ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4776/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 42 din 10

mai 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus respingerea, ca

nefondată, a plângerii formulată de T.M., împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale față de judecătorul M.V., pentru infracțiunea prevăzută de art.

248 C. pen., dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la 20

ianuarie 2004, în dosarul nr. 1393/P/2003.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția din 9 iulie 2003,

dată în dosarul nr. 1393/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul M.V.,

împotriva căruia a fost formulată plângere penală, de către T.M. pentru

infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen.

S-a motivat că plângerea formulată

de T.M. nu cuprinde datele necesare descrierii faptei sesizate, a mijloacelor

de probă necesare dovedirii ei și nici adresa de domiciliu a petentei, pentru a

fi citată în vederea completării plângerii.

Pentru aceste motive, s-a constatat

că plângerea nu îndeplinește condițiile, prevăzute de art. 222 C. proc. pen.,

fiind neîntemeiată.

Prin rezoluția procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din 12 ianuarie 2004,

urmare a admiterii plângerii formulate de petentă, s-a infirmat rezoluția din 9

iulie 2003 și s-a dispus completarea cercetărilor.

În această rezoluție s-a reținut că

la 26 iunie 2003 T.M. a formulat plângere penală, împotriva judecătorului M.V.

de la Tribunalul București, secția a VIII-a, pentru infracțiunea prevăzută de art.

248 C. pen., constând în aceea că magistratul a pronunțat o hotărâre nelegală,

ce a avut ca urmare privarea sa de încasarea unor drepturi salariale, ca urmare

a desfacerii contractului său de muncă, la data de 13 iulie 2003, de către

Inspectoratul școlar al Municipiului București.

S-a motivat că, în cauză, nu au fost

efectuate acte premergătoare, nefiind solicitat spre examinare nici dosarul nr.

1048/LM/2002 al Tribunalului București, secția a VIII-a, indicat în plângere,

pentru a se verifica susținerile petentei. S-a concluzionat că, în lipsa unor

astfel de verificări, temeiul juridic ce a stat la baza rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale din 9 iulie 2003, este greșit, întrucât

neindicarea domiciliului de către petentă nu atrage sancțiunile prevăzute de art.

222 C. proc. pen.

După reluarea cercetărilor, prin

rezoluția din 20 ianuarie 2004, în dosarul nr. 1393/P/2003 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, s-a dispus, din nou, neînceperea urmăririi

penale împotriva judecătorului M.V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 248

C. pen.

În această rezoluție, s-a reținut

prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a,

reclamanta T.M. a chemat în judecată Inspectoratul școlar al Municipiului

București, solicitând să i se recunoască dreptul de continuitate în învățământ

pe perioada 2001 – 2002 și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pe

această perioadă.

Prin sentința civilă nr. 592 din 5

decembrie 2002, Tribunalul București, secția a VIII-a, prin instanța compusă

din președinte V.M., judecător L.K., magistrați asistenți C.N. și A.C. și

grefier L.G.M., a admis excepția tardivității formulată de intimat și a respins

ca tardiv formulată contestația.

S-a reținut că, prin întâmpinare,

intimatul a invocat excepția tardivității introducerii contestației, sens în

care a depus decizia nr. 126 din 13 iulie 2001, prin care s-a desfăcut

contractul de muncă al petentei, conform art. 130 lit. g) C. muncii, din

aceasta rezultând că la 12 octombrie 2001, contestatoarea a luat cunoștință de

decizia menționată, dar a refuzat să o primească de față fiind martorii I.L. și

V.G., care au semnat pentru refuz.

Împotriva sentinței civile nr. 592

din 5 decembrie 2002, contestatoarea a declarat recurs, care prin decizia

civilă nr. 149 din 29 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția pentru

conflicte de muncă și litigii de muncă, a fost respins, ca nefondat, invocându-se

același motiv al tardivității contestației, prin nerespectarea art. 73 lit. a)

din Legea nr. 168/1999.

Împotriva rezoluției din 20 ianuarie

2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, petenta T.M. a

formulat plângere la Curtea de Apel București, secția I penală, invocând că, în

mod greșit, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva judecătorului M.V.,

întrucât, prin sentința civilă nr. 592 din 5 decembrie 2002 a Tribunalului

București, secția a VIII-a, i-au fost vătămate drepturile salariale pe timp de

2 ani.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin sentința penală nr. 42 din 10 mai 2004, a constatat că plângerea

este neîntemeiată deoarece, în cauză, a fost pronunțată o hotărâre, de către un

complet legal constituit, președinte fiind judecătorul M.V. Hotărârea a fost

dată cu respectarea codului procesual și verificată de instanța de control

judiciar, care a respins recursul petentei.

Împotriva sentinței penale nr. 42

din 10 mai 2004, petenta a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și

infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale din 20 ianuarie 2004 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pe care o consideră

neîntemeiată.

Recursul este nefondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor

de la dosar, cât și a dosarelor nr. 1393/P/2003, nr. 3491/II/2/2003 și nr. 473/II/2/2004

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, rezultă că prin decizia nr.

1261 din 13 iulie 2001 a Inspectoratului școlar a Municipiului București, cu

data de 1 septembrie 2001, s-a desfăcut contractul de muncă a profesoarei T.M.,

în vederea trecerii la pensie, pentru limita de vârstă, la propunerea școlii speciale,

sector 1 București.

Despre emiterea acestei decizii,

recurenta a luat cunoștință la 12 octombrie 2001, refuzând, în prezența

martorelor D.L. și V.G., primirea ei.

Împotriva acestei decizii petenta T.M.

a depus contestație la Tribunalul București, secția a VIII-a, la data de 8 mai

2002, adică într-un termen de peste 190 zile de la data de când a luat

cunoștință de decizia de desfacere a contractului de muncă (12 octombrie 2001).

În această situație, Înalta Curte

constată că Tribunalul București, secția a VIII-a (sentința civilă nr. 592 din

5 decembrie 2002) și Curtea de Apel București, secția pentru conflicte de muncă

și litigii de muncă (decizia civilă nr. 149 din 29 ianuarie 2003), în mod

corect au stabilit tardivitatea introducerii contestației împotriva deciziei

menționate, de către petentă, prin nerespectarea dispozițiilor art. 73 lit. a)

din Legea nr. 168/1999.

Ca atare, în mod temeinic și legal,

prin rezoluția din 20 ianuarie 2004, dată în dosarul nr. 1393/P/2003 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale, împotriva judecătorului M.V. (președintele completului de

judecată care a pronunțat sentința civilă nr. 592 din 5 decembrie 2002), pentru

infracțiunea prevăzută de art. 284 C. pen.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul

declarat de petiționara T.M. să fie respins, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., urmează ca recurenta petiționară să fie obligată la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara T.M., împotriva sentinței penale nr. 42 din 10 mai 2004

a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta să plătească

statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 septembrie 2004.