ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3048/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3048/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,

constată următoarele:

Mehedinți prin sentința penală nr. 36 din data de 07 februarie 2011, pronunțată

în Dosarul nr. 800/101/2010 a dispus schimbarea încadrării juridice a

infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.I.M.,

din infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen., în

infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 215 alin.

(1) și (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.I.M., la 4 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cu interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), C. pen., în condițiile art. 71

C. pen.

A fost admisă

acțiunea civilă formulată de partea civilă V.C.D. și în baza art. 14 și art. 346

C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul D.I.M.

să-i plătească părții civile, suma de 3.000 lei cu titlu de despăgubiri civile

- daune materiale.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei

cheltuieli judiciare statului, din care onorariul avocatului din oficiu, Ț.C.,

în cuantum de 200 lei a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

În temeiul art. 193 alin.

(1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare, în favoarea părții civile V.C.D.

Instanța a fost

sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți nr. 484/P/2009,

consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea

cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului D.I.M. pentru

săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 257 C. pen., constând în esență,

în acea că, în perioada iulie - septembrie 2009, a obținut suma totală de 3.000

lei de la partea vătămată V.C.D., pe care a indus-o în eroare și, prin

intermediul unei alte persoane, făcând-o să creadă că îl cunoaște pe adjunctul directorului

S.P.P. București și există posibilitatea angajării sale în cadrul acestei instituții.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp. art. 345 alin.

(2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art.

288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele

strânse la urmărirea penală și alte probe noi instanța a examinat și apreciat

materialul probator amintit, conformând existența faptei ilicite deduse

judecății, faptă căreia i-a dat o nouă încadrare juridică, precum și vinovăția

penală a autorului acesteia, în care sens a reținut următoarele:

La începutul lunii

iulie 2009, V.C.D., fiind angajat în cadrul SC M. SRL Drobeta Tr. Severin,

stația P.E.C.O. Petrom, l-a cunoscut pe inculpatul D.I.M., care l-a întrebat

dacă dorește să se angajeze la S.P.P. București.

După două - trei

zile, cei doi s-au întâlnit din nou și, întrucât, V.C.D. a fost de acord cu

propunerea formulată, inculpatul i-a solicitat copii de pe diploma de studii,

cartea de identitate, certificat de naștere, permis de conducere, 2 poze, un

tabel cu rudele de gradul I și sumele de 300 euro și 150 lei, pentru întocmirea

dosarului de angajare.

Ulterior, V.C.D. i-a

înmânat inculpatului actele solicitate și sumele respective pe care le-a

împrumutat de la colegul său de serviciu, martorul B.C.A., care a făcut un

împrumut la B.R.D în valoare de aproximativ 10.000 lei.

Ulterior, D.I.M. l-a

sunat pe V.C.D., spunându-i că a depus dosarul, urmând ca în perioada

următoare, o comisie din cadrul S.P.P. să se prezinte în Drobeta Tr. Severin,

pentru a verifica rudele de gradul I.

Cu această ocazie,

inculpatul a solicitat și primit suma de 600 lei pentru comisie.

Deși D.I.M. a primit

banii, acesta l-a sunat pe V.C.D. și i-a spus că membrii comisiei nu mai pot

ajunge în Drobeta Tr. Severin și ar fi trebuit să plece personal la București pentru a depune verificările privind rudele lui V.C.D., solicitându-i suma de 500

lei pentru combustibil, cazare și hrană.

V.C.D. i-a înmânat

inculpatului și această sumă, pe care a împrumutat-o de la același martor.

La începutul lunii

august 2009, inculpatul l-a anunțat pe V.C.D. că dosarul pentru angajare a fost

aprobat.

La data de 08

septembrie 2009, V.C.D. a fost contactat telefonic de inculpat, care i-a

transmis că s-a aflat în București și că pe data de 10 septembrie 2009 a fost

examenul la proba sportivă, spunându-i că-i va aranja să promoveze examenul,

fără să fi fost prezent.

Pe data de 10

septembrie 2009, D.I.M. l-a sunat pe V.C.D. și i-a spus că a luat examenul

sportiv, dar să vină la București pe data de 11 septembrie 2009, întrucât a urmat

să susțină un interviu, pe care nu l-a putut aranja.

De asemenea, i-a

precizat să aibă asupra sa, suma de 500-600 lei.

În București,

inculpatul D.I.M. i-a solicitat lui V.C.D. să rămână în autoturism și a intrat

într-o clădire, unde i-a spus că lucrează medicul care îi va da avizul pentru

certificarea examenului sportiv. La întoarcerea din clădire, i-a spus că a

obținut avize, însă pentru acest lucru a trebuit ca V.C.D. să-i dea medicului 20 litri de vin.

V.C.D. i-a spus nu

avea suma de bani suficientă pentru achiziționarea vinului solicitat și că va

face acest lucru în Drobeta Tr. Severin.

În ziua de 12

septembrie 2009, D.I.M. l-a contactat din nou telefonic pe V.C.D. și i-a cerut

suma de 350 lei, spunându-i că banii au fost pentru comisia de susținere a

interviului din cadrul S.P.P. București, cu care urma să se întâlnească în

Drobeta Tr. Severin.

În dimineața zilei de

18 septembrie 2009, la solicitarea inculpatului, V.C.D. a fost contactat

telefonic, de pe un număr privat, de martora G.D.C. care i-a spus că în

dimineața zilei de luni, 21 septembrie 2009, ora 09,00, să se prezinte la o

unitate militară din cadrul S.P.P. București, cu buletinul de identitate și

permisul de conducere, pentru a susține o probă în legătură cu angajarea sa.

