ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

Î

n baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 5 iulie

2010, petentul C.G.M.

a

depus plângere penală la Curtea de Apel Galați împotriva „infractorilor

debitori și pușcăriași de la Judecătoria Brăila”, ce au fost învestiți cu

soluționarea Dosarului nr. 5964/196/2010. Plângerea a fost remisă pentru

efectuarea de cercetări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, unde

inițial s-a înregistrat sub nr. 695/VIIl/1/2010 și ulterior, în evidența

cauzelor penale sub nr. 281/P/2010. Fiind audiat în cauză la data de 21

septembrie 2010, C.G.M. a declarat că solicită efectuarea de cercetări față de

magistrații învestiți cu soluționarea Dosarului nr. 2620/196/2007 al Judecătoriei

Brăila; magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care au participat

la soluționarea recursului înregistrat sub nr. 959/44/2009 la secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție; magistrații care au soluționat Dosarele nr.

234/P/2010, 235/P/2010, nr. 236/P/2010, nr. 237/P/2010, nr. 238/P/2010 și nr.

239/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați; magistrații învestiți

cu soluționarea Dosarelor nr. 5964/196/2010 și 4453/196/2010 ale Judecătoriei

Brăila și cu Dosarul nr. 3818/113/2010 al Tribunalului Brăila; față de toți

magistrații (nenominalizați) din cadrul Judecătoriei Brăila, Tribunalului

Brăila, Curții de Apel Galați, Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, Parchetului de pe lângă Tribunalul

Brăila, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și ai Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin rezoluția nr. 1059/P/2010

din 5 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, s

ecția

de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 10 lit. a)

C. proc. pen. s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de magistrații P.G.I., N.V. și B.L.,

judecători în cadrul Judecătoriei Brăila, B.R., N.B. și O.G., judecători în

cadrul Tribunalului Brăila, M.M., C.C. și T.M., judecători în cadrul Curții de

Apel Galați, A.V., L.D.S. și S.I., judecători în cadrul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, M.A. și M.B., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Brăila, A.M. și S.G., procuror în cadrul Parchetul pe lângă

Tribunalul Brăila, E.D. și B.M., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Galați și Ș.S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de favorizare a

infractorului și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzute de art. 264

și art. 323 C. pen., întrucât faptele sesizate nu există.

S-a reținut că din

verificările efectuate în cauză, a rezultat că în perioada 2007-2010, la

nivelul unităților de parchet și a instanțelor de judecată din circumscripția

Parchetului lângă Curtea de Apel Galați și a Curții de Apel Galați, respectiv

la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost constituite multiple

cauze penale având ca obiect plângerile formulate de petentul C.G.M.

S-a constatat că

petentul C.G.M. nu descrie în concret nicio faptă prevăzută de legea penală, nu

oferă niciun fel de detalii referitoare la pretinsele activități nelegale ce ar

fi fost desfășurate de magistrații vizați și nu invocă eventualele mijloace de

probă ce ar trebui avute în vedere de organele de urmărire penală.

Î

n consecință, față de

dispozițiile art. 222 C. proc. pen., conform cărora cel care a suferit o

vătămare ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni se poate adresa organelor

judiciare competente cu o plângere care trebuie să cuprindă numele, prenumele,

calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează

obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor

de probă, astfel, s-a reținut că sesizarea ce-i vizează pe toți magistrații din

cadrul unităților de parchet și a instanțelor de judecată indicate de petentul C.G.M.,

nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi calificată drept plângere penală.

În măsura în care petiționarul deține date concrete referitoare la comiterea de

infracțiuni, acesta are

posibilitatea

de a se adresa organelor judiciare cu plângere penală formulată cu respectarea

normelor de procedură penală.

Î

mpotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere în termen legal și prin rezoluția nr.

2023/II/2/2011 din 1 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus

respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de către petentul C.G.M.

împotriva rezoluției nr. 1059/P/2010 din 5 noiembrie 2010,

dispusă de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, constatându-se că susținerile petentului nu pot fi luate în

considerare, întrucât în sarcina magistraților nu se poate reține săvârșirea

niciunei fapte de natură penală, iar rezoluția dată este legală și temeinică.

Î

mpotriva rezoluției nr.

1059/P/2010 din 5 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, în termen legal, petentul C.G.M.

a formulat plângere

în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 7409/1/2011

și a solicitat admiterea plângerii și începerea urmăririi penale față de

intimați, arătând că solicită daune și despăgubiri.

Examinând cauza sub

toate aspectele conform art. 278

1

C. proc. pen.,

Înalta Curte constată

că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Legiuitorul a

prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile

dispuse să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal.

Î

n concepția

legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei

interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură

procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei

hotărâri definitive. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor,

iar cel nemulțumit de soluția dispusă se poate adresa judecătorului de la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petentul, prin plângerea ce

face obiectul verificării în cauza de față.

