ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale

de față

;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 13 august 2009 dată în Dosarul

nr. 624/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, conform art. 228 alin. (6) C.

proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale

față de făptuitorii C.D. - subcomisar, director al Direcției Generale de

Informare și Relații Publice din cadrul M.A.I. - pentru săvârșirea infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.; C.E.,

fost director general adjunct al Direcției Generale Financiare din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor; L.E. - director -, pentru săvârșirea

infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246 C. pen.; F.C. - director

- și V.P.C. - director -, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. și fals intelectual

prev. de art. 289 C. pen.

Pentru a dispune

astfel procurorul a reținut, în esență, următoarele:

La data de 31 august 2007

a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5

București, plângerea formulată de petiționarul V.M. prin care a solicitat

tragerea la răspundere penală a subcomisarului C.D. - director în cadrul

Direcției Generale de Informare și relații Publice din cadrul M.A.I. - pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen., constând

în aceea că prin emiterea dispoziției nr. 5/II/350 din 22 februarie 2007 acesta

a decis să i se retragă sporul de 15% acordat pentru titlul științific de

doctor, obținut în luna iulie 2005 precum și a dispoziției nr. S/II/596/7 iulie

2005.

Analizându-se conținutul

plângerii s-a apreciat că petiționarul a solicitat extinderea cercetărilor și

cu privire la chestorul L.E., F.C. și V.P.

Prin rezoluția nr. 6673/3249/II/2/2009

din 8 iulie 2009 dată de procurorul șef al Secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a dispus admiterea plângerii formulate de V.M. și infirmarea

parțială a rezoluției în sensul continuării cercetărilor față de numiții C.D.

și V.P.

Cu privire la

ceilalți făptuitori - C.E., L.E. și F.C. - au fost menținute dispozițiile

cuprinse în rezoluția nr. 624 din 27 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție iar prin sentința penală nr. 1820 din 4 noiembrie 2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 6428/1/2009

s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de același

petiționar împotriva rezoluției procurorului.

Din actele

premergătoare efectuate s-a reținut că petiționarul deține titlu de doctor în

domeniul educației fizice și sport, fiind transferat la data de 15 februarie 2007

prin dispoziția nr. S/II/350/22 februarie 2007, de la Direcția Generală Management și resurse Umane la Direcția Generală de Informare și Relații Publice din cadrul M.A.I., iar Direcția Generală

Financiară a acordat sporul de 15% pentru perioada 1-14 februarie 2007.

Ulterior, prin adresa

nr. 505.320 din 27 martie 2009, Direcția Generală Financiară din cadrul M.A.I.

a arătat că petiționarului V.M., nu i s-a acordat sporul de 15% pentru titlu

științific de doctor, în cuantum de 129 lei, pentru perioada 14-28 februarie 2007

deoarece nu a fost prevăzut în dispoziția nr. S/II/350 din 22 februarie 2007,

dar ulterior s-a revenit și suma i-a fost achitată prin statul de plată

întocmit la 28 martie 2007.

Ca atare, procurorul

a apreciat că faptele pretins a fi săvârșite de făptuitorii C.D. și V.P. nu

există în materialitatea lor, astfel încât soluția ce se impune a fi adoptată

este aceea de neîncepere a urmăririi penale conform art. 278 alin. (6) C. proc.

pen., rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin rezoluția nr. 9425/II/2/2009

din 1 octombrie 2009 a Procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și

Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, a fost respinsă plângerea petiționarului ca inadmisibilă.

Împotriva rezoluției

procurorului nr. 624/P/2009 din 13 august 2009 petiționarul V.M. a formulat

plângere la instanță, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C. proc.

pen. solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror în

vederea începerii urmăririi penale.

În motivele scrise de

recurs (f. 1-2) petiționarul arată că nu a solicitat extinderea cercetărilor

față de numitul V.P. iar la petiție sa trimisă prin poștă, în data de 11

aprilie 2009, prin care a făcut referire la fapte comise de chestorul C.N. nu i

s-a răspuns.

