ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2032/2011

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 38 din 22 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.M. împotriva Rezoluției nr. 681/P/2010 din 29 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova din 22 octombrie 2010, dată în Dosarul nr. 1591/II/2/2010, privind pe intimatul S.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și a menținut rezoluția. Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: Prin Rezoluția nr. 681/P/2010 din 29 septembrie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen. și art. 323 alin. (1) C. pen. Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reținut că prin plângerea formulată la data de 09 iulie 2010, N.M. a sesizat că magistratul procuror S.M., în mod abuziv, a adoptat o soluție de neîncepere a urmăririi penale într-un dosar penal ce avea ca obiect o plângere a petentului. În fapt, la data de 01 februarie 2009, N.M. a formulat o plângere penală prin care solicita efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunilor de insultă și calomnie față de numiții O.A., P.I., G.M.

și C.Ș.. Prin rezoluția din 30 iunie 2009 dată în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr. 2304/P/2009, procurorul B.M. a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii O.A.D., P.I.C., G.M. C.Ș. și C.A.M. sub aspectul infracțiunilor de insultă, calomnie și respectiv complicitate la aceste infracțiuni apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. b) C. proc. pen., în sensul că, insulta și calomnia au fost dezincriminate. Împotriva soluției procurorului, petentul a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin Rezoluția nr. 3125/II/2/2009 din 24 septembrie 2009 dată de primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Ulterior a fost formulată plângere împotriva soluției la instanța de judecată, aceasta fiind însă respinsă de Judecătoria Craiova, prin Sentința penală nr. 3092 din 8 decembrie 2009. În urma recursului promovat de numitul N.M., Tribunalul Dolj, prin Decizia penală nr. 69 din 22 ianuarie 2010 a admis plângerea, a desființat soluția procurorului și a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea începerii urmăririi penale. În considerentele hotărârii s-a indicat drept motiv pentru care s-a desființat soluția procurorului faptul că, prin Decizia nr. 62/2007 a Curții Constituționale publicate în M. Of. al României și deci accesibilă tuturor cetățenilor, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor de abrogare a textelor de lege ce incriminau insulta și calomnia.

După infirmarea soluției inițiale, procurorul S.M. prin Rezoluția din 14 iunie 2010 dată în Dosarul nr. 2304/P/2009, a dispus din nou neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii O.A.D., P.I.C., G.M. C.Ș. și C.A.M. sub aspectul infracțiunilor de insultă, calomnie și respectiv complicitate la aceste infracțiuni cu aceeași motivare ca și cea din rezoluția inițială respectiv că, insulta și calomnia au fost dezincriminate. Împotriva acestei soluții petentul a formulat plângere la prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, odată cu aceasta solicitând și cercetarea penală a procurorului S.M. sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și asociere în vederea comiterii de infracțiuni.

Fiind audiat, petentul N.M. și-a motivat plângerea prin aceea că, procurorul S.M. a refuzat să înceapă urmărirea penală față de făptuitori, ignorând dispozitivul hotărârii judecătorești prin care fusese infirmată soluția inițială a procurorului și se dispusese în acest sens. De asemenea, petentul a susținut că procurorul nu a efectuat alte cercetări după restituirea cauzei de către instanță și i-a respins în mod nejustificat cererea de recuzare a lucrătorului de poliție căruia îi fusese repartizat dosarul deși, din punct de vedere al petentului, acesta era incompatibil întrucât tot el efectuase cercetarea și înainte de infirmarea soluției. Cu ocazia audierii, petentul N.M. a solicitat în mod expres cercetarea procurorului S.M.

