ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată prin Registratura

Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 40312 la 7 decembrie

2009 și pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.

9602/1/2009 la 8 decembrie 2009, procuratorul B.I.C. al petiționarei C.V. a

formulat plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

împotriva rezoluției dată în dosarul cu nr. 2155/C/5031/VIII/1/2009 la 18

noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

de respingere a plângerilor înregistrate la datele de 12 octombrie 2009, 13

octombrie 2009 și 16 octombrie 2009, solicitând remiterea rezoluției, toate

actele premergătoare care au determinat soluția dată prin respectiva rezoluție,

desființarea acesteia ca fiind nelegală, netemeinică, neîntemeiată, nedovedită.

În motivarea plângerii, procuratorul

petiționarei a arătat că din adresa primită ( anexa 7 ) nu rezultă că i-ar fi

fost comunicată rezoluția din data de 18 noiembrie 2009, că se află în

imposibilitate de a apăra drepturile garantate de art. 6 din CEDO, că există o

denegare de dreptate, solicitând instanței să fie sancționate aceste grave

încălcări ale legii și drepturilor sale legitime, solicitând obligarea acelor

procurori și prim procurori să achite fiecare în parte, proporțional cu răspunderea

fiecăruia cu titlu de daune-interese suma de 100.000 lei, reprezentând

lucrum

cessans

; suma de 50.000 lei, reprezentând

damnum emergens

; cu titlu

de daune moratorii, câte 500 lei/zi începând cu data de la care trebuiau să își

prezinte lucrările, defipt prin art. 277, art. 278

1

C. proc. pen.

pentru a răspunde/soluționa și până la achitarea efectivă și integrală a

tuturor obligațiilor de plată; cu titlu de daune-morale, suma de 100.000 lei,

pentru stres-ul, angoasa, deteriorarea stării de sănătate și sentimentul de

zădărnicie și umilință la care a fost supus atâta vreme de către aceste

entități ale unui pretins „stat de drept”, la aceste sume urmând a se aplica

dobânda legală potrivit art. 5 din Legea nr. 356/2002 pentru aprobarea O.G.

9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești respectiv 50 %

pe an; să stabilească instanța, în ce măsură poate fi aplicat principiul

solidarității (

in solidum

) (art. 1039-1056 C. civ.), solicitând

pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.

Procuratorul petiționarei

a mai menționat în conținutul plângerii, înscrisurile pe care le anexează,

aflate la filele 4-22 dosarul Înaltei Curți.

Înalta Curte a

solicitat prin adresă, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, aflată la fila 24

dosarul Înaltei Curți, trimiterea dosarului nr. 2155/C/5031/VIII/1/2009, iar

prin adresa parchetului, înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție sub nr. 562 la 2 februarie 2010, flată la fila 27

dosarul Înaltei Curți, s-a comunicat trimiterea lucrării nr.

2155/C/5031/VIII/1/2009, ce se află atașată prezentei cauze.

La termenul de

judecată de la 4 februarie 2010, Înalta Curte față de lipsa de procedură cu

petiționara a cărei citare se impune a fi efectuată și la adresa procuratorului

a amânat cauza la 18 martie 2010, așa cum rezultă din încheierea de ședință de

la acea dată, aflată la fila 28 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de

astăzi, s-a prezentat procuratorul B.I.C. al petiționarei C.V., procedura de

citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul

Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității plângerii, întrucât nu

a fost formulată împotriva unei soluții a procurorului prevăzută expres de

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Procuratorul

petiționarei, având cuvântul asupra excepției de inadmisibilitate ridicată de

procuror, a învederat că sunt suficiente probe la dosar referitoare la

infracțiunile reclamate și a solicitat efectuarea cercetărilor în cauză,

depunând la dosarul cauzei mai multe înscrisuri.

Înscrisurile depuse

de procuratorul petiționarei se află la filele 30-58 dosarul Înaltei Curți.

Examinând plângerea

formulată de petiționara C.V., prin procurator B.I.C., împotriva rezoluției nr.

2155/C/5031/VIII/1/2009 din 18 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, în

condițiile art. 278

1

C. proc. pen., Înalta Curte constată plângerea

petiționarei prin procurator ca fiind inadmisibilă pentru considerentele ce se

vor arăta.

Prin rezoluția de la

18 noiembrie 2009 dată de procuror în lucrarea cu nr. 2155/C/5031/VIII/1/2009 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire

Penală și Criminalistică, în temeiul dispozițiilor art. 222 C. proc. pen. s-a

dispus respingerea plângerilor formulate de numita C.V., ca inadmisibile și

soluția se comunică.

În considerentele

rezoluției, procurorul a constatat că la datele de 12 octombrie 2009, 13

octombrie 2009 și 16 octombrie 2009 în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-au

înregistrat mai multe plângeri formulate de numita C.V. prin care s-a solicitat

efectuarea de cercetări față de mai mulți procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați care au semnat o serie de soluții

sau de comunicări către susnumită.

În motivarea

plângerii s-a arătat că toate aceste soluții și comunicări sunt abuzive.

