ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4111/2011

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față reține următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 333 din 22 februarie 2010 Tribunalul Iași admite excepția prescripției dreptului

la acțiune invocată de către Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin

D.G.F.P. Iași și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamantul C.C.

prin mandatar Liga Democratică pentru Dreptate din România.

Curtea de Apel Iași,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 105 din

05 iulie 2010, a respins apelul declarat de reclamant pentru motivele ce urmează:

Deși Tribunalul a aplicat

greșit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, soluția de respingere este corectă, tot

pe excepție, dar cu o altă motivare.

În soluționarea excepțiilor

art. 137 C. proc. civ. instituie regula pentru instanțe de a se pronunța asupra

excepțiilor de procedură de fond strâns legate de exercițiul dreptului la acțiune

între care și a prescripției dreptului la acțiune, în prealabil.

Legea nu prevede o ordine

a excepțiilor de procedură, care trebuie însă dedusă din caracterul și efectul pe

care le determină diferitele excepții. Astfel au prioritate excepțiile privind învestirea

instanței (nulitatea cererii de chemare în judecată, netimbrarea) urmate de excepția

de necompetență, puterea lucrului judecat, prescripția dreptului la acțiune, pe

care instanța le va soluționa. În cazul invocării concomitente, instanța stabilește

care este prioritară.

De necontestat că acțiunea

întemeiată pe art. 504 C. proc. pen. este condiționată de hotărârea de achitare

sau ordonanța procurorului, iar data rămânerii definitive este momentul nașterii

dreptului de la care se calculează termenul.

Dreptul la acțiune poate

fi exercitat în termen de 18 luni de la hotărârea penală care, în speță, sunt două:

de condamnare - sentința penală nr. 154/1995, definitivă la 15 februarie 1996 (Curtea

de Apel Iași, decizia penală nr. 30 din 15 februarie 1996) cele 18 luni fiind cu

mult depășite; de reabilitare pronunțată la 09 aprilie 2009 (sentința penală

nr. 271/2009 - eroare materială în dispozitiv, copia depusă la dosar 12 martie 2009,

la care se adaugă termenul de recurs 10 zile), ce pentru considerentele expuse nu

are aceleași efecte ca și hotărârea de achitare.

Luna aprilie 2009 nu poate

fi reținută ca dată pentru curgerea termenului calculat conform art. 506 C.

proc. pen.

Faptul că reclamantul

a fost condamnat și numai afirmația că s-a dispus, pe nedrept, nedovedită în forma

cerută de lege, nu impune o altă soluție decât cea dată de tribunal, deși ca durată

trebuia raportată la art. 506 C. proc. pen. la 18 luni și nu 3 ani.

Susținerea apelantului

că termenul de prescripție nu a început să curgă și trebuie calculat de la data

pronunțării hotărârii în cererea de reabilitare nu are temei legal.

Dreptul la acțiune pentru

erori judiciare poate fi exercitat în condițiile art. 504 C. proc. pen., de persoanele

care se află într-una din situațiile prevăzute de lege și care le conferă calitate

procesuală activă, situație în care nu se află reclamantul.

În soluționarea oricărei

cereri instanța mai întâi trebuie să stabilească dacă reclamantul este titularul

dreptului și numai ca urmare a îndeplinirii acestei condiții se trece la analiza

prescripției, ceea ce Tribunalul nu a dispus.

O astfel de excepție nu

a fost invocată și nici pusă în discuție părților din oficiu, în primă instanță.

Pentru a nu se agrava

situația în propria cale de atac (art. 296 teza a II-a C. proc. civ.), Curtea a

soluționat apelul în limitele investirii prin motivele de apel a criticilor formulate

și numai sub aspectul prescrierii dreptului la acțiune.

Împotriva deciziei a declarat

recurs reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea motivului

de recurs se arată că normele legale incidente cauzei sunt imprescriptibile deoarece

vizează apărarea unui drept de proprietate în temeiul dispozițiilor art. 504 C.

proc. pen.

Acțiunea în daune poate

fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, respectiv de

la data pronunțării hotărârii de reabilitare a reclamantului.

Instanța nu a analizat

suficient probatoriile și nici calitatea procesuală activă a Ligii Democratice pentru

Dreptate din România.

Intimatul, prin întâmpinarea

formulată în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului

ca nefondat.

Înalta Curte, analizând

decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în cauză

și a temeiurilor de drept incidente cauzei, reține caracterul nefondat al recursului

pentru argumentele ce succed.

Obiectul cererii de chemare

în judecată, astfel cum a fost precizat de reclamant, îl reprezintă repararea daunelor

materiale suferite prin deposedarea abuzivă din dreptul său de proprietate, urmare

a condamnării pe nedrept prin sentința penală nr. 271 din 09 aprilie 2009 a Tribunalului

Iași. Temeiul de drept indicat prin cererea introductivă de instanță, reiterat prin

motivele de recurs, este art. 504 C. proc. pen.

Acțiunea fondată pe dispozițiile

art. 504 C. proc. pen. trebuie să îndeplinească cerințele textului de lege, respectiv

existența unei hotărâri definitive de achitare sau a unei ordonanțe a procurorului

de constatare a reținerii abuzive.

În cauză, recurentul invocă

hotărârea de reabilitare pronunțată și nu o hotărâre judecătorească de achitare

ori existența unei ordonanțe a procurorului, așa încât termenul de calcul al celor

18 luni stabilite prin art. 506 alin. (2) C. proc. pen. nu poate fi calculat funcție

de data pronunțării reabilitării judecătorești, întrucât reclamantul nu se află

în niciuna din ipotezele dispuse de lege.

Cu toate că se invocă

încălcarea unui drept de proprietate, în cauză nu sunt incidente dispozițiile de

drept privat referitoare la imprescriptibilitatea acțiunii în revendicare, ci dispozițiile

speciale indicate în textul de lege ce constituie izvorul acțiunii inițiate, respectiv

termenul de 18 luni.

Aspectele legate de neadmiterea

probatoriului ori de greșita lui apreciere, osebit de faptul că reprezintă aspecte

de netemeinicie și nu de nelegalitate conform dispozițiilor art. 304 alin. (1)

C. proc. civ., nu sunt relevante pentru soluționarea cauzei, câtă vreme pricina

a fost soluționată pe cale de excepție și nu pe fondul său.

Referitor la calitatea

procesuală activă a mandatarului reclamantului, se constată că în etapele procesuale

anterioare nu s-a invocat o atare susținere ori apărare, instanța nefiind învestită

să se pronunțe asupra legitimării procesuale a Ligii Democratice pentru Apărarea

Drepturilor Omului.

Înalta Curte, pentru argumentele

ce preced, constată că argumentele instanței de apel sunt în deplină concordanță

cu legea aplicabilă cauzei, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge calea de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul C.C. împotriva deciziei nr. 105 din 05 iulie 2010 a Curții

de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2011.