ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție sub nr. 2670/1/2009 petiționarul S.L. a formulat

în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., plângere împotriva rezoluției

nr. 1457/867/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție dată de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică

la 4 martie 2009 prin care i s-a respins plângerea îndreptată împotriva

rezoluției nr. 9/P/2008 din 30 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

În motivarea plângerii,

petiționarul critică soluția procurorului pe motiv că acesta nu a studiat dosarul,

existând acte din are rezultă activitatea ilicită a M.A.N. și emiterea ilicită

a ordinului nr. 505 din 30 mai 1994.

La prezenta plângere

au fost atașate un set de acte.

De asemenea, la

dosarul cauzei petiționarul a depus o cerere prin care învederează că își

retrage toate cererile, plângerile sau orice alte demersuri înaintate Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Din examinarea

actelor dosarului constată:

Prin rezoluția nr. 9/P/2008

din 30 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prev. de art. 246 C. pen., față de judecătorii D.A., B.C., V.D.I. din cadrul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios și administrativ și

fiscal, constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor

infracțiuni.

Pentru a dispune

astfel, organul de urmărire penală a reținut:

Petiționarul S.L. a

formulat plângere împotriva magistraților D.A., B.C., V.D.I. din cadrul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios și administrativ și fiscal,

contestând de fapt legalitatea hotărârii pronunțate de către acesta, într-o

contestație în anulare formulată de acesta prin care i s-a anulat, ca netimbrată

contestația în anulare, prin decizia nr. 3532 din 25 septembrie 2007.

S-a apreciat că

aspectele învederate de petiționar privind anularea contestației, ca netimbrată,

cât și lipsa unor mențiuni în citația primită în cauză, constituie critici

aduse modului de soluționare al hotărârilor adoptate de instanță, ce pot fi

examinate doar prin căile legale de atac prevăzute pe dispozițiile procedurale

în materie.

Astfel, aceste

aspecte prin care se contestă legalitatea și temeinicia hotărârii, nu sunt de

natură să permită examinarea acestor critici pe cale unei sesizări penale,

întrucât ar echivala cu înlocuirea sau suplimentarea căilor legale de atac.

Împotriva rezoluției

procurorului, petiționarul s-a adresat procurorului ierarhic superior,

reiterând motivele din plângerea inițială.

Prin rezoluția nr. 1457/867/II/2/2009

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă,

ca neîntemeiată,plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 9/P/2008 din 30

ianuarie 2009, privind pe magistrații D.A., B.C., V.D.I. judecători la Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția contencios și administrativ și fiscal, în

referire la infracțiunea prev. de art. 246 C. pen.

În motivarea soluției

s-a arătat că motivele de nemulțumire ale petiționarului nu constituie premise

ale comiterii vreunei infracțiuni, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de

serviciu de către magistrații judecători reclamați, aceștia și-au exercitat atribuțiile

de serviciu, în limitele competențelor stabilite de lege, iar măsurile luate pe

parcursul cercetării judecătorești, au fost adoptate în conformitate cu

dispozițiile legale în vigoare.

Nemulțumit de modul

de soluționare a plângerii sale, petiționarul S.L. s-a adresat în conformitate

cu disp. art. 278

1

C. proc. pen., instanței de judecată.

Verificând

rezoluțiile atacate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

precum și a actelor prezentate Înalta Curte, în sensul disp. art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., se constată că plângerea este nefondată și va fi

respinsă pentru următoarele considerente.

Ca o garanție a

respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea

că orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi

penale să facă plângere împotriva acestora.

În concepția

legiuitorului, poate face plângere orice persoană ale cărei interese legitime

au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală.

Cu respectarea dispozițiilor

legale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat împotriva

celor trei magistrați soluția de neîncepere a urmăririi penale, întrucât nu

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reclamate.

Magistrații care au

soluționat cauza, respectivă, au aplicat în speță, dispozițiile legale,

exercitându-și atribuțiile de serviciu în limitele competențelor stabilite de

lege.

Deși în cuprinsul

plângerilor sale petentul invocă anumite aspecte pe care le consideră de natură

penală, nu se poate desprinde ideea că magistrații au acționat în sensul de a

leza interesele acestuia, ci de a soluționa cât mai eficient situația juridică dedusă

judecății.

Soluția dispusă de către

magistrați este rezultatul interpretării legico - juridice a textelor de lege aplicabile

în cauză.

Faptul că numitul S.L.

este nemulțumit de modul cum magistrații au soluționat cauza sa, nu este de

natură să conducă la concluzia săvârșirii faptelor de natură penală în cauză,

atâta timp cât la soluționarea acesteia au fost avute în vedere dispozițiile legale

și actele dosarului.

În același sens a

dispus și legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor și procurorilor în

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, a dispus că „ judecătorii sunt

independenți și se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali”, text care

se coroborează cu art. 124 alin. (2) din Constituție.

Prin aceeași lege se

stabilește că desființarea unei hotărâri judecătorești poate fi obținută prin

exercitarea căilor de atac; instanțele de control judiciar, competente

material, sunt cele care se pronunță asupra normelor procedurale ce asigură exercitarea

dreptului la un proces echitabil.

Aspectele invocate de

către petiționar cu privire la nelegalitatea ordinelor emise de către ministrul

de interne nr. 1/01305/300497 cât și a ordinului MP505 din 30 mai 1994 al

Ministerului apărării naționale sunt aspecte ce vizează soluționarea fondului

cauzelor sale, legalitatea sau nelegalitatea acestor ordine, neputând fi

analizate în prezenta plângere.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte constată că parchetul, urmare a desfășurării

cercetărilor și actelor premergătoare specifice a apreciat corect atunci când a

considerat plângerea petiționarului ca fiind nefondată, reținând că susținerile

acestuia sunt lipsite de orice fundament real.

Față de cele reținute,

Înalta Curte, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondată plângerea petiționarului L.S., menținând rezoluția

atacată ca fiind legală și temeinică.

Instanța nu va putea

lua act de retragerea plângerii, întrucât acesta nu a fost prezent personal

pentru a se manifesta în mod expres voința în acest sens.

Văzând și disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată

de petiționarul S.L. împotriva rezoluției din 30 ianuarie 2009 dispusă în Dosarul

nr. 9/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică.

Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 aprilie 2009.