ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 310/2009

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

P.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A., în prezent M.A.I.,

obligarea acestuia la plata sporului de fidelitate pe anul 2006.

În motivarea

acțiunii reclamantul a arătat că în anul 2006 a fost încadrat în funcția de

specialist principal în aparatul central al instituției pârâte, iar ! prin

Ordinul ministrului nr. S/11/3207/09 mai 2007 a fost pensionat în gradul III de

invaliditate.

La data de 8

aprilie 2008 reclamantul P.T. a depus o cerere completatoare a cererii de

chemare în judecată, prin care a învederat faptul că; solicită plata sporului

de fidelitate și pe anul 2005.

Prin sentința

civilă nr. 1219 din 16 aprilie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.T.,

a obligat pârâtul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) la plata sporului de fidelitate

pe anul 2005 și a respins capătul de cerere privind plata sumelor cu același

titlu pe anul 2006.

Pentru a

hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, că aplicarea dispozițiilor

cu privire la sporul de fidelitate a fost suspendată pentru anul 2005,

suspendare care însă nu echivalează cu anularea dreptului, dar care are a avut

ca efect întreruperea prescripției dreptului la acțiune, prescripție care se

calculează de la data încetării ultimei suspendări. Instanța a avut în vedere,

prin analogie, Decizia nr. 23 din 12 decembrie 2005 a înaltei Curți de Casație

și Justiție, secțiile unite privind recursul în interesul legii, declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 41

1

alin.

(1) din Legea nr. 50/1996, introdus prin O.G. nr. 83/2000, referitoare la

acordarea primei pentru concediul de odihnă.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.),

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc.

civ.

În motivarea

recursului pârâtul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) a arătat că sporul de

fidelitate cuvenit reclamantului pentru anul 2005 a fost plătit acestuia, „din

eroare", în momentul executării sentinței civile nr. 2712 din 01 noiembrie

2007, pronunțată de Curtea de Apel București, privind obligarea M.I.R.A. la

plata primei de concediu corespunzătoare perioadei 2004 - 2006, și, în

consecință, acțiunea formulată de acesta a rămas fără obiect.

Analizând

cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Curtea

constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.

Aspectele prezentate

de pârâtul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) prin apărările formulate, în fața instanței

de fond, nu au fost reținute de aceasta și ca atare, a dispus obligarea

M.I.R.A. la plata către reclamantul P.T. a sporului de fidelitate pentru anul

2005, spor care a fost achitat la momentul executării sentinței civile nr. 2712

din 01 noiembrie 2007, pronunțate de această instanță;

Dovada

executării obligației de plată ia sporului de fidelitate pentru anul 2005 o

constituie, pe de o parte, adresa din 01 aprilie  2008 emisă de M.I.R.A. - direcția

generală financiară - serviciul drepturi personal interne (fila 20 dosar fond),

iar pe de altă parte statul de plată anexat acestei adrese (fila 21 dosar

fond).

În cuprinsul

hotărârii recurate, Curtea de Apel București reține că reclamantul este

îndreptățit potrivit legii la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005,

aspect ce denotă faptul că nu au fost luate în considerare apărările prezentate

de pârâtul M.I.R.A., nefiind administrate alte probe pentru dovedirea

contrariului celor afirmate de acesta. Pe de altă parte, instanța de fond nu

motivează deloc soluția privitoare la respingerea capătului de; cerere privind

plata către reclamant a sporului de fidelitate pe anul 2006.

Procedând

astfel, instanța de fond a încălcat obligația stabilită prin art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., aceea de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, o

obligație esențială, a cărei încălcare este sancționată cu nulitatea hotărârii,

conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Nemotivarea hotărârii

în privința aspectelor mai sus învederate împiedică exercitarea controlului

judiciar, punând instanța de recurs în imposibilitatea de a putea analiza

justețea soluției adoptate în întregul său.

Întrucât

legalitatea și netemeinicia hotărârii atacate se analizează în funcție de

motivele de fapt și de drept reținute de instanța de fond la adoptarea

soluției, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanța de recurs nu poate

verifica legalitatea și netemeinicia soluției prime instanțe.

În concluzie,

nemotivarea hotărârii pronunțate în privința tuturor capetelor de cerere

soluționate, echivalează cu necercetarea fondului cauzei, considerent în baza

căruia Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (5) raportat

la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., admite recursul, casează hotărârea atacată și

trimite cauze spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de M.A.I. împotriva sentinței civile nr. 1219 din 16 aprilie

2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 ianuarie 2009.