ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2342/2010

Asupra contestației în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

2084/1/2009, la Înalta Curte de Casație și Justiție, contestatorul R.G. a

formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3832 din 11 iunie 2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

susținând că a fost pronunțată pe baza unei greșeli materiale, deoarece s-a

avut în vedere că imobilul ce a făcut obiectul litigiului a fost naționalizat,

fără să fie analizat pe fond acest aspect.

S-a mai susținut că au fost

încălcate dispozițiile art. 129 C. proc. civ., fără ca instanța să pună în discuție

incidentele procesuale care conduceau la stabilirea corectă a adevărului.

Mai arată contestatorul că, recursul

soluționat prin decizia contestată a fost respins ca nefondat, fără ca instanța

să intre în cercetarea fondului.

Contestația în anulare este neîntemeiată.

Prin decizia nr. 3832 din 11 iunie 2008

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul R.G. împotriva deciziei

nr. 445A din 18 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Instanța de apel a reținut că după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilelor

preluate fără titlu valabil și înstrăinate prin acte de dispoziție este

condiționată de constatarea, pe cale judecătorească, a nulității actului de

înstrăinare determinată de reaua credință a părților din actul respectiv, în

conformitate cu prevederile art. 45 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Legiuitorul a impus această

necesitate, deoarece numai printr-o hotărâre judecătorească se poate constata o

sancțiune de drept civil, respectiv lipsirea actului juridic, în tot, de efectele

în vederea cărora a fost făcut, din cauza nesocotirii dispozițiilor legale

edictate pentru încheierea sa valabilă și, cum, nulitatea constatată pe cale

judecătorească operează atât pentru trecut, cât și pentru viitor, impunându-se

aplicarea principiului restabilirii situației anterioare, prin restituirea

nemișcătorului fostului proprietar.

Nulitatea actului de înstrăinare trebuie

solicitată expres de către partea interesată, nefiind permis instanței de

judecată, ca, din oficiu, să se pronunțe în afara limitelor cu care a fost

investită.

În speță, reclamantul R.G. a

solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 1 din imobil, dar nu a

cerut și anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii

nr. 112/1995, situație în care, în mod corect instanțele au concluzionat că

persoana îndreptățită are dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent, conform art. 18 lit. c) din Lege nr. 102001.

Într-o asemenea situație, nu se

poate reține critica potrivit căreia instanța nu ar fi cercetat fondul cauzei.

În acest sens, instanța nu mai era

obligată să cerceteze dacă autoarele reclamantului erau exceptate de la

naționalizare, din moment ce Legea nr. 10/2001 în art. 2 alin. (1) lit. b) prevede

expres că , în accepțiunea legiuitorului sunt considerate preluate abuziv

imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950. De asemenea, art. 2 alin. (2)

din aceeași lege prevede că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără

titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării,

însă această calitate o pot exercita doar în cazul în care imobilul se poate

restitui în natură și numai după primirea dispoziției sau a hotărârii

judecătorești de restituire, conform prevederilor legii.

Din conținutul deciziei contestate nu

rezultă existența unor greșeli materiale, care să ducă la anularea acesteia.

De asemenea, nu au fost invocate excepții

care să fie puse în discuția părților de către instanță și care prin

soluționarea lor să ducă la stabilirea corectă a adevărului.

Instanța a analizat recursul în raport de

criticile formulate de recurent, soluționându-l pe fond.

Contestația în anulare este întemeiată pe

dispozițiile art. 318 C. proc. civ., text ce limitează această cale de atac la

două situații, respectiv atunci când hotărârea este rezultatul unei erori

materiale sau pronunțată cu omiterea cercetării vreunui motiv de modificare sau

de casare.

În speță, așa cum s-a arătat anterior, nu

se evidențiază nicio eroare materială săvârșită de către instanță.

Pentru ca eroarea materială să constituie

motiv de contestație în anulare în înțelesul art. 318 C. proc. civ., ea trebuie

să existe și să poată fi sesizată în mod concret, în dosarul în care s-a dat

soluția a cărei anulare se cere.

Ca urmare, eroarea trebuie să fie

evidentă și săvârșită de instanță, datorită omiterii sau confundării unor

elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei. Greșeala materială

se apreciază astfel în raport de datele existente la dosarul cauzei, la data

pronunțării hotărârii.

Acesta este sensul urmat de legiuitor la

redactarea acestui motiv de contestație în anulare, care are o interpretare

restrictivă față de aria sa limitată de acțiune. O altă interpretare ar crea,

prin această cale extraordinară de atac, un veritabil recurs la recurs.

Numai o greșeală materială esențială,

care a determinat o soluție eronată poate fi invocată pe calea contestației în

anulare, în temeiul primei teze din art. 318 C. proc. civ. Textul vizează

greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de

apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

Din conținutul deciziei contestate se

reține că instanța de recurs a analizat toate aspectele invocate de către

recurent, iar în ceea ce privește critica referitoare la reanalizarea fondului

pricinii, a avut în vedere că nu mai subzista o astfel de analiză, în

condițiile în care autoarele reclamantului erau exceptate de la naționalizare, potrivit

Decretului nr. 92/1950, care reglementează preluările abuzive.

Așadar, nefiind îndeplinite dispozițiile

art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatorul R.G., împotriva deciziei civile nr. 3832 din 11

iunie 2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,

19 aprilie 2010.