V.C.D. l-a contactat

telefonic pe D.I.M. pentru a se întâlni să discute amănunte în legătură cu

plecarea la București, iar acesta i-a cerut suma de 200-300 euro, pe care a urmat

să o remită prim adjunctului directorului S.P.P., pentru a-i rezolva examenul

pe care ar fi trebuit să-l susțină pe 21 septembrie 2009, la Brănești.

V.C.D. i-a spus că nu

are suma respectivă, însă ar fi putut primi acești bani de la o cunoștință,

căruia a urmat să-i trimită bani mama acestuia care lucra în Italia.

D.I.M. a insistat să

facă rost de acești bani în cursul aceleiași zile, precizând că vrea să plece

urgent la București să-i rezolve denunțătorului examenul.

În cadrul

discuțiilor dintre cei doi, V.C.D. l-a întrebat pe D.I.M. cine este persoana

din cadrul S.P.P. și ce funcție are, la care D.I.M. are influență pentru a-i

rezolva angajarea, iar acesta i-a răspuns că este vorba de directorul adjunct

al S.P.P București, fără să-i dea numele.

În zilele următoare, V.C.D.

a mai fost contactat de D.I.M., care a insistat să-i dea banii, dar, deoarece

denunțătorul nu i-a făcut rost de ei, ulterior nu au mai discutat probleme

legate de angajarea sa.

Starea de fapt expusă

mai sus, reținută în mod corect și în actul de sesizare, a rezultat din

coroborarea probelor administrate în cauză, în cursul urmăririi penale și

cursul cercetării judecătorești, după cum a urmat: declarațiile părții vătămate

V.C.D.; procesul verbal de redare în formă scrisă, a convorbirilor purtate în

mediul ambiental; procese verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor

telefonice; adresa a R. București; adresa a V. SA; adresa a SC C.R. SA; adresa a

SC O.R. SA; declarația părții civile V.C.D.

;

adresele ale SC O.R. SA; proces verbal de

identificare a utilizatorului postului telefonic 0744/XXXXXX; declarații martorilor

G.D.C.; V.C.; B.C.A.; I.R.; C.P.; B.S.B.

;

contractul de credit

din 23 iulie 2009; adresa a S.P.P. București; adresa din 15 octombrie 2010, a

S.P.P. București; proces verbal întocmit în urma examinării lucrării nr. S/ 234

din 12 noiembrie 2009 a S.P.P. București; declarațiile inculpatului D.I.M.;

proces verbal prin care i-au fost prezentate învinuitului redarea convorbirilor

înregistrate.

Fiind audiat,

inculpatul D.I.M. a negat săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, susținând

că V.C.D. l-a rugat să-l ajute să se angajeze „în Poliție sau Armată”, nu i-a

spus și i-ar fi dat de înțeles că este angajat la S.P.P. și nu a pretins și primit niciodată bani de la V.C.D. pentru a-l angaja în cadrul

S.P.P. București. Totodată inculpatul a precizat că, în realitate, el l-a

împrumutat pe V.C.D., cu sumele de 300 lei și 200 euro care nu i-au fost

restituite.

Apărările formulate

de inculpat, au urmat a fi înlăturate, ca nesincere, în raport de celelalte

probe administrate în cauză.

Astfel, din

declarația martorului B.C.A. a rezultat că l-a împrumutat, în mai multe

rânduri, cu suma totală de 3.000 lei, pe V.C.D., care i-a relatat că D.I.M.,

i-a promis în schimbul unei sume de bani, să-l angajeze la S.P.P. București, unde ar fi cunoscut angajați din cadrul acestei instituții.

Martorul V.C. a

relatat că fiul său, V.C.D. i-a spus că a înmânat suma de 300 lei, unei persoane

care i-a promis că-l poate angaja în cadrul S.P.P. București.

Prin declarația dată

în cursul urmăririi penale, martora I.R., a declarat că a aflat de la V.C.D. că

acesta i-a înmânat, în mai multe rânduri, suma totală de 1.000 euro,

inculpatului D.I.M., care i-a promis că-l va angaja la S.P.P.

Martora G.D.C. a

declarat că l-a cunoscut pe inculpat la începutul verii anului 2009, iar în

luna septembrie sau octombrie, a fost sunată de acesta, fiind rugată să-l

contacteze telefonic pe V.C.D. și să-i comunice să se prezinte, într-o zi de

luni, având asupra sa, permisul de conducere și buletinul de identitate, la o

unitate militară din Băneasa.

Martora a mai declarat

că, în aceeași zi, l-a sunat pe V.C.D. și i-a comunicat aceste aspecte,

afirmând că este de la S.P.P., iar, după câteva zile, tot la solicitarea inculpatului,

l-a contactat telefonic din nou și i-a transmis că „dacă nu se va duce acolo,

la S.P.P., va pierde”.

Declarația martorei

G.D.C. a fost confirmată de convorbirile telefonice purtate în ziua de 18

septembrie 2009, între inculpat și martora G.D.C., pe de o parte și între

aceasta și V.C.D., pe de altă parte - procese verbale de redare în formă scrisă

a convorbirilor telefonice.

Din procesele verbale

de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice dintre inculpat și V.C.D.,

a rezultat în mod evident demersurile insistente făcute de inculpat pentru a-l

determina să facă rost de bani, de la socrul său și de la o altă persoană care ar

fi trebuit să facă un împrumut de la bancă.

Din procesul verbal

de redare în formă scrisă a convorbirilor purtate în mediul ambiental în ziua

de 18 septembrie 2009, a rezultat că, în cadrul discuțiilor dintre cei doi, inculpatul

i-a spus lui V.C.D. că îl cunoaște pe adjunctul directorului S.P.P. București.

