ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2342/2010

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2084/1/2009, la Înalta Curte de Casație și Justiție, contestatorul R.G. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3832 din 11 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, susținând că a fost pronunțată pe baza unei greșeli materiale, deoarece s-a avut în vedere că imobilul ce a făcut obiectul litigiului a fost naționalizat, fără să fie analizat pe fond acest aspect. S-a mai susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 129 C. proc. civ., fără ca instanța să pună în discuție incidentele procesuale care conduceau la stabilirea corectă a adevărului.

Mai arată contestatorul că, recursul soluționat prin decizia contestată a fost respins ca nefondat, fără ca instanța să intre în cercetarea fondului. Contestația în anulare este neîntemeiată. Prin decizia nr. 3832 din 11 iunie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul R.G. împotriva deciziei nr. 445A din 18 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Instanța de apel a reținut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilelor preluate fără titlu valabil și înstrăinate prin acte de dispoziție este condiționată de constatarea, pe cale judecătorească, a nulității actului de înstrăinare determinată de reaua credință a părților din actul respectiv, în conformitate cu prevederile art. 45 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Legiuitorul a impus această necesitate, deoarece numai printr-o hotărâre judecătorească se poate constata o sancțiune de drept civil, respectiv lipsirea actului juridic, în tot, de efectele în vederea cărora a fost făcut, din cauza nesocotirii dispozițiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă și, cum, nulitatea constatată pe cale judecătorească operează atât pentru trecut, cât și pentru viitor, impunându-se aplicarea principiului restabilirii situației anterioare, prin restituirea nemișcătorului fostului proprietar. Nulitatea actului de înstrăinare trebuie solicitată expres de către partea interesată, nefiind permis instanței de judecată, ca, din oficiu, să se pronunțe în afara limitelor cu care a fost investită.

În speță, reclamantul R.G. a solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 1 din imobil, dar nu a cerut și anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, situație în care, în mod corect instanțele au concluzionat că persoana îndreptățită are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, conform art. 18 lit. c) din Lege nr. 102001. Într-o asemenea situație, nu se poate reține critica potrivit căreia instanța nu ar fi cercetat fondul cauzei. În acest sens, instanța nu mai era obligată să cerceteze dacă autoarele reclamantului erau exceptate de la naționalizare, din moment ce Legea nr. 10/2001 în art. 2 alin. (1) lit. b) prevede expres că , în accepțiunea legiuitorului sunt considerate preluate abuziv imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950.

De asemenea, art. 2 alin. (2) din aceeași lege prevede că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, însă această calitate o pot exercita doar în cazul în care imobilul se poate restitui în natură și numai după primirea dispoziției sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor legii. Din conținutul deciziei contestate nu rezultă existența unor greșeli materiale, care să ducă la anularea acesteia. De asemenea, nu au fost invocate excepții care să fie puse în discuția părților de către instanță și care prin soluționarea lor să ducă la stabilirea corectă a adevărului. Instanța a analizat recursul în raport de criticile formulate de recurent, soluționându-l pe fond.

Contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., text ce limitează această cale de atac la două situații, respectiv atunci când hotărârea este rezultatul unei erori materiale sau pronunțată cu omiterea cercetării vreunui motiv de modificare sau de casare. În speță, așa cum s-a arătat anterior, nu se evidențiază nicio eroare materială săvârșită de către instanță. Pentru ca eroarea materială să constituie motiv de contestație în anulare în înțelesul art. 318 C. proc. civ., ea trebuie să existe și să poată fi sesizată în mod concret, în dosarul în care s-a dat soluția a cărei anulare se cere. Ca urmare, eroarea trebuie să fie evidentă și săvârșită de instanță, datorită omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei.

Greșeala materială se apreciază astfel în raport de datele existente la dosarul cauzei, la data pronunțării hotărârii. Acesta este sensul urmat de legiuitor la redactarea acestui motiv de contestație în anulare, care are o interpretare restrictivă față de aria sa limitată de acțiune. O altă interpretare ar crea, prin această cale extraordinară de atac, un veritabil recurs la recurs. Numai o greșeală materială esențială, care a determinat o soluție eronată poate fi invocată pe calea contestației în anulare, în temeiul primei teze din art. 318 C. proc. civ. Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

Din conținutul deciziei contestate se reține că instanța de recurs a analizat toate aspectele invocate de către recurent, iar în ceea ce privește critica referitoare la reanalizarea fondului pricinii, a avut în vedere că nu mai subzista o astfel de analiză, în condițiile în care autoarele reclamantului erau exceptate de la naționalizare, potrivit Decretului nr. 92/1950, care reglementează preluările abuzive. Așadar, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul R.G., împotriva deciziei civile nr. 3832 din 11 iunie 2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 19 aprilie 2010.