ÎCCJ, Decizia nr. 427/2011

Ședința publică de la 31 octombrie 2011

Asupra

recursului de față:

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 444 din 18 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de P.T.C.C.A.

împotriva rezoluției nr. 982/P/2009 din 21 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică.

A

fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor

judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că la data de 3

august 2009, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, plângerea formulată

de petiționarul P.T.C.C.A., prin care a solicitat tragerea la răspundere penală

a intimatului T.M.N., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 259 C.

pen. și art. 289 C. pen.

În

motivarea plângerii, petiționarul a arătat că la data de 7 iulie 2009,

intimatul a înaintat către președintele Camerei Deputaților o cerere de

începere a urmăririi penale față de acesta, pentru săvârșirea infracțiunilor de

subminare a economiei naționale, prevăzută de art. 165 C. pen. și abuz în

serviciu prevăzută de art. 248 coroborat cu art. 248

1

C. pen.

Petiționarul

a apreciat că această acțiune întrunește elementele constitutive ale

infracțiunilor de denunțare calomnioasă și fals intelectual, întrucât înscrisul

semnat de intimat conține învinuiri mincinoase și atestă fapte și împrejurări

necorespunzătoare adevărului.

Prin

rezoluția nr. 982/P/2009 din 21 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.N.T., deputat

în cadrul Parlamentului României, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 259 C. pen. și art. 289 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. S-a apreciat că în cauză nu sunt

întrunite elementele constitutive ale niciuneia dintre infracțiunile reclamate.

Astfel,

s-a arătat că înscrisul întocmit de Grupul parlamentar PDL nu îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 222

1

C. proc. pen. cu privire la

plângere, nici condiția prevăzută de art. 223 C. pen. cu privire la denunț,

acesta nefiind decât o manifestare a activității politice a acestui grup

parlamentar, care se întemeiază pe concluziile raportului redactat și aprobat

de comisia de anchetă, iar solicitarea adresată conducerii Camerei Deputaților

are caracter politic. Nici elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute

de art. 289 C. pen. nu sunt întrunite, întrucât afirmațiile menționate în

cuprinsul înscrisului sunt argumente aduse în sprijinul cererii formulate și nu

au caracterul forței probante cerut de textul incriminator.

Soluția

a fost supusă controlului ierarhic superior, fiind menținută ca legală și

temeinică prin rezoluția nr. 10369/5147/II-2/2009 din 3 noiembrie 2009 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu

privire la plângerea cu soluționarea căreia a fost învestită, prima instanță a

reținut că în motivarea plângerii se reiau susținerile din plângerea penală

inițială, solicitându-se trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii

urmăririi penale față de intimat, pentru săvârșirea infracțiunilor de denunțare

calomnioasă prevăzută de art. 259 C. pen. și fals intelectual prevăzut de art.

289 C. pen., criticându-se soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de

procuror, care în mod greșit a apreciat, fără efectuarea vreunui act de

cercetare penală, că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale

celor două infracțiuni reclamate.

S-a

argumentat că cererea intimatului T.M.N. este clar o modalitate de sesizare

privind săvârșirea unei infracțiuni, acest aspect rezultând din interpretarea

literală a înscrisului, cererea fiind expres denumită „cerere de începere a

urmăririi penale împotriva d-lui deputat P.T.C.C.A.”, scopul cererii –

declanșarea procedurii de urmărire penală, cadrul constituțional și legal în

materie, respectiv art. 109 din Constituție și Legea nr. 115/1999, în virtutea

căreia procedura de urmărire penală a membrilor guvernului care sunt și

parlamentari parcurge mai întâi o procedură parlamentară.

În

privința infracțiunii de fals intelectual s-a arătat că datele și împrejurările

omise din cerere nu sunt doar „apărări” sau „argumente”astfel cum susține

procurorul de caz, ci se referă la situații de fapt obiective, verificabile și

care au fost descrise în detaliu prin plângerea penală.

Prima

instanță, având în vedere dispozițiile art. 109 alin. (2) din Constituție și

deciziile nr. 93/1999 și nr. 270/2008 ale Curții Constituționale a argumentat că

aceste norme procedurale au fost reglementate în scopul oferirii de garanții

pentru ocrotirea realizării actului de guvernare, aceeași procedură fiind

prevăzută expres în baza art. 12 și art. 19 din Legea nr. 115/1999 și în baza art.

154 și următoarele din Regulamentul Camerei Deputaților.

Toate

aceste norme instituie o condiție de punere în mișcare și exercitare a acțiunii

penale, care nu se poate confunda cu „plângerea” sau „denunțul” cerute de

incriminarea infracțiunii de „denunțare calomnioasă” în art. 259 C. pen.

Elementul

material care intră în compunerea laturii obiective a infracțiunii de denunțare

calomnioasă constă într-o învinuire mincinoasă, iar această învinuire trebuie

făcută prin plângere sau denunț, acești termeni având accepțiunea prevăzută în

art. 222 și art. 223 C. proc. pen., astfel încât, dacă învinuirea mincinoasă nu

este făcută prin asemenea acte de sesizare, ci în oricare alt mod, nu

constituie denunțare calomnioasă.