Din coroborarea

probelor administrate în cauză, a rezultat că, în perioada iulie-septembrie

2009, inculpatul D.I.M. l-a contactat, în mai multe rânduri, pe V.C.D. și, prin

inducerea acestuia în eroare, în sensul că, va interveni la adjunctul

directorului S.P.P. București, pentru a-l angaja în cadrul acestei instituții,

l-a determinat să-i înmâneze suma totală de 3.000 lei.

Deși, în actul de

sesizare s-a reținut o stare de fapt corectă, în raport cu probatoriul

administrat, s-a constatat că încadrarea juridică a faptei comise de inculpat a

fost greșită, iar acesta a comis infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin.

(1) și (2) C. pen., iar nu, infracțiunea de trafic de influență pentru care s-a

dispus trimiterea în judecată.

Potrivit Codului

penal, traficul de influență este incriminat în art. 257 alin. (1), după cum

urmează: „Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de

promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul,

săvârșită de către o persoana care are influență sau lasă să se creadă ca are

influenta asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un

act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoarea de

la 2 la 10 ani”.

Pentru existența

infracțiunii de trafic de influență a fost necesar să fie îndeplinite cumulativ

mai multe condiții, printre care și aceea ca actul pentru care se promite

intervenția să facă parte din atribuțiile de serviciu ale funcționarului.

În cauza de față, s-a

constatat că, potrivit adresei nr. 1140 din 15 octombrie2010, emisă de

Serviciul de Protecție și Pază București, adjunctul Directorului S.P.P. nu a

avut ca atribuiții de serviciu angajarea persoanelor în cadrul acestei

instituții.

În aceste condiții,

nu s-a putut reține că s-a adus atingere obiectului juridic al infracțiunii de

trafic de influență care a fost reprezentat de relațiile sociale a căror

formare și dezvoltare s-au întemeiat pe încrederea și prestigiul de care a trebuit

să se bucure orice funcționar și orice salariat care a exercitat o însărcinare

în serviciul unei persoane juridice, cerințe pentru realizarea cărora a fost

necesară înlăturarea oricărei suspiciuni care s-ar putea crea cu privire la

activitatea acestora.

În cazul infracțiunii

de înșelăciune persoana înșelată a fost de bună - credință, fiind indusă în

eroare de făptuitor, spre deosebire de cumpărătorul de trafic care a fost de

rea - credință, câtă vreme a urmărit obținerea satisfacerii unui interes prin

coruperea sau influențarea unui funcționar.

În speța de față s-a constatat

că, în scopul obținerii sumei de 3000 lei, inculpatul a indus-o în eroare pe

partea vătămată, V.C.D., pe care a făcut-o să creadă că îl cunoaște pe adjunctul

directorului S.P.P. București și a existat posibilitatea angajării sale în

cadrul acestei instituții.

În raport de cele de

mai sus, s-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii pentru care s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului D.I.M., din infracțiunea de trafic de

influență prev. de art. 257 C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prev. de art.

215 alin. (1) și (2) C. pen.

În cauză, s-a constatat

că fapta de inducere în eroare s-a realizat prin mijloace frauduloase, în

condițiile în care inculpatul a determinat-o pe martora G.D.C. ca aceasta să o

sune pe partea vătămată și să-i spună să se prezinte la o unitate militară a

S.P.P. București.

În drept, fapta

inculpatului D.I.M. care în perioada iulie - septembrie 2009, a obținut suma totală de 3.000 lei, de la partea vătămată V.C.D. pe care a indus-o în eroare și,

prin intermediul unei alte persoane, făcând-o să creadă că îl cunoaște pe

adjunctul directorului S.P.P. București și că a existat posibilitatea angajării

sale în cadrul acestei instituției menționate, a întrunit elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (2)

C. pen.

Fiind dovedită

vinovăția inculpatului, a urmat ca acesta să răspundă penal pentru săvârșirea

acestei infracțiuni.

La individualizarea

pedepsei s-au avut în vedere gradul de pericol social al acestor gen de

infracțiuni, criteriile înscrise la art. 72 C. pen., faptul că inculpatul nu a

recunoscut fapta pe tot timpul parcursul procesului penal, nu a fost cunoscut

cu antecedente penale, precum și concluziile referatului de evaluare întocmit

în cauză, elementele de raport la care instanța a aplicat o pedeapsă în cuantum

de 4 ani închisoare care să fi fost executată prin privare de libertate, astfel

încât scopul educativ preventiv prev. de art. 52 C. pen. să fie realizat.

În cauză s-a aplicat art.

71 C. pen., precum și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau

în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând

exercițiul autorității de stat.

Sub aspectul laturii

civile, V.C.D. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000 lei, pe care a

înmânat-o inculpatului pentru a-l angaja la S.P.P. București.

Având în vedere

declarația martorului B.C.A., care a confirmat pretențiile civile formulate de

partea vătămată, în sensul că a împrumutat-o cu 3.000 lei, pe care i-a

înmânat-o inculpatului, a urmat a se admite acțiunea civilă formulată de partea

civilă V.C.D., iar, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998

și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul D.I.M. să-i plătească părții civile V.C.D.,

suma de 3.000 lei cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei

cheltuieli judiciare statului, din care onorariul avocatului din oficiu, Ț.C.,

în cuantum de 200 lei a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

sentințe au declarat în termen legal, apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Mehedinți și inculpatul D.I.M.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Mehedinți prin motivele de apel astfel cum au fost precizate cu

ocazia dezbaterilor a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul

legalității, arătând în principal că încadrarea juridică corectă a faptei

pentru care a fost sesizată instanța a fost înșelăciune în formă continuată,

prev. de art. 215 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., nefiind

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență,

întrucât inculpatul nu a indicat în concret numele sau funcția unui angajat din

cadrul S.P.P. care să fi avut ca atribuții de serviciu angajarea

denunțătorului. S-a considerat că a trebuit înlăturat alin. (2) al art. 215 C.

pen., întrucât inculpatul nu a utilizat mijloace frauduloase pentru inducerea

în eroare a denunțătorului, ci doar a denaturat adevărul, sprijinul oferit de

martora G.D.C. neputând fi considerat mijloc fraudulos în sensul legii. S-a arătat

că infracțiunea s-a prezentat în formă continuată, întrucât inculpatul a

săvârșit la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții

infracționale acte care au prezentat fiecare în parte conținutul aceleiași

infracțiuni, inducându-l în eroare în mod repetat pe denunțător pentru a-l

determina pe acesta să îi remită sume de bani.

