ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3579/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3579/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin
Rezoluția
nr. 2131/P/2006 din data de 12 februarie 2007,
Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel București a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10
lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistratul M.L.,
pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C.
pen., cu cheltuieli judiciare în sarcina statului.
S-a arătat că, la data
de 07 noiembrie 2006, petentul T.N. a formulat plângere penală, învederând că
judecătorul a comis infracțiunea menționată în cursul judecării cauzei
înregistrate sub nr. 8510/2005 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București.
Din cercetările
efectuate, a rezultat că petentul s-a plâns pentru săvârșirea infracțiunii de
furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 C. pen., împotriva numiților T.C.
și B.I., plângere ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5150/P/2003 al Parchetului
de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București. Cauza respectivă a fost
soluționată prin rezoluția din data de 05 noiembrie 2003, dispunându-se
neînceperea urmăririi penale față de cele două persoane reclamate.
Împotriva acestei
soluții, petentul a formulat plângere, care a fost respinsă prin Rezoluția nr. î
497/11-1/2004 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Sectorului 4 București. întrucât petentul s-a plâns din nou
împotriva soluției date în dosarul nr. 5150/P/2003, cauza a fost trimisă la
Judecătoria Sectorului 4 București, unde a fost înregistrată sub nr. 8510/2005.
La instanța de
judecată,
plângerea împotriva soluției procurorului
a fost soluționată de
către magistratul -
judecător M.L. care
a dispus,
prin
Sentința penală nr. 488
din
data
de 13
februarie
2006, respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Fiind
audiat, petentul T.N.
a
declarat că
înțelege să se plângă
împotriva
magistratului - judecător M.L. pentru abuz în serviciu, considerând că l
s-a
încălcat
dreptul la apărare, deoarece cauza
a
fost soluționată de către
acesta
în condițiile în care
apărătorul făptuitorului T.C.
nu era prezent,
din motive justificate de
participarea
la alte procese. De asemenea, a susținut că,
în mod
abuziv,
a fost obligat la cheltuieli
de
judecată.
În susținerea
plângerii, petentul a
depus copii ale hotărârii menționate
și
ale transcrierii ședinței
de judecată
din data de 06
februarie 2006.
Petentul nu a putut
însă propune
niciun fel de mijloace de probă
din care să rezulte
existența infracțiunii de abuz în serviciu, iar în aserțiunile sale cu privire
la încălcarea dreptului la
apărare
nu a învederat niciun
aspect concret în legătură cu vreo nerespectare a drepturilor sale procesuale.
Din toate actele
administrate în cauză, procurorul a conchis că, în mod evident, motivul
plângerii petentului este constituit de nemulțumirea acestuia cu privire la
soluția adoptată în cauză, fără a putea produce însă
argumente
sau probe în susținerea plângerii
sale.
Practic, petentul
nu a putut învedera
vreun motiv pentru care
apreciază abuzivă prestația
magistratului.
În consecință,
procurorul
a
considerat
că,
din
actele premergătoare administrate, nu a rezultat existența infracțiunii prevăzută
de art. 246 C. pen.
Prin
Rezoluția
nr. 361/II
-2/2007
din
data
de
09 martie
2007,
Procurorul
General al Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca
neîntemeiată,
în baza art. 275
și urm. C. proc. pen.
,
plângerea formulată
de petentul
T.N. împotriva soluției de
neîncepere
a urmăririi
penale față
de magistratul -
judecător
M.L.
În
motivare,
s-a arătat că,
în
urma reverificării actelor
prealabile efectuate în
cauză, soluția
contestată
este
legală
și
temeinică.
S-a
apreciat
că modul în care judecătorul administrează probele în cursul cercetării
judecătorești
și
hotărârea pronunțată de
acesta
sunt
elemente care nu pot constitui decât
obiect
de
critică
în
cadrul
căilor
de
atac prevăzute de
lege. în
același
timp, nemulțumirea părții
în legătură cu aceste aspecte nu poate constitui, prin
ea însăși, un fapt care să
genereze răspunderea penală a
magistratului.
În sfârșit, s-a arătat
că hotărârea pronunțată este urmarea unei analize personale a probelor, făcută
de către judecător și a propriei convingeri a acestuia.
Împotriva ambelor
rezoluții, în termen legal (respectiv la data de 17 martie 2007),
a
formulat plângere,
conform art. 278
1
C. proc. pen.,
petentul
T.N.,
plângere pe care acesta a îndreptat-o inițial la Judecătoria Sectorului
4 București.
Prin
Sentința
penală nr. 1024 din data de 04 mai 2007,
Judecătoria Sectorului 4 București, invocând
dispozițiile art. 42 raportat la art. 39 și art. 278
1
alin. (1) cu
referire la art. 28
1
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, cu
cheltuieli judiciare în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. proc.
pen., onorariul avocatului din oficiu care a asigurat asistența juridică a
petentului, în sumă de 40 lei, fiind suportat din fondul Ministerului
Justiției.
Prin
Decizia
penală nr. 161/ R din data de 01 februarie 2008,
Tribunalul București, secția
a ll-a penală, făcând referire la dispozițiile art. 42 alin. (4) C. proc. pen.,
a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul T.N. împotriva
sentinței de declinare a competenței, dispunând obligarea acestuia la plata de
cheltuieli judiciare către stat, în sumă de 50 lei.
În urma declinării de
competență,
cauza a fost înregistrată pe rolul
acestei Curți la data de 27 martie 2008.
