ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 624/P/2009 din 27 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de: C.E. - fost director general adjunct al Direcției Generale Financiare din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, actualmente pensionară; L.E. - chestor, președinte al Clubului Sportiv DINAMO și fost director adjunct în cadrul Direcției Generale de Informare și Relații Publice din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și C.F.

- chestor, secretar de stat, șef al Departamentului Ordine și Siguranță Publică din Ministerul Administrației și Internelor, toți pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prev. de art. 26 rap. la art. 246 C. pen., deoarece din materialul probator examinat în cauză, a rezultat că fapta sesizată nu există. Î n considerentele rezoluției contestate s-au reținut următoarele: La data de 31 august 2007 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, plângerea formulată de comisarul șef M.V., împotriva funcționarului public cu statut special subcomisar C.D. - directorul Direcției Generale de Informare și Relații Publice din cadrul M.A.I., sub aspectul săvârșirii infr.

prev. de art. 246 C. pen., petentul considerând că prin emiterea dispoziției nr. S/ll/350 din 22 februarie 2007 s-a decis retragerea sporului salarial de 15% cuvenit acestuia pentru titlul de doctor, încă din luna mai 2005, potrivit art. 33 din O.G. nr. 38/2003. Prin adresa nr. 505320 din 27 martie 2009 Direcția Generală Financiară din cadrul M.A.I. a specificat faptul că petentului V.M., nu i s-a acordat sporul de 15% pentru titlul științific de doctor în cuantum de 129 lei, în perioada 14 - 28 februarie 2007 (sumă achitată prin statul de plată în 28 februarie 2007) deoarece nu a fost prevăzut în dispoziția menționată în alineatul precedent.

Urmare ordinului ministrului Internelor și Reformelor Administrative, nr. S/ll/6323 din 27 decembrie 2007 i s-a acordat sporul de pericol deosebit pentru perioada 15 februarie - 5 noiembrie 2007, în sumă de 2.218 lei, prin ordinul de plată nr. 61 din 21 ianuarie 2008. Din actele existente la dosar a rezultat că s-a apelat la sprijinul specialiștilor în resurse umane, astfel încât petentul a beneficiat de toate drepturile aferente, fiind însă necesară o perioadă de evaluare, deoarece comisarul șef M.V. deținea titlul de doctor în domeniul educație fizică și sport, acesta fiind transferat cu postul deținut de la Direcția Generală Management și Resurse Umane la Direcția Generală de Informare și Relații Publice din cadrul MAI.

Prin ordonanța nr. 7503/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere calitatea persoanelor împotriva cărora petentul M.V. a formulat plângere penală, avându-se în vedere dispozițiile art. 29 pct. l lit. d) C. proc. pen. Din conținutul plângerii lui M.V., a rezultat că acesta a solicitat cercetarea chestorului E.L., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 246 C. pen., considerând că adresa nr. 273008 din data de 4 iulie 2007 este „o dovadă suficientă în drept și fapt pentru a solicita extinderea cercetărilor fată de chestorul L.E.". Analizând actele din prezentul dosar, a rezultat că în adresa la care se referă petentul (respectiv cea emisă la data de 4 iulie 2007 cu nr. 273008) s-a menționat de către chestorul E.L., că M.V.

beneficiază de drepturile bănești, reprezentând sporul de 15% acordat titlului de doctor, ulterior mutării la Direcția Generală de Informare și Relații Publice din cadrul M.A.I. în aceeași adresă, i s- a reamintit comisarului șef M.V. că a fost informat verbal să ridice de la casierie sumele bănești reprezentând sporul la care a făcut referire, dar acesta a refuzat. Astfel, Direcția Generală Financiară a hotărât virarea acestor sume pe cârdul personal de salarii, informându-l în acest sens pe petent prin corespondența nr. 785.001 din 24 aprilie 2007, care i-a fost adusă la cunoștință, pe bază de semnătură. Având în vedere aspectele mai sus menționate, a rezultat în mod evident că în speță nu s-a putut reține vătămarea intereselor petentului, atâta timp cât tocmai prin exercitarea atribuțiilor de serviciu, acestuia i s-au acordat sporurile la care era îndreptățit.

Astfel, nu s-a putut face vorbire despre existența vreunei infracțiuni în lipsa subzistenței prejudicierii intereselor petentului. Din cele expuse, a rezultat că fapta prev. de art. 26 rap. la art. 246 C. pen. - pe care petentul consideră că ar fi săvârșit-o chestorul E.L. - nu există. Cu privire la C.E. - fost director general adjunct al Direcției Generale Financiare din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, aceasta a precizat că direcția menționată acordă drepturile salariale potrivit datelor menționate în dispoziția de personal emisă de instituția specializată.

