ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2493/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2493/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând

asupra recursurilor penale de față, constată și reține următoarele:

Prin sentința

penală nr. 246 din 14 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul

nr. 7076/101/2011, în baza art. 2 alin. (1) cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 143/2000 și art. 41-42 C. pen., a fost condamnat inculpatul H.T.A.,

la 3 ani închisoare.

În baza art.

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41-42 C. pen., a fost

condamnat același inculpat la 6 luni închisoare.

În baza art.

art. 5 alin. (1) cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000

și art. 41-42 C. pen., a mai fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art. 33-34

C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul H.T.A.

să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Pe durata prev.

de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-au interzis

inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară ce se va executa după executarea

pedepsei principale, conform disp. art. 66 C. pen.

În baza art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului H.T.A. reținerea și arestarea

preventivă de la 28 iulie 2011, la zi.

În baza art. 350

C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 2

alin. (1) cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42

C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.I.C.,la 3 ani

închisoare.

În baza art. 3

alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. art. 37 lit. b) C. pen., a fost

condamnat același inculpat la 10 ani închisoare.

În baza art. 4

alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.,

a mai fost condamnat același inculpat la 6 luni închisoare.

În baza art. 33-34

C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul D.I.C. să

execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

Pe durata prev.

de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-au interzis

inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară ce se va executa după executarea

pedepsei principale, conform disp. art. 66 C. pen.

În baza art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.I.C., arestul preventiv

din data de 06 septembrie 2011 la zi.

În baza art. 350

C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 17

alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 13,52 g.

rezină de cannabis, rămasă în urma analizelor de laborator și aflată la Camera

de corpuri delicte a I.G.P.R.

În baza art. 17

alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a fost confiscată de la inculpatul H.T.A., în

folosul statului, suma de 1.800 RON obținută din vânzarea drogurilor.

Au fost obligați

inculpații la câte 2.000 RON cheltuieli judiciare în folosul statului, din care

200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu R.B., desemnat pentru inculpatul D.I.C.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că inculpații H.T.A. și D.I.C., au fost plecați

anterior lunii iulie 2011 în Italia, unde au lucrat în agricultură, iar în data

de 22 iulie 2011 au revenit în România, prin punctul de trecere a frontierei Turnu,

județul Arad, circulând cu un autocar și profitând de faptul că nu a fost efectuat

un control al bagajelor la intrarea în țară, inculpatul D.I.C. a introdus ilegal

în România, ascunse într-un rucsac, cantitatea de aproximativ 5 kg hașiș.

Inculpații s-au

deplasat în localitatea Strehaia, la domiciliul inculpatului H.T.A., unde au rămas

în noaptea de 22/23 iulie 2011 și de unde au plecat a doua zi spre București în

scopul de a valorifica drogurile și arma.

În seara de 22

iulie 2011 s-au întâlnit cu martorul M.A.C., au mers în oraș, au cumpărat bere,

suc și țigări, pe care le-au consumat în parc, apoi au mers acasă la H.T.A. Inculpatul

D.I.C. i-a arătat martorului cantitatea droguri și o armă spunându-i că urmează

să le vândă în București lui G. A fost amenințat cu pistolul de către de inculpatul

D.I.C. dacă o să spună ce a văzut. Inculpatul D.I.C. a rupt o bucățică de hașiș,

a confecționat o țigară din care au fumat toți trei. Din discuții a înțeles martorul

că drogurile au fost introduse în țară, nefiind controlați la vamă.

Au plecat iar

în oraș, au mai cumpărat bere și au revenit în locuința inculpatului H.T.A. unde

au mai fumat o țigară de hașiș.

Inculpatul D.I.C.

i-a dat o bucată din drog, din care i-a spus că poate să o consume, dar să mai păstreze

pentru a le demonstra că nu a mers la poliție.

A doua zi, inculpații

au plecat spre București pentru a comercializa drogurile, în prealabil inculpatul

H.T.A. primind pentru sine aproximativ 25-30 g. din cantitatea de droguri.

În București,

cei doi inculpați s-au cazat la o pensiune din apropierea hotelului I., unde, în

timpul nopții, inculpatul D.I.C. a revenit în oraș însoțit de un tânăr despre care

a înțeles că s-ar numi G.C., iar cei doi au luat drogurile și arma, însă nu au mai

revenit la hotel.

Inculpatul H.T.A.

a trebuit ca a doua zi să se întoarcă în Strehaia, întrucât verișorul său D.I.C.

a dispărut și nu i-a mai răspuns la telefon.

Ajungând la domiciliul

său din Strehaia, inculpatul H.T.A., în perioada 25 iulie 2011-27 iulie 2011, a

invitat la locuința sa mai mulți tineri din oraș, cărora le-a preparat țigări de

hașiș și le-a oferit spre consum, știind că unii dintre aceștia erau minori. Astfel,

s-a arătat că la domiciliul inculpatului H.T.A. au consumat droguri martorii B.I.T.,

M.V.E., martorii minori M.A.C., G.D.F. și D.R.

