ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3471/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3471/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei.

I.l.Cadrul procesual.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Timișoara sub nr. 1892/59 din 28 decembrie 2011, reclamanta

Asociația pescarilor „Banatul" Timișoara, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția Națională pentru Pescuit și

Acvacultura București a solicitat anularea parțială a Ordinului MADR nr. 15/2011

art. 2 alin. (2) art. 6, art. 7', art. 8 alin. (1) pct. 2,5,6,7,8,9,10, art. 8 alin.

(2), (3), (4), art. 10, art. 2 alin. (3) și Anexa 4,5,6 din ordin precum și

anularea deciziei ANPA nr. 116/2011 și a Anexei nr. 1, susținând că actele în

discuție cuprind condiții referitoare la practicarea pescuitului recreativ

sportiv, ce sunt plasate în afara cadrului legal general reglementat de OUG

23/2008, HG 545/2010, HG 725/2010 și HG 1018/2008.

Totodată reclamanta a solicitat

suspendarea efectelor actelor administrative atacate până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii de suspendare,

reclamanta a arătat că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și paguba iminentă arătând că

a argumentat în detaliu nelegalitatea și contrarietatea actelor administrative

atacate în raport cu prevederile cuprinse în OUG 23/2008, Legea 400/2005, HG

545/2010, HG 725/2010, OUG 26/2000, OUG 32/2008, Legea 219/1998, Legea nr. 23/1998.

Pârâtul MADR, prin întâmpinarea depusă

la dosar, a solicitat respingerea acțiunii reclamantei iar în privința cererii

de suspendare a arătat că aceasta nu a făcut dovada pagubei sau prejudiciul

produs.

I.2. Hotărârea instanței de fond.

Prin încheierea pronunțată la data de

12 martie 2012 în dosarul nr. 1892/59/2011 Curtea de Apel Timișoara, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată

de reclamanta Asociația pescarilor Banatul Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că pentru a fi admisibilă cererea de suspendare formulată în temeiul art.

15 din Legea nr. 554/2004, este necesar a fi întrunite cumulativ două condiții:

existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care

astfel poate fi prevenită. Cele două condiții definite expres la art. 2 alin. (1)

lit. s) și t) din Legea nr. 554/2004 denotă caracterul de excepție al măsuri

suspendării executării actului administrativ, presupunând așadar dovedirea

efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului

atacat care sa fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și

iminența producerii pagubei.

Curtea a reținut că, în cauză,

reclamanta a invocat faptul că prin Ordinul MADR 15/2011 și prin decizia ANPA nr.

168/2011 au fost introduse dispoziții legale în afara cadrului instituit prin

OUG 23/2008 devreme ce pentru activitatea de pescuit recreativ sportiv se

impune ca o condiție prealabilă obținerea autorizației de pescuit recreativ

sportiv în condițiile în care art. 23 alin. (1) din OUG 23/2008 nu face

referire la această autorizație ca o condiție pentru exercitarea pescuitului

recreativ sportiv.

Curtea a apreciat că deși, argumentele

reclamantei se identifică drept cauză de nelegalitate ce urmează a fi analizată

pe fondul cauzei, totuși a reținut că Ordinul MADR 15/2011 a fost emis în baza art.

9 alin. (1) din OUG nr. 23/2008 care statuează că accesul la resursele acvatice

vii se reglementează pe baza normelor aprobate prin Ordin al MADR la propunerea

Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultura.

Instanța nu și-a însușit argumentele

reclamantei în sensul că autorizația de pescuit este obligatorie pentru

pescarii profesioniști, persoane fizice și juridice care desfășoară activități

de pescuit comercial pe când pentru activitatea de pescuit recreativ sportiv

este suficient permisul de pescuit reglementat de art. întrucât conform art. 9 alin.

(3) din OUG nr. 23/2008 pe zona de pescuit recreativ sportiv nu poate fi

eliberată decât o singură autorizație privind practicarea pescuitului recreativ

sportiv or, nu poate fi vorba decât despre autorizația reglementată de art. 2 pct.

29 din OUG 23/2008 iar pe de altă

parte, potrivit art. 23 alin.