în cazul aspectelor sesizate de comisarul șef M.V., unele sume i-au fost achitate retroactiv, fără a fi privat de aceste drepturi, datorită faptului că unitatea emitentă a dispoziției în cauză nu a menționat în acest document drepturile reclamate, însă a revenit la o dată ulterioară, cu precizări privind acordarea sumelor bănești respective, astfel încât petentul a beneficiat de sporuri cu data emiterii dispoziției de personal inițială. Din considerentele mai sus menționate, a rezultat că infr. prev. de art. 26 rap. la art. 246 C. pen. - pe care petentul consideră că ar fi săvârșit-o C.E. - nu există, întrucât în lipsa vătămării intereselor petentului nu se poate face vorbire despre infracțiunea cauzatoare.

Cu privire la plângerea petentului împotriva chestorului C.F.

care ocupa în perioada respectivă funcția de director general adjunct al Direcției Generale Management - Resurse Umane din M.A.I., s-a reținut că la data de 15 februarie 2007, conform dispoziției nr. S/ll/350 din 22 februarie 2007 petentul a fost mutat de la direcția susmenționată la Direcția Generală Informare și Relații Publice, iar Direcția Generală Financiară a achitat sporul de 15% pentru titlul de doctor, în perioada 1-14 februarie 2007, în sumă netă de 131 lei, la plata salariilor din luna martie 2007, deoarece dispoziția de mai sus a fost emisă fără a fi fost prevăzut sporul de 15 %. Din analiza actelor existente la dosar, a rezultat că ulterior s-a revenit la ordinul nr. S/ll/350 din 22 februarie 2007, iar Direcția Generală Financiară a achitat diferența de spor de 15% pentru titlul de doctor, corespunzător perioadei 15-28 februarie 2007, în sumă netă de 129 lei, plata efectuându-se la 28 martie 2007, pe stat de plată suplimentar.

Totodată, începând cu data de 1 aprilie 2007, când au fost plătite drepturile bănești aferente lunii martie și până în luna septembrie 2007 inclusiv, petentul a primit sporul de 15 % în sumă netă de 257 lei lunar, spor care s-a regăsit în salariul lunar net pe care Direcția Generală Financiară l-a virat în contul de cârd al lui M.V. Pornind de la cele mai sus precizate, a rezultat că F.C. - chestor, secretar de stat, șef al Departamentului Ordine și Siguranță Publică din Ministerul Administrației și Internelor (în perioada respectivă director general adjunct al Direcției Generale Management - Resurse Umane din M.A.I.), nu a întreprins nici un act din care să rezulte existența infr. prev. de art. 26 rap.

la art. 246 C. pen., astfel încât fapta sesizată de petentul M.V. în sarcina chestorului mai sus menționat, nu există. Împotriva acestei rezoluții, la data de 05 august 2009, petiționarul V.M., a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., reiterând motivele din plângerea inițială. La termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2009, petentul a precizat expres că prezenta plângere îi vizează doar pe intimații C.E., F.C. și L.E. și a solicitat trimiterea plângerii la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de acești intimați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 246 C. pen. Examinând plângerea formulată, în conformitate cu dispozițiile art. 278 ind.

1 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție, a constatat că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Din analiza actelor premergătoare începerii urmăririi penale administrate în cauză, Înalta Curte, constată că soluția dispusă este legală și temeinică, intimații C.E., F.C. și L.E. în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu au săvârșit infracțiunile sesizate de către petiționar, prev. de art. 26 rap. la art. 246 C. pen.

Pe de altă parte, deși petiționarul a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, dar nu a produs probe în dovedirea acestora, trebuie precizat că nu orice încălcare a dispozițiilor legale cu ocazia desfășurării activității de serviciu, angajează răspunderea penală a intimaților, ci doar dacă se dovedește reaua-credință cu care acționează aceștia în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiunilor reclamate. Înalta Curte, a apreciat că din actele și lucrările dosarului, nu rezultă că intimații C.E., F.C. și L.E., au săvârșit infracțiunile sesizate de petiționar, iar în absența dovezilor, actul emis de către aceștia în exercitarea atribuțiilor de serviciu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 26 rap.

la art. 246 C. pen., constatându-se că petiționarului V.M. i s-au acordat sporurile la care era îndreptățit. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge plângerea ca nefondată. Î n baza art. 192 alin. (2) C. proc. civ., petiționarul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul V.M., împotriva rezoluției nr. 624/P/2009 din 27 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi 04 noiembrie 2009.