Inculpatul a criticat

hotărârea primei instanțe sub aspectul legalității și temeiniciei susținând pe

de o parte că probele administrate în faza de urmărire penală și judecată nu au

fost suficiente pentru a se stabili starea de fapt în baza căreia a fost

condamnat, în realitate el fiind cel care a împrumutat-o pe partea vătămată cu

diverse sume de bani și a încercat să o ajute pe aceasta să se angajeze în

cadrul S.P.P. București, însă prin mijloace legale, respectiv obținerea unor

informații despre condițiile de angajare și datele examenelor, depunerea

dosarului de înscriere sau transportul părții vătămate la București, unde oricum a trebuit să se deplaseze pentru rezolvarea unor probleme de sănătate

ale membrilor familiei. S-a arătat că faptele descrise în rechizitoriu nu au

existat și, în acest sens, s-a indicat că la toate întâlnirile cu partea

vătămată consumația a fost plătită de către inculpat și că, în condițiile în

care aceasta știa că nu a corespuns din punct de vedere fizic pentru a fi

angajată în structurile S.P.P. a fost ilogic să se presupună că l-a indus în

eroare. A precizat inculpatul că în două ocazii diferite a împrumutat-o pe

partea vătămată o dată cu 300 lei și o dată cu 500 euro și că a procedat în

acest mod, întrucât partea vătămată îi relatase despre o datorie pe care o avea

la un italian.

Au fost contestate

notele de transcrie a interceptărilor convorbirilor telefonice apreciindu-se că

acestea au fost scoase din context și prezentate trunchiat pentru a sprijini

acuzarea. Totodată, s-a arătat că interceptările s-au realizat cu încălcarea

dispozițiilor legale fiind efectuate înainte de a se obține autorizare de la

judecător. Cât privește declarația martorei G.D.C. s-a considerat că a fost

interpretată greșit, întrucât cea din urmă nu s-a recomandat niciodată ca fiind

de la S.P.P. în discuția cu partea vătămată. S-a făcut trimitere la

declarațiile martorilor M.D., B.S. și G.R. pentru a se dovedi natura exactă a

relațiilor din inculpat și partea vătămată.

Motivele de apel au

fost suplimentate la data de 24 noiembrie 2011 prin memoriul depus la dosar

(filele 65 - 74). Deși inculpatul a arătat inițial că intenționează să invoce o

excepție de neconstituționalitate în baza acestor motive suplimentare, ulterior

a revenit și a indicat că dorește să fie analizate ca motive de apel (ședința

din 26 ianuarie 2012).

S-a procedat la

audierea inculpatului, fiind încuviințată, totodată la solicitarea acestuia

proba cu doi martori (A.A. și C.M.) ale căror declarații au fost consemnate și

atașate la filele 76 - 77 dosar.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele de apel invocate, instanța a reținut că

apelul parchetului a fost întemeiat și apelul inculpatului a fost nefondat

pentru următoarele considerente de fapt și de drept.

Prima instanța a

analizat corespunzător materialul probator existent la dosar, reținând în mod

argumentat situația de fapt prin coroborarea plângerii și declarației părții

vătămate cu declarațiile martorilor și datele care au rezultat din notele de

redare a convorbirilor telefonice. Totodată, s-au analizat și apărările

inculpatului, acestea au fost înlăturate în mod motivat.

Deși inculpatul a învederat

prin motivele de apel că nu a indus niciodată în eroare partea vătămată pentru

a o determina să îi remită sume de bani, cu promisiunea că poate interveni

pentru ca aceasta să se angajeze în S.P.P., instanța a reținut că susținerile

părții vătămate cu privire la succesiunea acțiunilor întreprinse de inculpat

sunt susținute prin declarațiile martorilor audiați atât în faza de urmărire

penală cât și în instanță, respectiv V.C. și B.C. dar și de datele rezultate

din interceptarea convorbirilor dintre cei doi.

De asemenea, martora G.D.C.

prietena inculpatului încă din anul 2009 și care a fost implicată de acesta

fără voia ei în activitatea infracțională derulată a confirmat că la

solicitarea inculpatului, la sfârșitul anului 2009 a contactat de pe telefonul mobil o persoană căreia i-a indicat să se prezinte la o unitate

militară din București cu actul de identitate, pentru ca ulterior, la câteva

zile, să revină cu un alt telefon către aceeași persoană, în cadrul discuției

comunicându-i că ar fi fost angajată a S.P.P. și că a trebuit să se prezinte în

localitatea București la un poligon al S.P.P. cu permisul de conducere și

cartea de identitate.