Martorul M.A.C.

s-a întâlnit din nou cu inculpatul H.T.A. și, împreună cu martorul G.D.F., au mers

în domiciliul inculpatului H.T.A. Acesta l-a întrebat dacă mai are din droguri și

i-a cerut să aducă o bucățică. A procedat în acest sens și la întoarcea la domiciliul

inculpatului H.T.A. i-a găsit și pe martorii B.I.T., D.R. și M.V.E. Toți au consumat

două țigări preparate cu droguri. În această împrejurare a aflat de la inculpatul

H.T.A. că inculpatul D.I.C. a fugit cu drogurile.

De asemenea, împreună

cu martorii minori B.A. și D.R. au consumat droguri și acasă la minora B.A.

Inculpatul H.T.A.

a oferit spre vânzare cantitatea de aproximativ 15 g. hașiș inculpatului A.I.G.,

în schimbul sumei de 1.800 RON, pe care acesta din urmă a cumpărat-o și a consumat

din drogurile primite, dar a și oferit spre consum din acestea și învinuitului M.V.E.

De asemenea, în data de 27 iulie 2011, organele de poliție din cadrul S.C.C.O. Mehedinți

au descoperit, cu prilejul percheziției corporale efectuate asupra inculpatului

A.I.G., trei bucăți de substanță solidă de culoare maronie, care s-au dovedit, în

urma expertizei efectuate, că sunt rezină de cannabis în greutate de 8,21 g., despre

această bucată inculpatul afirmând că o primise de la H.T.A.

La constatarea

stării de fapt, prima instanța a avut în vedere următoarele probe:

procesele-verbale de constatare întocmite de către organele de poliție, declarațiile

martorilor D.R., B.I.T., M.V.E., B.A., G.D.F., M.A.C., atât din faza de urmărire

penală, cât și din faza cercetării judecătorești declarațiile inculpaților H.T.A.

și A.I.G., precum și raportul de constatare tehnico-științifică a I.G.P.R. - D.C.C.O.,

Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor.

Declarația inculpatului

H.T.A. dată în faza de urmărire penală, a confirmat în totalitate starea de fapt

reținută în instanță. În declarația dată în faza de cercetare judecătorească, inculpatul

nu mai recunoaște că inculpatul D.I.C. ar fi introdus în țară drogurile, motivând

că la urmărirea penală a dorit să se răzbune, din motive personale, pe acest inculpat.

Inculpatul D.I.C.

nu a recunoscut că ar fi introdus în țară droguri, împreună cu celălalt inculpat

și-a construit o apărare nesusținută însă de nicio probă administrată în cauză.

Dimpotrivă, martorul M.A.C. a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și în

instanță că inculpatul D.I.C. i-a fost prezentat de către inculpatul H.T.A., iar

când au mers în locuința acestuia din urmă, i-au fost arătate de către inculpatul

D.I.C. drogurile și un pistol de culoare argintie cu încărcător, în care avea 4

gloanțe. De asemenea, a arătat că a fost amenințat de inculpatul D.I.C. cu pistolul

în situația în care o să spună ce a văzut. A mai precizat martorul că drogurile

și pistolul au fost introduse în țară prin vamă, inculpații nefiind controlați la

intrarea în țară, iar martorii D.R., M.V.E., B.A. și G.D.F., audiați în fața instanței,

au confirmat pe deplin starea de fapt reținută prin actul de sesizare în ceea ce

privește pe inculpatul H.T.A., aceștia precizând că pe inculpatul D.I.C. nu îl cunosc

sau că îl cunosc doar din vedere, martorul G.D.F. declarând că știe de la inculpatul

H.T.A. că drogurile au fost aduse în țară de inculpatul D.I.C., iar martorul M.V.E.

declarând că știe tot de la inculpatul H.T.A. că verișorul său, respectiv inculpatul

D.I.C. a plecat cu drogurile.

Cu privire la

forma de vinovăție, s-a constatat de către instanța de fond că probele administrate

susțin, pentru fiecare din infracțiunile descrise, îndeplinirea cumulativă a condițiilor

prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen. - faptele există, constituie infracțiuni

și au fost săvârșite de inculpați, ca autori, în sensul art. 24 din C. pen. - urmând

a se dispune condamnarea inculpaților H.T.A. și D.I.C.

Legea nr. 143/2000

privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri definește

în art. 1 lit. d) drogurile de risc: drogurile înscrise în Tabelul nr. III, la poziția

13 figurând: Cannabis, rezină de cannabis și ulei de cannabis.

Potrivit art.

2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea,

extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea,

livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea

ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc

cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Potrivit art.

41 alin. (2) C. pen., infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește, la

diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni

care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Potrivit art.

4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea,

extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc

pentru consum propriu, fără drept se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

Potrivit art.

