ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 415/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 836 din 30 mai 2007

pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, a fost respinsă acțiunea

precizată formulată de reclamanții S.T. și S.C.V. în contradictoriu cu pârâții

Primăria Municipiului Ploiești, Consiliul Local Ploiești și Municipiul Ploiești

prin Primar ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Conform actului de

partaj de ascendent din 23 ianuarie 1948, proceselor - verbale din 1952 și

declarațiilor de impunere aflate la dosar, reclamanta și soțul acesteia Săvescu

Nicolae, în prezent decedat, au dobândit în timpul vieții un imobil situat în

Ploiești, str. D. având un teren de 6.320 m.p. și o construcție, expropriate

prin Decretul nr. 280/1983.

Imobilele în litigiu,

compuse din parcelele de teren de 31 m.p., 2.935 m.p., și 188 m.p. nu se află

în posesia reclamanților, fiind expropriate efectiv, împreună cu întreaga

suprafață de 5.682 m.p., de către stat, în scopul sistematizării și edificării

unor blocuri de locuințe, ceea ce înseamnă că imobilul a fost utilizat în termenul

de un an de la data exproprierii, caz în care nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de Legea nr. 33/1994, pentru a se dispune retrocedarea parcelelor de

teren în litigiu.

A mai susținut prima

instanță că reclamanții aveau posibilitatea să-și valorifice drepturile pe

calea Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții criticând-o prin aceea că, instanța de

fond a dat o interpretare proprie dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994,

deoarece legea nu prevede decât faptul ca terenul să nu fi fost utilizat pentru

scopul pentru care a fost expropriat, situație ce se regăsește în speța de

față.

Au mai arătat că nu

au uzat de Legea nr. 10/2001, însă în permanență au solicitat terenul în

litigiu.

Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr.

30 din 18 februarie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți

reținând în considerentele hotărârii următoarele argumente în justificarea

soluției adoptate.

Acțiunea a fost introdusă

pe rolul Tribunalului Prahova la data de 4 decembrie 2006 și viza un imobil

expropriat în baza Decretului nr. 280/1983.

Or, potrivit Deciziei

nr. 53/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secții unite,

într-un recurs în interesul legii, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în

sensul că aceste dispoziții nu se aplică acțiunilor având ca obiect imobilele

expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În speța pendinte,

atât în fața primei instanțe, cât și prin motivele de apel, reclamanții au

arătat că nu au uzat de procedura Legii nr. 10/2001.

A mai reținut curtea

de apel că nu pot face obiect de analiză criticile vizând împrejurarea că

terenul expropriat nu a fost utilizat ani de zile de către stat și nici nu s-a

făcut o nouă declarație de utilitate publică, iar instanța de fond a recunoscut

caracterul profund abuziv al Decretului nr. 280/1983.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții S.T. și S.C.V., reiterând aceleași

critici formulate ca și în apel, respectiv, utilitatea publică pentru care

terenul în litigiu a fost expropriat nu a fost atinsă în totalitate și parte

din acest teren este și astăzi liber fiind identificat de expertul topometru pe

schița de plan în culoare roșie și anume S 2 = 31 m.p.; S 4 = 2935 m.p. și 706

m.p. = S 5 (hașurat cu verde).

A mai susținut că, de

la data exproprierii (anul 1983) și până în prezent nu s-a făcut o nouă

declarație de utilitate publică pentru terenul rămas liber, iar instanța de

apel a interpretat greșit dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

În raport cu cele

expuse, recurenții - reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea

hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună admiterea acțiunii așa cum

a fost formulată.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în

cauză va fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

În speța supusă

analizei, imobilul în litigiu - construcții și teren - a fost expropriat prin

Decretul nr. 180/1983, anterior datei de 22 decembrie 1989 prevăzută de Legea nr.

10/2001.

Pentru a obține

restituirea în natură a terenului sau alte măsuri reparatorii, recurenții -

reclamanți aveau deschisă calea procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Invocând caracterul

abuziv al exproprierii, reclamanții au formulat la data de 4 decembrie 2006 o

acțiune în revendicare a imobilului - teren și construcții, întemeiată pe

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 34/1994.

O astfel de acțiune

nu mai poate fi însă soluționată în procedura Legii nr. 33/1994, întrucât

regimul juridic al imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989 a fost reglementat printr-o lege specială, respectiv Legea nr. 10/2001,

astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr. 53/2007 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secțiile unite, într-un recurs în interesul legii.

Dezlegările date problemelor

de drept prin deciziile pronunțate în interesul legii de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, sunt obligatorii pentru toate instanțele judecătorești,

potrivit dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții S.T. și S.C.V. împotriva deciziei civile nr. 30 din 18

februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2012.