ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3862/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3862/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 noiembrie 2012,

pronunțată în Dosarul nr. 4670/101/2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus admiterea cererii de liberare

provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.P.P.D.

În baza art. 160

8a

alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 160

2

alin. (3) și (3

1

)

C. proc. pen. pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatul a

fost obligat să respecte următoarele obligații:

a) să nu depășească

limita teritorială a județului de domiciliu, respectiv a Județului Mehedinți,

fără încuviințarea instanței;

b) să se prezinte la

organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte

ori este chemat;

c) să se prezinte la

organul de poliție în a cărei rază teritorială locuiește, conform programului

de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea instanței;

e) să nu dețină, să

nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

f) să nu se deplaseze

la spectacole sportive sau culturale;

g) să nu se apropie

de ceilalți inculpați, de părțile vătămate, membrii familiei acestora, de

martorii din acest dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;

h) să nu conducă nici

un autovehicul.

Conform art. 160

4

alin. (2) raportat la art. 160

2

alin. (3

2

) C. proc. pen.

a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a

obligațiilor care-i revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive

în baza art. 160

2

alin. (4) C. proc. pen. a dispus comunicarea

prezentei decizii administrației locului de deținere, inculpatului S.P.P.D. și

tuturor instituțiilor prevăzute la art. 145 alin. (2

1

) C. proc. pen.

A dispus punerea de

îndată în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului S.P.P.D.,

dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut, în esență, că, în ceea ce privește cererea de

liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul S.P.P.D.,

sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu (art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.), care se referă la natura și gravitatea infracțiunilor

săvârșite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege.

Totodată, s-a mai

apreciat că dată fiind persoana inculpatului, cunoscut până la începutul

cercetărilor în prezenta cauză cu un bun comportament în societate, și dat

fiind și avertismentul pe care l-a constituit arestarea preventivă, nu subzistă

temerile că pus în libertate acesta va periclita ordinea publică și securitatea

cetățenilor sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte mijloace de probă.

În raport de

considerentele expuse, s-a apreciat că în cauză nu există temeri că se va

contura vreunul din cele patru motive importante pentru care se poate refuza

liberarea provizorie în condițiile art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, motiv pentru care și din perspectiva Convenției Europene,

reflectată în jurisprudența Curții de la Strasbourg, a constatat că cererea de

liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul S.P.P.D. este

întemeiată.

În termen legal,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul

Teritorial Craiova a declarat recurs împotriva încheierii menționate.

Reprezentantul

Ministerului Public a arătat că susține recursul declarat și critică încheierea

atacată pentru netemeinicie.

Astfel, a susținut că

în mod corect instanța a constatat îndeplinite condițiile admisibilității în

principiu a cererii formulate de inculpat, însă nu sunt îndeplinite și cele

prev. de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.

În această ordine de

idei, a arătat că din actele aflate la dosar rezultă că pe parcursul urmăririi

penale și al cercetării judecătorești, inculpatul a încercat să influențeze

părțile vătămate și martorii - exemplificând atitudinea procesuala a părții

vătămate M.V., coroborată cu cea a martorului M.C.

Astfel, partea

vătămată a revenit în declarații la cercetarea judecătorească și a vrut să fie

audiată ca martor.

Martorul M.C., în

declarația de la dosar, a arătat că a fost supus la agresiuni fizice și psihice

din partea mai multor persoane din anturajul inculpatului.

În raport de toate

argumentele precizate, a apreciat că se impune menținerea inculpatului în stare

de arest, pentru buna desfășurare a procesului penal și în raport de gravitatea

infracțiunilor presupus a fi comise, respectiv grup infracțional organizat și

lipsirea de libertate nelegală a unei părți vătămate.

În concluzie, a

solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, în parte, și

respingerea cererii de liberare formulate.

Recursul declarat de

Ministerul Public este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 136

alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu

închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru

a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de

acesta una din masurile preventive, lit. c) a acestui articol prevăzând

arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1)

lit. b) și f) din C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.

356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt

întrunite condițiile prev. de art. 143 și există date că inculpatul încearcă să

zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea

unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau

sustragerea mijloacelor materiale de probă și inculpatul a săvârșit o

infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la

motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 15 noiembrie

2012, a dispus admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul S.P.P.D. instituind în sarcina acestuia obligațiile

prev. de. art. 160

2

alin. (3) (3

1

) C. proc. pen.

În raport de actele

dosarului, Înalta Curte constata că prin Sentința penală nr. 59 din 14 martie

2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. 4670/101/2011, au fost

condamnați inculpați: S.E. la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare,

S.P.P.D. la 2 ani închisoare - pedeapsă rezultantă și E.I. la 2 ani închisoare,

pedeapsă rezultantă.