5 alin. alin. (1), punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unui local,

a unei locuințe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru

consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se

pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Prima instanță

a apreciat că faptele comise de inculpatul H.T.A., constând în aceea că a deținut

droguri pentru consum propriu în domiciliul său din Strehaia, iar în perioada 25

iulie 2011-27 iulie 2011, a invitat la locuința sa mai mulți tineri din oraș, cărora

le-a preparat țigări de hașiș și le-a oferit spre consum, știind că unii dintre

aceștia erau minori, și a oferit spre vânzare cantitatea de aproximativ 15 g. hașiș

inculpatului A.I.G., în schimbul sumei de 1.800 RON, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, deținerea

de droguri pentru consum propriu, fără drept prevăzută de art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, și punerea

la dispoziției cu știință a locuinței pentru consumul ilicit de droguri prevăzută

de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr.

143/2000.

Întrucât acțiunile

inculpatului H.T.A., în cazul fiecăreia din infracțiuni, au fost săvârșite la diferite

intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții, s-a făcut aplicarea art. 41-42

C. pen. pentru fiecare dintre acestea.

Prima instanța

a apreciat că faptele comise de inculpatul D.I.C., constând în aceea că în data

de 22 iulie 2011 a deținut ilegal droguri de risc pe care le-a introdus, fără drept,

în țară, le-a deținut ilegal pentru consum propriu și oferit minorului M.A.C., întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor prev. și ped. de art. 2 alin. (1), cu

aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) și art. 4

alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Întrucât acțiunile

inculpatului D.I.C., în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, au fost săvârșite la diferite intervale

de timp, dar în baza aceleiași rezoluții, s-a făcut aplicarea art. 41-42 C.

pen. pentru fiecare dintre acestea.

De asemenea, pentru

fiecare dintre infracțiuni s-a făcut aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., constatându-se

că inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie la data săvârșirii infracțiunilor,

în raport de mențiunile din fișa de cazier judiciar a inculpatului.

La stabilirea

și aplicarea pedepselor, pentru inculpatul H.T.A. instanța de fond a avut în vedere

criteriile de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen.,

reținând următoarele: împrejurările concrete în care a săvârșit faptele, gradul

de pericol social al acestora, frecvența acestui gen de infracțiuni, persoana inculpatului

care nu are antecedente penale și atitudinea oscilantă a acestuia în sensul că în

fața instanței nu și-a menținut declarația dată în cursul urmăririi penale cu privire

la inculpatul D.I.C., limitele pedepselor prevăzute de lege.

La stabilirea

și aplicarea pedepselor pentru inculpatul D.I.C., prima instanța a avut în vedere

criteriile de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen.,

reținând următoarele: atitudinea nesinceră a inculpatului care a negat comiterea

faptelor, antecedentele penale ale inculpatului, acesta fiind recidivist în condițiile

art. 37 lit. b) C. pen., gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, frecvența

acestui gen de infracțiuni, limitele pedepselor prevăzute de lege.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpații H.T.A. și D.I.C.

În motivarea apelului

declarat, inculpatul H.T.A. a solicitat reindividualizarea pedepsei sub aspectul

cuantumului, în sensul micșorării acesteia și sub aspectul modalității de executare

în sensul suspendării condiționate sau sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a arătat că

inculpatul a avut o atitudine sinceră recunoscând fapta, că nu are antecedente penale,

își câștigă mijloacele de existență prin muncă și are în întreținere un copil minor.

Inculpatul D.I.C.

a arătat în motivarea apelului că nu a săvârșit faptele reținute în sarcina sa de

către prima instanță.

S-a arătat faptul

că, în fața instanței de fond, inculpatul H.T.A. a arătat că nu menține declarația

dată la urmărirea penală în cuprinsul căreia îl încrimina și pe inculpatul D.I.C.,

precizând că declarația inițială a fost dată din răzbunare.

S-a mai arătat

faptul că martorii audiați în fața instanței de fond au arătat că îl cunosc doar

pe inculpatul H.T.A. nu și pe inculpatul D.I.C., astfel încât nu există nicio probă

care să conducă, fără dubiu, la constatarea vinovăției acestuia din urmă.

S-a mai invocat

faptul că pedepsele aplicate au fost greșit individualizate, motiv pentru care se

impune reindividualizarea acestora în sensul coborârii lor, urmare a acordării unei

eficiențe sporite circumstanțelor personale ale inculpatului care este singurul

întreținător al familiei sale.

Prin decizia penală

nr. 177 din 21 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații

H.T.A. și D.I.C. împotriva sentinței penale nr. 246 din 14 decembrie 2011, pronunțată

de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 7076/101/2011.

S-a menținut starea

de arest și a fost dedus arestul preventiv, în continuare, de la 14 decembrie 2011

la zi, pentru ambii inculpați.

Au fost obligați

apelanții-inculpați la câte 400 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma

de câte 300 RON reprezentând onorariu pentru avocații din oficiu, se va achita din

fondurile Ministerului Justiției.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar

și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd disp.

art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova a constatat că apelurile

sunt nefondate, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce privește

situația de fapt, Curtea de Apel Craiova a constatat că aceasta a fost corect reținută

de către instanța de fond în baza analizei probatoriului administrat, respectiv:

procesele-verbale de constatare întocmite de către organele de poliție, declarațiile

martorilor D.R., B.I.T., M.V.E., B.A., G.D.F., M.A.C., atât din faza de urmărire

penală, cât și din faza cercetării judecătorești declarațiile inculpaților H.T.A.