(2) din OUG 23/2008, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a

ordonanței pârâtul MADR a fost abilitat să stabilească prin ordin condițiile de

practicare a pescuitului recreativ sportiv a regulamentului și a modelelor

permiselor de pescuit la propunerea ANPA.

În concluzie, Curtea a reținut că

aparența de nelegalitate invocată de reclamantă pentru dovedirea cazului bine

justificat nu poate fi reținută în cauză, astfel încât, a constatat că

reclamanta nu a dovedit îndeplinirea acestei condiții pentru a se dispune

suspendarea executării actelor atacate. Celelalte argumente expuse de

reclamantă vizând procedura de autorizare și tarifele percepute nu au fost

analizate de instanță, considerând că țin de recunoașterea sau nu a dreptului

pârâtelor de a emite acte administrative privind condițiile de practicare a

pescuitului recreativ sportiv ori obținerea autorizației de pescuit recreativ

sportiv este prevăzută în însăși cuprinsul OUG 23/2008.

Referitor la condiția preveniri

producerii unei pagube iminente, Curtea a constatat că reclamanta nu a făcut

dovada măsurii în care este prejudiciată prin dispozițiile legale cuprinse în

Ordinul MADR 15/2001 și decizia ANPA nr. 116/2011, în ceea ce privește

obținerea autorizației de pescuit recreativ sportiv, cu atât mai mult cu cât

din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta a participat la o

sesiune de eliberare a autorizației de pescuit recreativ sportiv, iar faptul că

reclamantei nu i-a fost eliberată autorizația pentru zona de pescuit deținută

anterior nu poate justifica îndeplinirea condiției privind prevenirea unei

pagube iminente .

Pe de altă parte constatarea

neîndeplinirii condiției privind cazul bine justificat face inutilă cercetarea

condiției privind prevenirea unei pagube iminente întrucât din cuprinsul art. 14

alin. (1) Legea 554/2004 rezultă că pentru a se dispune măsura suspendării este

absolut necesar a cele două condiții să fie îndeplinite cumulativ .

L3. Recursul declarat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamanta, Asociația Pescarilor Banatul, criticând-o pentru

nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că o

hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât prin

dispozițiile atacate MADR a încălcat prevederile imperative ale art. 25 din

O.U.G.nr. 23/2008.

A arătat recurenta că deși în art. 1

din OUG nr. 23/2008 alin. (3) se prevede că „prezenta ordonanță de urgență

reprezintă cadrul general de reglementare, pe baza căruia se emite legislația

secundară pentru sectorul pescăresc", în emiterea Ordinului nr. 15/2011

MADR a ignorat această prevedere, încălcând, de asemenea și dispozițiile OG nr.

26/2000 precum și prevederile art. 136 din Constituția României, Legea nr. 213/1998

și Legea nr. 219/1998.

Astfel, art. 2 alin. (2) din Ordinul

MADR nr. 15/2011 prevede că asociațiile de pescari sportivi pot elibera permise

de pescuit recreativ/sportiv numai după obținerea autorizației de pescuit

sportiv/recreativ, în timp ce OUG nr. 23/2008, statuează la art. 23 alin. (1)

faptul că „prin pescuit sportiv/recreativ se înțelege pescuitul efectuat cu

undița sau lanseta, în scop de agrement/performanță, pe baza unui permis

nominal emis de către administratorul resurselor acvatice vii și eliberat de

aceștia sau de asociațiile de pescari după caz.

A arătat, de asemenea că art. 7 din

Ordinul contestat este nelegal întrucât ANPA nu este abilitată prin OUG 23/2008

să emită autorizații pentru asociațiile de pescari sportivi, singura sa

atribuție fiind legată de emiterea și eliberarea permiselor de pescuit

recreativ sportiv

Confirmarea celor de mai sus, a arătat

recurenta a fost dată prin sentința civilă nr. 99/2011 a Curții de Apel Alba

Iulia, irevocabilă prin Decizia ICCJ nr. 1338 din 13 martie  2012 prin care a

fost anulat Registrul de evidență a Asociațiilor de Pescuit Sportiv din România

și obligată MADR la întocmirea altui registru în condițiile art. 25 alin. (1)

din OUG nr. 23/2008. Rezultă, așadar că prin hotărârea pronunțată au fost

anulate implicit și prevederile art. 7 din Ordinul nr. 15/2011, care se

regăsesc și în demersul juridic inițiat de Asociația Pescarilor Banatul.

