ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3283/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3283/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației

în anulare de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1321, pronunțată la data de 29

martie 2011, în dosarul nr. 139/88/2009, a respins, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta C.P. împotriva deciziei nr. 71/COM din 29 iunie 2010, pronunțată

de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal și a obligat recurenta la plata sumei de 2.000 lei

cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC G.N.Z.P. SRL Sf. Gheorghe.

La data de 5 aprilie

2011, pârâta C.P. a formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii,

în contradictoriu cu intimata SC G.N.Z.P. SRL Sf. Gheorghe, motivele contestației

fiind depuse, în termen, la data de 12 septembrie 2011, solicitând admiterea

contestației.

În contestația în

anulare, întemeiată în drept pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 318

alin. (1) teza I C. proc. civ., contestatoarea C.P. a invocat, în esență,

următoarele motive:

În

cauză, motivarea soluției de respingere a recursului în ceea ce privește soluționarea

excepției

necompetenței materiale,

este dată în baza unui text de lege străin de natura cauzei,

ceea ce echivalează

cu o nemotivare.

Hotărârea pronunțată

este dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență,

în cauză fiind vorba de un litigiu civil, și nu de unul comercial [art. 317 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ.], actele juridice privind imobilele nefiind guvernate

de legile comerciale, în doctrină și în concepția codului comercial fiind acte

civile.

Dezlegarea pricinii

este rezultatul unei greșeli materiale (art. 318 C. proc. civ.), în sensul că,

în privința competenței materiale, instanța de

recurs a făcut eronat aplicarea prevederilor art.

3, art. 56, art. 67, art.

893 C. com. și art. 2 pct. 1

lit.

a) C.

proc. civ., în loc de art. 1 pct. 3 și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

La data de 20

octombrie 2011, intimata SC G.N.Z.P. SRL Sf. Gheorghe a depus întâmpinare la

dosar, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca fiind

neîntemeiată, nelegală și nefondată, și menținerea deciziei nr. 1321 din 29

martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Contestația în

anulare, astfel formulată și motivată, va fi respinsă, ca nefondată, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestația în

anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, este deschisă exclusiv

pentru situațiile prevăzute de art. 317- 318 C. proc. civ. și îmbracă două

forme: contestația în anulare obișnuită sau de drept comun (art. 317 C. proc.

civ.) și contestația în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).

Contestația în

anulare obișnuită poate fi exercitată pentru două motive, prevăzute de art. 317

C. proc. civ.:

1) când procedura de

citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii;

2) când hotărârea a

fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică

privitoare la competență.

Potrivit dispozițiilor

art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., o hotărâre irevocabilă poate fi

atacată pe calea contestației în anulare atunci când hotărârea s-a dat de

judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Prevederile art. 317 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ. se referă, deci, la instituția de drept procesual

referitoare la competența absolută a instanțelor judecătorești - necompetența

absolută fiind precis definită prin dispozițiile art. 159 pct. 1- 3 C. proc.

civ., iar eventuala lor nesocotire constituie temei de exercitare a contestației

în anulare.

Din dispozițiile

legale mai sus-arătate, rezultă că, pentru a deveni incident acest motiv de

contestație, trebuie îndeplinite două condiții: hotărârea atacată să fie

irevocabilă și, motivele contestației să nu fi putut fi invocate pe calea

apelului sau recursului.

Raportat la această

ultimă condiție, contestația în anulare nu este admisibilă dacă motivele au

fost invocate înaintea instanței de recurs și instanța le-a respins, ca

nefondate, pentru că se opune puterea de lucru judecat a hotărârii. Și

aceasta întrucât partea nu mai are deschisă calea contestației în anulare

pentru acest motiv, deoarece contestația în anulare este o cale de atac de

retractare, și, deci, nu s-ar putea cere aceleiași instanțe să revină asupra

hotărârii ei, intrată în putere de lucru judecat. Astfel, aceasta ar echivala

cu un recurs la recurs.

Contestația în

anulare specială poate fi exercitată pentru două motive, prevăzute de art. 318 C.

proc. civ.:

1) dezlegarea dată

prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale;

2) respingând

recursul sau admițându-l în parte, instanța a omis, din greșeală, să cerceteze

vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Potrivit dispozițiilor

art. 318 C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de

casare".

Prima ipoteză din

art. 318 C. proc. civ. are în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu

aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi

remediate greșeli de judecată, respectiv, de apreciere a probelor, de soluționare

a unei anumite cereri sau de interpretare a unor dispoziții legale.

În sensul textului

art. 318 C. proc. civ., „greșeală materială" înseamnă greșeala de ordin

procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei

soluții greșite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe

care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor

date materiale și care determină soluția pronunțată.

Legea are în vedere

greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții

eronate. În această categorie intră greșeli comise prin confundarea unor date

esențiale ale dosarului cauzei. Prin urmare, greșelile instanței de recurs,

care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt, și nu greșeli

de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor

legale.

Greșeala materială

poate consta în neobservarea de către instanță a unui înscris sau unei probe cu

privire la care nu s-a făcut nici o judecată. Când, însă, instanța a cunoscut

existența și conținutul actului sau probei respective și a făcut asupra lui o

apreciere, nu mai poate fi vorba de o greșeală materială, în sensul legii, ci,

eventual, de o greșeală de fond, de o pretinsă eroare de apreciere a

respectivului înscris sau respectivei probe, datorită căruia starea de fapt reținută

de instanță ar fi neconformă realității, împrejurare care nu poate fi

valorificată pe calea contestației în anulare și care nu se poate îndrepta de

aceeași instanță prin retractarea propriei sale hotărâri, ci numai de către

instanțele de control judiciar, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

În cauza de față,

contestatoarea C.P. a invocat, în susținerea contestației în anulare,

încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, arătând

că, în cauză, este vorba de un litigiu civil, și nu de unul comercial [art. 317

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.], cât și motivul constând în aceea că dezlegarea

pricinii este rezultatul unei greșeli materiale [art. 318 alin. (1) teza I C.

proc. civ.).

