ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 414/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererile de chemare în judecată. Cadrul procesual.

Prin sentința civilă nr. 396/CA/18.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x, a respins cererile, astfel cum au fost conexate, formulate de reclamanții - A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., S.C. N. S.R.L., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. - prin reprezentant Federația CC., în contradictoriu cu pârâții - Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură - prin Direcția Maritimă, Compartiment Inspecții și Fișierul Navelor, DD., EE., FF., GG., ca nefondate. Totodată, a obligat reclamanții la plata către fiecare pârât - persoană fizică a câte 1000 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1879/06.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție recursul formulat de reclamanți a fost respins, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel Înalta Cure a reținut că deciziile contestate au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 23/2008, al Ordinului MADR nr. 344/2008, H.G. nr. 545/2010, cu modificări și al Ordinului MADR nr. 128/2012, cu precizarea că au fost avute în vedere notele de control întocmite de inspectorii autorității pârâte, care au confirmat perioada de inactivitate mai mare de 1 an calendaristic la Marea Neagră.

A apreciat instasnța că ambarcațiunile pe care le dețin reclamanții-recurenți erau înscrise în fișierul navelor în segmentul celor ce efectuează pescuitul marin, situație de fapt ce nu a putut fi contestată.

Ordinul MADR nr. 128/2012 pentru aprobarea normelor privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale, cu excepția ariilor naturale protejate este, în mod corect determinat ca fiind incident în cauză, pe de-o parte, pentru că a fost indicat ca temei de drept chiar în cuprinsul deciziilor administrative contestate, iar pe de altă parte, întrucât recurenții desfășoară activitatea de pescuit, în adevăr, în Marea Neagră, până la izobata 20m, în temeiul autorizațiilor emise de ARBDD.

Reține instanța că devine incident și deplin aplicabil în cauză și art. 7 alin. (7) din acest ordin, potrivit cu care "radierea din fișierul navelor și ambarcațiunilor de pescuit se face când nava sau ambarcațiunea de pescuit nu a activat o perioadă mai mare de un an calendaristic de la eliberarea licenței de pescuit".

A mai constatat instanța de control judciar că actele dosarului au demonstrat că ambarcațiunile care au fost eliminate din Fișierul Navelor din secțiunea a)-nave/ambarcațiuni care efectuează pescuit marin, au fost cele care nu dețin documentele pentru această secțiune, ci "certificat de ambarcațiune de agrement", ceea ce face ca activitatea de pescuit desfășurată să nu fie una de pescuit marin, ci de pescuit de agrement.

Nu mai puțin relevantă în cauză este și împrejurarea ce derivă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1 și art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura, în sensul că Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) este autoritatea publică care administrează resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale României, cu excepția celor din Rezervația Biosferei Delta Dunării, o atare competență fiind de altfel reconfirmată și în art. 5 din Ordinul nr. 44/1135/2011, a cărui incidență nu a fost negată de recurenți.

Conchide instanța în sensul că, în cauza de față, actele administrative contestate au fost emise ca urmare a constatărilor făcute, în contextul unor controale și verificări cu privire la raportările de captură din Marea Neagră, și în contextul îndeplinirii obligațiilor ce-i revin autorității ANPA conform normelor comunitare pentru activitatea de pescuit din România și nu doar din perspectiva Biosferei Delta Dunării, în mod corect s-a apreciat că nu aparține ARBDD Tulcea competența de a gestiona activitatea vizată în cauză. Raportările de captură, astfel cum s-a arătat deja, în contextul factual al cauzei de față, au fost analizate prin raportare la activitatea desfășurată la Marea Neagră și nu doar la activitatea de pescuit în teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării și câtă vreme recurenții nu au contestat că ambarcațiunile deținute erau înscrise în segmentul din fișierul navelor, corespunzător celor ce efectuează pescuitul marin, obligația de raportare a capturilor la ANPA se realizează în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 128/2012.

Înalta Curte a mai reținut că nu se poate aprecia că ordinul nr. 128/2012 ar fi fost aplicat retroactiv câtă vreme în cuprinsul art. 7 din acest act normativ se arată că "radierea din fișierul navelor și ambarcațiunilor de pescuit se face când nava/ambarcațiunea de pescuit nu a activat o perioadă mai mar de 1 an calendaristic de la eliberarea licenței de pescuit", fără a distinge cu referire la o astfel de dată.

Controlul în discuție a avut loc după intrarea în vigoare a actului, deciziile atacate au fost de asemenea emise ulterior și de altfel, este de remarcat că o prevedere oarecum similară exista și anterior, chiar dacă avea o condiționare diferită, în cuprinsul Ordinului nr. 44/2011, în art. 7 alin. (2) și (3), cu referire la declararea ca inactive a ambarcațiunilor posesoare de licențe de pescuit care nu activează în perioada înscrierii în autorizația de pescuit comercial.

