ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din 13 august 2009 dată în Dosarul nr. 624/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, conform art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii C.D. - subcomisar, director al Direcției Generale de Informare și Relații Publice din cadrul M.A.I. - pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.; C.E., fost director general adjunct al Direcției Generale Financiare din cadrul Ministerului Administrației și Internelor; L.E.

- director -, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246 C. pen.; F.C. - director - și V.P.C. - director -, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. Pentru a dispune astfel procurorul a reținut, în esență, următoarele: La data de 31 august 2007 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, plângerea formulată de petiționarul V.M. prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a subcomisarului C.D. - director în cadrul Direcției Generale de Informare și relații Publice din cadrul M.A.I.

- pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen., constând în aceea că prin emiterea dispoziției nr. 5/II/350 din 22 februarie 2007 acesta a decis să i se retragă sporul de 15% acordat pentru titlul științific de doctor, obținut în luna iulie 2005 precum și a dispoziției nr. S/II/596/7 iulie 2005. Analizându-se conținutul plângerii s-a apreciat că petiționarul a solicitat extinderea cercetărilor și cu privire la chestorul L.E., F.C. și V.P. Prin rezoluția nr. 6673/3249/II/2/2009 din 8 iulie 2009 dată de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus admiterea plângerii formulate de V.M.

și infirmarea parțială a rezoluției în sensul continuării cercetărilor față de numiții C.D. și V.P. Cu privire la ceilalți făptuitori - C.E., L.E. și F.C. - au fost menținute dispozițiile cuprinse în rezoluția nr. 624 din 27 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție iar prin sentința penală nr. 1820 din 4 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 6428/1/2009 s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de același petiționar împotriva rezoluției procurorului.

Din actele premergătoare efectuate s-a reținut că petiționarul deține titlu de doctor în domeniul educației fizice și sport, fiind transferat la data de 15 februarie 2007 prin dispoziția nr. S/II/350/22 februarie 2007, de la Direcția Generală Management și resurse Umane la Direcția Generală de Informare și Relații Publice din cadrul M.A.I., iar Direcția Generală Financiară a acordat sporul de 15% pentru perioada 1-14 februarie 2007. Ulterior, prin adresa nr. 505.320 din 27 martie 2009, Direcția Generală Financiară din cadrul M.A.I. a arătat că petiționarului V.M., nu i s-a acordat sporul de 15% pentru titlu științific de doctor, în cuantum de 129 lei, pentru perioada 14-28 februarie 2007 deoarece nu a fost prevăzut în dispoziția nr. S/II/350 din 22 februarie 2007, dar ulterior s-a revenit și suma i-a fost achitată prin statul de plată întocmit la 28 martie 2007. Ca atare, procurorul a apreciat că faptele pretins a fi săvârșite de făptuitorii C.D.

și V.P. nu există în materialitatea lor, astfel încât soluția ce se impune a fi adoptată este aceea de neîncepere a urmăririi penale conform art. 278 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Prin rezoluția nr. 9425/II/2/2009 din 1 octombrie 2009 a Procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respinsă plângerea petiționarului ca inadmisibilă. Împotriva rezoluției procurorului nr. 624/P/2009 din 13 august 2009 petiționarul V.M. a formulat plângere la instanță, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

În motivele scrise de recurs (f. 1-2) petiționarul arată că nu a solicitat extinderea cercetărilor față de numitul V.P. iar la petiție sa trimisă prin poștă, în data de 11 aprilie 2009, prin care a făcut referire la fapte comise de chestorul C.N. nu i s-a răspuns. Pe de altă parte, se arată că se impunea audierea petiționarului de către organele de urmărire penală și că în cauză s-a făcut o apreciere eronată a faptelor. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând plângerea formulată de petiționar în conformitate cu prevederile art. 278 1 C. proc. pen. constată că aceasta este nefondată pentru următoarele motive: Plângerea reglementată de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., are natura juridică a unei căi de atac îndreptată împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispusă de procuror.

Astfel, pe baza principiului constituțional al liberului acces la justiție, instanța exercită controlul judecătoresc asupra rezoluțiilor procurorului urmând a dispune una din soluțiile prevăzute de art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. În conformitate cu dispozițiile cuprinse în legea internă, precum și cu jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului, procurorul are obligația, atunci când se invocă încălcarea legii de către cei investiți să îndeplinească un serviciu de interes public, de a efectua acte premergătoare începerii urmăririi penale. Rolul efectuării actelor premergătoare îl constituie preîntâmpinarea începerii urmăririi penale în cazuri nejustificate, diminuându-se astfel, posibilitatea apariției acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate.

Tocmai de aceea organele de urmărire penală, prin efectuarea actelor premergătoare își vor lua o măsură de garanție în plus privind respectarea legalității în opera de înfăptuire a justiției. Legea procesual penal română nu limitează verificările ce pot fi dispuse de organele de urmărire penală în sfera actelor premergătoare, în această fază neputându-se nici administra probe în accepțiunea dată acestei noțiuni de dispozițiile art. 64 C. proc. pen. În cauza dedusă judecății se constată că procurorul, în mod legal, a dispus efectuarea actelor premergătoare, stabilind în baza acestora, că faptele reclamate de petiționar, în sarcina făptuitorilor C.D. și V.P. Constantin, nu există. Astfel, prin Dispoziția Directorului general al Direcției Generale Informare și Relații Publice nr. S/II/350 din 22 februarie 2007 semnată de făptuitorul C.D.

(f. 29 dosar) rezultă că începând cu data de 15 februarie 2007, comisarul șef de poliție V.N.M. a fost mutat, în interesul serviciului de la Direcția Generală Management și Resurse Umane la Direcția de Informare și Relații Publice din cadrul M.A.I. Se face mențiunea - printre altele - că i se mențin drepturile de personal acordate anterior, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu excepția sporului pentru condiții de pericol deosebit care va fi stabilit ulterior, potrivit dispozițiilor legii.

Relativ la sporul de 15%, pentru titlul științific de doctor - în cuantum de 129 lei, pentru perioada 14-28 februarie 2007, care nu a fost prevăzut în dispoziția evocată anterior - rezultă din actele dosarului că acesta i-a fost acordat petiționarului, fiind menționat în statul de plată din luna martie 2007. Faptul că petiționarul nu a ridicat suma ce i s-a acordat cu acest titlu, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la filele 36, 37 dosar, nu poate fi imputată făptuitorilor din prezenta cauză. Ca atare, nu se poate reține săvârșirea cu intenție a unei fapte penale în condițiile în care nu rezultă nici un indiciu care să contureze vătămarea intereselor legale ale vreunei persoane. Pe de altă parte, critica recurentului petiționar în ceea ce privește omisiunea audierii sale nu poate fi însușită având în vedere faptul că procurorul a apreciat corect în raport de datele speței că aceasta nu se impune.

În fine, actele premergătoare au fost efectuate în limitele stabilite de dispozițiile procedurale și de datele care au rezultat în urma administrării acestora. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că rezoluția procurorului este legală și temeinică, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., se va dispune respingerea plângerii făcute de petiționarul V.M. ca nefondată. Se va menține rezoluția atacată. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul V.M. împotriva rezoluției nr. 624/P/2009 din 13 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 3 februarie 2010.