ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3283/2011

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1321, pronunțată la data de 29 martie 2011, în dosarul nr. 139/88/2009, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.P. împotriva deciziei nr. 71/COM din 29 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal și a obligat recurenta la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC G.N.Z.P. SRL Sf. Gheorghe. La data de 5 aprilie 2011, pârâta C.P. a formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii, în contradictoriu cu intimata SC G.N.Z.P.

SRL Sf. Gheorghe, motivele contestației fiind depuse, în termen, la data de 12 septembrie 2011, solicitând admiterea contestației. În contestația în anulare, întemeiată în drept pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., contestatoarea C.P. a invocat, în esență, următoarele motive: În cauză, motivarea soluției de respingere a recursului în ceea ce privește soluționarea excepției necompetenței materiale, este dată în baza unui text de lege străin de natura cauzei, ceea ce echivalează cu o nemotivare. Hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, în cauză fiind vorba de un litigiu civil, și nu de unul comercial [art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ.], actele juridice privind imobilele nefiind guvernate de legile comerciale, în doctrină și în concepția codului comercial fiind acte civile. Dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale (art. 318 C. proc. civ.), în sensul că, în privința competenței materiale, instanța de recurs a făcut eronat aplicarea prevederilor art. 3, art. 56, art. 67, art. 893 C. com. și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în loc de art. 1 pct. 3 și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. La data de 20 octombrie 2011, intimata SC G.N.Z.P. SRL Sf. Gheorghe a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca fiind neîntemeiată, nelegală și nefondată, și menținerea deciziei nr. 1321 din 29 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Contestația în anulare, astfel formulată și motivată, va fi respinsă, ca nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Contestația în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317- 318 C. proc. civ. și îmbracă două forme: contestația în anulare obișnuită sau de drept comun (art. 317 C. proc. civ.) și contestația în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.). Contestația în anulare obișnuită poate fi exercitată pentru două motive, prevăzute de art. 317 C. proc. civ.: 1) când procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., o hotărâre irevocabilă poate fi atacată pe calea contestației în anulare atunci când hotărârea s-a dat de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se referă, deci, la instituția de drept procesual referitoare la competența absolută a instanțelor judecătorești - necompetența absolută fiind precis definită prin dispozițiile art. 159 pct. 1- 3 C. proc. civ., iar eventuala lor nesocotire constituie temei de exercitare a contestației în anulare. Din dispozițiile legale mai sus-arătate, rezultă că, pentru a deveni incident acest motiv de contestație, trebuie îndeplinite două condiții: hotărârea atacată să fie irevocabilă și, motivele contestației să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Raportat la această ultimă condiție, contestația în anulare nu este admisibilă dacă motivele au fost invocate înaintea instanței de recurs și instanța le-a respins, ca nefondate, pentru că se opune puterea de lucru judecat a hotărârii. Și aceasta întrucât partea nu mai are deschisă calea contestației în anulare pentru acest motiv, deoarece contestația în anulare este o cale de atac de retractare, și, deci, nu s-ar putea cere aceleiași instanțe să revină asupra hotărârii ei, intrată în putere de lucru judecat. Astfel, aceasta ar echivala cu un recurs la recurs. Contestația în anulare specială poate fi exercitată pentru două motive, prevăzute de art. 318 C. proc. civ.: 1) dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale; 2) respingând recursul sau admițându-l în parte, instanța a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Prima ipoteză din art. 318 C. proc. civ. are în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv, de apreciere a probelor, de soluționare a unei anumite cereri sau de interpretare a unor dispoziții legale. În sensul textului art. 318 C. proc. civ., „greșeală materială" înseamnă greșeala de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.

Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. În această categorie intră greșeli comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei. Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. Greșeala materială poate consta în neobservarea de către instanță a unui înscris sau unei probe cu privire la care nu s-a făcut nici o judecată.

