ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 august 2009, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, plângerea formulată de petiționarul C.C.A.P.T., prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului T.M.N., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 259 și art. 289 C. pen. În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că la data de 7 iulie 2009, intimatul a înaintat către președintele Camerei Deputaților o cerere de începere a urmăririi penale față de acesta, pentru săvârșirea infracțiunilor de subminare a economiei naționale, prevăzută de art. 165 C. pen.

și abuz în serviciu prevăzută de art. 248 coroborat cu art. 248 1 C. pen. Petiționarul a apreciat că această acțiune întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de denunțare calomnioasă și fals intelectual, întrucât înscrisul semnat de intimat conține învinuiri mincinoase și atestă fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului. Prin rezoluția nr. 982/P/2009 din 21 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.N.T., deputat în cadrul Parlamentului României, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 259 și art. 289 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. S-a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciuneia dintre infracțiunile reclamate. Înscrisul întocmit de Grupul parlamentar PD-L nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 222 1 C. proc. pen. cu privire la plângere, nici condiția prevăzută de art. 223 C. pen. cu privire la denunț, acesta nefiind decât o manifestare a activității politice a acestui grup parlamentar, care se întemeiază pe concluziile raportului redactat și aprobat de comisia de anchetă, iar solicitarea adresată conducerii Camerei Deputaților are carcter politic. Nici elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. nu sunt întrunite, întrucât afirmațiile menționate în cuprinsul înscrisului sunt argumente aduse în sprijinul cererii formulate și nu au caracterul forței probante cerut de textul incriminator.

La plângerea petiționarului, în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen., soluția a fost supusă controlului ierarhic superior, fiind menținută ca legală și temeinică prin rezoluția nr. 10369/5147/II-2/2009 din 3 noiembrie 2009 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, în conformitate cu dispozițiile art. 278/1 C. proc. pen., în termen legal, petiționarul a formulat plângere adresată instanței, cauza fiind înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 9650/1/2009. În motivarea plângerii se reiau susținerile din plângerea penală inițială, solicitându-se trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimat, pentru săvârșirea infracțiunilor de denunțare calomnioasă (prev. de art. 259 C. pen.) și fals intelectual (prev. de art. 289 C. pen.).

Se critică soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror, susținându-se că în mod greșit s-a apreciat, fără efectuarea vreunui act de cercetare penală, că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni reclamate. Se argumentează că cererea intimatului T.M.N. este clar o modalitate de sesizare privind săvârșirea unei infracțiuni, acest aspect rezultând din: - interpretarea literală a textului, cererea fiind expres denumită „cerere de începere a urmăririi penale împotriva d-lui deputat C.C.A.P.T.”; - scopul cererii este declanșarea procedurii de urmărire penală; - cadrul constituțional și legal în materie, respectiv art. 109 din Constituție și Legea nr. 115/1999, în virtutea căreia procedura de urmărire penală a membrilor guvernului care sunt și parlamentari parcurge mai întâi o procedură parlamentară.

În privința infracțiunii de fals intelectual se arată că datele și împrejurările omise din cerere nu sunt doar „apărări” sau „argumente” astfel cum susține procurorul de caz ci se referă la situații de fapt obiective, verificabile și care au fost descrise în detaliu prin plângerea penală. Plângerea este neîntemeiată. Înalta Curte reține că, potrivit art. 109 alin. (2) din Constituția României „Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției lor”.

Așa cum le califică și Curtea Constituțională în Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, dispozițiile citate constituie „o normă de procedură cu valoare de principiu constituțional” și interpretarea acestei norme conduce la ideea corect înfățișată de petiționar că singurele autorități în măsură să decidă asupra declanșării urmăririi penale a membrilor Guvernului sunt cele enumerate în text, respectiv, Camera Deputaților, Senatul și Președintele României. Tot Curtea Constituțională a arătat Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999, că pentru mandatul de membru al Guvernului, Constituția nu a instituit în art. 109 o „imunitate guvernamentală”, ci o măsură de protecție a acestuia, având caracterul obiectiv al unei garanții constituționale de ordin procedural.

Scopul acestei garanții îl constituie ocrotirea interesului public, respectiv ocrotirea realizării actului de guvernare prin exercițiul mandatului. În baza textului constituțional, aceeași procedură este prevăzută expres și în art. 12 și art. 19 din Legea nr. 115/1999, în art. 154 și următoarele din Regulamentul Camerei Deputaților. Toate aceste norme instituie o condiție de punere în mișcare și exercitare a acțiunii penale, care nu se poate confunda cu „plângerea” sau „denunțul” cerute de incriminarea infracțiunii de „denunțare calomnioasă” în art. 259 C. pen. Elementul material care intră în compunerea laturii obiective a infracțiunii de denunțare calomnioasă constă într-o învinuire mincinoasă, iar această învinuire trebuie făcută prin plângere sau denunț.

Acești termeni, au accepțiunea prevăzută în art. 222 și art. 223 C. proc. pen. Dacă învinuirea mincinoasă nu este făcută prin asemenea acte de sesizare, ci în oricare alt mod, fapta nu constituie denunțare calomnioasă. Afirmația petiționarului în sensul că, dacă cererii de urmărire penală ce constituie obiectul plângerii nu i se poate recunoaște caracterul de element material al infracțiunii prevăzută de art. 259 C. pen., atunci ar însemna că există o categorie de persoane (miniștri) care nu sunt protejate de legea penală atunci când la adresa lor sunt aduse învinuiri mincinoase, nu poate fi primită. În măsura în care miniștrilor li s-ar aduce învinuiri mincinoase, dar în forma cerută de art. 259 C. pen., adică prin plângere sau denunț, ei se bucură în mod egal ca orice cetățean de ocrotirea legii penale privind denunțarea calomnioasă.

Confuzia pornește de la faptul că se consideră de către petiționar că numai în acest mod, adică numai prin cererea de urmărire penală pot fi sesizate organele de urmărire penală cu referire la activitatea unui ministru. Așa cum s-a evocat mai sus, textul art. 109 alin. (2) din Constituție, constituie o condiție de începere a urmăririi penale, nu o modalitate de sesizare. Organele de urmărire penală pot fi sesizate prin plângere sau denunț sau se pot sesiza din oficiu în legătură cu activitatea unui membru al guvernului, pot desfășura acte premergătoare începerii urmăririi penale, dar nu pot trece la începerea urmăririi penale împotriva unui membru al guvernului fără a obține autorizația singurelor autorități în măsură să decidă asupra acestui act procedural.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte apreciază că soluția procurorului, de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 259 C. pen. este legală și temeinică, întrucât s-a constatat corect că fapta intimatului nu îndeplinește elemente constitutive ale acestei infracțiuni. De asemenea, în mod corect s-a constatat și pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., că nu sunt întrunite elementele constitutive, câtă vreme afirmațiile din cuprinsul înscrisului sunt argumente aduse în sprijinul cererii formulate și nu atestări ale unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului în sensul cerut de norma încriminatoare. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată, menținând ca legală și temeinică rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea petiționarului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.T.C.C.A. împotriva rezoluției nr. 982/P/2009 din 21 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2010.