ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4911/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara, reclamantul B.G.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - Agenția Națională pentru Pescuit

și Acvacultură și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură Filiala T., anularea

deciziei nr. 174 din 18 mai 2009 emisă de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură

precum și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin decizia contestată s-a dispus excluderea definitivă

din fișierul navelor și ambarcațiunilor de pescuit a ambarcațiunii 12 MV proprietatea

sa.

Reclamantul apreciază

că decizia este nelegală, întrucât nu este indicat temeiul legal pentru care ambarcațiunea

a fost radiată din registrul ambarcațiunilor iar mențiunile din raport nu i-au fost

aduse la cunoștință.

Prin excluderea ambarcațiunii

din fișierul navelor și ambarcațiunilor nu mai poate desfășura activități de pescuit

fiindu-i astfel vătămat dreptul ocrotit de art. 1 Protocolul 1 la Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Pârâta Agenția Națională

pentru Pescuit și Acvacultură, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea

acțiunii invocând, în principal, lipsa procedurii prealabile prevăzută de Legea

nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a arătat că decizia nr. 174 din 18 mai 2009 este

temeinică și legală, fiind menționat în cuprinsul acesteia temeiul legal.

Prin răspunsul la întâmpinare

reclamantul a solicitat respingerea excepției prematurității cererii.

Curtea de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 88 din data de 15 februarie

2010, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.G.E. în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Agenția Națională pentru

Pescuit și Acvacultură și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură - Agenția

T..

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele:

În ceea ce privește îndeplinirea

condiției prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanța a constat

că prin înscrisurile din dosar, s-a făcut dovada formulării plângerii prealabile.

S-a reținut și faptul

că decizia nr. 174 din 18 mai 2009 a fost emisă de către Agenția Națională pentru

Pescuit și Acvacultură București iar prin raportare la calitatea de autoritate emitentă,

aceasta instituție este singura ce justifică calitatea procesuală pasivă. Prin urmare,

nici Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale și nici Filiala Regională

T. a Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, nu au calitate procesuală

pasivă, astfel că instanța a apreciat că trebuie să respingă acțiunea reclamantului

împotriva acestor pârâți.

Pe fondul cauzei, instanța

de fond a reținut că decizia nr. 174 din 18 mai 2009 emisă de Agenția Națională

pentru Pescuit și Acvacultură București este legală și temeinică, cuprinde atât

motivarea în fapt cât și în drept a măsurii astfel dispusă. Motivarea în fapt este

asigurată prin indicarea raportului din 18 martie 2009, care, chiar dacă nu a fost

comunicat reclamantului, odată cu decizia criticată reprezintă o parte intrinsecă

a acesteia, cuprinzând împrejurările ce au determinat luarea măsurii respective.

A mai reținut prima instanță

că din cuprinsul raportului menționat rezultă că ambarcațiunea de pescuit 12MV nu

a desfășurat activitate de pescuit comercial timp de 60 de zile în anul 2008, aspect

dovedit cu declarațiile de descărcare pe anul 2008, fiind astfel întrunite prevederile

art. 13 din O.U.G. nr. 23/2008.

În ceea ce privește motivarea

în drept a deciziei nr. 174 din 18 mai 2009, instanța a reținut că intimata a menționat

prevederile O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, a H.G. nr. 1194/2008,

a Ordinului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 4/2009 și nr. 344/2008,

ca temei legal al deciziei.

Instanța a reținut că

din notele de predare pește, întocmite pe anul 2008 rezultă că ambarcațiunea respectivă

a desfășurat activități de pescuit comercial la data de 5 februarie 2008, 8

aprilie 2008 și 9 decembrie 2008, iar acest fapt conduce la concluzia că ambarcațiunea

de pescuit a reclamantului nu a fost utilizată cu respectarea art. 13 alin. (3)

din O.U.G. nr. 23/2008, situație ce a condus la anularea licenței și la excluderea

definitivă a navei sau ambarcațiunii din fișier.

Prima instanță a statuat

și faptul că Ordonanța din 25 septembrie 2009 emisă de Prim Procurorul Parchetului

de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă în Dosarul nr. 599/1/2008 indică doar faptul

că reclamantul alături de alte persoane nu a fost depistat desfășurând activități

de pescuit electric neautorizat și nu face dovada că ambarcațiunea acestuia a desfășurat

activități de pescuit comercial conform art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008.