Se constată că

soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă împotriva intimaților-magistrații

P.G.I., N.V. și B.L., judecători în cadrul Judecătoriei Brăila, B.R., N.B. și O.G.,

judecători în cadrul Tribunalului Brăila, M.M., C.C. și T.M., judecători în

cadrul Curții de Apel Galați, A.V., L.D.S. și S.I., judecători în cadrul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, M.A. și M.B., procurori în cadrul Parchetului de

pe lângă Judecătoria Brăila, A.M. și S.G., procuror în cadrul Parchetul pe

lângă Tribunalul Brăila, E.D. și B.M., procurori în cadrul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Galați și Ș.S., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de

favorizarea infractorului și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni,

prevăzute de art. 264 și art. 323 C. pen., este legală și temeinică, întrucât

din actele premergătoare administrate în cauză nu au rezultat indicii cu

privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Înalta Curte

constată că în mod

justificat s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. a)

C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, constatându-se că susținerile petentului nu se confirmă, întrucât, în

speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte

elemente ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor reclamate,

respectiv art. 264 și art. 323 C. pen.

Faptul că petentul a

fost nemulțumit de modul cum magistrații intimați judecători au soluționat

cauzele în care au participat, nu poate să conducă la concluzia că au fost

săvârșite fapte penale care să atragă răspunderea penală a intimaților atâta

timp cât au fost avute în vedere actele administrate în vederea dispunerii de

către parchet a unei soluții legale și temeinice. De asemenea, faptele nu

există în materialitatea lor cât timp nu se poate reține că au fost săvârșite

cu intenție și că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale

persoanei; în același sens a dispus și legiuitorul care reglementând statutul

judecătorilor și procurorilor în dispozițiile art. 2 alin. (1) și alin. (3) din

Legea nr. 303/2004, republicată, a prevăzut că judecătorii numiți de

Președintele României sunt inamovibili, în condițiile prezentei legi” și că

„judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie

imparțiali”. Totodată, art. 17 din

aceeași lege stabilește că desființarea unei

hotărâri judecătorești poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac și nu

ca urmare a angajării răspunderii penale a magistratului care a pronunțat-o.

Magistratul chemat să soluționeze diferendul, va examina justețea aspectelor

sesizate, prin prisma elementelor probatorii scrise în cauză, iar pe baza

acestora își va forma o convingere fermă asupra temeiniciei acuzațiilor și va

adopta o soluție, care în mod inevitabil este nefavorabilă pentru cel puțin una

din părțile aflate în litigiu. De asemenea, art. 67 alin. (2) din Legea nr.

303/2004 prevede că „procurorul este liber să prezinte în instanță concluziile

pe care le consideră întemeiate potrivit legii, ținând seama de probele

administrate în cauză”.

Î

mprejurarea că

intimații P.G.I., N.V. și B.L., B.R., N.B. și O.G., M.M., C.C., T.M., A.V., L.D.S.

și S.I. au soluționat cauzele și, respectiv faptul că soluțiile au fost

defavorabile petentului, cât și faptul că și intimații M.A. și M.B., A.M., S.G.

E.D., B.M. și Ș.S. au participat la dezbaterea cauzelor, nu poate determina

începerea urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute art. 264 și art. 323 C. pen.

Totodată, potrivit

dispozițiilor art. 222 alin. (2) C. proc. pen., plângerea trebuie să cuprindă

descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului,

dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă și în mod corect s-a constatat că

sesizarea petentului ce îi vizează pe toți magistrații din cadrul unităților de

parchet și a instanțelor de judecată indicate de petent, nu îndeplinește

condițiile legale pentru a fi calificată drept plângere penală.

Înalta Curte

constată că în

considerentele rezoluției dispuse în cauză au fost analizate, în mod detaliat,

toate aspectele invocate de petent cu privire la faptele pentru care a

solicitat cercetarea penală a intimaților, reținându-se în mod corect că

sesizarea petentului nu descrie în concret nicio faptă prevăzută de legea

penală, nu oferă niciun fel de detalii referitoare la pretinsele activități

nelegale ce ar fi fost desfășurate de magistrații vizați și nu există

infracțiunile reclamate.

Î

n consecință,

respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de

intimați, Parchetul de pe

lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a emis o rezoluție temeinică și legală.

Î

n baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca

nefondată, plângerea formulată de petentul C.G.M. împotriva rezoluției nr.

1059/P/2010 din 5 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Î

n baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare,

conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

Î

N NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul C.G.M. împotriva rezoluției nr.

1059/P/2010 din 5 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține ca legală și

temeinică rezoluția atacată.

Obligă petentul la

plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 martie 2012.