S-a

arătat că afirmația petiționarului în sensul că, dacă cererii de urmărire

penală ce constituie obiectul plângerii nu i se poate recunoaște caracterul de

element material al infracțiunii prevăzută de art. 259 C. pen., atunci ar

însemna că există o categorie de persoane (miniștri) care nu sunt protejate de

legea penală, atunci când la adresa lor sunt aduse învinuiri mincinoase, nu

poate fi primită, deoarece în măsura în care miniștrilor li s-ar aduce

învinuiri mincinoase, în forma cerută de art. 259 C. pen., adică prin plângere

sau denunț, ei se bucură în mod egal ca orice cetățean de ocrotirea legii

penale privind denunțarea calomnioasă.

S-a

precizat că în mod eronat petentul consideră că numai prin cererea de urmărire

penală pot fi sesizate organele de urmărire penală cu referire la activitatea

unui ministru, dispozițiile art. 109 alin. (2) din Constituție, constituind o

condiție de începere a urmăririi penale, nu o modalitate de sesizare.

Organele

de urmărire penală pot fi sesizate prin plângere sau denunț sau se pot sesiza

din oficiu în legătură cu activitatea unui membru al guvernului, pot desfășura

acte premergătoare începerii urmăririi penale, dar nu pot trece la începerea

urmăririi penale împotriva unui ministru al guvernului fără a obține

autorizația singurelor autorități în măsură să decidă asupra acestui act

procedural.

S-a

concluzionat că soluția procurorului, de neîncepere a urmăririi penale pentru

infracțiunea prevăzută de art. 259 C. pen. este legală și temeinică, întrucât

s-a constatat corect că fapta intimatului nu realizează elementele constitutive

ale acestei infracțiuni și de asemenea, în mod corect s-a constatat și pentru

infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., că nu sunt întrunite elementele

constitutive, câtă vreme afirmațiile din cuprinsul înscrisului sunt argumente

aduse în sprijinul cererii formulate și nu atestări ale unor fapte sau

împrejurări necorespunzătoare adevărului în sensul cerut de norma

incriminatoare.

Așa

fiind prima instanță a respins plângerea petentului, ca nefondată.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o,

astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor scrise (filele 18 -25 dosar

recurs) pentru nelegalitate, netemeinicie, ignorarea situației de fapt și

argumentelor prezentate în cuprinsul plângerii, neobservarea normelor care

reglementează răspunderea penală a membrilor Guvernului, caracterul nemotivat

al sentinței, preluarea argumentelor din rezoluția atacată și greșita aplicare

a legii; în drept au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9 și 17 C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului, casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii

urmăririi penale față de intimat.

Analizând

recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că

recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează:

Astfel

după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen.

începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții

pozitive a existenței de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a

unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în

mișcare a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile

menționate în norma precitată.

În

cauza dedusă judecății se constată că în mod corect, în baza actelor

premergătoare efectuate, cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen.,

procurorul a concluzionat în sensul incidenței în speță a cazului de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 lit. d)

C. proc. pen.

Se

constată în acest sens că infracțiunile reclamate nu realizau sub aspect

obiectiv conținutul constitutiv prevăzut de lege (respectiv de normele de

incriminare, art. 259 C. pen. și art. 284 C. pen.).

Astfel,

se reține că, după cum corect au apreciat, atât procurorul, cât și prima

instanță, că înscrisul (fila 5 dosar parchet) adresat de grupul parlamentar al

PDL președintelui Camerei Deputaților nu se circumscrie noțiunilor de „denunț”

sau „plângere” astfel după cum ele sunt reglementate de dispozițiile art. 222 C.

proc. pen. și art. 223 C. proc. pen., astfel încât neîndeplinirea acestei

cerințe esențiale, ce caracterizează și condiționează existența elementului

material al infracțiunii prevăzută de art. 259 C. pen., conduce la inexistența

laturii obiective a infracțiunii; sesizarea în discuție constituie în realitate

o cerere formulată în temeiul art. 109 din Constituție, ce excede sferei

modalităților de sesizare potrivit art. 259 C. proc. pen.

Aceeași

concluzie se impune în cazul infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen.,

deoarece aspectele expuse în cuprinsul cererii grupului parlamentar al PDL nu

reprezintă decât argumente în susținerea acesteia, iar nu atestări

necorespunzătoare realității, potrivit art. 289 C. pen.

Așa

fiind, se reține că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și

temeinică, fiind în mod just menținută de prima instanță, în baza propriului

examen realizat de aceasta asupra actelor dosarului, rezoluției contestate și

plângerii petentului, potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. Astfel,

împrejurarea că prima instanță a reluat anumite argumente expuse de procuror,

însușindu-și-le pe baza propriei evaluări a actelor dosarului nu constituie o

nemotivare a hotărârii pronunțate (după cum susține recurentul petent) ci, dimpotrivă,

reprezintă o motivare completă și corectă a soluției, pe care o susține,

demonstrând inclusiv analiza criticilor petentului.

În

ceea ce privește critica constând în greșita aplicare a legii se constată că și

aceasta este nefondată, dispozițiile legale incidente fiind avute în vedere,

interpretate și aplicate just de către prima instanță, inclusiv prin analiza

realizată asupra procedurii de angajare a răspunderii membrilor Guvernului,

contrar susținerilor recurentului petent.

Pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petentul P.T.C.C.A. împotriva sentinței nr.

444 din 18 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 9650/1/2009.

Obligă

recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.