Declarația acestei

martore a corespuns integral sub aspectul împrejurărilor prezentate cu

plângerea și declarația părții vătămate care a precizat că la data de 18

septembrie 2009 a fost contactat telefonic de o doamnă care i-a indicat să se

prezinte la unitatea militară S.P.P. din București, refuzând să își decline vreo

identitate sau să îi dea detalii cu privire la ce a trebuit să se întâmple,

discuția telefonică fiind confirmată ulterior și de inculpatul Dincă Ion care

la o jumătate de oră după ce partea vătămată fusese sunată de martora G. l-a

sunat și l-a admonestat pentru că și-a permis să pună întrebări sau să ceară

detalii. Pentru a fi credibil în fața părții vătămate, inculpatul a arătat că

știe conținutul discuției de la un angajat al S.P.P., ceea ce a întărit părții

vătămate convingerea că inculpatul are cunoștințe printre angajații acestei

instituții.

Astfel fiind motivul

de apel vizând greșita interpretare a declarației date de martora G.D.C. nu a putut

fi considerat întemeiat, aspectele relatate de această martoră fiind confirmate

de încă o persoană și fiind univoce în sensul că s-au circumscris eforturilor

constante ale inculpatului de a induce și menține în eroare partea vătămată.

Mai mult, la 18 septembrie 2009 inculpatul a contactat-o pe martoră dându-i

detalii foarte exacte despre ce a trebuit să îi spună părții vătămate și

solicitându-i să îi indice că ar suna de la București, și totodată să îi reproșeze că nu s-a prezentat la programarea anterioară (notă de

redare de la fila 46 d.u.p.) „Mai sună-l odată și îi spui: domne’ sunt de la București, de ce nu v-ați prezentat ieri?... trebuia să vă prezentați ieri la ora 9 la ăsta.

De ce nu v-ați prezentat?”. La numai două minute de la această discuție cu

inculpatul, martora l-a apelat pe V.C.D., recomandându-se ca sunând de la S.P.P.

București și confirmându-i că trebuie să se prezinte la București cu actele pentru a susține un test - fila 47 d.u.p., iar la zece minute după

această discuție, inculpatul a sunat-o din nou pe martoră pentru a avea

confirmarea că partea vătămată a fost contactată – fila 48 discuție de la 18

septembrie2009 ora 10,24.

În aceeași zi

inculpatul a contactat-o pe partea vătămată, a certat-o pe aceasta pentru că

și-a permis să pună întrebări martorei cu privire la testul de urma să fie

susținut la București și dându-i asigurări că s-a implicat activ pentru a

justifica lipsa părții vătămate la o testare anterioară – fila 49 verso,

discuție din 18 septembrie2009 ora 11,04 și ulterior la 11,10.

De altfel, discuțiile

dintre inculpat și partea vătămată privind sumele de bani pretinse și

destinația pe care inculpatul a susținut că o dă acestora au fost mai mult

decât lămuritoare, inculpatul solicitând fie sume de bani fie diverse produse

(inițial 300 euro și 150 lei, ulterior 600 lei, 20 litri vin ș.a.m.d.) sub

pretextul că îi sunt necesari pentru a le da membrilor comisiei de angajare,

pentru a asigura cazarea și hrana acestora din urmă, pentru a rezolva

promovarea unui examen sportiv sau pentru a obține avizul de la un medic ce

supraveghea examenele sportive. Totodată, pentru a întări cele spuse inculpatul

făcea referire la cunoștințele sale din cadrul S.P.P. București – „persoană

asupra căreia are autoritate doar directorul S.P.P.” – recomandându-se ca fiind

angajat al S.P.P. cu atribuții importante. (discuții în mediu ambiental redate

la fila 37 d.u.p.).

Susținerile părții

vătămate în principal în ceea ce privește sumele de bani remise inculpatului au

fost confirmate de martorul B.C., coleg de serviciu al părții vătămate și

totodată persoană care l-a ajutat cu diverse sume de bani pe care Vladu

Cristian i-a remis inculpatului în diferite ocazii.

În ceea ce a privit

declarația martorei I.R. de care s-a prevalat inculpatul, Curtea a constatat că

aceasta privește restituirea unei sume de bani pe care partea vătămată ar fi

dat-o inculpatului anterior, iar declarația martorului C.P. a fost ambiguă și

nu a permis identificarea persoanelor la care s-a făcut referire. În aprecierea

pertinenței acestei probe instanța a avut în vedere și faptul că inculpatul în

cuprinsul declarațiilor date la urmărire penală (filele 129 – 131) nu a făcut nici

o referire la aceste întâlniri sau la remiterea sumelor de bani în modalitatea

descrisă de martori. Abia în fața primei instanțe la data de 06 septembrie 2010,

inculpatul și-a adus aminte de discuțiile pe care le-a descris martora Iacob

dar și de faptul că ar fi rugat-o pe numita G. să îl contacteze pe V.D. și să

îi spună să se prezinte la București, deși anterior a negat existența unor

asemenea convorbiri.

Lipsa de sinceritate

a inculpatului a fost cu atât mai evidentă cu cât din discuții a rezultat că

elementul determinant pentru partea vătămată, care a convins-o pe aceasta să îi

remită în mod repetat diverse sume de bani l-a reprezentat presupusele relații

pe care inculpatul le-ar fi avut în cadrul S.P.P., precum și pretinsa funcție a

acestuia în cadrul aceleiași instituții, de altfel în discuțiile dintre partea

vătămată și martorul B., primul spunându-i exact aceleași lucruri („Acesta mi-a

spus că inculpatul este de la S.P.P. și îl angajează în cadrul acestei

instituții, întrucât are relații” – fila 119 dosar instanță).

