ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3198/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3198/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
contestației
în anulare
de
față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
La data de 5 mai 2011, contestatorul
T.G. a formulat
contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3448 din 21 octombrie 2010 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția comercială, pronunțată în Dosarul nr. 2247/104/2009,
susținând că instanța care a pronunțat hotărârea atacată a constatat, din eroare,
că acțiunea are ca obiect un drept de creanță, în condițiile în care a precizat
că aceasta are ca obiect revendicare de bunuri mobile și a fost întemeiată pe dispozițiile
art. 1890 C. civ., cu consecințe asupra caracterului imprescriptibil al acesteia.
În acest context, consideră
că aprecierea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la excepția privind
prescripția dreptului la acțiune este rezultatul unei greșeli materiale în sensul
dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.
Contestația în anulare
urmează a fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Art. 318 alin. (1) C.
proc. civ. reglementează contestația în anulare specială, fiind o cale de atac care
poate fi exercitată numai când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale
sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din
greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Analizând motivele formulate
de contestator se constată că acestea se referă la teza I a art. mai sus menționat,
având în vedere că acesta apreciază că dezlegarea pricinii este rezultatul unei
greșeli materiale.
Noțiunea de greșeală materială
vizează acele greșeli de fapt, involuntare, realizare prin confundarea unor elemente
importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, greșeala materială având legătură,
deci, cu aspectele formale și nu cu judecata cauzei și aprecierea probelor.
În decizia atacată de
contestator, instanța de recurs a reținut că instanța de apel a calificat corect
natura acțiunii ca fiind o acțiune în revendicare mobiliară, comercială, derivată
dintr-o convenție comercială, și că, în conformitate cu art. 1 din Decretul nr.
167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial s-a stins prin prescripție,
nefiind exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de lege.
Prin urmare, stabilirea
caracterului prescripției în raport de natura dreptului pretins, în soluționarea
excepției, este rezultatul aplicării legii la situația de fapt dată, nicidecum al
unei erori în sensul reglementat prin art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte constatând
de fapt că partea tinde la rejudecarea acestei excepții, ceea ce nu este posibil,
prin
contestația în anulare neputându-se repara
erorile de judecată, ci
doar erorile materiale, astfel cum au fost definite.
Așa fiind, Înalta Curte
va respinge contestația în anulare astfel formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația
în anulare formulată de contestatorul T.G. împotriva deciziei nr. 3448 din 21 octombrie
2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, pronunțată în Dosarul
nr. 2247/104/2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 octombrie 2011.