Analizând plângerea

formulată de numita C.V., s-a constatat că aceasta nu întrunește condițiile

prevăzute de lege pentru a putea fi calificată drept plângere penală și, în

consecință, urmează a fi respinsă.

Astfel, potrivit art.

222 alin. (1) C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o

persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat o vătămare prin

infracțiune.

În alin. (2) al

aceluiași articol se arată că plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele,

calitatea, domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul

plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de

probă.

Cu privire la

obligativitatea indicării tuturor acestor elemente prevăzute de lege, Înalta

Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sentința nr. 653 din 30 martie

2009, reținându-se că „Indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor acestor

mențiuni constituie o condiție privind admisibilitatea plângerii, dându-i

acesteia un conținut precis, constituind, totodată, o precauțiune împotriva

plângerilor neîntemeiate.

Nerespectarea acestor

cerința esențiale de admisibilitate a plângerii ar putea genera abuzuri în

exercitarea dreptului de petiționare.

Examinând plângerea

formulată de petiționarul A.I., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

aceasta nu cuprinde elementele cerute de textul de lege anterior invocat,

întrucât în conținutul său nu sunt descrise în concret faptele pentru care se

solicită tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate, nefiind

indicate data, locul și împrejurările în care se presupune că acestea ar fi

fost săvârșite, făcându-se doar generic referire la „încălcarea unor drepturi

din Constituție.”

Întrucât plângerea,

astfel cum a fost formulată, nu poate conduce la un rezultat concret,

satisfăcător, pentru o eventuală începere a cercetărilor sau măcar pentru

demonstrarea atingerii intereselor legitime ale petiționarului A.I., Înalta

Curte de Casație și Justiție a dispus respingerea acesteia, ca inadmisibilă.” (

www.scj.ro

)

Or, în prezentele

plângeri, s-a constatat că, deși petenta a solicitat efectuarea de cercetări

față de mai mulți procurori, aceasta nu a indicat faptele pretins săvârșite

care ar constitui infracțiuni, data, locul și împrejurările în care se

presupune că acestea ar fi fost săvârșite, eventual mijloacele de probă apte să

ducă la dovedirea acesteia. Indicarea generică a faptului că toate soluțiile și

comunicările indicate în plângeri sunt abuzive doar pentru că au un conținut

defavorabil petentei nu este de natură să suplinească aceste aspecte. Or, în

absența acestor elemente, simpla solicitare privind efectuarea unor cercetări

nu este de natură a constitui un mod de sesizare a organelor de urmărire

penală, ancheta penală având ca obiect cercetarea anumitor fapte concrete și nu

analiza aleatorie a conduitei unor persoane.

În ceea ce privește

nemulțumirile petentei cu privire la soluțiile date în cauzele menționate în

plângeri, acestea pot fi valorificate prin intermediul căilor de atac prevăzute

de lege. Organul de urmărire penală nu are atribuții de control al soluțiilor

pronunțate de magistrați, iar sesizarea sa cu o plângere îndreptată împotriva

magistratului nu este de natură a-l învesti cu astfel de atribuții. Aceasta

pentru că scopul unei cercetări penale nu este analiza legalității și

temeiniciei unei soluții, acest rol revenind exclusiv organelor de control

competente, prevăzute de lege, ci este de a identifica, dincolo de această

soluție, un act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu, act care să se

înscrie

în verbum regens

indicat de lege, și care, uneori, poate avea

influența asupra unei soluții.

În conținutul dispozițiilor

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin

dispozițiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul a prevăzut că, după respingerea

plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de

procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese

legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data

comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art.

278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și

împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

Așa cum rezultă din

norma procedurală menționată, plângerea care are un asemenea temei vizează

expres și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată, respectiv neînceperea

urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale,

clasarea, precum și actele procedurale, respectiv rezoluția, ordonanța sau

rechizitoriul emise de procuror, în raport cu soluțiile de netrimitere în

judecată menționate.

Or, plângerea formulată

de petiționara C.V., prin procurator B.I.C., în condițiile mai sus arătate, nu

este îndreptată împotriva vreuneia din soluțiile ce poate fi dispusă de

procuror, prin actele procedurale prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen.

Astfel, plângerea petiționarei

prin procurator întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

este inadmisibilă, în condițiile în care aceasta nu vizează una din soluțiile

de netrimitere în judecată ce se pot dispune prin actele procedurale arătate în

normă, atât soluțiile, cât și actele procedurale fiind impuse expres și

limitativ de norma menționată.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră că plângerea petiționarei C.V., prin

procurator B.I.C., așa cum a fost formulată se circumscrie accepțiunii unui act

pe care legea nu-l îngăduie și îl sancționează cu inadmisibilitatea.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de

petiționara C.V., prin procurator B.I.C., împotriva rezoluției nr.

2155/C/5031/VIII/1/2009 din 18 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică.

În conformitate cu

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga petiționarul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petiționara C.V., prin procurator B.I.C.,

împotriva referatului nr. 2155/C/5031/VIII/1/2009 din 18 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și

Criminalistică.

Obligă petiționara la

plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 18 martie 2010.