reclamanți aveau deschisă calea procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001. Invocând caracterul abuziv al exproprierii, reclamanții au formulat la data de 4 decembrie 2006 o acțiune în revendicare a imobilului - teren și construcții, întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 34/1994. O astfel de acțiune nu mai poate fi însă soluționată în procedura Legii nr. 33/1994, întrucât regimul juridic al imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost reglementat printr-o lege specială, respectiv Legea nr. 10/2001, astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr. 53/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, într-un recurs în interesul legii.

Dezlegările date problemelor de drept prin deciziile pronunțate în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt obligatorii pentru toate instanțele judecătorești, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții S.T. și S.C.V. împotriva deciziei civile nr. 30 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2012.