ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5472/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul O.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Arhivele Naționale, Ministerul Administrației și Internelor – D.G.R.J.C., Ministerul Finanțelor Publice și D.F. din cadrul Ministerului Administrației și Internelor obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând spor de fidelitate pentru perioada 1 martie 2003 - 20 aprilie 2006. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în perioada pentru care solicită drepturile bănești a fost director general adjunct (chestor de poliție) a A.N.

și potrivit art. 6 din O.G. nr. 38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003 avea dreptul lunar la un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază. Mai arată reclamantul că dreptul la sporul de fidelitate a fost suspendat în anul 2005 în baza art. 2 din O.U.G. nr. 118/2004, dar suspendarea dreptului nu înseamnă înlăturarea lui, astfel că autoritățile pârâte în mod nelegal nu i-au acordat drepturile bănești cuvenite. Pârâta A.N. a invocat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei excepția necompetenței materiale. Prin sentința nr. 542 din 11 februarie 2009 Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal, pe considerentul că autoritatea pârâtă angajatoare are calitatea de autoritate publică centrală.

La Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 25 februarie 2009. La termenul de judecată din data de 6 mai 2009, Curtea a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și D.F. a Ministerului Administrației și Internelor. Prin sentința nr. 1907 din 6 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D.F. din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și a Ministerului Finanțelor Publice, a respins acțiunea față de acești pârâți ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul O.I.

și a obligat pârâții Arhivele Naționale, Ministerul Administrației și Internelor la plata către acesta a drepturilor bănești reprezentând sporul de fidelitate aferent anului 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a D.F. a Ministerului Administrației și Internelor, Curtea a constatat că acești pârâți nu au nicio obligație corelativă drepturilor reclamantului care fac obiectul raportului de serviciu dedus judecății. S-a mai reținut că Ministerul Finanțelor Publice sau D.F. a Ministerului Administrației și Internelor nu au calitate de angajator și nici de ordonator principal de credite față de angajatorul reclamantului pentru a aprecia că nu au legitimitate procesuală în cauză.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul în calitate de chestor de poliție a beneficiat de sporul de fidelitate în procent de 20 % conform art. 6 din O.G. nr. 38/2003 și a dispoziției conducerii Ministerului Administrației și Internelor pentru anul 2004 și 2006, până în luna aprilie când a trecut în rezervă, cu drept de pensie. A mai constatat, Curtea că reclamantul nu a beneficiat de acest drept în anul 2005 deoarece prin O.U.G. nr. 118/2004, a fost suspendată aplicarea art. 6 din O.G. nr. 38/2003. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta susține, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii deoarece în calitatea sa de instituție bugetară în cadrul Ministerului Administrației și Internelor utilizează creditele bugetare ce îi sunt repartizate.

Astfel că, pentru anul 2005, nu au fost alocate și virate sumele necesare cu destinația de plată a sporului de fidelitate, motiv pentru care, obligarea instituției recurente la plata sumelor cu această destinație este neîntemeiată și nelegală. Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 l C. proc. civ., Curtea retine următoarele. Recursul declarat de recurenta-pârâtă A.N. este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (l) din O.U.G. nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor, acordarea sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din O.G.

nr. 38/2003 a fost suspendată pentru anul 2005, însă măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispozițiilor legale, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, cu lipsa temporară a dreptului însuși. Odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale, obligația corelată dreptului consfințit prin lege devine executorie. Prin suspendarea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 6 și art. 37 alin. (2) din O.G.

nr. 38/2003 nu se poate considera că acestea nu au existat în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate precum și dispozițiile art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. l din Protocolul nr. l adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N. împotriva sentinței nr. 1907 din 6 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2009.