În ceea ce privește

modul în care s-au realizat interceptările convorbirilor telefonice, criticat

de apelant prin cererea de la fila 65 dosar, Curtea a reținut din analiza

actelor depuse la dosarul de urmărire penală că interceptarea convorbirilor s-a

realizat cu respectarea procedurii impuse art. 91

1

și urm. C. proc.

pen. Nu s-a putut reține că angajaților S.R.I. care au dat concurs la

realizarea interceptărilor li s-ar fi dat atribuții specifice ofițerilor de

poliție judiciară, întrucât aceștia au sprijinit numai din punct de vedere

tehnic realizarea acestei activități procesuale, situație expres prevăzută de

dispozițiile art. 91

2

alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., fără a

efectua acte de urmărire penală.

Pe de altă parte s-a

constatat că, deși inculpatul a contestat din punct de vedere procedural modul

de realizare al interceptărilor, prevalându-se și de pretinse abuzuri săvârșite

de către organele de anchetă, nu a indicat ce anume pasaje din discuții ar fi

fost falsificate sau redate parțial, contestând numai la modul general

transcrierile deși prin declarațiile repetate date în cursul procedurii penale s-a

confirmat existența și conținutul discuțiilor care au fost considerate

relevante de către instanță în stabilirea situației de fapt, astfel încât

apărările formulate pe acest aspect au urmat a fi înlăturate.

În cele din urmă, sub

aspectul situației de fapt, Curtea a reținut că la solicitarea inculpatului la

termenul din data de 06 octombrie 2011, s-a încuviințat proba cu doi martori (A.A.

și C.M.), persoane despre care inculpatul a precizat că ar avea cunoștință

despre relațiile dintre el și partea vătămată, însă fiind audiați la termenul

din data de 24 noiembrie 2011 cei doi au indicat că nu cunosc nimic în legătură

cu faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (declarații de la

filele 76 – 77 dosar).

În ceea ce privește

încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpat, Curtea a apreciat că

prima instanță în mod corect a reținut că nu întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de trafic de influență, argumentele expuse în cuprinsul

sentinței penale apelate neimpunându-se să mai fie reluate. În susținerea

aceluiași punct de vedere cu privire la încadrarea juridică a faptelor s-a

constatat și faptul că inculpatul nu a indicat niciodată în mod concret numele

sau funcția persoanei pe lângă care ar fi urmat să intervină, referirile la

directorul S.P.P. fiind generale și oricum privind un funcționar care nu a avut

competența legală de a dispune în sensul promis părții vătămate.

Cu toate acestea, s-a

apreciat că nu s-a impus reținerea alineatului doi al art. 215 C. pen.,

întrucât inculpatul nu a utilizat mijloace frauduloase pentru inducerea în

eroare a părții vătămate. Faptul că, în realizarea activității analizate

inculpatul a recurs la un moment dat la sprijinul martorei G. pentru a menține

în eroare partea vătămată nu a putut fi considerat mijloc fraudulos, acțiunile

în cauză reprezentând simple mijloace de inducere în eroare, specifice oricărei

înșelăciuni.

Pe de altă parte, dat

fiind că în mod repetat inculpatul a acționat în același mod inducând în eroare

partea vătămată pentru a o determina să îi remită în cinci ocazii diferite sume

de bani sau bunuri într-un interval de timp de aproximativ trei luni au impus

reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., fapta fiind săvârșită în

formă continuată. Chiar dacă toate acțiunile au vizat aceeași parte vătămată și

sumele de bani au fost remise în toate ocaziile sub același pretext nu s-a putut

reține că infracțiunea s-a prezentat în formă simplă, întrucât plata eșalonată

nu a fost stabilită încă de la începutul discuțiilor (iulie 2009) ci periodic,

sub diverse pretexte, inculpatul a solicitat părții vătămate să îi remită sume

de bani suplimentare, inducându-l în eroare cu privire la destinația sumelor.

Pentru aceste

considerente în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a

faptei reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriul nr. 484/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți din infracțiunea prev. de art. 257

C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește

pedeapsa aplicată, instanța a considerat că pedeapsa de patru ani închisoare ce

urmează a fi executată în regim de detenție a fost just individualizată

corespunzând criteriilor instituite de art. 72 C. pen. S-a avut în vedere în

principal modul elaborat în care inculpatul a acționat pentru a induce în

eroare partea vătămată, recurgerea la sprijinul altor persoane, precum și

durata în timp a activității infracționale, conduita procesuală nesinceră a

inculpatului, caracterizată nu numai prin negarea faptelor dar și propunerea

unor probe (martori) care nu au avut nici o legătură cu faptele și care a

generat întârzieri în soluționarea cauzei, datele despre antecedentele

inculpatului și prejudiciul care a fost produs.

Aceleași considerente

referitoare la fapta analizată și persoana infractorului au exclus aplicarea

disp. art. 18

1

C. pen., dar și a circumstanțelor atenuante prev. de art.

74 alin. (1) lit. a) sau c) C. pen., apelul inculpatul și sub acest motiv a

fost considerat ca neîntemeiat.

În consecință, Curtea

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr.

18 din 27 ianuarie 2012, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Mehedinți împotriva sentinței penale nr. 36 din data de 07 februarie

2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 800/101/2010.

A respins apelul

formulat de inculpat.

A desființat sentința

penală în ceea ce privește latura penală.

În baza art. 334 C.

proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina

inculpatului prin rechizitoriul nr. 484/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Mehedinți din infracțiunea prev. de art. 257 C. pen. în infracțiunea

prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 215 alin.

(1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul D.I.M.,

la pedeapsa de 4 ani închisoare.

A interzis inculpatului

drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata prev.

de art. 71 C. pen.

A constatat că

inculpatul a fost arestat în altă cauză.

S-a menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale.

A fost obligat

apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare statului, din

care 200 lei onorariu avocat oficiu.

evocate a formulat, în termen legal, recurs inculpatul D.I.M., aducând critici

de nelegalitate și netemeinicie hotărârii pronunțate în cauză.

