ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3579/2008

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rezoluția nr. 2131/P/2006 din data de 12 februarie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistratul M.L., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., cu cheltuieli judiciare în sarcina statului. S-a arătat că, la data de 07 noiembrie 2006, petentul T.N. a formulat plângere penală, învederând că judecătorul a comis infracțiunea menționată în cursul judecării cauzei înregistrate sub nr. 8510/2005 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București. Din cercetările efectuate, a rezultat că petentul s-a plâns pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 C. pen., împotriva numiților T.C.

și B.I., plângere ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5150/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București. Cauza respectivă a fost soluționată prin rezoluția din data de 05 noiembrie 2003, dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de cele două persoane reclamate. Împotriva acestei soluții, petentul a formulat plângere, care a fost respinsă prin Rezoluția nr. î 497/11-1/2004 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București. întrucât petentul s-a plâns din nou împotriva soluției date în dosarul nr. 5150/P/2003, cauza a fost trimisă la Judecătoria Sectorului 4 București, unde a fost înregistrată sub nr. 8510/2005. La instanța de judecată, plângerea împotriva soluției procurorului a fost soluționată de către magistratul - judecător M.L.

care a dispus, prin Sentința penală nr. 488 din data de 13 februarie 2006, respingerea acesteia ca neîntemeiată. Fiind audiat, petentul T.N. a declarat că înțelege să se plângă împotriva magistratului - judecător M.L. pentru abuz în serviciu, considerând că l s-a încălcat dreptul la apărare, deoarece cauza a fost soluționată de către acesta în condițiile în care apărătorul făptuitorului T.C. nu era prezent, din motive justificate de participarea la alte procese. De asemenea, a susținut că, în mod abuziv, a fost obligat la cheltuieli de judecată.

În susținerea plângerii, petentul a depus copii ale hotărârii menționate și ale transcrierii ședinței de judecată din data de 06 februarie 2006. Petentul nu a putut însă propune niciun fel de mijloace de probă din care să rezulte existența infracțiunii de abuz în serviciu, iar în aserțiunile sale cu privire la încălcarea dreptului la apărare nu a învederat niciun aspect concret în legătură cu vreo nerespectare a drepturilor sale procesuale. Din toate actele administrate în cauză, procurorul a conchis că, în mod evident, motivul plângerii petentului este constituit de nemulțumirea acestuia cu privire la soluția adoptată în cauză, fără a putea produce însă argumente sau probe în susținerea plângerii sale.

Practic, petentul nu a putut învedera vreun motiv pentru care apreciază abuzivă prestația magistratului. În consecință, procurorul a considerat că, din actele premergătoare administrate, nu a rezultat existența infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Prin Rezoluția nr. 361/II -2/2007 din data de 09 martie 2007, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, în baza art. 275 și urm. C. proc. pen. , plângerea formulată de petentul T.N. împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale față de magistratul - judecător M.L. În motivare, s-a arătat că, în urma reverificării actelor prealabile efectuate în cauză, soluția contestată este legală și temeinică.

S-a apreciat că modul în care judecătorul administrează probele în cursul cercetării judecătorești și hotărârea pronunțată de acesta sunt elemente care nu pot constitui decât obiect de critică în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. în același timp, nemulțumirea părții în legătură cu aceste aspecte nu poate constitui, prin ea însăși, un fapt care să genereze răspunderea penală a magistratului. În sfârșit, s-a arătat că hotărârea pronunțată este urmarea unei analize personale a probelor, făcută de către judecător și a propriei convingeri a acestuia. Împotriva ambelor rezoluții, în termen legal (respectiv la data de 17 martie 2007), a formulat plângere, conform art. 278 1 C. proc. pen., petentul T.N., plângere pe care acesta a îndreptat-o inițial la Judecătoria Sectorului 4 București.

Prin Sentința penală nr. 1024 din data de 04 mai 2007, Judecătoria Sectorului 4 București, invocând dispozițiile art. 42 raportat la art. 39 și art. 278 1 alin. (1) cu referire la art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, cu cheltuieli judiciare în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu care a asigurat asistența juridică a petentului, în sumă de 40 lei, fiind suportat din fondul Ministerului Justiției. Prin Decizia penală nr. 161/ R din data de 01 februarie 2008, Tribunalul București, secția a ll-a penală, făcând referire la dispozițiile art. 42 alin. (4) C. proc.

pen., a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul T.N. împotriva sentinței de declinare a competenței, dispunând obligarea acestuia la plata de cheltuieli judiciare către stat, în sumă de 50 lei. În urma declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 27 martie 2008. La cererea petentului, Curtea a solicitat Baroului București desemnarea unui avocat din oficiu, care a acordat acestuia asistență juridică gratuită pe parcursul judecării plângerii. Din oficiu, Curtea a dispus atașarea dosarului nr. 8510/2005 al Judecătoriei Sectorului 4 București, care în prezent se află anexat la dosarul nr. 4471/4/2008, aflat în curs de judecată pe rolul aceleiași instanțe.