La cererea petentului,
Curtea a solicitat Baroului București desemnarea unui avocat din oficiu, care a
acordat acestuia asistență juridică gratuită pe parcursul judecării plângerii.
Din oficiu, Curtea a
dispus atașarea dosarului nr. 8510/2005 al Judecătoriei Sectorului 4 București,
care în prezent se află anexat la dosarul nr. 4471/4/2008, aflat în curs de
judecată pe rolul aceleiași instanțe.
Petentul a depus la
dosar înscrisuri și a solicitat admiterea plângerii, cu trimiterea cauzei la parchet
pentru efectuarea de cercetări sau, după caz, cu reținerea acesteia spre
judecată, în sensul condamnării intimatei M.L. pentru săvârșirea infracțiunii
de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C.
pen.
În susținerea plângerii,
petentul a arătat că intimata, în calitate de judecător, i-a încălcat dreptul
la apărare, nedesemnându-i un apărător care să-i acorde asistență juridică
gratuită, i-a favorizat pe făptuitorii B.I. și T.C., pe care i-a achitat în mod
nelegal, în pofida probelor certe care dovedeau vinovăția acestora și, de
asemenea, prin hotărârea
pronunțată,
l-a obligat în mod
abuziv la cheltuieli judiciare, respectiv la
plata
onorariului unul avocat care
nu a fost prezent la
judecată.
Intimata
M.L.,
legal citată,
nu s-a prezentat în fața instanței,
astfel
încât
Curtea a procedat la judecarea
plângerii în
lipsa
acesteia,
conform dispozițiilor
art. 278
1
alin.
(4)
C.
proc. pen.
Prin sentința penală nr. 169
din 16 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., a respins, ca nefondată,
plângerea formulată de petentul T.N., în contradictoriu cu intimata M.L.,
împotriva rezoluției nr. 2131/P/2006, din data de 12 februarie 2007 a
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și rezoluția nr-361/II-2/2007
din data de 9 martie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel București.
În temeiul art. 192 alin.
(2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 40 lei, reprezentând
cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei hotărâri, în
termen legal, a declarat recurs petentul T.N., solicitând, prin recursul
declarat exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând hotărârea atacată
prin prisma motivului de recurs formulat, Înalta Curte constată următoarele:
Petentul T.N. a formulat
plângere atât la parchet, cât și la instanță prin care solicită cercetarea
judecătoarei M.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.
În motivarea cererii sale
petentul este nemulțumit de faptul că judecătoarea i-a achitat pe făptuitorii B.I.
și T.C., în mod nelegal, cât și de faptul că a fost obligat în mod abuziv la
cheltuieli judiciare, respectiv la plata onorariului unui avocat care nu a fost
prezent la judecată (apărătorul ales al intimatului T.C.).
De asemenea, în cererile
scrise, depuse la dosar, petentul arată că nu are pregătire juridică necesară
pentru a se apăra în instanță, că are gradul II de invaliditate și că nu are
posibilități materiale de a-și angaja avocat, susținând că nu i s-a numit un
apărător din oficiu care să-l asiste .
Examinând susținerile petentului
recurent, Înalta Curte constată că acestea nu au corespondent în actele și
probele dosarului.
Astfel, probatoriul administrat
în cauză nu relevă nici un act de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă
de către judecătoarea M.L. a unor atribuții de serviciu, motivul plângerii petentului
constând în nemulțumirea acestuia față de soluția pronunțată în cauză.
Or, hotărârea pronunțată de
judecător nu poate constitui obiect de critică decât în cadrul căilor de atac prevăzute
de lege.
Referitor la susținerea
petentului că nu i s-a desemnat un apărător din oficiu, Înalta Curte, examinând
actele dosarului, constată că, petentul nu a solicitat instanței acordarea de
asistență juridică gratuită și nici nu a făcut dovada că nu se poate apăra
singur, fiind necesară desemnarea din oficiu a unui avocat care să îl asiste.
Referitor la obligarea
petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat și a onorariului de
avocat solicitat de intimatul T.C., Înalta Curte constată următoarele:
Sentința penală nr. 488 din
13 februarie 2006 a Judecătoriei Sector 4 București, prin care s-a dispus
respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petent împotriva soluției
de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorii T.C. și B.I., a rămas
definitivă prin decizia penală nr. 2463/ R din 17 octombrie 2006 prin care
Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca tardiv, recursul declarat
de petent.
Așa încât, obligarea
petentului la plata cheltuielilor judiciare pretinse de intimatul T.C. nu poate
fi pusă în discuție, în prezenta cauză deoarece hotărârea prin care s-a dispus
această măsură a rămas definitivă.
Pe de altă parte, deși
apărătorul ales al intimatului T.C. nu a fost prezent la dezbateri, la dosar
există dovada că avocatul a acordat asistență juridică intimatului în baza contractului
nr. 300551 din 25 august 2005, cât și faptul că a fost prezent în fața
instanței la cinci termene de judecată ale cauzei respective.
În consecință, în mod corect
instanța a obligat petentul la plata onorariului de avocat al intimatului T.C.;
având în vedere dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că „în
cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte
cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a
respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea”, reiese că este
întemeiată, de asemenea și obligarea petentului la plata cheltuielilor m
judiciare către stat atâta timp cât acestuia, i s-a respins atât plângerea, cât
și recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a respins plângerea.
Față de aceste considerente,
Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare,
conform dispozitivului.
În baza art. 192 alin. (2) C.
proc. pen., va fi obligat recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare
către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de petiționarul T.N. împotriva sentinței penale nr. 169 din
16 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul petiționar
la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 5 noiembrie 2008.