ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5096/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prima instanță Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2480/2/2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC U.S.C. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și D.G.F.P. - Municipiul București, suspendarea executării raportului de inspecție fiscală din 20 noiembrie 2008 și a deciziei de impunere nr. 243 din 24 noiembrie 2008 privind obligațiile fiscale reținute din organele fiscale ca datorate, în cuantum de 9.928.678 RON, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii de suspendare reclamanta a arătat că prin actele fiscale a căror suspendare s-a solicitat, s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale suplimentare de plată cu titlu de impozit pe veniturile obținute de nerezidenți, TVA și impozit pe profit precum și accesorii - dobânzi, penalități și majorări de întârziere, în sumă totală de 9.928.679 RON. Reclamanta a mai arătat că în temeiul art. 205 C. proc. fisc. a formulat contestație nesoluționată prin emiterea unei decizii de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor și că în cauză a fost începută executarea silită, sumă care prin cuantumul său reprezintă o pagubă iminentă pentru reclamantă atât în ceea ce privește desfășurarea efectivă a obiectului de activitate cât și imposibilitatea efectuării plăților curente și plata celor 200 de angajați.

În susținerea cererii de suspendare reclamanta a depus la dosar copia actelor contestate, alte acte și dovada achitării taxei de timbru. În drept cererea s-a întemeiat pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat, prin întâmpinare, respingerea cererii de suspendare în principal ca inadmisibilă pentru neplata cauțiunii conform dispozițiilor art. 215 din O.G. nr. 92/2003 și în subsidiar ca neîntemeiată pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Reclamanta a depus la dosar dovada plății cauțiunii. Pârâta D.G.F.P.

- Municipiul București a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare în raport de dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 față de faptul că prezenta cerere de suspendare este a doua cerere formulată de reclamantă, prima fiind respinsă ca inadmisibilă pentru neplata cauțiunii prin sentința civilă nr. 833 din 27 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1147/2/2009 - depusă la dosar. Prin sentința civilă nr. 1840 din 30 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare a respins, ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta SC U.S.C.

SA București în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și D.G.F.P. a Municipiului București. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că: În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de suspendare, invocată de pârâta D.G.F.P. - Municipiul București, instanța a respins-o apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, arătând că prima cerere de suspendare formulată de reclamantă a fost respinsă prin sentința civilă nr. 833 din 27 februarie 2009, ca inadmisibilă pentru neplata cauțiunii în cuantumul fixat de instanță conform art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. Prima cerere de suspendare nu a fost analizată pe fond.

În ceea ce privește cererea de suspendare formulată de reclamantă în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a apreciat-o ca neîntemeiată întrucât nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv condiția existenței unor cazuri bine justificate și condiția producerii unei pagube iminente pentru reclamantă. Sub aspectul existenței unor „cazuri bine justificate" astfel cum au fost definite prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 instanța a constatat că prin acțiune reclamanta nu a invocat nici un motiv care să infirme prezumția de legalitate a actelor fiscale contestate, iar conduita reclamantei de bun platnic nu infirmă legalitatea măsurilor dispuse.

În ceea ce privește condiția existenței unei pagube iminente, aceasta nu este îndeplinită în sensul definit prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 cuantumul mare al sumei contestate și începerea executării silite, nefiind de natură să justifice producerea unei pagube iminente pentru reclamantă. Reclamanta nu a probat că executarea sumei perturba grav activitatea, iar suspendarea ar fi singura soluție pentru evitarea producerii unor prejudicii materiale, viitoare imposibil de înlăturat în alt mod decât prin suspendarea actelor contestate. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC U.S.C. SA București, considerând-o netemeinică și nelegală, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivele de recurs s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu s-a motivat în cuprinsul acțiunii întrunirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind cazul bine justificat și existența unei pagube iminente. A precizat că în acțiune a făcut trimitere la motivele de nelegalitate și netemeinicie pe care le-a expus în plângerea prealabilă.

În cuprinsul motivelor de recurs s-au reluat criticile de nelegalitate și netemeinicie aduse actelor administrativ-fiscale a căror suspendare s-a solicitat, respectiv s-a arătat că anumite sume sunt prescrise, că s-a calculat greșit impozitul pe profit prin considerarea unor cheltuieli ca deductibile prin amortizare etc. Din examinarea motivelor de recurs, a situației de fapt dovedită în cauză și a prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte reține: Reclamanta a formulat cerere de suspendare a raportului de inspecție fiscală din 20 noiembrie 2009 și a deciziei de impunere nr. 243 din 24 noiembrie 2008, întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004. În cuprinsul acțiunii a susținut că actele fiscale sunt nelegale pentru motivele invocate și fundamentate pe larg în cuprinsul contestației.

Având în vedere această precizare, instanța avea obligația, în baza art. 129 alin. (4) C. proc. civ., să ceară reclamantei să prezinte explicații, în scris, cu privire la motivarea acțiunii. În speță, judecătorul fondului neprocedând în acest mod, nu a fost în situația de a pronunța o sentință legală și temeinică, prin analizarea motivelor invocate de reclamantă. Înalta Curtea arată că în cuprinsul contestației, la care reclamanta a făcut trimitere în acțiune au fost invocate motive de nelegalitate ale actelor fiscale, care au legătură cu fondul dreptul, dar și cu procedura inspecției fiscale. În raport de motivarea sentinței se constată că nu a fost cercetată acțiunea reclamantei, că nu s-au stabilit pe deplin împrejurările legate de starea de fapt și de drept existente în cauză, astfel încât controlul judiciar nu poate fi exercitat în limitele impuse de art. 313 C. proc.

civ. În consecință, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va casa sentința primei instanțe cu trimitere pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC U.S C. SA București împotriva sentinței civile nr. 1840 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2009.