ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 3 august 2009, s-a înregistrat la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire

penală și criminalistică, plângerea formulată de petiționarul C.C.A.P.T., prin

care a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului T.M.N., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 259 și art. 289 C. pen.

În motivarea

plângerii, petiționarul a arătat că la data de 7 iulie 2009, intimatul a

înaintat către președintele Camerei Deputaților o cerere de începere a

urmăririi penale față de acesta, pentru săvârșirea infracțiunilor de subminare

a economiei naționale, prevăzută de art. 165 C. pen. și abuz în serviciu

prevăzută de art. 248 coroborat cu art. 248

1

C. pen.

Petiționarul a

apreciat că această acțiune întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor

de denunțare calomnioasă și fals intelectual, întrucât înscrisul semnat de

intimat conține învinuiri mincinoase și atestă fapte și împrejurări

necorespunzătoare adevărului.

Prin rezoluția nr. 982/P/2009

din 21 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de M.N.T., deputat în cadrul Parlamentului României, sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 259 și art. 289 C. pen.,

în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a apreciat că în

cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciuneia dintre

infracțiunile reclamate.

Înscrisul întocmit de

Grupul parlamentar PD-L nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 222

1

C. proc. pen. cu privire la plângere, nici condiția prevăzută de art. 223 C.

pen. cu privire la denunț, acesta nefiind decât o manifestare a activității

politice a acestui grup parlamentar, care se întemeiază pe concluziile

raportului redactat și aprobat de comisia de anchetă, iar solicitarea adresată

conducerii Camerei Deputaților are carcter politic.

Nici elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. nu sunt întrunite,

întrucât afirmațiile menționate în cuprinsul înscrisului sunt argumente aduse

în sprijinul cererii formulate și nu au caracterul forței probante cerut de

textul incriminator.

La plângerea

petiționarului, în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen., soluția

a fost supusă controlului ierarhic superior, fiind menținută ca legală și

temeinică prin rezoluția nr. 10369/5147/II-2/2009 din 3 noiembrie 2009 a

procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale, în conformitate cu dispozițiile art. 278/1 C.

proc. pen., în termen legal, petiționarul a formulat plângere adresată

instanței, cauza fiind înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, sub nr. 9650/1/2009.

În motivarea

plângerii se reiau susținerile din plângerea penală inițială, solicitându-se

trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de

intimat, pentru săvârșirea infracțiunilor de denunțare calomnioasă (prev. de

art. 259 C. pen.) și fals intelectual (prev. de art. 289 C. pen.).

Se critică soluția de

neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror, susținându-se că în mod

greșit s-a apreciat, fără efectuarea vreunui act de cercetare penală, că în

cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni

reclamate.

Se argumentează că

cererea intimatului T.M.N. este clar o modalitate de sesizare privind

săvârșirea unei infracțiuni, acest aspect rezultând din:

- interpretarea

literală a textului, cererea fiind expres denumită „cerere de începere a

urmăririi penale împotriva d-lui deputat C.C.A.P.T.”;

- scopul cererii este

declanșarea procedurii de urmărire penală;

- cadrul

constituțional și legal în materie, respectiv art. 109 din Constituție și Legea

nr. 115/1999, în virtutea căreia procedura de urmărire penală a membrilor

guvernului care sunt și parlamentari parcurge mai întâi o procedură

parlamentară.

În privința

infracțiunii de fals intelectual se arată că datele și împrejurările omise din

cerere nu sunt doar „apărări” sau „argumente” astfel cum susține procurorul de

caz ci se referă la situații de fapt obiective, verificabile și care au fost

descrise în detaliu prin plângerea penală.

Plângerea este

neîntemeiată.

Înalta Curte reține

că, potrivit art. 109 alin. (2) din Constituția României „Numai Camera

Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea

penală a membrilor Guvernului pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției

lor”.