Se reține că abrogarea

ulterioară a art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, odată cu intrarea în vigoare

a Legii nr. 317 la 24 octombrie 2009 nu are relevanță în cauză întrucât dispozițiile

acestei legi nu pot retroactiva.

Reține instanța de fond

și faptul că prin măsura luată în baza art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008,

nu este afectat dreptul de proprietate al reclamantului asupra ambarcațiunii 12

MV, întrucât poate desfășura orice alte activități (agrement, transport). De asemenea,

nu este afectat dreptul reclamantului ca pescar profesionist deoarece poate desfășura

activități de pescuit cu o altă ambarcațiune.

Împotriva acestei sentințe,

considerată netemeinică și nelegală, a formulat recurs reclamantul B.G.E., invocând

ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs

se aduc, în esență, următoarele critici hotărârii atacate:

- în mod greșit instanța

de fond a apreciat că decizia nr. 174 din 18 mai 2009 este motivată în fapt și în

drept;

- prin decizia nr. 174/2009

nu s-a precizat perioada avută în vedere în ceea ce privește aprecierea intervalului

de 60 de zile consecutive în care nu a efectuat activități de pescuit. Recurentul

consideră că acest aspect era important de analizat pentru că au existat în anul

2008 măsuri de prohibiție pentru pescuit, iar O.U.G. nr. 23/2008 a prevăzut pentru

o scurtă perioadă excluderea navei din fișierul naval, alin. (3) al art. 13 menționat,

fiind ulterior abrogat.

Recurentul menționează

că dacă ar fi cunoscut care este perioada de 60 de zile avută în vedere de autoritatea

pârâtă, ar fi putut face dovada desfășurării activității sale de pescuit, arătând

și faptul că legiuitorul nu a legat numărul de descărcări de cel al zilelor în care

a fost utilizată ambarcațiunea;

- se susține că în mod

greșit instanța de fond a reținut că rezoluția Parchetului nu confirmă faptul că

a desfășurat activități de pescuit.

- în mod greșit instanța

de fond a apreciat că nu i-a fost vătămat dreptul său de creanță ocrotit prin dispozițiile

art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

întrucât prin radierea ambarcațiunii din fișierul naval i-a fost retrasă și licența

de pescuit, potrivit art. 4, 6 și 7 din Normele din 14 ianuarie 2009 privind accesul

la resursele acvatice.

Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare și concluzii scrise prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat și a arătat că admiterea excepției lipsei calității

sale procesuale pasive a intrat sub autoritatea de lucru judecat.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile

care se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente.

Astfel cum rezultă din

expunerea rezumativă prezentată anterior, prin decizia nr. 174 din 18 mai 2009 a

Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, s-a dispus excluderea din Fișierul

navelor și ambarcațiunilor de pescuit a ambarcațiunii 12 MV aparținând recurentului-reclamant,

cu consecința predării licenței de pescuit din 13 martie 2008 a ambarcațiunii menționate.

Examinând decizia nr.

174/2009, se constată că autoritatea pârâtă a emis această decizie în temeiul dispozițiilor

O.U.G. nr. 23/2008, H.G. nr. 1194/2008, Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale nr. 4/209, nr. 344/2008, cât și având în vedere situația reținută în raportul

din 18 martie 2009 întocmit de șeful Filialei Regionale T. a Agenției Naționale

pentru Pescuit și Acvacultură.

În cuprinsul raportului

din 18 martie 2009 se menționează că ambarcațiunea de pescuit 12 MV, proprietar

B.G.E., nu a desfășurat activitate de pescuit comercial timp de 60 de zile în anul

2008 (zile dovedite cu declarații de descărcare, fiind întocmite numai 4 buc. pe

anul 2008), fiind întrunite astfel prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 23/2008 pentru

a se emite o decizie de excludere definitivă a ambarcațiunii de pescuit precizate.

