ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 iulie 2010, petentul C.G.M. a depus plângere penală la Curtea de Apel Galați împotriva „infractorilor debitori și pușcăriași de la Judecătoria Brăila”, ce au fost învestiți cu soluționarea Dosarului nr. 5964/196/2010. Plângerea a fost remisă pentru efectuarea de cercetări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, unde inițial s-a înregistrat sub nr. 695/VIIl/1/2010 și ulterior, în evidența cauzelor penale sub nr. 281/P/2010. Fiind audiat în cauză la data de 21 septembrie 2010, C.G.M.

a declarat că solicită efectuarea de cercetări față de magistrații învestiți cu soluționarea Dosarului nr. 2620/196/2007 al Judecătoriei Brăila; magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care au participat la soluționarea recursului înregistrat sub nr. 959/44/2009 la secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție; magistrații care au soluționat Dosarele nr. 234/P/2010, 235/P/2010, nr. 236/P/2010, nr. 237/P/2010, nr. 238/P/2010 și nr. 239/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați; magistrații învestiți cu soluționarea Dosarelor nr. 5964/196/2010 și 4453/196/2010 ale Judecătoriei Brăila și cu Dosarul nr. 3818/113/2010 al Tribunalului Brăila; față de toți magistrații (nenominalizați) din cadrul Judecătoriei Brăila, Tribunalului Brăila, Curții de Apel Galați, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin rezoluția nr. 1059/P/2010 din 5 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s ecția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații P.G.I., N.V. și B.L., judecători în cadrul Judecătoriei Brăila, B.R., N.B. și O.G., judecători în cadrul Tribunalului Brăila, M.M., C.C. și T.M., judecători în cadrul Curții de Apel Galați, A.V., L.D.S. și S.I., judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, M.A. și M.B., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, A.M. și S.G., procuror în cadrul Parchetul pe lângă Tribunalul Brăila, E.D.

și B.M., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și Ș.S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzute de art. 264 și art. 323 C. pen., întrucât faptele sesizate nu există. S-a reținut că din verificările efectuate în cauză, a rezultat că în perioada 2007-2010, la nivelul unităților de parchet și a instanțelor de judecată din circumscripția Parchetului lângă Curtea de Apel Galați și a Curții de Apel Galați, respectiv la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost constituite multiple cauze penale având ca obiect plângerile formulate de petentul C.G.M.

S-a constatat că petentul C.G.M. nu descrie în concret nicio faptă prevăzută de legea penală, nu oferă niciun fel de detalii referitoare la pretinsele activități nelegale ce ar fi fost desfășurate de magistrații vizați și nu invocă eventualele mijloace de probă ce ar trebui avute în vedere de organele de urmărire penală. Î n consecință, față de dispozițiile art. 222 C. proc. pen., conform cărora cel care a suferit o vătămare ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni se poate adresa organelor judiciare competente cu o plângere care trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă, astfel, s-a reținut că sesizarea ce-i vizează pe toți magistrații din cadrul unităților de parchet și a instanțelor de judecată indicate de petentul C.G.M., nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi calificată drept plângere penală.

În măsura în care petiționarul deține date concrete referitoare la comiterea de infracțiuni, acesta are posibilitatea de a se adresa organelor judiciare cu plângere penală formulată cu respectarea normelor de procedură penală. Î mpotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere în termen legal și prin rezoluția nr. 2023/II/2/2011 din 1 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de către petentul C.G.M. împotriva rezoluției nr. 1059/P/2010 din 5 noiembrie 2010, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, constatându-se că susținerile petentului nu pot fi luate în considerare, întrucât în sarcina magistraților nu se poate reține săvârșirea niciunei fapte de natură penală, iar rezoluția dată este legală și temeinică.

Î mpotriva rezoluției nr. 1059/P/2010 din 5 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen legal, petentul C.G.M. a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 7409/1/2011 și a solicitat admiterea plângerii și începerea urmăririi penale față de intimați, arătând că solicită daune și despăgubiri. Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 278 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.

Î n concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dispusă se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petentul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Se constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă împotriva intimaților-magistrații P.G.I., N.V. și B.L., judecători în cadrul Judecătoriei Brăila, B.R., N.B.

și O.G., judecători în cadrul Tribunalului Brăila, M.M., C.C. și T.M., judecători în cadrul Curții de Apel Galați, A.V., L.D.S. și S.I., judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, M.A. și M.B., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, A.M. și S.G., procuror în cadrul Parchetul pe lângă Tribunalul Brăila, E.D. și B.M., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și Ș.S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de favorizarea infractorului și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzute de art. 264 și art. 323 C. pen., este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare administrate în cauză nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Înalta Curte constată că în mod justificat s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatându-se că susținerile petentului nu se confirmă, întrucât, în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte elemente ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor reclamate, respectiv art. 264 și art. 323 C. pen. Faptul că petentul a fost nemulțumit de modul cum magistrații intimați judecători au soluționat cauzele în care au participat, nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte penale care să atragă răspunderea penală a intimaților atâta timp cât au fost avute în vedere actele administrate în vederea dispunerii de către parchet a unei soluții legale și temeinice.

De asemenea, faptele nu există în materialitatea lor cât timp nu se poate reține că au fost săvârșite cu intenție și că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei; în același sens a dispus și legiuitorul care reglementând statutul judecătorilor și procurorilor în dispozițiile art. 2 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, a prevăzut că judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili, în condițiile prezentei legi” și că „judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali”. Totodată, art. 17 din aceeași lege stabilește că desființarea unei hotărâri judecătorești poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac și nu ca urmare a angajării răspunderii penale a magistratului care a pronunțat-o.

Magistratul chemat să soluționeze diferendul, va examina justețea aspectelor sesizate, prin prisma elementelor probatorii scrise în cauză, iar pe baza acestora își va forma o convingere fermă asupra temeiniciei acuzațiilor și va adopta o soluție, care în mod inevitabil este nefavorabilă pentru cel puțin una din părțile aflate în litigiu. De asemenea, art. 67 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prevede că „procurorul este liber să prezinte în instanță concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauză”. Î mprejurarea că intimații P.G.I., N.V. și B.L., B.R., N.B. și O.G., M.M., C.C., T.M., A.V., L.D.S. și S.I. au soluționat cauzele și, respectiv faptul că soluțiile au fost defavorabile petentului, cât și faptul că și intimații M.A.

și M.B., A.M., S.G. E.D., B.M. și Ș.S. au participat la dezbaterea cauzelor, nu poate determina începerea urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute art. 264 și art. 323 C. pen. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (2) C. proc. pen., plângerea trebuie să cuprindă descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă și în mod corect s-a constatat că sesizarea petentului ce îi vizează pe toți magistrații din cadrul unităților de parchet și a instanțelor de judecată indicate de petent, nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi calificată drept plângere penală.

Înalta Curte constată că în considerentele rezoluției dispuse în cauză au fost analizate, în mod detaliat, toate aspectele invocate de petent cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaților, reținându-se în mod corect că sesizarea petentului nu descrie în concret nicio faptă prevăzută de legea penală, nu oferă niciun fel de detalii referitoare la pretinsele activități nelegale ce ar fi fost desfășurate de magistrații vizați și nu există infracțiunile reclamate. Î n consecință, respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimați, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis o rezoluție temeinică și legală. Î n baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.G.M. împotriva rezoluției nr. 1059/P/2010 din 5 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Î n baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

Î

N NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E: Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.G.M. împotriva rezoluției nr. 1059/P/2010 din 5 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține ca legală și temeinică rezoluția atacată. Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2012.