Într-o primă critică

circumscrisă cazului de casare reglementat în art. 385

9

pct. 3 C.

proc. pen., recurentul inculpat susține starea de incompatibilitate a

judecătorului fondului, despre care afirmă că a înțeles că este rudă cu partea

vătămată.

Se mai arată că la

primul termen de judecată, judecătorul s-a antepronunțat cu privire la pedeapsa

ce urma a fi aplicată, context în care recurentul inculpat a formulat cerere de

recuzare, iar judecătorul a refuzat să o pună în discuție.

O altă critică

avansată a vizat audierea inculpatului, în lipsa avocatului, în împrejurarea în

care apărătorul desemnat din oficiu, la momentul ascultării inculpatului, a

părăsit sala de ședință.

Se apreciază că în

cauză este incident și cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 9 C.

proc. pen., existând o contradicție între motivarea soluției instanței de apel

și dispozitivul deciziei.

De asemenea, în

opinia apărării inculpatului, instanța de apel a încălcat prevederile art. 378 alin.

(3) C. proc. pen., nepronunțându-se asupra motivelor de apel ce constituie

cereri esențiale de natură a garanta drepturile părților și a influența soluția

procesului, sens în care se invocă omisiunea de a anula convorbirile telefonice

și ambientale (din 16 septembrie 2009 până la 21/ 22 septembrie 2009) ca fiind

nelegale, refuzul instanței de a audia martora I.R., consemnările greșite

făcute la luarea declarației martorului M.D.l.

În cadrul acelorași

critici se arată că instanța nu a ținut cont de scrisoarea trimisă de numitul

Pătrașcu Marian din care reiese că în perioada 5 septembrie 2009 - 15 septembrie

2009, inculpatul nu s-a aflat în țară.

Un alt caz de casare

invocat a fost cel prev. în art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., în

condițiile în care prin comiterea unei grave erori de fapt, s-a pronunțat o

greșită soluție de condamnare, iterându-se că, indiferent de încadrarea

juridică dată faptei, se impune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neexistând probe certe din care să rezulte

săvârșirea unei fapte penale, în sensul primirii unor sume de bani.

În fine, se invocă și

greșita individualizare judiciară a pedepsei complementare aplicate, în

împrejurarea în care la săvârșirea pretinsei infracțiuni inculpatul nu s-a

folosit de o funcție sau profesie.

S-a solicitat, de asemenea,

în plan subsidiar în raport cu criticile formulate în precedent,

reindividualizarea judiciară a pedepsei principale, apreciate ca fiind prea

aspră.

Examinând cauza, în

raport cu criticile invocate, dar și în conformitate cu disp. art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, expune:

Din situația de fapt

corect reținută de instanță, pe baza unei analize atente și coroborate a

probelor administrate, a rezultat în mod neîndoielnic că recurentul inculpat D.I.M.

a indus în eroare partea vătămată V.C.D. pentru a o determina să-i remită sume

de bani cu promisiunea că poate interveni pentru ca aceasta să se angajeze în S.P.P.

În analiza motivelor

de recurs formulate, a cazurilor de casare înfățișate, Înalta Curte de Casație

și Justiție, constată, pentru început, că starea de incompatibilitate a

judecătorului fondului este iterată pentru prima dată în fața instanței de

recurs. Pe de altă parte, susținerile recurentului inculpat în acest sens nu

sunt fondate, neexistând vreun element care să determine concluzia că

judecătorul fondului s-ar fi aflat în vreun caz de incompatibilitate.

Nici critica

referitoare la încălcarea dispozițiilor privind desfășurarea judecății în lipsa

apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie, circumscris cazului de

casare reglementat în art. 385

9

pct. 6 C. proc. pen., nu este

fundamentată, actele procesuale și procedurale fiind întocmite în condițiile

legii, inculpatul beneficiind de asistența juridică efectivă. Susținerile

inculpatului, potrivit cărora ar fi fost audiat în lipsa avocatului nu pot fi

primite.

În același registru

se înscriu și nemulțumirile inculpatului vizând modalitatea în care s-au

consemnat declarațiile sale, ale martorilor, pretinsele intervenții ale

procurorului în consemnările făcute de grefier la momentul luării

declarațiilor, apreciindu-se caracterul nefondat al acestor critici.

Recurentul inculpat D.I.M.

a susținut că este nevinovat, în perioada în care se susține comiterea

infracțiunii nefiind în țară, instanțele stabilind o situație de fapt contrară

probelor dosarului, probe care nu dovedesc cu certitudine, în opinia

recurentului inculpat, inducerea și menținerea în eroare a părții vătămate pentru

a o determina să-i remită sume de bani.

În plan probator,

inculpatul a contestat procesele verbale de transcriere a interceptărilor

convorbirilor telefonice, arătând că sunt scoase din context și prezentate

trunchiat pentru a sprijini acuzarea, dar invocând și aspectul că ar fi

nelegale în lipsa autorizației de la judecător.

De asemenea, în

raport cu decizia curții de apel, recurentul inculpat a formulat critici cu

privire la omisiunea de a se pronunța asupra motivelor de apel, cereri cu

caracter esențial, dar și contradicțiile între considerentele deciziei și

dispozitivul acesteia.

Criticile sunt

nefondate, în virtutea următoarelor considerente:

Probele cauzei,

astfel cum au fost administrate de prima instanță, dar și de instanța de prim

control judiciar au fost în mod judicios evaluate, conducând, fără dubiu la

concluzia vinovăției inculpatului.

În efectuarea

controlului judiciar, instanța de apel a constatat întemeiat că situația de

fapt reținută de instanța fondului se reflectă pe deplin în plan probatoriu,

apărările inculpatului fiind înlăturate motivat.