Petentul a depus la dosar înscrisuri și a solicitat admiterea plângerii, cu trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea de cercetări sau, după caz, cu reținerea acesteia spre judecată, în sensul condamnării intimatei M.L. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. În susținerea plângerii, petentul a arătat că intimata, în calitate de judecător, i-a încălcat dreptul la apărare, nedesemnându-i un apărător care să-i acorde asistență juridică gratuită, i-a favorizat pe făptuitorii B.I. și T.C., pe care i-a achitat în mod nelegal, în pofida probelor certe care dovedeau vinovăția acestora și, de asemenea, prin hotărârea pronunțată, l-a obligat în mod abuziv la cheltuieli judiciare, respectiv la plata onorariului unul avocat care nu a fost prezent la judecată.

Intimata M.L., legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței, astfel încât Curtea a procedat la judecarea plângerii în lipsa acesteia, conform dispozițiilor art. 278 1 alin. (4) C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 169 din 16 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.N., în contradictoriu cu intimata M.L., împotriva rezoluției nr. 2131/P/2006, din data de 12 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și rezoluția nr-361/II-2/2007 din data de 9 martie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 40 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul T.N., solicitând, prin recursul declarat exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de recurs formulat, Înalta Curte constată următoarele: Petentul T.N. a formulat plângere atât la parchet, cât și la instanță prin care solicită cercetarea judecătoarei M.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea cererii sale petentul este nemulțumit de faptul că judecătoarea i-a achitat pe făptuitorii B.I.

și T.C., în mod nelegal, cât și de faptul că a fost obligat în mod abuziv la cheltuieli judiciare, respectiv la plata onorariului unui avocat care nu a fost prezent la judecată (apărătorul ales al intimatului T.C.). De asemenea, în cererile scrise, depuse la dosar, petentul arată că nu are pregătire juridică necesară pentru a se apăra în instanță, că are gradul II de invaliditate și că nu are posibilități materiale de a-și angaja avocat, susținând că nu i s-a numit un apărător din oficiu care să-l asiste . Examinând susținerile petentului recurent, Înalta Curte constată că acestea nu au corespondent în actele și probele dosarului. Astfel, probatoriul administrat în cauză nu relevă nici un act de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă de către judecătoarea M.L.

a unor atribuții de serviciu, motivul plângerii petentului constând în nemulțumirea acestuia față de soluția pronunțată în cauză. Or, hotărârea pronunțată de judecător nu poate constitui obiect de critică decât în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Referitor la susținerea petentului că nu i s-a desemnat un apărător din oficiu, Înalta Curte, examinând actele dosarului, constată că, petentul nu a solicitat instanței acordarea de asistență juridică gratuită și nici nu a făcut dovada că nu se poate apăra singur, fiind necesară desemnarea din oficiu a unui avocat care să îl asiste.

Referitor la obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat și a onorariului de avocat solicitat de intimatul T.C., Înalta Curte constată următoarele: Sentința penală nr. 488 din 13 februarie 2006 a Judecătoriei Sector 4 București, prin care s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petent împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorii T.C. și B.I., a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2463/ R din 17 octombrie 2006 prin care Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca tardiv, recursul declarat de petent. Așa încât, obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare pretinse de intimatul T.C. nu poate fi pusă în discuție, în prezenta cauză deoarece hotărârea prin care s-a dispus această măsură a rămas definitivă.

Pe de altă parte, deși apărătorul ales al intimatului T.C. nu a fost prezent la dezbateri, la dosar există dovada că avocatul a acordat asistență juridică intimatului în baza contractului nr. 300551 din 25 august 2005, cât și faptul că a fost prezent în fața instanței la cinci termene de judecată ale cauzei respective. În consecință, în mod corect instanța a obligat petentul la plata onorariului de avocat al intimatului T.C.; având în vedere dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că „în cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea”, reiese că este întemeiată, de asemenea și obligarea petentului la plata cheltuielilor m judiciare către stat atâta timp cât acestuia, i s-a respins atât plângerea, cât și recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a respins plângerea.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, conform dispozitivului. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.N. împotriva sentinței penale nr. 169 din 16 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la 20 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2008.