ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3198/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 mai 2011, contestatorul T.G. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3448 din 21 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, pronunțată în Dosarul nr. 2247/104/2009, susținând că instanța care a pronunțat hotărârea atacată a constatat, din eroare, că acțiunea are ca obiect un drept de creanță, în condițiile în care a precizat că aceasta are ca obiect revendicare de bunuri mobile și a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1890 C. civ., cu consecințe asupra caracterului imprescriptibil al acesteia. În acest context, consideră că aprecierea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la excepția privind prescripția dreptului la acțiune este rezultatul unei greșeli materiale în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ. Contestația în anulare urmează a fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează contestația în anulare specială, fiind o cale de atac care poate fi exercitată numai când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Analizând motivele formulate de contestator se constată că acestea se referă la teza I a art. mai sus menționat, având în vedere că acesta apreciază că dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale. Noțiunea de greșeală materială vizează acele greșeli de fapt, involuntare, realizare prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, greșeala materială având legătură, deci, cu aspectele formale și nu cu judecata cauzei și aprecierea probelor.

În decizia atacată de contestator, instanța de recurs a reținut că instanța de apel a calificat corect natura acțiunii ca fiind o acțiune în revendicare mobiliară, comercială, derivată dintr-o convenție comercială, și că, în conformitate cu art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial s-a stins prin prescripție, nefiind exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de lege. Prin urmare, stabilirea caracterului prescripției în raport de natura dreptului pretins, în soluționarea excepției, este rezultatul aplicării legii la situația de fapt dată, nicidecum al unei erori în sensul reglementat prin art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte constatând de fapt că partea tinde la rejudecarea acestei excepții, ceea ce nu este posibil, prin contestația în anulare neputându-se repara erorile de judecată, ci doar erorile materiale, astfel cum au fost definite.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge contestația în anulare astfel formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul T.G. împotriva deciziei nr. 3448 din 21 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, pronunțată în Dosarul nr. 2247/104/2009. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2011.