ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2032/2011

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 38 din 22 februarie

2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.M. împotriva

Rezoluției nr. 681/P/2010 din 29 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova, confirmată prin rezoluția procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova din 22 octombrie 2010, dată în

Dosarul nr. 1591/II/2/2010, privind pe intimatul S.M., procuror la Parchetul de

pe lângă Judecătoria Craiova și a menținut rezoluția.

Pentru a pronunța

astfel, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

Prin Rezoluția nr.

681/P/2010 din 29 septembrie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C.

proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.M. - procuror la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova sub aspectul infracțiunilor prev. de

art. 246 C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen. și art. 323 alin. (1) C. pen.

Pentru a dispune astfel,

procurorul de caz a reținut că prin plângerea formulată la data de 09 iulie

2010, N.M. a sesizat că magistratul procuror S.M., în mod abuziv, a adoptat o

soluție de neîncepere a urmăririi penale într-un dosar penal ce avea ca obiect

o plângere a petentului.

În fapt, la data de

01 februarie 2009, N.M. a formulat o plângere penală prin care solicita

efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunilor de insultă și calomnie față

de numiții O.A., P.I., G.M. și C.Ș..

Prin rezoluția din 30

iunie 2009 dată în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr.

2304/P/2009, procurorul B.M. a dispus neînceperea urmăririi penale față de

făptuitorii O.A.D., P.I.C., G.M. C.Ș. și C.A.M. sub aspectul infracțiunilor de

insultă, calomnie și respectiv complicitate la aceste infracțiuni apreciind că

în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. b) C. proc. pen., în sensul

că, insulta și calomnia au fost dezincriminate.

Împotriva soluției

procurorului, petentul a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin Rezoluția

nr. 3125/II/2/2009 din 24 septembrie 2009 dată de primul procuror al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Ulterior a fost

formulată plângere împotriva soluției la instanța de judecată, aceasta fiind

însă respinsă de Judecătoria Craiova, prin Sentința penală nr. 3092 din 8

decembrie 2009.

În urma recursului

promovat de numitul N.M., Tribunalul Dolj, prin Decizia penală nr. 69 din 22

ianuarie 2010 a admis plângerea, a desființat soluția procurorului și a trimis

cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea începerii

urmăririi penale. În considerentele hotărârii s-a indicat drept motiv pentru

care s-a desființat soluția procurorului faptul că, prin Decizia nr. 62/2007 a

Curții Constituționale publicate în M. Of. al României și deci accesibilă

tuturor cetățenilor, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor de

abrogare a textelor de lege ce incriminau insulta și calomnia.

După infirmarea

soluției inițiale, procurorul S.M. prin Rezoluția din 14 iunie 2010 dată în

Dosarul nr. 2304/P/2009, a dispus din nou neînceperea urmăririi penale față de

făptuitorii O.A.D., P.I.C., G.M. C.Ș. și C.A.M. sub aspectul infracțiunilor de

insultă, calomnie și respectiv complicitate la aceste infracțiuni cu aceeași

motivare ca și cea din rezoluția inițială respectiv că, insulta și calomnia au

fost dezincriminate.

Împotriva acestei

soluții petentul a formulat plângere la prim-procuror al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Craiova, odată cu aceasta solicitând și cercetarea penală a

procurorului S.M. sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și asociere în vederea

comiterii de infracțiuni.

Fiind audiat,

petentul N.M. și-a motivat plângerea prin aceea că, procurorul S.M. a refuzat

să înceapă urmărirea penală față de făptuitori, ignorând dispozitivul hotărârii

judecătorești prin care fusese infirmată soluția inițială a procurorului și se

dispusese în acest sens. De asemenea, petentul a susținut că procurorul nu a

efectuat alte cercetări după restituirea cauzei de către instanță și i-a

respins în mod nejustificat cererea de recuzare a lucrătorului de poliție

căruia îi fusese repartizat dosarul deși, din punct de vedere al petentului,

acesta era incompatibil întrucât tot el efectuase cercetarea și înainte de

infirmarea soluției.

Cu ocazia audierii,

petentul N.M. a solicitat în mod expres cercetarea procurorului S.M. și sub

aspectul infracțiunii de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, petentul

susținând că sus-numitul procuror "este în complicitate cu cei patru

făptuitori, acoperindu-i pe aceștia când comit infracțiuni și refuzând îi

cerceteze penal și să aplice legea în mod corespunzător".

Examinând actele

premergătoare aflate la dosar, s-a apreciat că infracțiunile pentru care s-a

solicitat efectuarea de cercetări față de S.M. - procuror la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Craiova nu există în materialitatea lor.

