ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4911/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul B.G.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură Filiala T., anularea deciziei nr. 174 din 18 mai 2009 emisă de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură precum și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia contestată s-a dispus excluderea definitivă din fișierul navelor și ambarcațiunilor de pescuit a ambarcațiunii 12 MV proprietatea sa.

Reclamantul apreciază că decizia este nelegală, întrucât nu este indicat temeiul legal pentru care ambarcațiunea a fost radiată din registrul ambarcațiunilor iar mențiunile din raport nu i-au fost aduse la cunoștință. Prin excluderea ambarcațiunii din fișierul navelor și ambarcațiunilor nu mai poate desfășura activități de pescuit fiindu-i astfel vătămat dreptul ocrotit de art. 1 Protocolul 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. Pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii invocând, în principal, lipsa procedurii prealabile prevăzută de Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a arătat că decizia nr. 174 din 18 mai 2009 este temeinică și legală, fiind menționat în cuprinsul acesteia temeiul legal.

Prin răspunsul la întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea excepției prematurității cererii. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 88 din data de 15 februarie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.G.E. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură - Agenția T.. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanța a constat că prin înscrisurile din dosar, s-a făcut dovada formulării plângerii prealabile.

S-a reținut și faptul că decizia nr. 174 din 18 mai 2009 a fost emisă de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură București iar prin raportare la calitatea de autoritate emitentă, aceasta instituție este singura ce justifică calitatea procesuală pasivă. Prin urmare, nici Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale și nici Filiala Regională T. a Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, nu au calitate procesuală pasivă, astfel că instanța a apreciat că trebuie să respingă acțiunea reclamantului împotriva acestor pârâți. Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că decizia nr. 174 din 18 mai 2009 emisă de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură București este legală și temeinică, cuprinde atât motivarea în fapt cât și în drept a măsurii astfel dispusă.

Motivarea în fapt este asigurată prin indicarea raportului din 18 martie 2009, care, chiar dacă nu a fost comunicat reclamantului, odată cu decizia criticată reprezintă o parte intrinsecă a acesteia, cuprinzând împrejurările ce au determinat luarea măsurii respective. A mai reținut prima instanță că din cuprinsul raportului menționat rezultă că ambarcațiunea de pescuit 12MV nu a desfășurat activitate de pescuit comercial timp de 60 de zile în anul 2008, aspect dovedit cu declarațiile de descărcare pe anul 2008, fiind astfel întrunite prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 23/2008. În ceea ce privește motivarea în drept a deciziei nr. 174 din 18 mai 2009, instanța a reținut că intimata a menționat prevederile O.U.G.

nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, a H.G. nr. 1194/2008, a Ordinului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 4/2009 și nr. 344/2008, ca temei legal al deciziei. Instanța a reținut că din notele de predare pește, întocmite pe anul 2008 rezultă că ambarcațiunea respectivă a desfășurat activități de pescuit comercial la data de 5 februarie 2008, 8 aprilie 2008 și 9 decembrie 2008, iar acest fapt conduce la concluzia că ambarcațiunea de pescuit a reclamantului nu a fost utilizată cu respectarea art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, situație ce a condus la anularea licenței și la excluderea definitivă a navei sau ambarcațiunii din fișier.

Prima instanță a statuat și faptul că Ordonanța din 25 septembrie 2009 emisă de Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă în Dosarul nr. 599/1/2008 indică doar faptul că reclamantul alături de alte persoane nu a fost depistat desfășurând activități de pescuit electric neautorizat și nu face dovada că ambarcațiunea acestuia a desfășurat activități de pescuit comercial conform art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008. Se reține că abrogarea ulterioară a art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 317 la 24 octombrie 2009 nu are relevanță în cauză întrucât dispozițiile acestei legi nu pot retroactiva. Reține instanța de fond și faptul că prin măsura luată în baza art. 13 alin. (3) din O.U.G.

nr. 23/2008, nu este afectat dreptul de proprietate al reclamantului asupra ambarcațiunii 12 MV, întrucât poate desfășura orice alte activități (agrement, transport). De asemenea, nu este afectat dreptul reclamantului ca pescar profesionist deoarece poate desfășura activități de pescuit cu o altă ambarcațiune. Împotriva acestei sentințe, considerată netemeinică și nelegală, a formulat recurs reclamantul B.G.E., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Prin cererea de recurs se aduc, în esență, următoarele critici hotărârii atacate: - în mod greșit instanța de fond a apreciat că decizia nr. 174 din 18 mai 2009 este motivată în fapt și în drept; - prin decizia nr. 174/2009 nu s-a precizat perioada avută în vedere în ceea ce privește aprecierea intervalului de 60 de zile consecutive în care nu a efectuat activități de pescuit.

Recurentul consideră că acest aspect era important de analizat pentru că au existat în anul 2008 măsuri de prohibiție pentru pescuit, iar O.U.G. nr. 23/2008 a prevăzut pentru o scurtă perioadă excluderea navei din fișierul naval, alin. (3) al art. 13 menționat, fiind ulterior abrogat. Recurentul menționează că dacă ar fi cunoscut care este perioada de 60 de zile avută în vedere de autoritatea pârâtă, ar fi putut face dovada desfășurării activității sale de pescuit, arătând și faptul că legiuitorul nu a legat numărul de descărcări de cel al zilelor în care a fost utilizată ambarcațiunea; - se susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că rezoluția Parchetului nu confirmă faptul că a desfășurat activități de pescuit.