și A.I.G., precum și raportul de constatare tehnico-științifică a I.G.P.R. - D.C.C.O.,

Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor.

Făcând propria

apreciere a probelor, Curtea de Apel Craiova a constatat că la data de 22 iulie

2011, inculpații H.T.A. și D.I.C. au revenit în România din Italia, prin punctul

de trecere a frontierei Turnu, județul Arad, circulând cu un autocar. Profitând

de faptul că nu a fost efectuat un control al bagajelor la intrarea în țară, inculpatul

D.I.C. a introdus ilegal în România, ascunsă într-un rucsac, cantitatea de aproximativ

5 kg hașiș. Inculpații s-au deplasat în localitatea Strehaia, la domiciliul inculpatului

H.T.A., unde au rămas în noaptea de 22/23 iulie 2011 și de unde au plecat a doua

zi spre București în scopul de a valorifica drogurile și arma.

În seara de 22

iulie 2011 s-au întâlnit cu martorul M.A.C., au mers în oraș, au cumpărat bere,

suc și țigări pe care le-au consumat în parc, apoi au mers acasă la H.T.A. Inculpatul

D.I.C. i-a arătat martorului cantitatea droguri și o armă, spunându-i că urmează

să le vândă în București lui G. Inculpatul D.I.C. a rupt o bucățică de hașiș, a

confecționat o țigară din care au fumat toți trei. Inculpații au plecat iar în oraș,

au mai cumpărat bere și au revenit în locuința inculpatului H.T.A. unde au mai fumat

o țigară de hașiș.

Inculpatul D.I.C.

i-a dat martorului M.A.C. o bucată din drog, din care i-a spus că poate să o consume

dar să mai păstreze pentru a le demonstra că nu a mers la poliție. A doua zi inculpații

au plecat spre București pentru a comercializa drogurile, în prealabil inculpatul

H.T.A. primind pentru sine aproximativ 25-30 g. din cantitatea de droguri.

În București,

cei doi inculpați s-au cazat la o pensiune din apropierea hotelului I., unde, în

timpul nopții, inculpatul D.I.C. a revenit în oraș însoțit de un tânăr despre care

a înțeles că s-ar numi G.C., iar cei doi au luat drogurile și arma, însă nu au mai

revenit la hotel. Inculpatul H.T.A., a trebuit ca a doua zi să se întoarcă în Strehaia,

întrucât verișorul său D.I.C. a dispărut și nu i-a mai răspuns la telefon.

Ajungând la domiciliul

său din Strehaia, inculpatul H.T.A., în perioada 25 iulie 2011-27 iulie 2011, a

invitat la locuința sa mai mulți tineri din oraș, cărora le-a preparat țigări de

hașiș și le-a oferit spre consum, știind că unii dintre aceștia erau minori. Astfel,

la domiciliul inculpatului H.T.A. au consumat droguri martorii B.I.T., M.V.E., martorii

minori M.A.C., G.D.F. și D.R.

Martorul M.A.C.

s-a întâlnit din nou cu inculpatul H.T.A. și, împreună cu martorul G.D.F., au mers

în domiciliul inculpatului H.T.A. Acesta l-a întrebat dacă mai are din droguri și

i-a cerut să aducă o bucățică.

A procedat în

acest sens și la întoarcerea la domiciliul inculpatului H.T.A. i-a găsit și pe martorii

B.I.T., D.R. și M.V.E. Toți au consumat două țigări preparate cu droguri. În această

împrejurare a aflat de la inculpatul H.T.A. că inculpatul D.I.C. a fugit cu drogurile.

De asemenea, împreună cu martorii minori B.A. și D.R. au consumat droguri și acasă

la minora B.A.

Inculpatul H.T.A.

a oferit spre vânzare cantitatea de aproximativ 15 g. hașiș inculpatului A.I.G.,

în schimbul sumei de 1.800 RON, pe care acesta din urmă a cumpărat-o și a consumat

din drogurile primite, dar a și oferit spre consum din acestea și învinuitului M.V.E.

De asemenea, în data de 27 iulie 2011, organele de poliție din cadrul S.C.C.O. Mehedinți

au descoperit cu prilejul percheziției corporale efectuate asupra inculpatului A.I.G.,

trei bucăți de substanță solidă de culoare maronie, care s-au dovedit, în urma expertizei

efectuate, că sunt rezină de cannabis în greutate de 8,21 g., despre această bucată

inculpatul afirmând că o primise de la H.T.A.

Apărarea inculpatului

D.I.C. în sensul că nu a săvârșit faptele reținute în sarcina sa de prima instanță,

a fost înlăturată de Curtea de apel ca fiind nesinceră.