În fine, concluzionând pe acest aspect, Înalta Curte a reținut aplicabilitatea în cauză și ca atare validitatea Ordinului nr. 128/11.06.2012, față de care de altfel, nu s-a invocat nicio excepție de nelegalitate prin raportare la actele normative în aplicarea și executarea cărora au fost emise respectivele norme.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, la data de 15.11.2016, sub nr. de dosar x/2016, reclamanții A., HH., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., II., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., JJ. și S.C. N. S.R.L., toți reprezentați de Federația CC., au formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 396/CA/18.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x, solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să fie admisă cererea de revizuire, cu consecința schimbării hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu intimații Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură - prin Direcția Maritimă, DD., EE., FF. și GG..

Prin sentința nr. 47/CA din 9 martie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de revizuire a sentinței civile nr. 396/CA/18.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x, în materia contencios administrativ și fiscal, promovată de revizuenții în contradictoriu cu intimații Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură - prin Direcția Maritimă, DD., EE., FF. și GG., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a considerat că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nesuspensivă de executare prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și reluarea judecării cauzei, această procedură neimplicând realizarea unui control judiciar, ci determinarea unei noi judecăți, întemeiată pe unele elemente, ce nu au putut forma obiectul judecății ce a condus la pronunțarea hotărârii care face obiectul căii de atac.

A reținut instanța că, potrivit art. 322 alin. (1) vechiul C. proc. civ., sub incidența căruia hotărârea revizuită a fost pronunțată, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile prevăzute la pct. 1-10.

Totodată, potrivit art. 322 pct. 4 C. proc. civ. revizuirea unei hotărârii poate interveni în cazul în care dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență în acea cauză, iar art. 322 pct. 5 teza I din același Cod prevede că revizuirea unei hotărârii poate interveni în cazul în care, după darea unei hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Curtea de apel a considerat că, înainte de a verifica dacă sunt îndeplinite premisele promovării unei cereri de revizuire în baza temeiurilor juridice indicate de revizuienți, este necesar a se stabili dacă hotărârea supusă revizuirii reprezintă o hotărâre susceptibilă a fi atacată cu această cale de atac, obiectul revizuirii fiind reglementat de art. 322 alin. (1) vechiul C. proc. civ., care consacră posibilitatea atacării cu revizuire doar a hotărârilor rămase definitive în apel sau prin neapelare și a hotărârilor date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul.

Prin decizia civilă nr. 2074/06.06.2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului invocată de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură; a admis recursul declarat de A., HH., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., II., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., JJ. și S.C. N. S.R.L., toți reprezentați de Federația CC. împotriva sentinței nr. 47/CA din 9 martie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a dispus casarea sentinței atacate și trimiterea cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În argumentele prezentate, Înalta Curte a constatat că este nefondată excepția nulității recursului invocată de intimați prin întâmpinările formulate, motivată de neindicarea temeiului de drept pe care se întemeiază cererea de recurs, fiind respinsă .

Înalta Curte a reținut că potrivit dispozițiilor art. 302

1

din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) 3. motivele de legalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat (….)."

În continuare a reținut că, în practica secției de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme s-a consacrat constant soluția că hotărârea prin care s-a respins recursul nu este o hotărâre care evocă fondul, susceptibilă a fi atacată cu revizuire. (ex. decizia nr. 186/2 februarie 2016). În acord cu decizia Curții Constituționale mai sus menționată, Înalta Curte a constatat că stabilirea de către legiuitor a unor condiții de exercitare a unui drept nu trebuie să constituie o restrângere a exercițiului acestora și a accesului liber la justiție.

Curtea de Apel Constanța, prin sentința civilă nr. 246/2017 din 9 noiembrie 2017, a respins cererea de revizuire promovată de revizuenți impotriva sentinței civile nr. 47 din 9 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x, ca nefondată.

Curtea de Apel Constanța a reținut că înscrisul nou invocat de revizuienți în demersul lor judiciar îl constituie răspunsul nr. x prin care se precizează că ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 807/2016 (de abrogare a Ordinului nr. 128/2012) pentru aprobarea Normelor privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale, cu excepția ariilor naturale protejate "nu se aplică în Rezervația Biosferei Delta Dunării".

Mai reține instanța că, prin aceeași adresă, Agenția Națională Pentru Pescuit și Acvacultură precizează actul normativ aplicabil pentru Rezervația Biosferei Delta Dunării, respectiv Ordinul nr. 44/1195/18.02.2011 pentru aprobarea Normelor privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale, din ariile naturale protejate.

Concepția asupra noțiunii de înscris, în înțelesul art. 322 alin. (1) pct. 5 a evoluat și, în mod constant, practica judiciară recentă în materie a statuat că nu se poate circumscrie noțiunii de înscris, declarația extrajudiciară chiar în forma autentică a unui martor, recunoașterile părților, un înscris administrat într-o altă cauză anterior pronunțării sentinței atacate, notele de concluzii, relațiile furnizate de autoritățile publice ulterior procesului definitivat, un articol publicat în presă.