În ceea ce privește cazul

binejustificat recurenta a  făcut

trimitere la prevederile art.

8 alin. (1) din Ordinul MADR nr. 15/2011, pe care îl consideră ilegal, deoarece

prin conținutul său, ANPA transferă obligațiile sale de administrator al

resurselor acvatice vii către asociațiile de pescari sportivi, încălcându-se

astfel dispozițiile art. 4 și art. 25 alin. (1) din OUG nr. 23/2008.

În ceea ce privește paguba iminentă,

recurenta a susținut, în esență, că prin adoptarea dispozițiilor criticate

activitatea Asociației este complet blocată, în sensul că investițiile au de

suferit, la fel condițiile de pescuit sportiv/recreativ pentru cei 9000 de

membrii ai asociației.

I. Considerentele Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Prin acțiunea în contencios

administrativ și fiscal, reclamanta Asociația Pescarilor Banatul a solicitat anularea

parțială

a Ordinului MADR nr. 15/2011 art. 2 alin. (2) art. 6, art. 7, art. 8 alin. (1) pct.

2,5,6,7,8,9,10, art. 8 alin. (2), (3), (4), art. 10, art. 2 alin. (3) și Anexa

4,5,6 din ordin precum și anularea deciziei ANPA nr. 116/2011 și a Anexei nr. 1,

susținând că actele în discuție cuprind condiții referitoare la practicarea

pescuitului recreativ sportiv, ce sunt plasate în afara cadrului legal general

reglementat de OUG 23/2008, HG 545/2010, HG 725/2010 și HG 1018/2008.

Totodată reclamanta a solicitat

suspendarea efectelor actelor administrative atacate până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. în cazul în

care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de

60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.

De asemenea, art. 15 alin. (1) din

aceeași lege, stipulează faptul că (1) Suspendarea executării actului

administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele

prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru

anularea, în tot sau

în parte, a actului atacat. In acest

caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate

formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la

soluționarea acțiunii în fond.

Rezultă, așadar, că suspendarea

executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă

a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a actului

administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în

faza judiciară), existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei

pagube care, astfel, poate fi prevenită.

Noțiunea de caz bine justificat a fost

definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția

de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru

conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act

administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de

nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului

administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări

vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă

asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt

sau/ și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire

la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost

reținute de înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ

de

către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ

emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea

actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea

recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute

ca obligații bugetare suplimentare), etc.

În cauza de față reclamanta a invocat

faptul că prin Ordinul MADR 15/2011 și prin decizia ANPA nr. 168/2011 au fost

introduse dispoziții legale în afara cadrului instituit prin OUG 23/2008,

devreme ce pentru activitatea de pescuit recreativ sportiv se impune ca o

condiție prealabilă obținerea autorizației de pescuit recreativ sportiv, în

condițiile în care art. 23 alin. (1) din OUG 23/2008 nu face referire la

această autorizație ca o condiție pentru exercitarea pescuitului recreativ

sportiv.

Înalta Curte reține că în mod corect

prima instanță a apreciat că aparența de nelegalitate invocată de reclamantă

pentru dovedirea cazului bine justificat nu poate fi reținută în cauză.

Referitor la condiția preveniri

producerii unei pagube iminente, Înalta Curte retine că reclamanta nu a făcut

dovada măsurii în care este prejudiciată prin dispozițiile legale cuprinse în

Ordinul MADR 15/2001 și decizia ANPA nr. 116/2011 în ceea ce privește obținerea

autorizației de pescuit recreativ sportiv cu atât mai mult cu cât din

înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta a participat la o sesiune de

eliberare a autorizației de pescuit recreativ sportiv, iar faptul că

reclamantei nu i-a fost eliberată autorizația pentru zona de pescuit deținută

anterior nu poate justifica îndeplinirea condiției privind prevenirea unei

pagube iminente.

Astfel fiind, rezultă că instanța de

fond a dat o hotărâre legală și temeinică, urmare a interpretării corecte a

prevederilor art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004,

urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

Asociația Pescarilor Banatul împotriva încheierii din 12 martie 2012 a Curții  de

Apel

Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

13 septembrie 2012.