Astfel, în declarația

dată în faza de urmărire penală, inculpatul H.T.A. a arătat că, după intrarea pe

teritoriul României, vărul său D.I.C. i-a arătat că a ascuns în rucsac o cantitate

de 5 kg hașiș pe care urma să o valorifice în București pentru suma de 25.000 euro.

Tot din declarația

inculpatului H.T.A. rezultă că în seara de 22 iulie 2011, s-au întâlnit cu martorul

M.A.C., căruia inculpatul D.I.C. i-a arătat cantitatea droguri și o armă spunându-i

că urmează să le vândă în București. A mai arătat inculpatul că D.I.C. a rupt o

bucățică de hașiș, a confecționat o țigară din care au fumat toți trei. Inculpatul

D.I.C. i-a dat martorului o bucată din drog, din care i-a spus că poate să o consume,

dar să mai păstreze pentru a le demonstra că nu a mers la poliție.

Declarația dată

de inculpatul H.T.A. în fața primei instanțe, prin care acesta revenea asupra declarațiilor

date în faza de urmărire penală nu a putut fi reținută de instanța de apel întrucât

nu se corobora cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

În plus, Curtea

de apel a reținut că declarația dată de inculpatul H.T.A. în faza de urmărire penală

se coroborează cu depoziția dată în aceeași fază a procesului penal de M.A.C., care

confirmă faptul că inculpatul D.I.C. i-a arătat cantitatea droguri și o armă spunându-i

că urmează să le vândă în București. Depoziția lui M.A.C. confirmă faptul că inculpatul

D.I.C. a rupt o bucățică de hașiș, a confecționat o țigară din care au fumat atât

el, cât și cei doi inculpați, cât și faptul că inculpatul D.I.C. i-a dat o bucată

din drog, din care i-a spus că poate să o consume, dar să mai păstreze pentru a

le demonstra că nu a mers la poliție.

Instanța de apel

a considerat că probatoriul administrat în cauză este de natură să conducă la concluzia

că, în mod corect a apreciat instanța de fond, că faptele inculpatul H.T.A. întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută

de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000, deținerea de droguri pentru consum propriu fără drept prevăzută de

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000 și punerea la dispoziției cu știință a locuinței pentru consumul

ilicit de droguri prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14

alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Probatoriul administrat

în cauză a permis tragerea concluziei că faptele comise de inculpatul D.I.C., constând

în aceea că în data de 22 iulie 2011 a deținut ilegal droguri de risc pe care le-a

introdus, fără drept, în țară, le-a deținut ilegal pentru consum propriu și oferit

minorului M.A.C., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. și

ped. de art. 2 alin. (1), cu aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Instanța de apel a

apreciat, astfel, că în mod corect a reținut instanța de fond pentru fiecare dintre

infracțiuni art. 37 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul se află în stare de recidivă

postexecutorie la data săvârșirii infracțiunilor, în raport de mențiunile din fișa

de cazier judiciar a inculpatului.

Curtea de apel

a mai apreciat că instanța de fond a făcut și o corectă aplicare a dispozițiilor

art. 72 C. pen., la stabilirea pedepselor ținând seama de criteriile generale de

individualizare, respectiv de dispozițiile părții generale ale C. pen., de limitele

de pedeapsă fixate de lege pentru infracțiunile săvârșite, de gradul de pericol

social al acestor fapte, de atitudinea lor procesuală, dar și de persoana inculpaților.

La stabilirea

și aplicarea pedepselor, pentru inculpatul H.T.A. au fost avute în vedere împrejurările

concrete în care a săvârșit faptele, gradul de pericol social al acestora, frecvența

acestui gen de infracțiuni, persoana inculpatului care nu are antecedente penale

și atitudinea oscilantă a acestuia în sensul că în fața instanței nu și-a menținut

declarația dată în cursul unnăririi penale cu privire la inculpatul D.I.C., limitele

pedepselor prevăzute de lege.

La stabilirea

și aplicarea pedepselor pentru inculpatul D.I.C., instanța a avut în vedere atitudinea

nesinceră a inculpatului care a negat comiterea faptelor, antecedentele penale ale

inculpatului, acesta fiind recidivist în condițiile art. 37 lit. b) C. pen., gradul

de pericol social al infracțiunilor săvârșite, frecvența acestui gen de infracțiuni,

limitele pedepselor prevăzute de lege.

În raport cu gradul

de pericol social al faptelor comise de inculpați, instanța de apel a apreciat că

scopul educativ și preventiv al pedepsei, poate fi atins numai cu executarea pedepsei

în regim privativ de liberate, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege

pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei sau pentru suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere, astfel că modalitatea de executare aleasă corespunde

scopului educativ și preventiv al pedepsei.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs în termen legal inculpații D.I.C. și H.T.A.

Inculpatul D.I.C.

a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 și

14 și a solicitat în principal achitarea sa pentru infracțiunile cu privire la care

a fost trimis în judecată și condamnat, întrucât în cauză s-a comis o gravă eroare

de fapt, nefiind vinovat de săvârșirea acestor infracțiuni, iar în subsidiar a solicitat

reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatului prin reținerea circumstanțelor

atenuante.

