ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 81/2012

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 904 din 25 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin a fost

admisă în parte cererea formulată în baza Legii nr. 221/2009 de reclamanta S.D.

împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice,

prin D.G.F.P. Timiș, pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei suma de 25.000

euro echivalentă în RON la data plății, cu titlu de daune morale.

Pentru a dispune astfel, instanța

a avut în vedere că tatăl reclamantei a fost deportat în B. în baza dispoziției

nr. 200/1951 a Ministerului Finanțelor Publice; aici, deportatul a suportat suferințe

îndelungate, fiind prejudiciat psihic și fizic. Deportarea a avut consecințe și

asupra familiei sale; mai mult, la întoarcerea la domiciliu, din averea sa nu a

mai găsit decât casa aflată într-un stadiu avansat de degradare.

Pentru aceste

considerente, văzând că sunt incidente disp. art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea

nr. 221/2009 și că se impune repararea prejudiciului într-o manieră rezonabilă,

instanța a dispus conform celor mai sus arătate.

Împotriva sentinței

a declarat apel pârâtul care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând

schimbarea ei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivare, a

invocat că despăgubirile acordate depășesc în cuantum limitele stabilite prin O.U.G.

nr. 62/2010, că persoana prejudiciată nu a suferit o condamnare și că prima instanță

nu a respectat principiul proporționalității și nici criteriul echității la stabilirea

și acordarea despăgubirilor.

Prin decizia civilă

nr. 112 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, instanța

a admis apelul declarat de pârât și a fost schimbată în parte sentința apelată,

în sensul că respingerii în tot a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Pentru a dispune

în acest sens, instanța de apel a constatat că, prin Decizia nr. 1358 din 20 octombrie

2010, Curtea Constituțională, a declarat neconstituționale disp. art. 5 alin. (1)

lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, respectiv norma legală care reprezenta

temeiul acordării acestor despăgubiri, iar prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie

2010, s-au declarat neconstituționale prevederile art. I și II din O.U.G. nr. 62/2010,

act normativ ce stabilea (și) cuantumul în care aceste despăgubiri pot fi acordate.

Ambele decizii

au fost publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010, devenind, astfel, obligatorii, conform

disp. art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată și ale art. 147 alin.

(4) din Constituție.

În consecință,

norma legală ce a reprezentat temeiul cererii în despăgubiri pentru daune morale

formulată de reclamanți și-a încetat efectele juridice.

S-a reținut că

această încetare s-a produs ulterior sesizării instanței și pronunțării unei hotărâri

și că art. 147 alin. (4) din Constituție dispune că Deciziile Curții Constituționale

au putere numai pentru viitor, însă în cauza pendinte nu există o hotărâre definitivă

anterioară publicării deciziei instanței de contencios în M. Of. împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta, indicând drept motive de nelegalitate

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și modificarea

hotărârii atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârât.

Susține că cererea

de chemare în judecată a fost înregistrată la instanța de fond anterior pronunțării

Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate, astfel că Decizia

nr. 1358/2010 nu este aplicabilă în cauză. A aprecia altfel ar însemna încălcarea

dispozițiilor art. 16 din Constituția României și a art. l din Protocolul nr. 12

la Convenția C.E.D.O., creând o discriminare între persoanele aflate în situații

similare.

Simpla împrejurare

de fapt, respectiv rămânerea definitivă la alt moment a hotărârilor de fond nu poate

fi calificată drept un criteriu obiectiv și

rezonabil de diferențiere,

astfel încât nu se poate justifica tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor

îndreptățite la despăgubiri aflate în situații identice la data introducerii acțiunii.

Mai arată că,

pe lângă încălcarea principiului egalității în drepturi, instanța de apel a nerespectat

și principiul neretroactivității legii consacrat în art. 1 C. civ. și în art. 15

alin. (2) din Constituția României. în acest sens invocă cauza Blecic v.Croația,

reținută și de Curtea Constituțională în motivarea Deciziei nr. 1354/2010, arătând

că preeminența reglementărilor internaționale în fața legislației interne este consacrată

expres de art. 20 din Constituția României.

Reclamanta invocă

Decizia nr. 830/2008 pronunțată de Curtea Constituțională, ca o paralelă între reținerile

instanței de contencios constituțional cu privire la respectarea celor două principii

evocate.

În finalul criticilor,

arată că motivul de revizuire prevăzut la pct. 10 din art. 322 C. proc. civ. nu

are incidență în cauză, având în vedere că în prezenta cauză nu a fost sesizată

Curtea Constituțională cu vreo excepție de neconstituționalitate.

Analizând recursul

în limitele criticilor invocate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l

respinge, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a indicat

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă nu a dezvoltat

nicio critică susceptibilă de încadrare în acest motiv de recurs.

Criticile referitoare

la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare

a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate din

perspectiva deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea

daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci

aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei,

în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori

de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie

2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art.

147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei

Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

art. menționat se prevede că Deciziile Curții Constituționale, de la data publicării

în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor,

aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992

referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările

și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității

unui text de lege prin Decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru

viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor

care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată

de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai

pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării

deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță,

la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată

definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune,

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât

nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică,

aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna

ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu

ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză

în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor,

dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea

ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil

de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând,

prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un

stat democratic, realizându-se controlul aposteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se

poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional,

ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței

și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta

Curte, va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate

de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

S.D. împotriva deciziei civile nr. 112 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 ianuarie 2012.