În sarcina

inculpaților s-a reținut că în perioada ianuarie 2008 - martie 2011, prin

amenințare și violență au determinat în mod injust părțile vătămate C.I., C.V.,

B.D., B.Da. să remită sume de bani cuprinse între 3.000 și 60.000 euro, precum

și bunuri mobile și imobile în aceeași perioadă au lipsit de libertate o parte

din părțile vătămate precum și alte persoane identificate și care au refuzat să

dea declarație.

Față de cele arătate,

Înalta Curte constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatului S.P.P.D.,

pronunțată pe fond de Tribunalul Mehedinți nu are caracter definitiv, în

prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice

continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 parag. 1

lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, se mai au

în vedere aspecte ce privesc recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol

și urmările sociale produse prin însăși natura faptelor, precum și vătămarea

adusă părților vătămate.

Nu în ultimul rând,

gradul de pericol social este sporit prin aceea că inculpatul S.P.P.D. alături

de alți coinculpați este presupus a fi autorul unor infracțiuni grave, raportat

și la modalitatea în care acestea au fost comise, respectiv împrejurarea că

inculpații s-au organizat într-un grup care a avut drept scop comiterea cu

violență de infracțiuni (lipsire de libertate, șantaj, etc.) în scopul obținerii

de sume de bani în mod nelegal, generând astfel crearea unei stări de indignare

și de insecuritate socială în rândul populației.

Potrivit practicii

judiciare în materie, dar și interpretând sistematic dispozițiile procedurale

din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale

jurisprudenței Curții de la Strasbourg, analiza asupra oportunității admiterii

cererii de liberare provizorie formulata de inculpatul S.P.P.D. are în vedere

atât aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența

unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 160

2

alin. (2)

C. proc. pen., din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului

penal ar putea fi compromisă, cât și aspecte legate de pericolul social concret

al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și

mijloacele de săvârșire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare

relațiilor sociale ocrotite, astfel încât liberarea inculpatului, chiar

provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate

socială și neîncredere în actul de justiție.

În această ordine de

idei, prin prisma celor învederate, Înalta Curte constată că la acest moment procesual,

buna desfășurare a procesului penal ar putea fi compromisă prin lăsarea

inculpatului în libertate, prin aceea că instanța de apel a admis cererea

apărării de reaudiere a părților vătămate, dar și a martorilor audiați în

cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, cercetarea judecătorească

în apel nefiind finalizată, iar la dosarul cauzei existând numeroase probe ce

demonstrează faptul că inculpații, prin intermediul unor persoane interpuse au

încercat să împiedice aflarea adevărului, prin influențarea părților vătămate

și a martorilor ce urmau a fi audiați.

Totodată, Înalta

Curte are în vedere și aspecte referitoare la infracțiunile de săvârșirea

cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea

în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un puternic

sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm

împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat, în raport de

amploarea fenomenului infracțional din ultima perioadă, pericolul ce rezultă

din modalitatea de concepere a activității infracționale, din amploarea și

consecințele faptelor de care sunt acuzați inculpații, perioada de timp în care

această activitate a fost desfășurată și prin care s-a adus o atingere majoră

unor valori importante, ocrotite de legea penală și nu în ultimul rând, din

rezonanța socială negativă și impactul negativ creat asupra opiniei publice.

Faptele pentru care sunt judecați inculpații, constând în asocierea în vederea

comiterii unor infracțiuni de violență, urmată de comiterea unor astfel de

infracțiuni, relevă o tipologie deosebită a acestora, prin violența extremă de

care inculpatul a dat dovadă, a căror creștere ar putea fi încurajată în lipsa

unei reacții serioase a autorităților.

Față de cele arătate,

Înalta Curte constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de

libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol

concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării

procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite,

de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse,

de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările

sociale produse prin însăși natura faptelor.

Măsura arestării

preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție

de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile,

în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare

anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul

rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent nu

a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză.

Ca atare, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Serviciul Teritorial Craiova fiind fondat, Curtea urmează a-l admite

și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Serviciul Teritorial Craiova împotriva încheierii de ședință din 15

noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, privind pe inculpatul S.P.P.D., pronunțată în Dosarul nr.

4670/101/2011.

Casează în parte

încheierea atacată și, rejudecând, respinge cererea de liberare provizorie sub

control judiciar formulată de inculpatul S.P.P.D. ca neîntemeiată.

Menține celelalte

dispoziții ale încheierii atacate.

Onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat S.P.P.D., în

sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - CL