Pe de altă parte, se

arată că se impunea audierea petiționarului de către organele de urmărire

penală și că în cauză s-a făcut o apreciere eronată a faptelor.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând plângerea formulată de petiționar în

conformitate cu prevederile art. 278

1

C. proc. pen. constată că

aceasta este nefondată pentru următoarele motive:

Plângerea

reglementată de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., are natura

juridică a unei căi de atac îndreptată împotriva soluțiilor de netrimitere în

judecată dispusă de procuror.

Astfel, pe baza

principiului constituțional al liberului acces la justiție, instanța exercită

controlul judecătoresc asupra rezoluțiilor procurorului urmând a dispune una

din soluțiile prevăzute de art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen.

În conformitate cu

dispozițiile cuprinse în legea internă, precum și cu jurisprudența Convenției

Europene a Drepturilor Omului, procurorul are obligația, atunci când se invocă

încălcarea legii de către cei investiți să îndeplinească un serviciu de interes

public, de a efectua acte premergătoare începerii urmăririi penale.

Rolul efectuării

actelor premergătoare îl constituie preîntâmpinarea începerii urmăririi penale

în cazuri nejustificate, diminuându-se astfel, posibilitatea apariției acelui

cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final,

s-ar dovedi nejustificate.

Tocmai de aceea

organele de urmărire penală, prin efectuarea actelor premergătoare își vor lua

o măsură de garanție în plus privind respectarea legalității în opera de

înfăptuire a justiției.

Legea procesual penal

română nu limitează verificările ce pot fi dispuse de organele de urmărire

penală în sfera actelor premergătoare, în această fază neputându-se nici

administra probe în accepțiunea dată acestei noțiuni de dispozițiile art. 64 C.

proc. pen.

În cauza dedusă

judecății se constată că procurorul, în mod legal, a dispus efectuarea actelor

premergătoare, stabilind în baza acestora, că faptele reclamate de petiționar,

în sarcina făptuitorilor C.D. și V.P. Constantin, nu există.

Astfel, prin

Dispoziția Directorului general al Direcției Generale Informare și Relații

Publice nr. S/II/350 din 22 februarie 2007 semnată de făptuitorul C.D. (f. 29

dosar) rezultă că începând cu data de 15 februarie 2007, comisarul șef de

poliție V.N.M. a fost mutat, în interesul serviciului de la Direcția Generală Management și Resurse Umane la Direcția de Informare și Relații Publice din

cadrul M.A.I.

Se face mențiunea -

printre altele - că i se mențin drepturile de personal acordate anterior, în

conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu excepția sporului pentru

condiții de pericol deosebit care va fi stabilit ulterior, potrivit

dispozițiilor legii.

Relativ la sporul de

15%, pentru titlul științific de doctor - în cuantum de 129 lei, pentru

perioada 14-28 februarie 2007, care nu a fost prevăzut în dispoziția evocată

anterior - rezultă din actele dosarului că acesta i-a fost acordat

petiționarului, fiind menționat în statul de plată din luna martie 2007.

Faptul că petiționarul

nu a ridicat suma ce i s-a acordat cu acest titlu, astfel cum rezultă din

înscrisurile existente la filele 36, 37 dosar, nu poate fi imputată

făptuitorilor din prezenta cauză.

Ca atare, nu se poate

reține săvârșirea cu intenție a unei fapte penale în condițiile în care nu

rezultă nici un indiciu care să contureze vătămarea intereselor legale ale

vreunei persoane.

Pe de altă parte,

critica recurentului petiționar în ceea ce privește omisiunea audierii sale nu

poate fi însușită având în vedere faptul că procurorul a apreciat corect în

raport de datele speței că aceasta nu se impune.

În fine, actele

premergătoare au fost efectuate în limitele stabilite de dispozițiile

procedurale și de datele care au rezultat în urma administrării acestora.

Așa fiind, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că rezoluția procurorului este legală și

temeinică, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., se va dispune respingerea plângerii făcute de

petiționarul V.M. ca nefondată.

Se va menține

rezoluția atacată.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul V.M. împotriva rezoluției nr. 624/P/2009

din 13 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în

ședință publică, azi 3 februarie 2010.