ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 40312 la 7 decembrie 2009 și pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 9602/1/2009 la 8 decembrie 2009, procuratorul B.I.C. al petiționarei C.V. a formulat plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. împotriva rezoluției dată în dosarul cu nr. 2155/C/5031/VIII/1/2009 la 18 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de respingere a plângerilor înregistrate la datele de 12 octombrie 2009, 13 octombrie 2009 și 16 octombrie 2009, solicitând remiterea rezoluției, toate actele premergătoare care au determinat soluția dată prin respectiva rezoluție, desființarea acesteia ca fiind nelegală, netemeinică, neîntemeiată, nedovedită.

În motivarea plângerii, procuratorul petiționarei a arătat că din adresa primită ( anexa 7 ) nu rezultă că i-ar fi fost comunicată rezoluția din data de 18 noiembrie 2009, că se află în imposibilitate de a apăra drepturile garantate de art. 6 din CEDO, că există o denegare de dreptate, solicitând instanței să fie sancționate aceste grave încălcări ale legii și drepturilor sale legitime, solicitând obligarea acelor procurori și prim procurori să achite fiecare în parte, proporțional cu răspunderea fiecăruia cu titlu de daune-interese suma de 100.000 lei, reprezentând lucrum cessans ; suma de 50.000 lei, reprezentând damnum emergens ; cu titlu de daune moratorii, câte 500 lei/zi începând cu data de la care trebuiau să își prezinte lucrările, defipt prin art. 277, art. 278 1 C. proc.

pen. pentru a răspunde/soluționa și până la achitarea efectivă și integrală a tuturor obligațiilor de plată; cu titlu de daune-morale, suma de 100.000 lei, pentru stres-ul, angoasa, deteriorarea stării de sănătate și sentimentul de zădărnicie și umilință la care a fost supus atâta vreme de către aceste entități ale unui pretins „stat de drept”, la aceste sume urmând a se aplica dobânda legală potrivit art. 5 din Legea nr. 356/2002 pentru aprobarea O.G. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești respectiv 50 % pe an; să stabilească instanța, în ce măsură poate fi aplicat principiul solidarității ( in solidum ) (art. 1039-1056 C. civ.), solicitând pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.

Procuratorul petiționarei a mai menționat în conținutul plângerii, înscrisurile pe care le anexează, aflate la filele 4-22 dosarul Înaltei Curți. Înalta Curte a solicitat prin adresă, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, aflată la fila 24 dosarul Înaltei Curți, trimiterea dosarului nr. 2155/C/5031/VIII/1/2009, iar prin adresa parchetului, înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 562 la 2 februarie 2010, flată la fila 27 dosarul Înaltei Curți, s-a comunicat trimiterea lucrării nr. 2155/C/5031/VIII/1/2009, ce se află atașată prezentei cauze. La termenul de judecată de la 4 februarie 2010, Înalta Curte față de lipsa de procedură cu petiționara a cărei citare se impune a fi efectuată și la adresa procuratorului a amânat cauza la 18 martie 2010, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 28 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, s-a prezentat procuratorul B.I.C. al petiționarei C.V., procedura de citare fiind legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității plângerii, întrucât nu a fost formulată împotriva unei soluții a procurorului prevăzută expres de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. Procuratorul petiționarei, având cuvântul asupra excepției de inadmisibilitate ridicată de procuror, a învederat că sunt suficiente probe la dosar referitoare la infracțiunile reclamate și a solicitat efectuarea cercetărilor în cauză, depunând la dosarul cauzei mai multe înscrisuri. Înscrisurile depuse de procuratorul petiționarei se află la filele 30-58 dosarul Înaltei Curți.

Examinând plângerea formulată de petiționara C.V., prin procurator B.I.C., împotriva rezoluției nr. 2155/C/5031/VIII/1/2009 din 18 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată plângerea petiționarei prin procurator ca fiind inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta. Prin rezoluția de la 18 noiembrie 2009 dată de procuror în lucrarea cu nr. 2155/C/5031/VIII/1/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în temeiul dispozițiilor art. 222 C. proc. pen. s-a dispus respingerea plângerilor formulate de numita C.V., ca inadmisibile și soluția se comunică.

În considerentele rezoluției, procurorul a constatat că la datele de 12 octombrie 2009, 13 octombrie 2009 și 16 octombrie 2009 în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-au înregistrat mai multe plângeri formulate de numita C.V. prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări față de mai mulți procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați care au semnat o serie de soluții sau de comunicări către susnumită. În motivarea plângerii s-a arătat că toate aceste soluții și comunicări sunt abuzive. Analizând plângerea formulată de numita C.V., s-a constatat că aceasta nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi calificată drept plângere penală și, în consecință, urmează a fi respinsă.