și sub aspectul infracțiunii de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, petentul susținând că sus-numitul procuror "este în complicitate cu cei patru făptuitori, acoperindu-i pe aceștia când comit infracțiuni și refuzând îi cerceteze penal și să aplice legea în mod corespunzător". Examinând actele premergătoare aflate la dosar, s-a apreciat că infracțiunile pentru care s-a solicitat efectuarea de cercetări față de S.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova nu există în materialitatea lor. Astfel, contrar susținerilor petentului, în situația în care instanța de judecată a admis plângerea petentului și a dispus potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., restituirea cauzei la parchet și începerea urmăririi penale, dispozițiile instanței nu sunt obligatorii pentru procuror în sensul că acesta ar fi obligat să înceapă urmărirea penală, ci așa cum se prevede în art. 273 alin. (1 1 ) partea finală C. proc.

pen., sub aspectul faptelor și împrejurărilor ce urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă indicate. Referitor la faptul că, lucrătorul de poliție care a efectuat cercetarea penală ar fi incompatibil întrucât tot el efectuase cercetarea și înainte de infirmarea soluției, s-a constatat că dispozițiile art. 49 alin. (4) C. proc. pen., invocate de petent, nu sunt aplicate în cauză. Textul de lege mai sus-menționat constată incompatibilitatea persoanei care a efectuat urmărirea penală doar în situația în care s-a dispus de către instanță refacerea urmăririi penale. Or, în cauză s-a considerat că petentul confundă cazurile de restituire în vederea refacerii urmăririi penale prevăzute în mod expres doar de art. 332 C. proc.

pen. cu situațiile în care instanța trimite cauza procurorului potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale. Pe de altă parte, în situația în care era nemulțumit de modul în care procurorul a soluționat cererea de recuzare, petentul avea posibilitatea de a contesta soluția procurorului la procurorul ierarhic superior, potrivit art. 275 - 278 C. proc. pen. Cât privește rezoluția de neînceperea urmăririi penale adoptată de procurorul S.M. s-a constatat că magistratul procuror a motivat în fapt și în drept soluția dispusă indicând temeiurile de drept cât și probele care au determinat adoptarea unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitori.

De altfel, contestarea de către persoana nemulțumită a unei rezoluții a procurorului nu se poate face pe calea unei plângeri penale îndreptate împotriva magistratului care a adoptat soluția ci, potrivit dispozițiilor art. 278 și următoarele C. proc. pen., pe calea unei plângeri împotriva soluției adresată procurorului ierarhic superior și ulterior instanței de judecată, acestea fiind singurele organe competente să se pronunțe asupra egalității și temeiniciei rezoluției adoptate de procuror. Cât priește infracțiunea de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, s-a observat că acuzațiile petentului sunt vădit nefondate nefiind susținute de nicio probă în acest sens care să le confirme. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior care, prin rezoluția din 22 octombrie 2010, dată în Dosarul nr. 1591/II/2/2010, s-a dispus în temeiul art. 275 - 278 C. proc.

pen., respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate, sens în care a constatat că soluția adoptată în cauză este legală, fiind fundamentată pe actele premergătoare efectuate, dar și pe o interpretare justă a normelor legale, în situația creării unei practici judiciare neunitare în materia răspunderii penale, în cazul săvârșirii infracțiunilor de insultă și calomnie, după adoptarea Deciziei nr. 62/2007 a Curții Constituționale care a apreciat ca neconstituționale dispozițiile de abrogare a textelor ce incriminau infracțiunile menționate. Împotriva acestor rezoluții, ale procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, petentul M.N.

a formulat plângere la instanță, invocând faptul că procurorul S.M. nu s-ar fi conformat unei hotărâri dată de instanța de judecată, nu a început urmărirea penală împotriva mai multor persoane și nu a dispus trimiterea lor în judecată, astfel încât ar fi comis infracțiunile prev. de art. 246 C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen. și art. 323 alin. (1) C. pen. Curtea de Apel Craiova, prin sentința sus-menționată, a respins plângerea, ca nefondată, apreciind că soluția procurorului este legală și temeinică. Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs petiționarul N.M., motivat în scris.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor Legii nr. 202/2010, care au adus modificări Codului de procedură penală, Curtea constată că recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente: Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. În acest sens, potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în disp. art. XXIV. În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar acesta stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată. Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesuală penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor cu efecte imediate. În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 11 februarie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă, de altfel, atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate.

În această situație, întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l, totodată, pe petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul N.M. împotriva Sentinței penale nr. 38 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 mai 2011.