Așa cum le califică

și Curtea Constituțională în Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, dispozițiile

citate constituie „o normă de procedură cu valoare de principiu constituțional”

și interpretarea acestei norme conduce la ideea corect înfățișată de petiționar

că singurele autorități în măsură să decidă asupra declanșării urmăririi penale

a membrilor Guvernului sunt cele enumerate în text, respectiv, Camera

Deputaților, Senatul și Președintele României.

Tot Curtea

Constituțională a arătat Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999, că pentru mandatul

de membru al Guvernului, Constituția nu a instituit în art. 109 o „imunitate

guvernamentală”, ci o măsură de protecție a acestuia, având caracterul obiectiv

al unei garanții constituționale de ordin procedural.

Scopul acestei

garanții îl constituie ocrotirea interesului public, respectiv ocrotirea

realizării actului de guvernare prin exercițiul mandatului.

În baza textului

constituțional, aceeași procedură este prevăzută expres și în art. 12 și art. 19

din Legea nr. 115/1999, în art. 154 și următoarele din Regulamentul Camerei

Deputaților.

Toate aceste norme

instituie o condiție de punere în mișcare și exercitare a acțiunii penale, care

nu se poate confunda cu „plângerea” sau „denunțul” cerute de incriminarea

infracțiunii de „denunțare calomnioasă” în art. 259 C. pen.

Elementul material

care intră în compunerea laturii obiective a infracțiunii de denunțare

calomnioasă constă într-o învinuire mincinoasă, iar această învinuire trebuie

făcută prin plângere sau denunț.

Acești termeni, au

accepțiunea prevăzută în art. 222 și art. 223 C. proc. pen.

Dacă învinuirea mincinoasă

nu este făcută prin asemenea acte de sesizare, ci în oricare alt mod, fapta nu

constituie denunțare calomnioasă.

Afirmația

petiționarului în sensul că, dacă cererii de urmărire penală ce constituie

obiectul plângerii nu i se poate recunoaște caracterul de element material al

infracțiunii prevăzută de art. 259 C. pen., atunci ar însemna că există o

categorie de persoane (miniștri) care nu sunt protejate de legea penală atunci

când la adresa lor sunt aduse învinuiri mincinoase, nu poate fi primită.

În măsura în care

miniștrilor li s-ar aduce învinuiri mincinoase, dar în forma cerută de art. 259

C. pen., adică prin plângere sau denunț, ei se bucură în mod egal ca orice

cetățean de ocrotirea legii penale privind denunțarea calomnioasă.

Confuzia pornește de

la faptul că se consideră de către petiționar că numai în acest mod, adică

numai prin cererea de urmărire penală pot fi sesizate organele de urmărire

penală cu referire la activitatea unui ministru.

Așa cum s-a evocat

mai sus, textul art. 109 alin. (2) din Constituție, constituie o condiție de

începere a urmăririi penale, nu o modalitate de sesizare.

Organele de urmărire

penală pot fi sesizate prin plângere sau denunț sau se pot sesiza din oficiu în

legătură cu activitatea unui membru al guvernului, pot desfășura acte

premergătoare începerii urmăririi penale, dar nu pot trece la începerea

urmăririi penale împotriva unui membru al guvernului fără a obține autorizația

singurelor autorități în măsură să decidă asupra acestui act procedural.

Pentru argumentele

expuse, Înalta Curte apreciază că soluția procurorului, de neîncepere a

urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 259 C. pen. este legală

și temeinică, întrucât s-a constatat corect că fapta intimatului nu

îndeplinește elemente constitutive ale acestei infracțiuni.

De asemenea, în mod

corect s-a constatat și pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., că

nu sunt întrunite elementele constitutive, câtă vreme afirmațiile din cuprinsul

înscrisului sunt argumente aduse în sprijinul cererii formulate și nu atestări

ale unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului în sensul cerut de

norma încriminatoare.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată, menținând ca legală

și temeinică rezoluția de neîncepere a urmăririi penale.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea petiționarului la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.T.C.C.A. împotriva

rezoluției nr. 982/P/2009 din 21 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică.

Menține

rezoluția atacată.

Obligă

petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Cu

recurs.

Pronunțată

în ședință publică, azi 18 martie 2010.