ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3862/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 15 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 4670/101/2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.P.P.D. În baza art. 160 8a alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 160 2 alin. (3) și (3 1 ) C. proc. pen.

pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații: a) să nu depășească limita teritorială a județului de domiciliu, respectiv a Județului Mehedinți, fără încuviințarea instanței; b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la organul de poliție în a cărei rază teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. f) să nu se deplaseze la spectacole sportive sau culturale; g) să nu se apropie de ceilalți inculpați, de părțile vătămate, membrii familiei acestora, de martorii din acest dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect; h) să nu conducă nici un autovehicul.

Conform art. 160 4 alin. (2) raportat la art. 160 2 alin. (3 2 ) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive în baza art. 160 2 alin. (4) C. proc. pen. a dispus comunicarea prezentei decizii administrației locului de deținere, inculpatului S.P.P.D. și tuturor instituțiilor prevăzute la art. 145 alin. (2 1 ) C. proc. pen. A dispus punerea de îndată în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului S.P.P.D., dacă nu este arestat în altă cauză. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că, în ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul S.P.P.D., sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu (art. 160 2 alin. (1) C. proc.

pen.), care se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege. Totodată, s-a mai apreciat că dată fiind persoana inculpatului, cunoscut până la începutul cercetărilor în prezenta cauză cu un bun comportament în societate, și dat fiind și avertismentul pe care l-a constituit arestarea preventivă, nu subzistă temerile că pus în libertate acesta va periclita ordinea publică și securitatea cetățenilor sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte mijloace de probă. În raport de considerentele expuse, s-a apreciat că în cauză nu există temeri că se va contura vreunul din cele patru motive importante pentru care se poate refuza liberarea provizorie în condițiile art. 5 parag.

3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care și din perspectiva Convenției Europene, reflectată în jurisprudența Curții de la Strasbourg, a constatat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul S.P.P.D. este întemeiată. În termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova a declarat recurs împotriva încheierii menționate. Reprezentantul Ministerului Public a arătat că susține recursul declarat și critică încheierea atacată pentru netemeinicie. Astfel, a susținut că în mod corect instanța a constatat îndeplinite condițiile admisibilității în principiu a cererii formulate de inculpat, însă nu sunt îndeplinite și cele prev. de art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen. În această ordine de idei, a arătat că din actele aflate la dosar rezultă că pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, inculpatul a încercat să influențeze părțile vătămate și martorii - exemplificând atitudinea procesuala a părții vătămate M.V., coroborată cu cea a martorului M.C. Astfel, partea vătămată a revenit în declarații la cercetarea judecătorească și a vrut să fie audiată ca martor. Martorul M.C., în declarația de la dosar, a arătat că a fost supus la agresiuni fizice și psihice din partea mai multor persoane din anturajul inculpatului. În raport de toate argumentele precizate, a apreciat că se impune menținerea inculpatului în stare de arest, pentru buna desfășurare a procesului penal și în raport de gravitatea infracțiunilor presupus a fi comise, respectiv grup infracțional organizat și lipsirea de libertate nelegală a unei părți vătămate.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, în parte, și respingerea cererii de liberare formulate. Recursul declarat de Ministerul Public este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din masurile preventive, lit. c) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) lit. b) și f) din C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Cu referire la motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 15 noiembrie 2012, a dispus admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.P.P.D.

instituind în sarcina acestuia obligațiile prev. de. art. 160 2 alin. (3) (3 1 ) C. proc. pen. În raport de actele dosarului, Înalta Curte constata că prin Sentința penală nr. 59 din 14 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. 4670/101/2011, au fost condamnați inculpați: S.E. la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, S.P.P.D. la 2 ani închisoare - pedeapsă rezultantă și E.I. la 2 ani închisoare, pedeapsă rezultantă. În sarcina inculpaților s-a reținut că în perioada ianuarie 2008 - martie 2011, prin amenințare și violență au determinat în mod injust părțile vătămate C.I., C.V., B.D., B.Da. să remită sume de bani cuprinse între 3.000 și 60.000 euro, precum și bunuri mobile și imobile în aceeași perioadă au lipsit de libertate o parte din părțile vătămate precum și alte persoane identificate și care au refuzat să dea declarație.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că deși hotărârea de condamnare a inculpatului S.P.P.D., pronunțată pe fond de Tribunalul Mehedinți nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, se mai au în vedere aspecte ce privesc recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale produse prin însăși natura faptelor, precum și vătămarea adusă părților vătămate. Nu în ultimul rând, gradul de pericol social este sporit prin aceea că inculpatul S.P.P.D.

alături de alți coinculpați este presupus a fi autorul unor infracțiuni grave, raportat și la modalitatea în care acestea au fost comise, respectiv împrejurarea că inculpații s-au organizat într-un grup care a avut drept scop comiterea cu violență de infracțiuni (lipsire de libertate, șantaj, etc.) în scopul obținerii de sume de bani în mod nelegal, generând astfel crearea unei stări de indignare și de insecuritate socială în rândul populației. Potrivit practicii judiciare în materie, dar și interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, analiza asupra oportunității admiterii cererii de liberare provizorie formulata de inculpatul S.P.P.D.

are în vedere atât aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, cât și aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.

În această ordine de idei, prin prisma celor învederate, Înalta Curte constată că la acest moment procesual, buna desfășurare a procesului penal ar putea fi compromisă prin lăsarea inculpatului în libertate, prin aceea că instanța de apel a admis cererea apărării de reaudiere a părților vătămate, dar și a martorilor audiați în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, cercetarea judecătorească în apel nefiind finalizată, iar la dosarul cauzei existând numeroase probe ce demonstrează faptul că inculpații, prin intermediul unor persoane interpuse au încercat să împiedice aflarea adevărului, prin influențarea părților vătămate și a martorilor ce urmau a fi audiați.

Totodată, Înalta Curte are în vedere și aspecte referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un puternic sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat, în raport de amploarea fenomenului infracțional din ultima perioadă, pericolul ce rezultă din modalitatea de concepere a activității infracționale, din amploarea și consecințele faptelor de care sunt acuzați inculpații, perioada de timp în care această activitate a fost desfășurată și prin care s-a adus o atingere majoră unor valori importante, ocrotite de legea penală și nu în ultimul rând, din rezonanța socială negativă și impactul negativ creat asupra opiniei publice.

Faptele pentru care sunt judecați inculpații, constând în asocierea în vederea comiterii unor infracțiuni de violență, urmată de comiterea unor astfel de infracțiuni, relevă o tipologie deosebită a acestora, prin violența extremă de care inculpatul a dat dovadă, a căror creștere ar putea fi încurajată în lipsa unei reacții serioase a autorităților. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că până în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză. Ca atare, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova fiind fondat, Curtea urmează a-l admite și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova împotriva încheierii de ședință din 15 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul S.P.P.D., pronunțată în Dosarul nr. 4670/101/2011. Casează în parte încheierea atacată și, rejudecând, respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.P.P.D. ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat S.P.P.D., în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 noiembrie 2012. Procesat de GGC - CL