ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 310/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A., în prezent M.A.I., obligarea acestuia la plata sporului de fidelitate pe anul 2006. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în anul 2006 a fost încadrat în funcția de specialist principal în aparatul central al instituției pârâte, iar ! prin Ordinul ministrului nr. S/11/3207/09 mai 2007 a fost pensionat în gradul III de invaliditate. La data de 8 aprilie 2008 reclamantul P.T.

a depus o cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a învederat faptul că; solicită plata sporului de fidelitate și pe anul 2005. Prin sentința civilă nr. 1219 din 16 aprilie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.T., a obligat pârâtul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) la plata sporului de fidelitate pe anul 2005 și a respins capătul de cerere privind plata sumelor cu același titlu pe anul 2006. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, că aplicarea dispozițiilor cu privire la sporul de fidelitate a fost suspendată pentru anul 2005, suspendare care însă nu echivalează cu anularea dreptului, dar care are a avut ca efect întreruperea prescripției dreptului la acțiune, prescripție care se calculează de la data încetării ultimei suspendări.

Instanța a avut în vedere, prin analogie, Decizia nr. 23 din 12 decembrie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite privind recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 41 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, introdus prin O.G. nr. 83/2000, referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.), întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului pârâtul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) a arătat că sporul de fidelitate cuvenit reclamantului pentru anul 2005 a fost plătit acestuia, „din eroare", în momentul executării sentinței civile nr. 2712 din 01 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, privind obligarea M.I.R.A.

la plata primei de concediu corespunzătoare perioadei 2004 - 2006, și, în consecință, acțiunea formulată de acesta a rămas fără obiect. Analizând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente. Aspectele prezentate de pârâtul M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) prin apărările formulate, în fața instanței de fond, nu au fost reținute de aceasta și ca atare, a dispus obligarea M.I.R.A. la plata către reclamantul P.T. a sporului de fidelitate pentru anul 2005, spor care a fost achitat la momentul executării sentinței civile nr. 2712 din 01 noiembrie 2007, pronunțate de această instanță; Dovada executării obligației de plată ia sporului de fidelitate pentru anul 2005 o constituie, pe de o parte, adresa din 01 aprilie 2008 emisă de M.I.R.A.

- direcția generală financiară - serviciul drepturi personal interne (fila 20 dosar fond), iar pe de altă parte statul de plată anexat acestei adrese (fila 21 dosar fond). În cuprinsul hotărârii recurate, Curtea de Apel București reține că reclamantul este îndreptățit potrivit legii la plata sporului de fidelitate pentru anul 2005, aspect ce denotă faptul că nu au fost luate în considerare apărările prezentate de pârâtul M.I.R.A., nefiind administrate alte probe pentru dovedirea contrariului celor afirmate de acesta. Pe de altă parte, instanța de fond nu motivează deloc soluția privitoare la respingerea capătului de; cerere privind plata către reclamant a sporului de fidelitate pe anul 2006. Procedând astfel, instanța de fond a încălcat obligația stabilită prin art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., aceea de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, o obligație esențială, a cărei încălcare este sancționată cu nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Nemotivarea hotărârii în privința aspectelor mai sus învederate împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanța de recurs în imposibilitatea de a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul său. Întrucât legalitatea și netemeinicia hotărârii atacate se analizează în funcție de motivele de fapt și de drept reținute de instanța de fond la adoptarea soluției, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanța de recurs nu poate verifica legalitatea și netemeinicia soluției prime instanțe.

În concluzie, nemotivarea hotărârii pronunțate în privința tuturor capetelor de cerere soluționate, echivalează cu necercetarea fondului cauzei, considerent în baza căruia Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (5) raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., admite recursul, casează hotărârea atacată și trimite cauze spre rejudecare instanței de fond. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A.I. împotriva sentinței civile nr. 1219 din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2009.