ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1424/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 327

din 15 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca

nefondată plângerea formulată de petentul T.I. împotriva rezoluției nr. 1743/II/2/2008

din 27 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Petentul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 18 decembrie

2006, petentul T.I. a formulat plângere penală împotriva avocatului R.A. pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C.

pen., constând în aceea că, în calitate de apărător ales al Asociației de

proprietari de la domiciliul petiționarului, a intentat o acțiune civilă în

pretenții, în care susținea inițial că acesta datora suma de 3350 lei, pentru

ca, ulterior, să precizeze un debit într-un cuantum mai mic cu intenția de a-și

însuși diferența.

În urma verificărilor

efectuate a rezultat că avocatul a asigurat asistența juridică solicitată în

baza unui contract.

Prin acțiunea civilă

formulată s-a solicitat obligarea lui T.I. la plata sumei de 33.493.000 lei,

reprezentând cheltuieli de întreținere datorate pe perioada august 2004 - august

2005.

Ulterior, prin precizarea

acțiunii, s-a menționat că din eroare a fost inclusă în calcul și suma de

9.345.000 lei, sumă pentru care se pronunțase deja o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă, pusă în executare.

Prin sentința penală nr. 7244

din 12 decembrie 2005, Judecătoria Sectorului 4 București a dispus admiterea

acțiunii Asociației de proprietari și obligarea pârâtului la plata sumei de

1459 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere datorate, 553 lei penalități

și 403 lei fond de rulment.

Prin rezoluția nr. 2007/P/2007

din 3 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus

neînceperea urmăririi penale față de avocatul R.A. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., în temeiul art. 228

alin. (6) și art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a arătat că acuzațiile

formulate de petent sunt nesusținute de dovezi și determinate de nemulțumirea

acestuia față de soluția dispusă de instanță.

Plângerea petentului

împotriva măsurii dispuse de procuror a fost respinsă ca neîntemeiată de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin

rezoluția nr. 1743/II-2/2008 din 27 octombrie 2008.

Petiționarul T.I. a formulat

plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale la instanță,

potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., susținând că

avocatul nu a reprezentat interesele asociației, ci propriile-i interese, iar

împuternicirea avocațială pe care a emis-o era falsă.

Instanța de fond a constatat

că rezoluția atacată este legală și temeinică, întrucât avocatul și-a îndeplinit

în mod corect mandatul de apărător, nu a încălcat dispozițiile legale și nu a

prejudiciat interesele petiționarului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, petiționarul T.I., solicitând admiterea,

casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței de apel, considerând

că are dreptul și la această cale de atac.

Petentul a susținut că

sentința este neconstituțională și nelegală, că de la dosar lipsesc actele pe

care le-a depus și că instanța a interpretat și încadrat juridic greșit faptele

săvârșite de intimată, acestea constând în infracțiunile de înșelăciune, fals,

uz de fals, mărturie mincinoasă, săvârșirea unei infracțiuni pentru ascunderea

alteia.

Examinând hotărârea atacată,

potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică.

Soluționând plângerea,

instanța de fond a verificat rezoluția procurorului pe baza actelor și

lucrărilor din dosarul cauzei, constatând în mod întemeiat că aceasta este

conformă actelor premergătoare efectuate și dispozițiilor legale în materie.

Nu există dovezi că la

dosarul cauzei s-ar fi depus și alte înscrisuri și nici petiționarul nu a făcut

precizări în acest sens.

Avocatul R.A. a reprezentat

într-o cauză civilă Asociația de proprietari, exercitând cu bună credință

mandatul de apărător ales și formulând o acțiune în pretenții îndreptată

împotriva petiționarului T.I.

Petitul acțiunii a fost

modificat în mod corect, în favoarea pârâtului și fără intenția de a-l înșela

pe acesta, în conformitate cu dovezile referitoare la suma datorată de acesta

Asociației de proprietari.

În cauză nu există niciun

indiciu de săvârșire a vreunei fapte penale, astfel că, aflându-se în prezența

unei cauze care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, Înalta Curte

constată că soluția dispusă de procuror – de neîncepere a urmăririi penale față

de avocatul R.A. – este legală și temeinică.

Încadrarea juridică a

faptelor constituie îndatorirea și dreptul procurorului, astfel că formularea

de critici sub acest aspect de către petiționar nu este fondată; de altfel, în

condițiile inexistenței faptelor materiale, susținerea oricărei încadrări

juridice în favoarea sau detrimentul altuia este superfluă.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8)

lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs.

Cum instanța de fond a

respins ca nefondată plângerea petiționarului, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., rezultă că singura cale de atac prevăzută de

lege la care poate recurge acesta este recursul, calea de atac a apelului nu

este permisă de legiuitor în procedura specială care guvernează plângerea

împotriva soluțiilor procurorului, prevăzută de art. 278

1

C. proc.

pen. și, de altfel, nici de dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen.,

care statuează că sentințele pronunțate de curțile de apel pot fi atacate cu

recurs.

Așa fiind, Înalta Curte

constată că recursul declarat de petiționar este nefondat și îl va respinge ca

atare, potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul T.I. împotriva sentinței penale nr. 327 din 15

decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă

recurentul petiționar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15

aprilie 2009.