Concluziile raportului,

atât în ceea ce privește situația de fapt cât și temeiul legal al propunerii de

excludere a ambarcațiunii din Fișierul Navelor și Ambarcațiunilor de Pescuit, respectiv

art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, au fost aduse la cunoștința recurentului-reclamant,

fapt ce rezultă din adresa din 19 martie 2009 cât și din plângerea prealabilă formulată

de acesta, astfel că sunt lipsite de suport real susținerile acestuia referitoare

la faptul că nu a avut cunoștință despre situația imputată.

Prin urmare, raționamentele

de ordin juridic și de fapt ale autorității pârâte au fost cunoscute de recurent,

astfel că acesta, atât în cadrul procedurii administrative prealabile, cât și în

fața instanței a avut posibilitatea de a dovedi dreptul său pretins vătămat în deplină

cunoștință de considerentele de fapt și de drept care au condus la emiterea deciziei

nr. 174/2009.

În consecință, chiar dacă

în cuprinsul deciziei menționate sunt invocate acte normative cu incidență în ceea

ce privește pescuitul, fără a se preciza expres care anume dispoziții ale acestora

sunt incidente, în raport cu cele expuse anterior, instanța de recurs reține că

nu a existat o vătămare a recurentului ca urmare a pretinsei nemotivări a actului

administrativ aflat în litigiu, astfel că sunt nefondate criticile formulate din

această perspectivă.

Potrivit art. 13

alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura, ce a intrat

într-adevăr în vigoare la 10 martie 2009 „neutilizarea navei/ambarcațiunii de pescuit

pe o perioadă de 60 de zile în perioada de valabilitate a licenței de pescuit este

considerată o renunțare a titularului la activitatea de pescuit, procedându-se la

anularea licenței și excluderea definitivă a navei/ambarcațiunii din fișier”.

Este evident că decizia

nr. 174/2009 a avut în vedere activitatea de pescuit desfășurată pe perioada valabilității

licenței, respectiv 13 martie 2008 - 13 martie 2009, cunoscută reclamantului la

eliberarea licenței.

Recurentul-reclamant nu

a dovedit că a îndeplinit cerințele art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, susținerile

sale fiind lipsite de orice suport probator.

În mod corect instanța

de fond a reținut că Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă

din 25 septembrie 2009 nu constituie o dovadă a respectării prevederilor menționate

anterior, întrucât prin acest înscris s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub

aspectul comiterii infracțiunilor de „trecere frauduloasă a frontierei” și „pescuit

electric” - faptă prevăzută de art. 65 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008 în ceea

ce-l privește și pe recurentul din cauza de față.

Or, ceea ce s-a cercetat

penal este presupusa activitate infracțională și nu activitatea în conformitate

cu licența de pescuit.

Mai mult, în cuprinsul

acestui înscris se face referire la perioada 11 martie 2009 - 10 aprilie 2009, care

excede celei pentru care a fost valabilă licența de pescuit.

În consecință, având în

vedere aceste considerente, în mod corect instanța de fond a apreciat ca temeinică

și legală decizia contestată, astfel că nu se poate reține incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Este adevărat că

alin. (3) al art. 13 menționat a fost abrogat prin Legea nr. 317 din 21

octombrie 2009, însă la momentul emiterii deciziei atacate aceste dispoziții erau

în vigoare și se aplicau situațiilor și raporturilor juridice în derulare, astfel

că și sub acest aspect criticile sunt nefondate.

Criticile privind greșita

apreciere asupra încălcării art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului sunt, de asemenea, nefondate.

Este evident că activitatea

de pescuit comercial se poate desfășura doar cu respectarea prevederilor legale

în acest domeniu.

Cum anterior s-a reținut

că recurentul-reclamant nu a satisfăcut cerințele impuse de legiuitor în art. 13

alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, rezultă că acesta nu are un drept real vătămat

prin emiterea deciziei nr. 174/2008 și implicit anularea licenței și excluderea

ambarcațiunii/navei din fișier, care s-au dispus în mod legal.

Prin urmare, sunt corecte

aprecierile instanței de fond cu referire la pretinsa încălcare a art. 1 din Primul

Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de toate considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza a II-a din C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge

recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul B.G.E. împotriva sentinței nr. 88 din data de 15 februarie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 noiembrie 2010.