ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 1602/P/2009

din 18 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul art.

228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi

penale față de S.A., deputat, pentru comiterea infracțiunilor de insultă,

prevăzută de art. 205 C. pen. și calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen.,

deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora prin lipsa

laturii subiective.

Pentru a dispune

astfel, procurorul a reținut că la data de 14 iulie 2009 petiționarul A.G.F. s-a

adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu o plângere prin care a

solicitat efectuarea de cercetări și antrenarea răspunderii penale a numitului S.A.

pentru faptul că acesta ar fi făcut afirmații denigratoare la adresa sa,

afirmații care au devenit publice, fiind postate pe un site x.

Prin ordonanța nr. 9120/P/2009

din data de 2 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași s-a

dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere faptul că

persoana expres indicată în plângere are calitatea de parlamentar.

Conform plângerii, S.A.

ar fi folosit termeni de natură să aducă atingere imaginii publice a persoanei

vizate, petiționarul apreciind drept ofensatoare cuvintele „canal infect” și

„mafiot 100%” și respectiv, calomnioase, afirmațiile făcute de S.A. în sensul

că „și-a construit o avere uriașă prin șantaj, a adunat fabrici de la stat și

proprietăți, folosindu-se de minciună și șantaj”.

Petiționarul și-a

argumentat plângerea prin aceea că i-au fost aduse prejudicii de imagine și că

faptele imputate nu există „neexistând în acest sens nici o sentință definitivă

și irevocabilă”.

Analizând actele

administrate prin prisma celor sesizate de persoana vătămată, procurorul a

reținut că afirmația „canal infect” din articolul postat pe site are un

caracter care poate fi considerat ofensator, apreciindu-se însă, că pe fondul

relațiilor tensionate dintre părți, aceste cuvinte rămân totuși în sfera

licitului prin caracterul vădit metaforic.

Cu privire la

afirmația „mafiot 100%” s-a reținut că aceasta este în mod evident ecoul unor

opinii identice exprimate într-un context public mai larg și corespunde

noțiunii populare de „grup infracțional” și de „asociere pentru comiterea de

infracțiuni”.

S-a mai reținut că,

în legătură cu faptul că petiționarul s-ar fi îmbogățit prin șantaj, există o

doză de adevăr, față de împrejurarea că persoana nominalizată era efectiv

judecată pentru astfel de infracțiuni, apreciindu-se că, raportat la dreptul

persoanei de a-și exprima opinia și de a face considerații și judecăți de

valoare, obligația de respectare a prezumției de nevinovăție și autoritatea de

lucru judecat, ca noțiune strict juridică, devine relativă.

Împotriva acestei

rezoluții, petiționarul A.G.F. a formulat plângere adresată procurorului șef al

Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în baza art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 3701/1875/II/2/2010 din 5

mai 2010.

S-a reținut că

aspectele invocate de petiționar în plângerea împotriva soluției nu au legătură

cu cele sesizate, iar în ceea ce privește soluția de neîncepere a urmăririi

penale pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și calomnie, s-a apreciat că

argumentele juridice precizate de procuror sunt legale și temeinice și în

concordanță cu actele premergătoare efectuate în dosar, pe baza cărora se poate

concluziona că nu s-a dovedit existența intenției făptuitorului de a aduce

atingere onoarei sau reputației persoanei vătămate sau de a o expune pe aceasta

la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară.

Nemulțumit de soluția

procurorului, petiționarul A.G.F. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., instanței competente să judece infracțiunile reclamate,

respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând admiterea plângerii,

desființarea rezoluției procurorului și trimiterea cauzei la Parchet în vederea

începerii urmăririi penale, apreciind că în mod greșit s-a reținut în rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și

calomnie că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora prin lipsa

laturii subiective.

Analizând actele

aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală

dată de parchet față de intimatul S.A. este legală și temeinică.

Astfel, pentru a se

putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții:

O primă condiție

constă în existența unui minim de date care permit organului de urmărire să

considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, informații deținute fie

direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior

sesizării.

A doua condiție

necesară începerii urmăririi penale rezultă din dispozițiile art. 228 C. proc.

pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc. pen., (cu excepția celui prevăzut

la lit. b)

1

).

În speță, corect s-a

constatat intervenția art. 10 lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipsește unul dintre

elementele constitutive ale infracțiunii), împrejurare care a determinat în mod

just pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimat, pe

baza situației de fapt reținute în rezoluția atacată.

Se

reține că intimatul a făcut referire la aspectele care l-au nemulțumit pe

petiționar astfel cum le-a perceput la momentul respectiv, înțelegând să

formuleze judecăți de valoare pe marginea acestora, împrejurare față de care se

constată că acesta nu a acționat cu intenție - latura subiectivă nefiind astfel

realizată - astfel încât nu se poate reține în sarcina sa săvârșirea vreunei

infracțiuni.

În consecință, având

în vedere că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că

intimatul ar fi săvârșit vreo faptă care să atragă răspunderea penală a

acestuia, Înalta Curte, în conformitate cu disp. art. 278 alin. (8) lit. a) C.

proc. pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.G.F.

împotriva rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

intimatul S.A., rezoluție care va fi menținută.

Conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.G.F. împotriva rezoluției nr. 1602/P/2009

din 18 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 decembrie 2010.