ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 307/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 28l/ CA din 27 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași a fost admisă excepția necompetenței materiale acestei instanțe și a fost declinata competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M.C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative – C.N.A.B.D.E.P. și I.P.J. Iași în favoarea Curții de Apel Iași. Prin acțiunea înregistrată sub nr. 317/45/2009 la Curtea de Apel Iași, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata în solidar a sporului de fidelitate în coeficient de 10 % din salariul de bază pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, sume de bani ce urmează a fi actualizate în raport de indicele de inflație.

În fapt, a arătat că, în baza art. 6 din O.G. nr. 38/2003, reclamantul are dreptul la sporul de fidelitate pentru munca prestată într-una din instituțiile enumerate de textul de lege arătat. Pentru a pune în aplicare prevederile legale menționate a fost emis de către Ministrul de Interne Ordinul nr. 132/2004 prin care s-a reglementat modalitatea de acordare a sporului raportat la diferite perioade de activitate în muncă. Reclamantul a susținut că are calitatea de funcționar public cu statut special în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative motiv pentru care are dreptul de a primi plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003. În ceea ce privește perioada pentru care a solicitat plata acestui spor, reclamantul a susținut că prin art. 2 alin. (l) din O.U.G.

nr. 118/2004, privind acordarea unor drepturi salariale personalului din cadrul M.I.R.A., s-a dispus suspendarea aplicării prevederilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003 pentru perioada 01 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2005, suspendare ce ulterior nu a mai fost menținută astfel încât, având în vedere și prevederile art. 64 din Legea nr. 24/2000, la încetarea perioadei de suspendare dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003 au reintrat de drept în vigoare. Întrucât suspendarea prevederii legale ce reglementează dreptul de a primi plata sporului de fidelitate nu a afectat existența acestui drept ci doar exercițiul său, consideră reclamantul că pretenția dedusă judecății este întemeiată.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii întrucât aceste drepturi au fost suspendate pentru anul 2005 potrivit prevederilor art. 2 alin. (l) din O.U.G. nr. 118/2004. În cauză nu au fost administrate probe. Prin sentința nr. 124/ CA din 6 iulie 2009, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamant. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune a apreciat că aceasta nu este întemeiată în raport cu data când a fost promovată acțiunea.

Pe fondul cauzei a constatat că dreptul reclamantului la plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003 a fost suspendat prin art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 118/2004 și că potrivit art. 64 din Legea nr. 24/2000 la expirarea perioadei de suspendare, dispozițiile suspendate intră de drept în vigoare, această măsură neafectând existența dreptului. Pe de altă parte, prima instanță a reținut că în cauză reclamantul nu a făcut dovada că ar fi solicitat pârâților să-i acorde și pe cale administrativă drepturile pretinse, astfel că a dispus respingerea acțiunii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul. În motivarea recursului, reclamantul a prezentat actele normative în temeiul cărora a solicitat să i se acorde sporul de fidelitate de 10 % din salariul de bază precum și împrejurarea că suspendarea acestui text în anul 2005 prin O.U.G.

nr. 118/2004 nu a afectat existența dreptului. Prin întâmpinare, intimatul C.N.A.B.D.E.P. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. A arătat că drepturile pretinse de recurent au fost suspendate în anul 2005 prin O.U.G. nr. 118/2004, situație în care în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor pentru anul 2005 nu au mai fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate, astfel că nu poate fi obligat la plata sumelor solicitate. Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs și din oficiu, Înalta Curte va admite recursul reclamantului, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, având în vedere considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

Se constată că în fața Tribunalului Iași, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pârâtul C.N.A.B.D.E.P. a depus, prin registratură, sub nr. 50/99/2009, la data de 27 ianuarie 2009, o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, împrejurare consemnată de instanță prin încheierea din 6 februarie 2009. Deși, Ministerul Finanțelor Publice a fost citat ulterior de către Tribunalul Iași, în calitate de chemat în garanție, nici în fața Tribunalului Iași, nici la Curtea de Apel Iași nu s-a pus în discuție cererea de chemare în garanție. În același mod, Curtea de Apel Iași, învestită cu soluționarea cauzei prin declinarea competenței dispusă de Tribunalul Iași, nu a citat chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice.

Potrivit art. 304 pct. 5, constituie motiv de casare a hotărârilor recurate împrejurarea când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, astfel cum s-a întâmplat în cauză, judecata având loc în lipsa chematului în garanție, care nu a fost regulat citat. Înalta Curte observă că prima instanță a analizat judicios dispozițiile normative pe care se întemeiază acțiunea reclamantului, respectiv art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, ajungând la concluzia corectă că acestea conferă temei legal reclamantului pentru drepturile pretinse. Totodată, instanța de fond a apreciat că premisa acordării acestor drepturi este dovedirea de către reclamant a exercitării recursului grațios și a respins acțiunea pentru acest motiv.

Înalta Curte constată că procedând astfel, instanța de fond a încălcat principiul rolului activ al instanței. Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Or, în cauză, instanța de fond nu a manifestat rol activ pentru administrarea probelor de natură să clarifice dacă reclamantul a exercitat plângerea prealabilă, mai cu seamă că nici pârâtul Ministerul Administrației și Internelor – C.N.A.B.D.E.P.

în întâmpinare și nici unul dintre pârâți, pe parcursul procesului nu a invocat lipsa plângerii prealabile, prezumându-se că aceștia nu puteau să invoce o situație nereală. În raport cu cele arătate și având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul reclamantului, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond. În rejudecare, instanța va manifesta rol activ în sensul îndeplinirii procedurii de citare a chematului în garanție, Ministerul Finanțelor Publice, și va administra probatoriul de natură să clarifice dacă reclamantul a solicitat pe cale administrativă drepturile pretinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.C. împotriva sentinței nr. 124/ CA din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.