Astfel, contrar

susținerilor petentului, în situația în care instanța de judecată a admis

plângerea petentului și a dispus potrivit art. 278

1

alin. (8) lit.

b) C. proc. pen., restituirea cauzei la parchet și începerea urmăririi penale,

dispozițiile instanței nu sunt obligatorii pentru procuror în sensul că acesta

ar fi obligat să înceapă urmărirea penală, ci așa cum se prevede în art. 273

alin. (1

1

) partea finală C. proc. pen., sub aspectul faptelor și

împrejurărilor ce urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă indicate.

Referitor la faptul

că, lucrătorul de poliție care a efectuat cercetarea penală ar fi incompatibil

întrucât tot el efectuase cercetarea și înainte de infirmarea soluției, s-a

constatat că dispozițiile art. 49 alin. (4) C. proc. pen., invocate de petent,

nu sunt aplicate în cauză. Textul de lege mai sus-menționat constată

incompatibilitatea persoanei care a efectuat urmărirea penală doar în situația

în care s-a dispus de către instanță refacerea urmăririi penale.

Or, în cauză s-a

considerat că petentul confundă cazurile de restituire în vederea refacerii

urmăririi penale prevăzute în mod expres doar de art. 332 C. proc. pen. cu

situațiile în care instanța trimite cauza procurorului potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. în vederea începerii sau redeschiderii

urmăririi penale.

Pe de altă parte, în

situația în care era nemulțumit de modul în care procurorul a soluționat

cererea de recuzare, petentul avea posibilitatea de a contesta soluția

procurorului la procurorul ierarhic superior, potrivit art. 275 - 278 C. proc.

pen.

Cât privește

rezoluția de neînceperea urmăririi penale adoptată de procurorul S.M. s-a

constatat că magistratul procuror a motivat în fapt și în drept soluția dispusă

indicând temeiurile de drept cât și probele care au determinat adoptarea unei

rezoluții de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitori.

De altfel,

contestarea de către persoana nemulțumită a unei rezoluții a procurorului nu se

poate face pe calea unei plângeri penale îndreptate împotriva magistratului

care a adoptat soluția ci, potrivit dispozițiilor art. 278 și următoarele C.

proc. pen., pe calea unei plângeri împotriva soluției adresată procurorului

ierarhic superior și ulterior instanței de judecată, acestea fiind singurele

organe competente să se pronunțe asupra egalității și temeiniciei rezoluției

adoptate de procuror.

Cât priește

infracțiunea de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, s-a observat că

acuzațiile petentului sunt vădit nefondate nefiind susținute de nicio probă în

acest sens care să le confirme.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior care,

prin rezoluția din 22 octombrie 2010, dată în Dosarul nr. 1591/II/2/2010, s-a

dispus în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen., respingerea ca neîntemeiată a

plângerii formulate, sens în care a constatat că soluția adoptată în cauză este

legală, fiind fundamentată pe actele premergătoare efectuate, dar și pe o

interpretare justă a normelor legale, în situația creării unei practici

judiciare neunitare în materia răspunderii penale, în cazul săvârșirii

infracțiunilor de insultă și calomnie, după adoptarea Deciziei nr. 62/2007 a

Curții Constituționale care a apreciat ca neconstituționale dispozițiile de

abrogare a textelor ce incriminau infracțiunile menționate.

Împotriva acestor

rezoluții, ale procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

petentul M.N. a formulat plângere la instanță, invocând faptul că procurorul

S.M. nu s-ar fi conformat unei hotărâri dată de instanța de judecată, nu a

început urmărirea penală împotriva mai multor persoane și nu a dispus

trimiterea lor în judecată, astfel încât ar fi comis infracțiunile prev. de

art. 246 C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen. și art. 323 alin. (1) C. pen.

Curtea de Apel

Craiova, prin sentința sus-menționată, a respins plângerea, ca nefondată,

apreciind că soluția procurorului este legală și temeinică.

Împotriva hotărârii

pronunțate de prima instanță a declarat recurs petiționarul N.M., motivat în

scris.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor Legii nr. 202/2010,

care au adus modificări Codului de procedură penală, Curtea constată că

recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr.

202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a

contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și

suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor

pronunțate în procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen.

În acest sens,

potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care

judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au

impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se

regăsesc în disp. art. XXIV.

În privința căilor de

atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar

acesta stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor

prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu

corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesuală penală este de

imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un

instrument de simplificare și accelerare a procedurilor cu efecte imediate.

În consecință,

constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de

11 februarie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă, de

altfel, atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate.

În această situație,

întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare,

Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil recursul cu care a fost

învestită, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.,

obligându-l, totodată, pe petiționar la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul N.M. împotriva Sentinței penale

nr. 38 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 17 mai 2011.