ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2725/2010

Asupra contestației în anulare față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 751/C/2004, Tribunalul Bihor, secția civilă, a respins contestația formulată, în baza Legii nr. 10/2001 de K.M., împotriva dispoziției nr. 1405 din 10 septembrie 2003 cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale, respectiv a împrejurării că imobilul a cărei restituire a cerut-o, prin notificarea nr. 1338 din 8 noiembrie 2001, a format proprietatea extratabulară a tatălui său. În condițiile în care, se mai arată, cel în cauză nu a exhibat acte translative de proprietate care să emane de la proprietarul inițial, petentul nu poate fi încadrat în categoria persoanelor îndreptățite, în condițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, care, prin decizia nr. 158 din 7 noiembrie 2006, a respins ca nefondat apelul reclamantului. Prin decizia nr. 5177 din 24 septembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii dată în apel, reținând că deși s-au acordat mai multe termene în acest scop, atât la comisia constituită în temeiul Legii nr. 10/2001 cât și în instanță contestatorul nu a depus niciun înscris doveditor al bunurilor pe care autorul său le-a deținut.

Or, se mai arată, probele testimoniale solicitate a fi administrate, nu sunt suficiente pentru a dovedi calitatea de proprietar a autorului contestatorului în privința imobilului litigios, știut fiind că, în sistemul de carte funciară, potrivit art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, drepturile imobiliare se constituie, se modifică, se strămută și se sting numai prin înscrierea lor în cartea funciară. Înalta Curte a mai reținut că, cel în cauză nu a probat nici actul de preluare a imobilului, de care nici nu face vorbire în contestație, pentru a se putea prevala de prezumția instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001 și nici relația de rudenie cu pretinsul proprietar al nemișcătorului, care i-ar conferi calitatea de succesor al acestuia, legitimându-l ca persoană îndreptățită, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva susmenționatei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, K.M., reclamant în cauză, a formulat contestație în anulare. În motivarea căii extraordinare de atac, fundamentată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., se susține în esență că, anterior pronunțării hotărârii, contestatorul ar fi obținut și alte acte (un proces verbal încheiat la data de 4 martie 1945, copii ale unor documente pe care se află antetul firmei tatălui său etc.) pe care le-a expediat instanței de recurs, dar care nu au ajuns la dosarul cauzei, deși firma de curierat le-a depus la registratura instanței la data de 23 septembrie 2008, termenul de judecată fiind stabilit la 24 septembrie 2008. Aceste acte, conchide contestatorul, coroborate cu probele aflate la dosar, inclusiv declarațiile martorilor audiați, atestă fără echivoc dreptul de proprietate al antecesorului său, asupra imobilului ce a făcut obiectul notificării, formulată în baza Legii nr. 10/2001.

Chiar dacă contestatorul nu menționează în mod expres, concluzia ce se desprinde din dezvoltarea motivelor căii extraordinare, de atac, este aceea a invocării unor “greșeli materiale” care ar fi fundamentat hotărârea ce se atacă. Nu se antamează eventuala omisiune de a se cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Contestația în anulare urmează a fi respinsă, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs, mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Ca atare, contestația în anulare specială, astfel cum a fost reglementată prin textul invocat ca temei al căii extraordinare de atac, poate fi exercitată numai în condițiile limitativ prevăzute de acest text, motivele acestuia neputând fi extinse prin analogie, la alte situații decât cele vizate în mod expres de legiuitor. În speță, contestatorul confundă semnificația sintagmei “greșeală materială” cu pretinse greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. Or, contestația în anulare se înfățișează, în ipoteza analizată, ca o cale extraordinară de atac, de retractare, creată de legiuitor doar pentru remedierea unor greșeli materiale iar nu și pentru reformarea unor pretinse greșeli de fond.

Cât privește teza 2 a textului invocat în sprijinul căii extraordinare de atac, este cert că aceasta nu a fost avută în vedere, în motivarea contestației neinvocându-se o eventuală omisiune de a cerceta vreunul din motivele de recurs. Așa fiind, contestația în anulare, urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DE C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de K.M. împotriva deciziei nr. 5177 din 24 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.