ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2670/1/2009 petiționarul S.L. a formulat în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluției nr. 1457/867/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică la 4 martie 2009 prin care i s-a respins plângerea îndreptată împotriva rezoluției nr. 9/P/2008 din 30 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea plângerii, petiționarul critică soluția procurorului pe motiv că acesta nu a studiat dosarul, existând acte din are rezultă activitatea ilicită a M.A.N.

și emiterea ilicită a ordinului nr. 505 din 30 mai 1994. La prezenta plângere au fost atașate un set de acte. De asemenea, la dosarul cauzei petiționarul a depus o cerere prin care învederează că își retrage toate cererile, plângerile sau orice alte demersuri înaintate Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din examinarea actelor dosarului constată: Prin rezoluția nr. 9/P/2008 din 30 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., față de judecătorii D.A., B.C., V.D.I. din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios și administrativ și fiscal, constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

Pentru a dispune astfel, organul de urmărire penală a reținut: Petiționarul S.L. a formulat plângere împotriva magistraților D.A., B.C., V.D.I. din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios și administrativ și fiscal, contestând de fapt legalitatea hotărârii pronunțate de către acesta, într-o contestație în anulare formulată de acesta prin care i s-a anulat, ca netimbrată contestația în anulare, prin decizia nr. 3532 din 25 septembrie 2007. S-a apreciat că aspectele învederate de petiționar privind anularea contestației, ca netimbrată, cât și lipsa unor mențiuni în citația primită în cauză, constituie critici aduse modului de soluționare al hotărârilor adoptate de instanță, ce pot fi examinate doar prin căile legale de atac prevăzute pe dispozițiile procedurale în materie.

Astfel, aceste aspecte prin care se contestă legalitatea și temeinicia hotărârii, nu sunt de natură să permită examinarea acestor critici pe cale unei sesizări penale, întrucât ar echivala cu înlocuirea sau suplimentarea căilor legale de atac. Împotriva rezoluției procurorului, petiționarul s-a adresat procurorului ierarhic superior, reiterând motivele din plângerea inițială. Prin rezoluția nr. 1457/867/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă, ca neîntemeiată,plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 9/P/2008 din 30 ianuarie 2009, privind pe magistrații D.A., B.C., V.D.I. judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios și administrativ și fiscal, în referire la infracțiunea prev. de art. 246 C. pen.

În motivarea soluției s-a arătat că motivele de nemulțumire ale petiționarului nu constituie premise ale comiterii vreunei infracțiuni, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către magistrații judecători reclamați, aceștia și-au exercitat atribuțiile de serviciu, în limitele competențelor stabilite de lege, iar măsurile luate pe parcursul cercetării judecătorești, au fost adoptate în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. Nemulțumit de modul de soluționare a plângerii sale, petiționarul S.L. s-a adresat în conformitate cu disp. art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată. Verificând rezoluțiile atacate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a actelor prezentate Înalta Curte, în sensul disp.

art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., se constată că plângerea este nefondată și va fi respinsă pentru următoarele considerente. Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea că orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora. În concepția legiuitorului, poate face plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală. Cu respectarea dispozițiilor legale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat împotriva celor trei magistrați soluția de neîncepere a urmăririi penale, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reclamate.

Magistrații care au soluționat cauza, respectivă, au aplicat în speță, dispozițiile legale, exercitându-și atribuțiile de serviciu în limitele competențelor stabilite de lege. Deși în cuprinsul plângerilor sale petentul invocă anumite aspecte pe care le consideră de natură penală, nu se poate desprinde ideea că magistrații au acționat în sensul de a leza interesele acestuia, ci de a soluționa cât mai eficient situația juridică dedusă judecății. Soluția dispusă de către magistrați este rezultatul interpretării legico - juridice a textelor de lege aplicabile în cauză. Faptul că numitul S.L. este nemulțumit de modul cum magistrații au soluționat cauza sa, nu este de natură să conducă la concluzia săvârșirii faptelor de natură penală în cauză, atâta timp cât la soluționarea acesteia au fost avute în vedere dispozițiile legale și actele dosarului.

În același sens a dispus și legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor și procurorilor în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, a dispus că „ judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali”, text care se coroborează cu art. 124 alin. (2) din Constituție. Prin aceeași lege se stabilește că desființarea unei hotărâri judecătorești poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac; instanțele de control judiciar, competente material, sunt cele care se pronunță asupra normelor procedurale ce asigură exercitarea dreptului la un proces echitabil. Aspectele invocate de către petiționar cu privire la nelegalitatea ordinelor emise de către ministrul de interne nr. 1/01305/300497 cât și a ordinului MP505 din 30 mai 1994 al Ministerului apărării naționale sunt aspecte ce vizează soluționarea fondului cauzelor sale, legalitatea sau nelegalitatea acestor ordine, neputând fi analizate în prezenta plângere.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că parchetul, urmare a desfășurării cercetărilor și actelor premergătoare specifice a apreciat corect atunci când a considerat plângerea petiționarului ca fiind nefondată, reținând că susținerile acestuia sunt lipsite de orice fundament real. Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată plângerea petiționarului L.S., menținând rezoluția atacată ca fiind legală și temeinică. Instanța nu va putea lua act de retragerea plângerii, întrucât acesta nu a fost prezent personal pentru a se manifesta în mod expres voința în acest sens. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul S.L. împotriva rezoluției din 30 ianuarie 2009 dispusă în Dosarul nr. 9/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2009.