Când, însă, instanța a cunoscut existența și conținutul actului sau probei respective și a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba de o greșeală materială, în sensul legii, ci, eventual, de o greșeală de fond, de o pretinsă eroare de apreciere a respectivului înscris sau respectivei probe, datorită căruia starea de fapt reținută de instanță ar fi neconformă realității, împrejurare care nu poate fi valorificată pe calea contestației în anulare și care nu se poate îndrepta de aceeași instanță prin retractarea propriei sale hotărâri, ci numai de către instanțele de control judiciar, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. În cauza de față, contestatoarea C.P. a invocat, în susținerea contestației în anulare, încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, arătând că, în cauză, este vorba de un litigiu civil, și nu de unul comercial [art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ.], cât și motivul constând în aceea că dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale [art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.). Aceste motive de contestație în anulare nu pot fi reținute de către instanță, fiind neîntemeiate. Astfel, se constată, din analiza dosarului, că recurenta-pârâtă C.P., prin cuprinsul cererii de recurs, a invocat și motivul privitor la încălcarea competenței altei instanței în soluționarea demersului judiciar, iar, prin decizia a cărei anulare se solicită, instanța de recurs l-a respins, în raport de dispozițiile art. 3 și art. 4 și art. 56 C. com. și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

În această situație, având în vedere că s-a invocat și s-a respins, după analizarea criticilor formulate de către recurentă, motivul privind încălcarea normelor de competență, partea nu mai are deschisă calea contestației în anulare pentru acest motiv, deoarece contestația în anulare este o cale de atac de retractare și, deci, nu se poate cere instanței să revină asupra unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat. Cel de-al doilea motiv invocat în susținerea contestației în anulare, în sensul că ”dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale, în privința competenței materiale instanța de recurs făcând eronat aplicarea prevederilor art. 3, art. 56, art. 67, art. 893 C. com.

și art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în loc de art. 1 pct. 3 și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.” nu poate fi reținut de către instanță, acest motiv fiind neîntemeiat. Se constată, astfel, că, în speță, prin acest motiv formulat în susținerea contestației în anulare, așa cum a fost dezvoltat în scris, contestatoarea C.P. nu invocă o greșeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecății în recurs, ci critică modul în care instanța a dezlegat o anumită problemă de drept, și anume, aceea a legalității aplicării dispozițiilor procedurale referitoare la competență. Faptul că această dezlegare s-ar datora aplicării unor alte texte de lege, și nu a celor arătate în acest sens de către contestatoare, nu reprezintă o eroare materială, ci ar putea constitui, eventual, una de judecată, a cărei analizare și remediere nu este posibilă pe calea de atac de retractare a contestației în anulare.

Așadar, dacă aceste dispoziții au fost sau nu corect aplicate, nu se poate verifica pe această cale, deoarece pretinsa greșeală materială invocată de contestatoare nu se încadrează în categoria celor materiale la care se referă art. 318 C. proc. civ., și nu reprezintă, deci, o eroare materială. Prin urmare, așa cum s-a arătat mai sus, nu se poate constata nici o greșeală sau neregularitate din partea instanței de recurs în respectarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență și se reține că, prin contestația promovată, contestatoarea invocă un motiv care nu poate fi valorificat pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare, astfel încât, în cauză, nu este întrunită niciuna din condițiile prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc.

civ., care fundamentează admisibilitatea contestației în anulare. Față de cele mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 317- 320 C. proc. civ., să respingă contestația în anulare, ca nefondată. În ce privește cererea de intimatei SC G.N.Z.P. SRL Sf. Gheorghe de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată în calea de atac a contestației în anulare, Înalta Curte urmează a o respinge. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., ”Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Potrivit dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, ”Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, … și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut”.

Așadar, în lumina acestor prevederi legale, câtă vreme intimata a învestit instanța cu cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în contestația în anulare, acesteia îi revenea obligația de a administra dovezi care să justifice mențiunile referitoare la cheltuielile efectuate, de natură să convingă instanța de justețea susținerilor sale. Or, din înscrisul depus la dosar în acest sens, respectiv, copia unui ordin de transfer din data de 12 septembrie 2011, nu rezultă realitatea susținerilor intimatei privind cheltuielile pe care le-ar fi făcut, pe acest înscris, care, de altfel, nici nu are o dovadă sau semnătură pentru conformitate a deponentului, nefiind făcută nici o mențiune în legătură cu faza procesuală a contestației în anulare, singura referire fiind făcută la G.N.Z.

P. și la menționarea unui contract de asistență juridică, fără, însă, a se indica un număr de dosar, stadiul procesual ori vreo activitate în legătură cu contestația în anulare de față. Așa fiind, cum intimata SC G.N.Z.P. SRL Sf. Gheorghe nu a făcut dovada cheltuielilor suportate în faza procesuală a contestației în anulare, văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cererea acesteia de acordare a cheltuielilor de judecată urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C.P. împotriva deciziei nr. 1321 din 29 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 139/88/2009, ca nefondată. Respinge cererea intimatei SC G.N.Z. P. SRL Sf.Gheorghe de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2011.