ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 307/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 28l/

CA din 27 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași a fost admisă excepția

necompetenței materiale acestei instanțe și a fost declinata competența de

soluționare a cauzei privind pe reclamantul M.C. în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Internelor și Reformei Administrative – C.N.A.B.D.E.P. și I.P.J.

Iași în favoarea Curții de Apel Iași.

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 317/45/2009 la Curtea de Apel Iași, reclamantul a

solicitat obligarea pârâților la plata în solidar

a sporului de fidelitate în coeficient de 10

% din salariul de bază

pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, sume de bani ce urmează a

fi actualizate în raport de indicele de inflație.

În

fapt, a arătat că, în baza art. 6 din O.G. nr. 38/2003, reclamantul are dreptul

la sporul de

fidelitate pentru munca prestată într-una din

instituțiile enumerate de textul de lege

arătat.

Pentru a pune în aplicare

prevederile legale menționate a fost emis de către

Ministrul de Interne Ordinul nr. 132/2004 prin care s-a reglementat

modalitatea de acordare a sporului raportat la diferite perioade de activitate

în muncă.

Reclamantul a susținut că

are calitatea de funcționar public cu statut special în cadrul Ministerului

Internelor și Reformei Administrative motiv pentru care are dreptul de a primi

plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003.

În ceea ce privește perioada

pentru care a solicitat plata acestui spor, reclamantul a susținut că prin art.

2 alin. (l) din O.U.G. nr. 118/2004, privind acordarea unor drepturi salariale

personalului din cadrul M.I.R.A., s-a dispus suspendarea aplicării prevederilor

art. 6 din O.G. nr. 38/2003 pentru perioada 01 ianuarie 2005 – 31 decembrie

2005, suspendare ce ulterior nu a mai fost menținută astfel încât, având în

vedere și prevederile art. 64 din Legea nr. 24/2000, la încetarea perioadei de

suspendare dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003 au reintrat de drept în

vigoare.

Întrucât suspendarea

prevederii legale ce reglementează dreptul de a primi plata sporului de

fidelitate nu a afectat existența acestui drept ci doar exercițiul său,

consideră reclamantul că pretenția dedusă judecății este întemeiată.

Prin

întâmpinare pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a invocat

excepția prescripției

dreptului la acțiune al reclamantului având în vedere dispozițiile art. 1 alin.

(1) și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar pe fondul cauzei a solicitat

respingerea acțiunii întrucât aceste drepturi au fost suspendate pentru anul

2005 potrivit prevederilor art. 2 alin. (l) din O.U.G. nr. 118/2004.

În cauză nu au fost

administrate probe.

Prin sentința nr. 124/ CA

din 6 iulie 2009, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepția

prescripției dreptului la acțiune a apreciat că aceasta nu este întemeiată în

raport cu data când a fost promovată acțiunea.

Pe fondul cauzei a constatat

că dreptul reclamantului la plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din

O.G. nr. 38/2003 a fost suspendat prin art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 118/2004

și că potrivit art. 64 din Legea nr. 24/2000 la expirarea perioadei de

suspendare, dispozițiile suspendate intră de drept în vigoare, această măsură

neafectând existența dreptului.

Pe de altă parte, prima

instanță a reținut că în cauză reclamantul nu a făcut dovada că ar fi solicitat

pârâților să-i acorde și pe cale administrativă drepturile pretinse, astfel că a

dispus respingerea acțiunii.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul.

În motivarea recursului,

reclamantul a prezentat actele normative în temeiul cărora a solicitat să i se

acorde sporul de fidelitate de 10 % din salariul de bază precum și împrejurarea

că suspendarea acestui text în anul 2005 prin O.U.G. nr. 118/2004 nu a afectat

existența dreptului.

Prin întâmpinare, intimatul

C.N.A.B.D.E.P. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea

sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

A arătat că drepturile

pretinse de recurent au fost suspendate în anul 2005 prin O.U.G. nr. 118/2004,

situație în care în bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor

pentru anul 2005 nu au mai fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de

fidelitate, astfel că nu poate fi obligat la plata sumelor solicitate.

Examinând actele și

lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs și din oficiu, Înalta

Curte va admite recursul reclamantului, va casa sentința atacată și va trimite

cauza spre rejudecare la instanța de fond, având în vedere considerentele ce se

vor arăta în cele ce succed.

Se constată că în fața

Tribunalului Iași, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

pârâtul C.N.A.B.D.E.P. a depus, prin registratură, sub nr. 50/99/2009, la data

de 27 ianuarie 2009, o cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor

Publice, împrejurare consemnată de instanță prin încheierea din 6 februarie

2009.

Deși, Ministerul Finanțelor

Publice a fost citat ulterior de către Tribunalul Iași, în calitate de chemat

în garanție, nici în fața Tribunalului Iași, nici la Curtea de Apel Iași nu s-a pus în discuție cererea de chemare în garanție.

În același mod, Curtea de

Apel Iași, învestită cu soluționarea cauzei prin declinarea competenței dispusă

de Tribunalul Iași, nu a citat chematul în garanție, respectiv Ministerul

Finanțelor Publice.

Potrivit art. 304 pct. 5,

constituie motiv de casare a hotărârilor recurate împrejurarea când prin

hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității, astfel cum s-a întâmplat în cauză, judecata având loc în

lipsa chematului în garanție, care nu a fost regulat citat.

Înalta Curte observă că

prima instanță a analizat judicios dispozițiile normative pe care se întemeiază

acțiunea reclamantului, respectiv art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind

salarizarea polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, ajungând

la concluzia corectă că acestea conferă temei legal reclamantului pentru

drepturile pretinse.

Totodată, instanța de fond a

apreciat că premisa acordării acestor drepturi este dovedirea de către

reclamant a exercitării recursului grațios și a respins acțiunea pentru acest

motiv.

Înalta Curte constată că

procedând astfel, instanța de fond a încălcat principiul rolului activ al

instanței.

Potrivit art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării

unei hotărâri temeinice și legale, putând ordona administrarea probelor pe care

le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Or, în cauză, instanța de

fond nu a manifestat rol activ pentru administrarea probelor de natură să

clarifice dacă reclamantul a exercitat plângerea prealabilă, mai cu seamă că nici

pârâtul Ministerul Administrației și Internelor – C.N.A.B.D.E.P. în întâmpinare

și nici unul dintre pârâți, pe parcursul procesului nu a invocat lipsa

plângerii prealabile, prezumându-se că aceștia nu puteau să invoce o situație

nereală.

În raport cu cele arătate și

având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte în

temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul reclamantului, va

casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

În rejudecare, instanța va

manifesta rol activ în sensul îndeplinirii procedurii de citare a chematului în

garanție, Ministerul Finanțelor Publice, și va administra probatoriul de natură

să clarifice dacă reclamantul a solicitat pe cale administrativă drepturile

pretinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul M.C. împotriva sentinței nr. 124/ CA din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 ianuarie 2010.