Inculpatul H.T.A.

a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 și

a solicitat reindividualizarea pedepselor în ceea ce privește modalitatea de executare,

în sensul aplicării dispozițiilor prevăzute de art. 86 C. pen. referitoare la suspendarea

sub supraveghere a executării pedepsei, motivat de faptul că a recunoscut săvârșirea

faptei, a avut o atitudine sinceră, a fost arestat o perioadă îndelungată de timp

astfel încât scopul pedepsei poate fi atins fără executare.

Înalta Curte,

analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate, cât și a celor

ce pot fi luate în considerare din oficiu, apreciază ca fiind fondat parțial doar

recursul inculpatului D.I.C. pentru considerentele ce vor fi expuse:

Inculpatul D.I.C.

a invocat în principal incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

18 și a solicitat achitarea sa pentru infracțiunile cu privire la care a fost trimis

în judecată și condamnat, întrucât în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt nefiind

vinovat de săvârșirea acestor infracțiuni.

Analiza probelor

administrate în cauză cu referire directă la acest inculpat, relevă că incidența

cazului de casare invocat de acesta își găsește aplicabilitatea doar în ceea ce

privește condamnarea sa pentru infracțiunea de trafic de droguri prevăzută de art.

3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 3 7 lit. b) C. pen., în raport

de următoarele argumente:

Potrivit art.

52 C. proc. pen., care consacră prezumția de nevinovăție, orice persoană este considerată

nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.

În cazul în care

probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoiala

cu privire la vinovăția inculpatului, se aplică regula in dubio pro reo, potrivit

căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, soluția

ce se impune este achitarea inculpatului de către instanța de judecată. Prin adoptarea

prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care

garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității

umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției

organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe: - vinovăția

se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece

simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; - sarcina probei revine organelor

judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului

penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru

următoarea fază a procesului; - la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la

rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea

unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată

cu efecte „erga omnes”; - hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe

certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe,

trebuie să se pronunțe o soluție de achitare. Toate aceste cerințe sunt argumente

pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă

regulă, garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei

persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre

penală definitivă. Având în vedere că la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie

să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe

și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive

sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului,

se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea

inculpatului” (in dubio pro reo). Regula in dubio pro reo constituie un complement

al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în

care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăsește

în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că în măsura în care dovezile administrate

pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai

cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile

judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine

și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și

să-l achite. Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o

problemă de fapt. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze,

în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită

pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă

(fapta supusă judecății). Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile

administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără

echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul

probelor. Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar

alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă

în ce privește vinovăția, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă

de nevinovăție” și deci inculpatul trebuie achitat.

Ori, din probele

administrate în cursul urmăririi penale și al judecății, Înalta Curte apreciază

că nu se poate reține în mod cert vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc.

Simplul fapt că

acesta a fost văzut consumând și oferind spre consum și altor persoane droguri de

risc nu conduce automat la concluzia că acesta a și introdus fără drept aceste droguri

în țară.

Raționamentul

în baza căruia instanța de fond a dispus condamnarea acestuia se bazează pe simple

deducții, pe analogii care nu sunt susținute de nicio probă și care nu pot să atragă

condamnarea unei persoane, afirmația instanței de fond potrivit căreia inculpatul

D.I.C., în timp ce se întorcea în țară din Italia, ar fi introdus în luna iulie

a anului 2011 o cantitate de 5 kg de hașiș profitând de faptul că nu a fost efectuat

un control al bagajelor la intrarea în țară, și care reprezintă practic punctul

de plecare a activității infracționale reținută în sarcina acestuia nu este probată

în niciun mod.

Faptul că martorul

M.A.C. a declarat că ar fi văzut la inculpatul D.I.C. drogurile și un pistol de

culoare argintie cu încărcător, în care avea 4 gloanțe, și că a fost amenințat de

inculpatul D.I.C. cu pistolul în situația în care o să spună ce a văzut, nu are

relevanță în ceea ce privește implicarea acestuia în comiterea infracțiunii de introducere

în țară de droguri de risc, declarația acestuia fiind practic singulară, necoroborându-se

cu nicio altă probă.

Toate depozițiile

celorlalți martorim respectiv D.R., M.V.E., B.A. și G.D.F., audiați în fața instanței,

cum reține de altfel și instanța de fond în motivarea hotărârii, confirmă pe deplin

starea de fapt reținută prin actul de sesizare doar în ceea ce privește pe inculpatul

H.T.A., aceștia precizând că pe inculpatul D.I.C. nu îl cunosc sau că îl cunosc

doar din vedere, martorul G.D.F. declarând că știe de la inculpatul H.T.A. că drogurile

au fost aduse în țară de inculpatul D.I.C., iar martorul M.V.E. declarând că știe

tot de la inculpatul H.T.A. că verișorul său, respectiv inculpatul D.I.C., a plecat

cu drogurile; declarație pe care inculpatul H.T.A. nu numai că nu și-a mai menținut-o

în fața instanței de fond, dar a și explicat motivul pentru care a dat declarația

în fața organelor de urmărire penală prin care l-a acuzat pe inculpatul D.I.C.,

care este și vărul său, declarație care, în lipsa oricăror alte probe de vinovăție,

este sustenabilă.

