ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 1001/P/2009 din 14 octombrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen rap. la art. 10 lit. d) C. pen neînceperea urmăririi penale față de P.F.C. deputat în Parlamentul României - pentru săvârșirea infracțiunilor de calomnie prevăzute de art. 206 C. pen. și amenințare prevăzute de art. 193 C. pen.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că la data de 29 iulie 2009, persoana vătămată R.V. a formulat plângere prealabilă solicitând tragerea la răspunde penală a făptuitorului P.F.C. - deputat în Parlamentul României - pentru săvârșirea infracțiunilor de calomnie și amenințare.

În motivarea plângerii prealabile persoana vătămată a arătat că la data de 19 iulie 2009 a participat la o emisiune a postului de televiziune RTV Galați, iar, în intervenția telefonică pe care a avut-o, deputatul P.F.C. a amenințat-o și a făcut mai multe afirmații calomnioase.

Din actele premergătoare efectuate se reține că persoana vătămată R.V. a studiat la C.N.S.A.S., dosarul întocmit de fosta securitate pe numele său și astfel a aflat că mai multe persoane, colegi de serviciu, au dat informații securității.

Ulterior a solicitat Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, stabilirea identității acestor persoane, iar prin adresa nr. P/6692/01 din 28 aprilie 2009, i s-a comunicat că informatorul cu nume conspirativ „P.” este numitul P.F.C.

Deși persoana vătămată a încercat să ia legătura cu făptuitorul nu a reușit, astfel încât a participat la o emisiune a postului RTV Galați în cadrul căreia a prezentat comunicarea pe care a primit-o de la C.N.S.A.S.

În cadrul acestei emisiunii a intervenit făptuitorul care a răspuns la întrebările ce i-au fost adresate.

Cu privire la infracțiunea de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen, procurorul reține că făptuitorul nu a afirmat categoric că persoana vătămată i-a dat telefon de amenințare și nici că ar fi șantajat-o.

Făptuitorul a afirmat că este posibil ca înscrisul prezentat de persoana vătămată să nu corespundă adevărului întrucât, candidând pentru diverse funcții elective, aceeași instituție, respectiv C.N.S.A.S., i-a comunicat altceva decât ce a afirmat persoana vătămată.

În cadrul intervenției făptuitorul a încercat să se apere negând orice colaborare cu organele securității, astfel încât atitudinea sa nu poate îmbrăca un caracter penal.

Sub aspectul infracțiunii de amenințare, se reține că afirmația făptuitorului, în sensul că va promova o acțiune în justiție pentru a se apăra, nu constituie o amenințare în sensul prevăzut de art. 193 C. pen.

Prin rezoluția nr. 11441/5769/4/2/2009 din 8 decembrie 2009 dată de Procurorul Șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată a plângerii formulate de petiționarul R.V. împotriva soluției dată în Dosarul nr. 1001/P/2009.

Împotriva rezoluției procurorului, în baza dispozițiilor art. 278

1

C. pen petiționarul a formulat plângere la instanță solicitând desființarea acestei și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând plângerea în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 206 C. pen, constituie infracțiune de calomnie afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară ori disprețului public.

Sub aspect subiectiv infracțiunea se săvârșește cu forma de vinovăție a intenției.

Aceasta implică știința făptuitorului că acțiunea sa aduce atingere onoarei sau reputației unei persoane.

În cauza de față, prin intervenția făptuitorului la emisiunea televizată, la care a fost invitată persoana vătămată, nu s-a dorit și nici nu s-a urmărit jignirea vreunei persoane, scopul fiind acela de a încerca să lămurească faptul că nu a colaborat cu organele de securitate.

În atare condiții, nici obiectiv și nici subiectiv, faptele persoanei cercetate nu se circumscriu dispozițiilor art. 206 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de amenințare, prevăzută de art. 193 C. pen, aceasta presupune sub aspectul laturii obiective o faptă de amenințare a unei persoane cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soțului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze.

Din punct de vedere subiectiv, infracțiunea se săvârșește cu forma de vinovăție a intenției.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă că făptuitorul a afirmat, în cadrul aceleiași emisiuni, că va promova o acțiune în justiție pentru a se apăra.

Ori, această afirmație nu constituie o amenințare în sensul normei de încriminare.

Ca atare, cum din actele premergătoare nu există indicii care să contureze existența unei fapte penale, în mod corect  s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul P.F.C.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul R.V. împotriva rezoluției nr. 1001/P/2009 din 14 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Va menține rezoluția atacată.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen, petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul R.V. împotriva rezoluției nr. 1001/P/2009 din 14 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2010.