Procedând la

examinarea criticilor cu privire la realizarea interceptărilor convorbirilor

telefonice, la pretinsele abuzuri săvârșite de organele de anchetă, în baza

propriului examen, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că au fost

respectate exigențele art. 91

1

și urm. C. proc. pen.

Pe de altă parte,

întregul material probator administrat în cauză a fost în mod corect apreciat

de către instanțe în plan factual, situația reținută având pe deplin

corespondent în probele cauzei, astfel încât nu poate fi primită critica ce

vizează comiterea unei grave erori de fapt cu consecința unei greșite

condamnări.

În contextul cazului

de casare reglementat în art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., recurentul

inculpat a invocat o serie de cereri esențiale asupra cărora instanța de prim

control judiciar ar fi omis a se pronunța.

Astfel, se invocă

aspectul că instanța nu a anulat interceptările convorbirilor telefonice, nu a

audiat martora I.R., a reținut stări de fapt nereale, în viziunea inculpatului.

Toate aceste

elemente, cereri de probatorii ori apărări formulate de inculpat, au fost avute

în vedere de instanță și nu pot constitui omisiuni în sensul art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

Se observă că

instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel, în mod

judicios, argumentat, context în care nici critica privitoare la existența unei

neconcordanțe între considerentele și dispozitivul deciziei nu este fondată.

Astfel, în cuprinsul

considerentelor, instanța de apel a înfățișat rațiunile pentru care în cauză nu

se impunea reținerea alin. (2) al art. 215 C. pen., stabilind corect încadrarea

juridică a faptei comise de inculpat și ținând seama că în realizarea

activității infracționale ilicite, inculpatul a recurs la un moment dat la

sprijinul martorei G. pentru a menține în eroare partea vătămată, însă un

asemenea procedeu nu poate fi considerat mijloc fraudulos, ci se înscrie în mod

firesc în modul de săvârșire, a infracțiunii de înșelăciune prin inducere în

eroare. În mod, de asemenea, just, instanța de prim control judiciar a reținut

forma continuată a infracțiunii de înșelăciune, în temeiul art. 215 alin. (1)

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dispunând tragerea la răspundere penală

a inculpatului.

În raport cu ultima

critică adusă de recurentul inculpat, hotărârea pronunțată și care privește

greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate, Înalta Curte de Casație

și Justiție expune:

Instanța de apel, în

urma schimbării încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. și ped. de art.

257 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., în cadrul operațiunii de individualizare judiciară a

pedepsei a menținut pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită de instanța

fondului, apreciind că este exclusă incidența art. 18

1

C. pen., dar

și reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) sau c)

C. pen.

Inculpatului i-a fost

aplicată pedeapsa accesorie în conformitate cu art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit.

a) teza a II-a a) și b) C. pen.

În cauză nu s-a

aplicat inculpatului pedeapsa complementară, astfel încât criticile avansate în

acest sens sunt nefundamentate.

În aplicarea art. 72 C.

pen., instanța de prim control judiciar a avut în vedere modul elaborat în care

inculpatul a acționat pentru a induce în eroare partea vătămată, recurgerea la

sprijinul altor persoane, precum și durata de timp a activității infracționale,

conduita procesuală nesinceră a inculpatului, constând atât în negarea faptelor

ilicite cât și în propunerea unor probatorii fără legătură cu cauza, datele

despre antecedentele inculpatului, prejudiciul produs.

În adevăr, toate

aceste elemente sunt demne de reținut în activitatea de individualizare judiciară

a pedepsei.

În baza propriului

demers analitic, Înalta Curte de Casație și Justiție arată, însă, că

individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei

pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept

încălcate, cât și din punct de vedere al nevoii reale de reeducare, reinserție

socială a făptuitorului.

În această manieră,

retribuția însă realizează și scopul pedepsei cel de prevenție generală și

specială.

Trebuie avute în

vedere, la stabilirea naturii, cuantumului, modalității de executare a

pedepsei, în egală măsură persoana infractorului și respectiv reeducarea și

reintegrarea sa socială, precum și buna funcționare a mecanismului justiției

penale pentru restabilirea ordinii de drept, pentru a realiza o

proporționalitate reală între cele două aspecte.

În raport cu

circumstanțele reale ale cauzei cu elementele ce caracterizează persoana

inculpatului, dar și ținând cont de noua încadrare juridică dată faptei de

instanța de prim control judiciar pedeapsa stabilită - 4 ani închisoare - apare

ca aspră, în cuantumul său, împrejurare în care Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că se impune reducerea sa la 2 ani închisoare. Se apreciază

că o asemenea pedeapsă reflectă corespunzător gravitatea concretă a faptei și

realizează o justă individualizare, dând ponderea cuvenită aspectelor ce

conturează personalitatea infractorului dar și a celor ce caracterizează fapta

săvârșită.

În virtutea considerentelor ce preced, Înalta

Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu art. 385

15

pct. 2 lit.

d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpatul D.I.M. împotriva

deciziei penale nr. 18 din 27 ianuarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa în parte decizia penală atacată numai

în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei și rejudecând:

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului D.I.M.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 4 ani închisoare la 2 ani

închisoare.

Va constata că inculpatul D.I.M. este arestat

în altă cauză.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei

atacate.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, în sumă de 200 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul D.I.M.

împotriva deciziei penale nr. 18 din 27 ianuarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală atacată numai

în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei și rejudecând:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului D.I.M.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 4 ani închisoare la 2 ani

închisoare.

Constată că inculpatul D.I.M. este arestat în

altă cauză.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei

atacate.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, în sumă de 200 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 septembrie 2012.