De asemenea, în

fața instanței de judecată acesta a explicat că în momentul în care i-a spus martorului

minor M.A.C. că drogurile aparțin inculpatului D.I.C., el însuși se afla sub influența

drogurilor și a vrut să se laude întrucât martorul M.A.C. nu-l cunoștea pe inculpatul

D.I.C., aspect care de altfel a și fost confirmat de martor în ambele sale depoziții.

Mai mult decât

atât, nici organele de urmărire penală și nici instanța de fond nu au reușit să

facă dovada existenței celor 5 kg de hașiș pretins a fi introduse în țară de inculpatul

D.I.C., atât operațiunile de vânzare de droguri, cât și cele de consum efectuate

de cei doi inculpați astfel cum au fost ele dovedite nu însumează această cantitate,

astfel încât Înalta Curte apreciază, de asemenea, că variantă potrivit căreia acesta

ar fi cumpărat droguri cu banii câștigați în Italia, variantă susținută de altfel

de inculpatul H.T.A. și confirmată de depozițiile celorlalți martori, este una verosimilă

și conformă cu realitatea probelor administrate în cauză și care infirmă ipoteza

introducerii de droguri în țară fără drept de către inculpatul D.I.C.

Toate aceste aspecte

relevă, în opinia Înaltei Curți, că vinovăția inculpatului cât privește această

infracțiune nu a fost pe deplin dovedită, că există în raport de considerentele

expuse serioase dubii în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de introducere

în țară de droguri de risc de către inculpatul D.I.C., motiv pentru care va admite

recursul inculpatului doar în ceea ce privește greșita sa condamnare sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. art. 37 lit. b) C. pen., în raport de care în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., va dispune achitarea acestuia.

În ceea ce privește

celelalte două infracțiuni pentru care inculpatul D.I.C. a fost trimis în judecată

și condamnat, Înalta Curte, în consens cu celelalte două instanțe, apreciază că

în cauză s-a făcut o corectă aplicare a legii, cu consecința condamnării legale

a inculpatului, atât timp cât probele administrate în mod judicios și temeinic în

cauză relevă, pentru fiecare inculpat în parte, contribuția acestora la comiterea

infracțiunilor reținute în sarcina lor, aplicarea dispozițiilor 345 C. proc.

pen. fiind consecința aplicării corecte a legii penale. Fiecare critică adusă de

către inculpatul D.I.C. a fost judicios analizată și explicată de instanța de fond

și de apel așa încât nu poate fi admisă ipoteza unei erori de fapt cu consecința

achitării integrale a acestuia, faptele prevăzute de art. 2 alin. (1) cu

aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. și

art. 37 lit. b) C. pen. și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42

C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., cu privire la care inculpatul a fost trimis

în judecată fiind pe deplin dovedite, cuantumul pedepselor aplicate și modalitatea

de executare aleasă fiind conforme cu circumstanțele reale și personale de natură

să caracterizeze fapta și pe inculpat așa încât incidența pct. 14 al art. 385

9

sub aspectul solicitării de reținere a circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului

nu sunt aplicabile în raport de întreaga situație de fapt prezentată.

Față de toate

aceste aspecte și pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul

declarat de inculpatul D.I.C. împotriva deciziei penale nr. 177 din 21 mai 2012

a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, va casa în parte

decizia penală atacată și sentința penală nr. 246 din 14 decembrie 2011 a Tribunalului

Mehedinți și, rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare

aplicată inculpatului în pedepsele componente de 3 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. și art. 37

lit. b) C. pen.; 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și

de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., pe care

le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., va achita pe inculpatul D.I.C.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33-34

C. pen., va contopi pedepsele aplicate de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. și art. 37 lit. b) C.

pen. și de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4

alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.,

urmând ca inculpatul D.I.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Va menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor atacate.

Privitor la recursul

inculpaților H.T.A. și D.I.C. care au invocat incidența cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 și au solicitat reindividualizarea pedepselor cu

privire la modalitatea de executare, în sensul aplicării dispozițiilor prevăzute

de art. 86 C. pen. referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei,

motivat de faptul că: în ceea ce îl privește pe inculpatul H.T.A., acesta a recunoscut

săvârșirea faptei, a avut o atitudine sinceră, a fost arestat o perioadă îndelungată

de timp astfel încât scopul pedepsei poate fi atins fără executare, și în ceea ce

îl privește pe inculpatul D.I.C., raportat la pericolul social redus al faptelor

comise, Înalta Curte apreciază ca nefondate recursurile pentru considerentele ce

vor fi expuse:

Potrivit art.

