ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4287/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 40/CA/2010-PI din 25 ianuarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001, a respins acțiunea reclamantei împotriva acestei pârâte ca fiind îndreptată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea precizată, formulată de reclamanta T.I. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001, s-a reținut faptul că reclamanta T.I. a solicitat anularea unei decizii emise de o entitate diferită de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, singura entitate ce are ca atribuție emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2004.

De asemenea, s-a mai reținut că în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, „deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (...)”, rezultând astfel că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și, pe cale de consecință, a fost admisă această excepție și respinsă acțiunea reclamantei față de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut faptul că prin decizia atacată s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 35.000 RON în favoarea reclamantei, reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinței nr. 206/C din 17 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 1818/2003, rămasă definitivă și irevocabilă. Astfel, s-a subliniat faptul că în cauza dedusă judecății cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei a fost stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, urmare a contestației formulate împotriva dispozițiilor de soluționare a notificării emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, astfel că la emiterea titlului de despăgubiri nu este aplicabilă procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005, fiind avut în vedere cuantumul dispozițiilor stabilit prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.

Drept urmare, instanța de fond a reținut că, făcând aplicarea deciziei în interesul legii nr. 52 din 04 iunie2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a adoptat legal decizia prin care reclamantei i s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 35.000 RON, prin luarea în considerare a despăgubirilor stabilite prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, astfel că a respins ca nefondată acțiunea reclamantei. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta T.I.

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență prin motivele de recurs formulate că despăgubirea stabilită de către pârâtă prin decizia nr. 4213 din 04 decembrie 2008 în cuantum de 35.000 RON, avându-se în vedere valoarea calculată prin sentința civilă nr. 206/C din 17 martie 2005 a Tribunalului Bihor, pronunțată în Dosarul nr. 8181/2003, nu mai reflectă în prezent nici pe departe valoarea reală a imobilului, despăgubirea acordată devenind una formală și derizorie.

Precizează recurenta-reclamantă că hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit că valoarea de circulație a imobilului preluat abuziv este în sumă de 35.000 RON a fost pronunțată în luna martie 2005, de la această dată și până în prezent nefiind plătite despăgubirile astfel că, dată fiind evoluția prețurilor pe piața imobiliară și care a determinat o creștere semnificativă a valorii de piață a imobilului pentru care s-au stabilit despăgubirile, s-a diminuat semnificativ și valoarea reală a despăgubirilor stabilite inițial. Or, în cazul reparării unui prejudiciu, principiul de drept este că despăgubirea plătită trebuie să acopere integral prejudiciul suferit, data de referință fiind data plății acestei despăgubiri și nu data stabilirii acestora.

Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de fond pentru a se dispune efectuarea unui raport de expertiză care să stabilească valoarea de circulație a imobilului. Recursul este nefondat și urmează a fi respins, în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce urmează: Recurenta-reclamantă critică decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate pentru imobilul preluat abuziv, acesta fiind în sumă de 35.000 RON, cuantum ce nu corespunde valorii actuale de circulație a imobilului, instanța de fond refuzând să-i admită proba cu o expertiză tehnică pentru stabilirea valorii reale de circulație a imobilului, pentru o justă și dreaptă despăgubire.

Critica formulată este neîntemeiată, pentru că, astfel cum corect reține și instanța de fond, adoptarea deciziei prin care recurentei-reclamante i s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 35.000 RON, a avut la bază decizia în interesul legii nr. 52 din 04 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, precum și decizia nr. 1651 din 13 martie 2008 emisă de Comisia Centrală, în baza deciziei secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia, în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubire se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de aceasta.

Or, în cauza dedusă judecății, există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă – sentința civilă nr. 206/C din 17 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 1818/2003, prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 35.000 RON.

Punctul de vedere al recurentei-reclamante, în sensul de a se dispune în mod obligatoriu evaluarea imobilului și în cazul în care cuantumul despăgubirilor a fost stabilit prin hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, nu poate fi acceptat față de caracterul obligatoriu al aplicării deciziei nr. 52/2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, cât și față de Decizia nr. 431 din 26 martie 2009 a Curții Constituționale, care fiind sesizată cu neconstituționalitatea prevederilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 în interpretarea dată de Decizia nr. 52/2007, a apreciat că acestea sunt constituționale, reținând totodată că „a recunoaște persoanelor beneficiare ale unor sentințe judecătorești prin care se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățite, posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor, ar însemna a recunoaște o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar contravenii dispozițiilor art. 129 din Constituție”.

Ca atare, în mod corect instanța de fond nu a admis recurentei-reclamante probe cu o expertiză tehnică de evaluare a imobilului. Este adevărat că nefiind pusă în executare sentința judecătorească prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor, a intervenit o anumită devalorizare a acestora, însă acest fapt nu-i poate fi imputat intimatei-pârâte care la momentul emiterii deciziei conținând titlu de despăgubire trebuia să respecte decizia secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție date în recursul în interesul legii, cât și decizia subsecventă emisă de Comisia Centrală în situația existenței unei hotărâri definitive și irevocabile prin care s-a stabilit valoarea imobilului. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc.

civ., recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.I. împotriva hotărârii nr. 40/CA/2010-PI din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.