ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4424/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 240/CA din 25 octombrie 2010

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă

cererea de revizuire formulată de A.N. împotriva sentinței civile nr. 169/CA

din 07 noiembrie 2004 prin care aceeași Curte de apel a respins acțiunea având ca

obiect anularea ordinului personal nr. 0737/2003 privind trecerea în rezervă a reclamantului

(revizuent).

Instanța a reținut că

cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. („dacă după darea hotărârii, sau descoperit înscrisuri doveditoare, reținute

de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai

presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei

instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”) învederându-se

de către revizuent faptul că a primit un înscris nou la 04 mai 2009 emis de Serviciul

Român de Informații care dovedește că sancțiunea aplicată este abuzivă întrucât

nu cuprinde rezoluția scrisă pe procesul-verbal a persoanei competente conform

art. 21 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 și art. 2 alin. (2) al Ordinului Directorului

Serviciului Român de Informații nr. 836/2002.

Verificând prioritar îndeplinirea

condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire prin prisma temeiului invocat,

instanța a constatat că, pe de o parte, pretinsele acte „noi” reținute de partea

potrivnică se constituie în realitate în înscrisuri pe care însuși revizuentul l-a

întocmit (cererea de recurs aflată la dosarul de față) sau pe care le-a semnat în

calitate de contravenient (procesul-verbal din 19 mai 2003), iar, pe de altă parte,

că nu s-a depus vreo dovadă referitoare la data „descoperirii” pretinselor înscrisuri

noi, astfel că cererea de revizuire apare ca fiind depusă peste termenul de o lună

prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.; mai mult, s-a precizat că se

cere determinarea instanței de a efectua controlul de legalitate/temeinicie specific

căii de atac a recursului, cale de atac ce nu a fost exercitată de revizuent împotriva

sentinței civile nr. 169/CA/2005.

În aceste condiții s-a

apreciat că cererea de retractare a sentinței menționate nu este admisibilă.

În termen legal, împotriva

sus-menționatei sentințe a declarat recurs A.N., care invocând motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ. a apreciat că se impune casarea hotărârii

și trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu Constituția României, Legea

nr. 80/1995, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și practica Curții Europene

a Drepturilor Omului.

În explicarea solicitării

sale recurentul a arătat că hotărârea a fost dată de alți judecători decât cei care

au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii, mai exact că judecătorul-președintele

completului de judecată este altul decât cel care s-a pronunțat asupra cererii de

anulare a ordinului de trecere în rezervă (sentința civilă nr. 169/2005).

Prin întâmpinare, intimatul

Serviciul Român de Informații a precizat că, în principal, se impune respingerea

cererii de recurs ca fiind abuziv exercitată în condițiile în care A.N. a inițiat

în contradictoriu cu Serviciul Român de Informații peste 30 de dosare, a exercitat

toate căile de atac ordinare și extraordinare întemeiate pe diferite motive în încercarea

sa de anulare a ordinului de trecere în rezervă, iar acest comportament este sancționat

de art. 723 C. proc. civ. și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

referitor la dreptul la un proces echitabil; pe fondul recursului s-a arătat că

acesta este nefondat, nefiind incident cazul de nulitate a sentinței invocat de

recurent.

Examinând cauza prin prisma

criticii întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 2 C. proc. civ. („când hotărârea

s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte a dezbaterea în fond a pricinii”)

Înalta Curte reține că recursul este nefondat atât prin raportare la temeiul juridic

menționat cât și din perspectiva art. 304

1

C. proc. civ.

Soluționarea cererii de

revizuire – dezbateri și pronunțare prin sentința nr. 240/2010 s-a realizat de același

judecător desemnat în urma repartizării aleatorii a dosarului, recurentul făcând

o confuzie între judecătorul care s-a pronunțat asupra pricinii în fond (prin sentința

nr. 169/2005) și cel care a judecat cererea de revizuire. Motivul de casare prevăzut

de art. 304 pct. 2 C. proc. civ. este prevăzut în scopul respectării principiului

continuității, care în speță a fost respectat.

În privința concluziei

că cererea de revizuire este inadmisibilă, concluzie care a condus la respingerea

în consecință a revizuirii sentinței nr. 169/2005 a Curții de Apel Iași, secția

contencios administrativ și fiscal, instanța de control judiciar observă că în considerentele

sentinței recurate s-a procedat la o analiză temeinică a motivului de revizuire

invocat de A.N.

În acest context, s-a

clarificat că documentele indicate de revizuent nu se circumscriu noțiunii de înscrisuri

doveditoare în accepțiunea clară stabilită de legiuitor în pct. 5 al art. 322

C. proc. civ.

Nu în ultimul rând se

remarcă faptul că recursul declarat de revizuent se află la limita dispozițiilor

art. 723 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia drepturile procedurale trebuie

exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vedere căruia au fost recunoscute

de lege, în condițiile în care după o evaluare sumară rezultă că împotriva sentinței

nr. 169/2005 au fost exercitate de către A.N. toate căile de atac, a recursului

(soluționat prin decizia nr. 1641/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal, atacată la rândul ei cu contestație în

anulare și cu revizuire), a contestației în anulare (respinsă prin sentința nr.

71/2007 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, și atacată

la rândul ei cu recurs), a revizuirii (soluționată prin sentința nr. 70/2009 a Curții

de Apel Iași și atacată la rându-i cu recurs soluționat de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal).

Sub acest ultim aspect,

dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului invocate

și de revizuent sunt nesocotite chiar de acesta, dreptul la un proces echitabil

fiind în mod evident exercitat cu depășirea, prin voința exclusivă a revizuentului,

a limitelor unui termen rezonabil în sensul Convenției.

Văzând și dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată

și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N. împotriva sentinței nr. 240 din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Iași,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2011.