Astfel, potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat o vătămare prin infracțiune. În alin. (2) al aceluiași articol se arată că plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea, domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă. Cu privire la obligativitatea indicării tuturor acestor elemente prevăzute de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sentința nr. 653 din 30 martie 2009, reținându-se că „Indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor acestor mențiuni constituie o condiție privind admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conținut precis, constituind, totodată, o precauțiune împotriva plângerilor neîntemeiate.

Nerespectarea acestor cerința esențiale de admisibilitate a plângerii ar putea genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiționare.

Examinând plângerea formulată de petiționarul A.I., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu cuprinde elementele cerute de textul de lege anterior invocat, întrucât în conținutul său nu sunt descrise în concret faptele pentru care se solicită tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate, nefiind indicate data, locul și împrejurările în care se presupune că acestea ar fi fost săvârșite, făcându-se doar generic referire la „încălcarea unor drepturi din Constituție.” Întrucât plângerea, astfel cum a fost formulată, nu poate conduce la un rezultat concret, satisfăcător, pentru o eventuală începere a cercetărilor sau măcar pentru demonstrarea atingerii intereselor legitime ale petiționarului A.I., Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus respingerea acesteia, ca inadmisibilă.” ( www.scj.ro ) Or, în prezentele plângeri, s-a constatat că, deși petenta a solicitat efectuarea de cercetări față de mai mulți procurori, aceasta nu a indicat faptele pretins săvârșite care ar constitui infracțiuni, data, locul și împrejurările în care se presupune că acestea ar fi fost săvârșite, eventual mijloacele de probă apte să ducă la dovedirea acesteia.

Indicarea generică a faptului că toate soluțiile și comunicările indicate în plângeri sunt abuzive doar pentru că au un conținut defavorabil petentei nu este de natură să suplinească aceste aspecte. Or, în absența acestor elemente, simpla solicitare privind efectuarea unor cercetări nu este de natură a constitui un mod de sesizare a organelor de urmărire penală, ancheta penală având ca obiect cercetarea anumitor fapte concrete și nu analiza aleatorie a conduitei unor persoane. În ceea ce privește nemulțumirile petentei cu privire la soluțiile date în cauzele menționate în plângeri, acestea pot fi valorificate prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. Organul de urmărire penală nu are atribuții de control al soluțiilor pronunțate de magistrați, iar sesizarea sa cu o plângere îndreptată împotriva magistratului nu este de natură a-l învesti cu astfel de atribuții.

Aceasta pentru că scopul unei cercetări penale nu este analiza legalității și temeiniciei unei soluții, acest rol revenind exclusiv organelor de control competente, prevăzute de lege, ci este de a identifica, dincolo de această soluție, un act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu, act care să se înscrie în verbum regens indicat de lege, și care, uneori, poate avea influența asupra unei soluții. În conținutul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

Așa cum rezultă din norma procedurală menționată, plângerea care are un asemenea temei vizează expres și limitativ soluțiile de netrimitere în judecată, respectiv neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, clasarea, precum și actele procedurale, respectiv rezoluția, ordonanța sau rechizitoriul emise de procuror, în raport cu soluțiile de netrimitere în judecată menționate. Or, plângerea formulată de petiționara C.V., prin procurator B.I.C., în condițiile mai sus arătate, nu este îndreptată împotriva vreuneia din soluțiile ce poate fi dispusă de procuror, prin actele procedurale prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Astfel, plângerea petiționarei prin procurator întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen. este inadmisibilă, în condițiile în care aceasta nu vizează una din soluțiile de netrimitere în judecată ce se pot dispune prin actele procedurale arătate în normă, atât soluțiile, cât și actele procedurale fiind impuse expres și limitativ de norma menționată. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că plângerea petiționarei C.V., prin procurator B.I.C., așa cum a fost formulată se circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie și îl sancționează cu inadmisibilitatea. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționara C.V., prin procurator B.I.C., împotriva rezoluției nr. 2155/C/5031/VIII/1/2009 din 18 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționara C.V., prin procurator B.I.C., împotriva referatului nr. 2155/C/5031/VIII/1/2009 din 18 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică. Obligă petiționara la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 martie 2010.