ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2423/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2423/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

Î

n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin încheierea din 4 iulie 2012 a Curții de Apel

Craiova, secția

penală și pentru cauze

cu minori, investită cu soluționarea

apelurilor

declarate de către D.I.I.C.O.T.- BIROUL TERITORIAL MEHEDINȚI de inculpații S.E.,

E.I. si

S.P.P.D., deținuți în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova,

M.I.G. și B.R.

si

de

părțile civile C.I., D.(B.)R., N.C. și B.D.

, împotriva sentinței penale nr. 59 din 14 martie

2012,

pronunțată de Tribunalul

Mehedinți, printre altele, în baza art. 300

2

și art.

160

b

, C. proc. pen., a menținut starea

de arest preventiv a

inculpaților S.E.

,

S.P.P.D. și E.I.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a

reținut că

subzistă temeiurile inițiale ce

au determinat arestarea preventivă a

inculpaților S.E., E.I. și S.P.P.D.

, măsura arestării preventive fiind legală și

temeinică.

Astfel, s-a reținut că cei 3

inculpați au fost trimiși în judecată

pentru

săvârșirea unor infracțiuni sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare

de 4 ani, stabilindu-se că, în perioada ianuarie 2008- martie 2011, inculpații

, prin amenințare și violență, au determinat în mod injust părțile vătămate

C.I., C.V., B.D., D.R., F.F. și B.D. să le remită sume de bani cuprinse între

3000 și 60.000

EURO, precum și bunuri

mobile și imobile ; în aceeași perioadă ,

inculpații au lipsit de libertate,

în mod ilegal, pe unele din părțile

vătămate,

precum și alte persoane identificate și care au refuzat să

dea

declarație

Cât privește condiția

referitoare la starea de pericol pe care

lăsarea

în libertate a celor 3 inculpați o prezintă pentru ordinea publică, s-a

apreciat că este îndeplinită și rezultă din natura infracțiunilor pentru care

sunt cercetați inculpații și modalitatea în

care

se reține că au fost comise faptele - inculpații s-au organizat într-

un grup care a avut drept scop comiterea cu violență

de infracțiuni

(lipsire libertate,

șantaj, lovire sau vătămare corporală etc.) în scopul

obținerii de sume

de bani în mod nelegal , dar și din declarațiile

părților vătămate și ale martorilor audiați în cauză până în prezent și

constă în crearea unei stări de

indignare, de insecuritate socială, fiind

stimulată temerea colectivă că

împotriva unor fapte periculoase

organele

judiciare nu acționează eficient, iar legea penală nu este

aplicată cu

hotărâre.

În cauză, s-a apreciat că pericolul concret pentru

ordinea

publică rezultă nu numai din

limitele de pedeapsă pentru infracțiunile

presupus comise și natura

acestora, dar și din datele care particularizează faptele pentru a căror

săvârșire a fost sesizată

instanța de

judecată, acestea fiind comise în împrejurări care denotă

o

periculozitate deosebită a făptuitorilor și care în mod evident a

afectat siguranța membrilor comunității, impunând

o apreciere mai strictă a condițiilor în care persoanele cu privire la care

sunt indicii că

au participat la

comiterea infracțiunilor pot fi lăsate in libertate.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul S.E. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin

apărător,

casarea

încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 300

2

C.

proc. pen., în cauzele în care

inculpatul

este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul

judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată

că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea

de

libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării

preventive.

Din examinarea actelor dosarului se constată că

inculpatul

recurent a fost arestat în baza

art. 148 lit. b) și lit. f) C. proc. pen.

, existând motive temeinice de

a bănui că, împreună cu inculpații E.I. și S.P.P.D., s-au

organizat într-un grup care â avut drept scop

comiterea cu violență de

infracțiuni

(lipsire libertate, șantaj, lovire sau vătămare corporală etc.)

în scopul obținerii de sume de bani în mod

nelegal.

Coroborarea probelor și indiciilor temeinice

conturează suspiciunea rezonabilă în sensul existenței unor date și informații

care conving un observator obiectiv și imparțial despre posibilitatea

ca inculpatul să fi săvârșit faptele prevăzute de

legea penală pentru

care este

judecat(jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

în cauza

Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei).

În concret, pericolul pentru ordinea publică la care

se referă

art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

fără a se identifica sau suprapune

cu pericolul social al faptei penale,

presupune, pe de o parte o

rezonanță a

faptei respectiv în comunitate, o reacție colectivă față de o stare de lucruri

negative, iar pe de altă parte, o sumă de elemente

care vădesc necesitatea izolării inculpatului de

comunitate, elemente

ce rezidă din natura și modalitatea concretă de

săvârșire a infracțiunii.

Măsura lipsirii de libertate a

unei persoane, potrivit stipulațiilor

art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

art. 23 din Constituția României , se poate dispune atunci când există motive

verosimile pentru a se

presupune că s-a săvârșit o infracțiune sau

există motive temeinice pentru a crede în

necesitatea de a împiedica

să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară, astfel, apărarea

ordinii publice, a drepturilor

și libertăților cetățenilor, desfășurarea în

bune condiții a procesului penal.

În cauza de față, Curtea a

reținut că infracțiunile pentru care

inculpații sunt judecați prezintă o gravitate concretă

sporită, în raport

cu

toate elementele anterior analizate, faptele săvârșite având o

rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, măsura

arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.

Curtea

constată că măsura arestării preventive a inculpatului

S.E. se situează pe

coordonatele legalității, iar menținerea

acesteia este justificată, pe de o parte, de scopul

derulării în condiții bune a procesului penal, iar pe de altă parte de

necesitatea izolării

inculpaților de

comunitatea din care fac parte.

Față

de această ultimă concluzie, Curtea de Apel a analizat

proporționalitatea dintre restrângerea dreptului la

libertate al inculpatului și scopul urmărit, proces în cadrul căruia toate

argumentele deja expuse au pledat în favoarea

acordării de prioritate

intereselor generale ale comunității.

În același timp,

Curtea a apreciat că durata arestării preventive a inculpatului, în raport cu

toate fazele procesuale

parcurse,

respectiv, urmărire penală, judecata în fond și, în prezent,

în

derularea apelului , se situează în limitele guvernate de

rezonabilitatea specifică unui proces echitabil,

așa cum se desprinde

din jurisprudența CEDO în materie.

Diminuarea pericolului

pentru ordinea publică odată cu trecerea timpului este un proces influențat

proporțional de factorii

care definesc cauza

sub aspectul complexității acesteia și, în primul rând, de natura și amploarea

activității infracționale supuse analizei.

Astfel, percepția comunității asupra unei infracțiuni de o

periculozitate

mică sau modică se

diminuează cu trecerea timpului într-o manieră

diferită de situația unor

infracțiuni cu o periculozitate sporită, cum este cazul celor de față. A

accepta părerea contrară ar constitui

aplicarea

aceleiași unități de măsură pentru fapte diferite și ar induce

o uniformizare nereală a percepției comunității

asupra faptelor penale

comise în rândul său.

Înalta

Curte constată că, raportat la baza factuală reținută, necesitatea realizării

unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept

justifică în continuare

plasarea în detenție a inculpatului, detenție ce

nu a depășit pragul de rezonabilitate în accepția

reglementărilor și

jurisprudenței CEDO.

Recursul

declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează

ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., să fie respins.

Conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.E.

împotriva încheierii din 4 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, s

ecția penală si pentru cauze cu

minori, pronunțată în dosarul nr.

4670/101/2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând

onorariul parțial pentru

apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 13 iulie 2012.