- în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu i-a fost vătămat dreptul său de creanță ocrotit prin dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât prin radierea ambarcațiunii din fișierul naval i-a fost retrasă și licența de pescuit, potrivit art. 4, 6 și 7 din Normele din 14 ianuarie 2009 privind accesul la resursele acvatice. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare și concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și a arătat că admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive a intrat sub autoritatea de lucru judecat. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, prin decizia nr. 174 din 18 mai 2009 a Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, s-a dispus excluderea din Fișierul navelor și ambarcațiunilor de pescuit a ambarcațiunii 12 MV aparținând recurentului-reclamant, cu consecința predării licenței de pescuit din 13 martie 2008 a ambarcațiunii menționate. Examinând decizia nr. 174/2009, se constată că autoritatea pârâtă a emis această decizie în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 23/2008, H.G. nr. 1194/2008, Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 4/209, nr. 344/2008, cât și având în vedere situația reținută în raportul din 18 martie 2009 întocmit de șeful Filialei Regionale T. a Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.

În cuprinsul raportului din 18 martie 2009 se menționează că ambarcațiunea de pescuit 12 MV, proprietar B.G.E., nu a desfășurat activitate de pescuit comercial timp de 60 de zile în anul 2008 (zile dovedite cu declarații de descărcare, fiind întocmite numai 4 buc. pe anul 2008), fiind întrunite astfel prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 23/2008 pentru a se emite o decizie de excludere definitivă a ambarcațiunii de pescuit precizate. Concluziile raportului, atât în ceea ce privește situația de fapt cât și temeiul legal al propunerii de excludere a ambarcațiunii din Fișierul Navelor și Ambarcațiunilor de Pescuit, respectiv art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, au fost aduse la cunoștința recurentului-reclamant, fapt ce rezultă din adresa din 19 martie 2009 cât și din plângerea prealabilă formulată de acesta, astfel că sunt lipsite de suport real susținerile acestuia referitoare la faptul că nu a avut cunoștință despre situația imputată.

Prin urmare, raționamentele de ordin juridic și de fapt ale autorității pârâte au fost cunoscute de recurent, astfel că acesta, atât în cadrul procedurii administrative prealabile, cât și în fața instanței a avut posibilitatea de a dovedi dreptul său pretins vătămat în deplină cunoștință de considerentele de fapt și de drept care au condus la emiterea deciziei nr. 174/2009. În consecință, chiar dacă în cuprinsul deciziei menționate sunt invocate acte normative cu incidență în ceea ce privește pescuitul, fără a se preciza expres care anume dispoziții ale acestora sunt incidente, în raport cu cele expuse anterior, instanța de recurs reține că nu a existat o vătămare a recurentului ca urmare a pretinsei nemotivări a actului administrativ aflat în litigiu, astfel că sunt nefondate criticile formulate din această perspectivă.

Potrivit art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura, ce a intrat într-adevăr în vigoare la 10 martie 2009 „neutilizarea navei/ambarcațiunii de pescuit pe o perioadă de 60 de zile în perioada de valabilitate a licenței de pescuit este considerată o renunțare a titularului la activitatea de pescuit, procedându-se la anularea licenței și excluderea definitivă a navei/ambarcațiunii din fișier”. Este evident că decizia nr. 174/2009 a avut în vedere activitatea de pescuit desfășurată pe perioada valabilității licenței, respectiv 13 martie 2008 - 13 martie 2009, cunoscută reclamantului la eliberarea licenței. Recurentul-reclamant nu a dovedit că a îndeplinit cerințele art. 13 alin. (3) din O.U.G.

nr. 23/2008, susținerile sale fiind lipsite de orice suport probator. În mod corect instanța de fond a reținut că Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă din 25 septembrie 2009 nu constituie o dovadă a respectării prevederilor menționate anterior, întrucât prin acest înscris s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de „trecere frauduloasă a frontierei” și „pescuit electric” - faptă prevăzută de art. 65 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008 în ceea ce-l privește și pe recurentul din cauza de față. Or, ceea ce s-a cercetat penal este presupusa activitate infracțională și nu activitatea în conformitate cu licența de pescuit. Mai mult, în cuprinsul acestui înscris se face referire la perioada 11 martie 2009 - 10 aprilie 2009, care excede celei pentru care a fost valabilă licența de pescuit.

În consecință, având în vedere aceste considerente, în mod corect instanța de fond a apreciat ca temeinică și legală decizia contestată, astfel că nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Este adevărat că alin. (3) al art. 13 menționat a fost abrogat prin Legea nr. 317 din 21 octombrie 2009, însă la momentul emiterii deciziei atacate aceste dispoziții erau în vigoare și se aplicau situațiilor și raporturilor juridice în derulare, astfel că și sub acest aspect criticile sunt nefondate. Criticile privind greșita apreciere asupra încălcării art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt, de asemenea, nefondate. Este evident că activitatea de pescuit comercial se poate desfășura doar cu respectarea prevederilor legale în acest domeniu.

Cum anterior s-a reținut că recurentul-reclamant nu a satisfăcut cerințele impuse de legiuitor în art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, rezultă că acesta nu are un drept real vătămat prin emiterea deciziei nr. 174/2008 și implicit anularea licenței și excluderea ambarcațiunii/navei din fișier, care s-au dispus în mod legal. Prin urmare, sunt corecte aprecierile instanței de fond cu referire la pretinsa încălcare a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.G.E. împotriva sentinței nr. 88 din data de 15 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2010.