52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului,

scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni trebuie privită în sens larg, respectiv descurajarea și a altor

persoane în săvârșirea de noi infracțiuni și nu doar a inculpatului.

Ori un astfel

de scop - prevenția generală în săvârșirea de noi infracțiuni - nu poate fi atins

dacă pentru fapte deosebit de grave îndreptate împotriva unor valori pentru care

se tinde a fi protejate prin toate măsurile în raport de consecințele pe care le

produce traficul de droguri s-ar aplica pedepse care să nu aibă caracter disuasiv.

Raportat la caracterul

imprevizibil al comportamentului uman, riscul repetării unor fapte similare este

crescut dacă pentru fapte de o extremă gravitate cum sunt infracțiunile din prezenta

cauză sancțiunea aplicată ar fi una modică.

În acord cu prevederile

art. 72 C. pen., referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselor,

la stabilirea și aplicarea acestora se ține seama de cinci criterii:

- dispozițiile

din partea generală a C. pen.;

- limitele de

pedeapsă fixate în partea specială;

- gradul de pericol

social al faptei săvârșite;

- persoana infractorului;

- împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Analizând considerentele

hotărârii judecătorești sub aspectul criteriilor de individualizare, se observă

că instanța de apel a făcut în mod pertinent aplicarea criteriilor prevăzute de

art. 72 C. pen. pedepsele sunt corect individualizate în raport de gradul de pericolul

social concret și toate celelalte circumstanțe de natură să caracterizeze faptele

și pe inculpat.

Modalitatea de

executare aleasă și cuantumul pedepsei aplicată pentru infracțiunile concurente

este în acord cu principiul proporționalității având în vedere infracțiunile comise

și urmările produse.

Datorită semnificației

deosebite și a impactului social pe care le are săvârșirea în societate a unor astfel

de infracțiuni nu pot fi valorificate în favoarea inculpaților ca și circumstanțe

atenuante, circumstanțele personale ale acestora întrucât au lezat profund valorile

sociale concrete ocrotite de lege prin comiterea infracțiunilor cu privire la care

a fost condamnat.

La individualizarea

pedepsei trebuie avut în vedere principalul criteriu - gradul de pericol social

al faptei săvârșite, urmând ca celelalte două criterii alăturate și distincte, persoana

infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală,

să fie avute în vedere după ce instanța și-a format opinia cu privire la gradul

de pericol social concret al activității infracționale, ori gradul de pericol social

concret al faptelor săvârșite a fost apreciat în mod corespunzător de instanță ca

fiind ridicat în temeiul motivelor evidențiate în expozitivul sentinței penale recurate

și, totodată, trebuie luată în considerare rezonanța socială a faptelor pentru care

au fost condamnați inculpații la nivelul întregii ordini sociale aspecte care au

fost avute în vedere pe deplin atât de instanța de fond, cât și de instanța de apel.

Din analiza considerentelor

hotărârii judecătorești se desprinde concluzia potrivit căreia, raportat la cele

expuse, instanța a apreciat în mod corect toate criteriile care trebuie avute în

vedere la stabilirea și aplicarea unei pedepse, iar incidența cazului de casare

prevăzut de pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen. nu-și găsește aplicabilitatea

în ceea ce îi privește pe cei doi inculpați. Față de toate aspectele expuse,

Înalta Curte apreciază că nu se impune reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate

inculpatului H.T.A. în sensul aplicării instituției prevăzută de art. 86 C.

pen. prin operațiunea de individualizare în raport de criteriile expuse, hotărârea

pronunțată asigură sub acest aspect justul echilibru dintre gravitatea faptei și

pedeapsa aplicată, așa încât constată că pedepsele au fost corect individualizate,

motiv pentru care, față de toate motivele de recurs formulate și analizate în cauză,

va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul H.T.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul D.I.C. împotriva deciziei penale nr. 177 din 21 mai 2012

a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte

decizia penală atacată și sentința penală nr. 246 din 14 decembrie 2011 a Tribunalului

Mehedinți și, rejudecând:

Descontopește

pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente

de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

143/2000, art. 41-42 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.; 10 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. și

art. 37 lit. b) C. pen., pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul D.I.C.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33-34

C. pen., contopește pedepsele aplicate de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea cu aplicarea

art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. și art. 37

lit. b) C. pen. și de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 41-42 C. pen. și art. 37 lit.

b) C. pen., urmând ca inculpatul D.I.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani

închisoare.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul H.T.A. împotriva aceleiași decizii penale.

Deduce din pedepsele

aplicate durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 28 iulie

2011 până la data de 01 august 2012 pentru inculpatul H.T.A. și durata arestării

preventive, începând cu data de 06 septembrie 2011 până la data de 01 august 2012,

pentru inculpatul D.I.C.

Obligă recurentul-inculpat

H.T.A. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Onorariul pentru

apărarea din oficiu asigurată pentru inculpatul D.I.C. în sumă de 300 RON, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

1 august 2012.