În raport de acest înscris, instanța a constatat că în speță, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a revizuirii în reglementarea dată de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., dar și de jurisprudența CEDO, care impune ca desființarea unei hotărârii judecătorești intrată în puterea lucrului judecat să nu poată interveni decât pentru defecte fundamentale ale hotărârii, care au devenit cunoscute instanței, numai după terminarea procesului.

Conchide instanța, în sesnul că înscrisul invocat ca motiv de revizuire este un înscris întocmit ulterior pronunțării hotărârii judecătorești, astfel că nu exista la data pronunțării hotărârii judecătorești a cărei revizuire se solicită, situația premisă învederată de revizuienți neîncadrându-se în ipoteza reglementată de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în referire la înscrisul nou.

Nemaifiind îndeplinită condiția existenței înscrisului la momentul soluționării cauzei prin hotărârea judecătorească a cărei revizuire se solicită, celelalte condiții nu vor mai fi analizate, acestea fiind strâns legate de condiția existenței înscrisului.

Mai mult decât atât, dacă s-ar admite că, ulterior soluționării cauzei, un înscris prin care se expune o părere în sensul că este incident un alt act normativ decât cel avut în vedere la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită poate constitui un înscris nou s-ar ajunge în situația în care un proces definitiv câștigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte și dovezi posterior confecționate, iar autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.

Reținând culpa procesuală a revizuienților, în temeiul art. 274 alin. (1) vechiul C. proc. civ., instanța a obligat a obligat revizuienții către intimații FF., GG., EE. și DD. la plata sumei de 4.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu avocat.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 246/A/2017 din 9 noiembrie 2017 a promovat recurs revizuenții A., HH., C., D., E.,F., G., H., I., J., K., L., II., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., JJ. și S.C. N. S.R.L., toți reprezentați de Federația CC., invocând ca temei de drept art. 304 pct. 8, pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenții-revizuenți au susținut în motivele de nelegalitate expuse că instanța care s-a pronunțat pe cererea de revizuire nu a observat că după data hotărârii s-a descoperit un nou înscris, respectiv adresa din 12 octombrie 2017 prin care partea pârâtă a recunoscut că Ordinul nr. 128/2012 nu este aplicabil fondului cauzei de față.

Arată că Ordinul nr. 44/1195 din 18 februarie 2011 era aplicabil, astfel că intimata a folosit un ordin greșit aspect ce a condus la o soluție total greșită prin inducerea în eroare a instanțelor de judecată.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele și pentru motivele expuse în continuare.

Motivele de recurs vizează nelegalitatea hotărârii pronunțate în calea de atac a revizuirii sub aspectul neobservării de către instanța de revizuire a forței probante a înscrisurilor, respectiv adresa din 12 octombrie 2017, prin care partea pârâtă a recunoscut că Ordinul nr. 128/2012 nu este aplicabil fondului cauzei de față, inclusiv al celor invocate în cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte reține că prin sentința nr. 246 din 9 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, a cărei revizuire s-a solicitat în cauză, a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a revizuirii în reglementarea dată de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., dar și de jurisprudența CEDO, care impune ca desființarea unei hotărârii judecătorești intrată în puterea lucrului judecat să nu poată interveni decât pentru defecte fundamentale ale hotărârii, care au devenit cunoscute instanței, numai după terminarea procesului.

Este de menționat că la data pronunțării deciziei anterior menționate, înscrisul invocat ca motiv de revizuire este un înscris întocmit ulterior pronunțării hotărârii judecătorești, astfel că nu exista la data pronunțării hotărârii judecătorești a cărei revizuire se solicită, situația premisă învederată de revizuienți neîncadrându-se în ipoteza reglementată de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în referire la înscrisul nou.

Așadar, la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat în cauză și care a evocat fondul raporturilor juridice deduse judecății nu exista la data pronunțării hotărârii judecătorești recurate, astfel încât aprecierea că sentința nr. 246 din 9 noiembrie 2017 ar fi nelegală, nu poate fi reținută.

Or, prin înscris nou, în sensul prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cerința existentei înscrisurilor noi la momentul pronunțării sentintei a cărei revizuire se solicită este esentială pentru admisibilitatea cererii de revizuire, deoarece altfel un proces definitiv câstigat ar putea fi supus revizuirii pe baza unor acte și dovezi posterior confectionate și autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.

Mai mult decât atât, așa cum în mod corect a reținut Curtea de Apel Constanța pentru ca autoritatea de lucru judecat a unei hotărârii judecătorești să fie pusă în discuție în această modalitate este imperios necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forța probantă prin el însuși fără să fie nevoie să fie confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Față de considerentele expuse, se constată că, în mod corect, prin sentința recurată, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a revizuirii în reglementarea dată de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga revizuenții la 2000 RON, cheltuieli de judecată către GG., DD., EE. și FF.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de revizuenții A., HH., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., II., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., JJ. și S.C. N. S.R.L., toți reprezentați de Federația CC. împotriva sentinței civile nr. 246/CA din 09 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x

Obligă revizuenții la plata cheltuielilor de judecată către intimații GG., DD., EE. și FF., în cuantum de 2000 RON, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 februarie 2018.