Aceste motive de

contestație în anulare nu pot fi reținute de către instanță, fiind

neîntemeiate.

Astfel, se constată,

din analiza dosarului, că recurenta-pârâtă C.P., prin cuprinsul cererii de

recurs, a invocat și motivul privitor la încălcarea competenței altei instanței

în soluționarea demersului judiciar, iar, prin decizia a cărei anulare se

solicită, instanța de recurs l-a respins, în raport de dispozițiile art. 3 și art.

4 și art. 56 C. com. și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

În această situație,

având în vedere că s-a invocat și s-a respins, după analizarea criticilor

formulate de către recurentă, motivul privind încălcarea normelor de competență,

partea nu mai are deschisă calea contestației în anulare pentru acest motiv,

deoarece contestația în anulare este o cale de atac de retractare și, deci, nu

se poate cere instanței să revină asupra unei hotărâri intrată în puterea

lucrului judecat.

Cel de-al doilea

motiv invocat în susținerea contestației în anulare, în sensul că ”dezlegarea

pricinii este rezultatul unei greșeli materiale, în privința competenței

materiale instanța de recurs făcând eronat aplicarea prevederilor art. 3, art. 56,

art. 67, art. 893 C. com. și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în loc de

art. 1 pct. 3 și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.” nu poate fi reținut de

către instanță, acest motiv fiind neîntemeiat.

Se constată, astfel, că,

în speță, prin acest motiv formulat în susținerea contestației în anulare, așa

cum a fost dezvoltat în scris, contestatoarea C.P. nu invocă o greșeală materială,

adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecății în recurs,

ci critică modul în care instanța a dezlegat o anumită problemă de drept, și

anume, aceea a legalității aplicării dispozițiilor procedurale referitoare la

competență.

Faptul că această

dezlegare s-ar datora aplicării unor alte texte de lege, și nu a celor arătate

în acest sens de către contestatoare, nu reprezintă o eroare materială, ci ar

putea constitui, eventual, una de judecată, a cărei analizare și remediere nu

este posibilă pe calea de atac de retractare a contestației în anulare.

Așadar, dacă aceste

dispoziții au fost sau nu corect aplicate, nu se poate verifica pe această cale,

deoarece pretinsa greșeală materială invocată de contestatoare nu se încadrează

în categoria celor materiale la care se referă art. 318 C. proc. civ., și nu

reprezintă, deci, o eroare materială.

Prin urmare, așa cum

s-a arătat mai sus, nu se poate constata nici o greșeală sau neregularitate din

partea instanței de recurs în respectarea dispozițiilor de ordine publică

privitoare la competență și se reține că, prin contestația promovată,

contestatoarea invocă un motiv care nu poate fi valorificat pe calea

extraordinară de atac a contestației în anulare, astfel încât, în cauză, nu

este întrunită niciuna din condițiile prevăzute de art. 317 și art. 318 C.

proc. civ., care fundamentează admisibilitatea contestației în anulare.

Față de cele mai sus,

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 317- 320 C. proc. civ., să respingă

contestația în anulare, ca nefondată.

În ce privește

cererea de intimatei SC G.N.Z.P. SRL Sf. Gheorghe de obligare a contestatoarei

la plata cheltuielilor de judecată în calea de atac a contestației în anulare,

Înalta Curte urmează a o respinge.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., ”Partea care cade în pretenții

va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Potrivit

dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, ”Judecătorii nu pot micșora cheltuielile

de timbru, … și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi

că le-a făcut”.

Așadar, în lumina

acestor prevederi legale, câtă vreme intimata a învestit instanța cu cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată în contestația în anulare, acesteia îi

revenea obligația de a administra dovezi care să justifice mențiunile

referitoare la cheltuielile efectuate, de natură să convingă instanța de justețea

susținerilor sale.

Or, din înscrisul

depus la dosar în acest sens, respectiv, copia unui ordin de transfer din data

de 12 septembrie 2011, nu rezultă realitatea susținerilor intimatei privind

cheltuielile pe care le-ar fi făcut, pe acest înscris, care, de altfel, nici nu

are o dovadă sau semnătură pentru conformitate a deponentului, nefiind făcută

nici o mențiune în legătură cu faza procesuală a contestației în anulare,

singura referire fiind făcută la G.N.Z. P. și la menționarea unui contract de

asistență juridică, fără, însă, a se indica un număr de dosar, stadiul

procesual ori vreo activitate în legătură cu contestația în anulare de față.

Așa fiind, cum

intimata SC G.N.Z.P. SRL Sf. Gheorghe nu a făcut dovada cheltuielilor suportate

în faza procesuală a contestației în anulare, văzând și dispozițiile art. 274 alin.

(1) și (2) C. proc. civ., cererea acesteia de acordare a cheltuielilor de

judecată urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea C.P. împotriva deciziei nr. 1321 din 29

martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

în dosarul nr. 139/88/2009, ca nefondată.

Respinge cererea

intimatei SC G.N.Z. P. SRL Sf.Gheorghe de obligare a contestatoarei la plata

cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 octombrie 2011.