ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2369/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 817 din 12 martie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, precum și a Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice. A admis în parte acțiunea formulată de P.J.V. și a obligat pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Administrației și Internelor la plata către reclamant a sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu aferente anilor 2003-2005, și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la data plății efective.

A respins capetele de cerere privind restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate și spor de fidelitate pentru perioada 1 martie 2003 - 31 decembrie 2004 și indemnizație de conducere, ca neîntemeiate. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, precum și a Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale la rectificarea deciziei de pensionare și la recalcularea pensiei ca neîntemeiat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, precum și a Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale , în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate și rectificarea deciziei de pensionare s-a apreciat că excepția este neîntemeiată; - referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune s-a constatat că și aceasta este neîntemeiată, având în vedere data emiterii deciziei de pensionare, precum și momentul la care se naște dreptul la acțiune; excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice a fost admisă în considerarea faptului că între reclamant și acest pârât nu există vreun raport legal sau contractual; Pe fondul cauzei prima instanță a reținut următoarele: - în ceea ce privește cererea de acordare a primelor de vacanță pentru anii 2003-2005, precum și a sporului de fidelitate s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 37 pct. 2 din O.G.

nr. 38/2003, care prevăd dreptul polițistului de a primi primă de concediu, egală cu salariul de bază din luna anterioară și cele ale art. 6 din același act normativ care reglementează sporul de fidelitate, reclamantul este îndreptățit la acordarea acestora.

S-a mai reținut că măsura suspendării de către legiuitor a acestor dispoziții legale nu presupune pierderea drepturilor reglementate, amânându-se doar aplicarea lor, ceea ce înseamnă că, odată cu expirarea duratei de suspendare obligația de plată a acestora devine executorie; - referitor la capătul de cerere privind restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate, s-a reținut că prin decizia nr. 3 din 16 ianuarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a stabilit că polițiștii beneficiază de asistență medicală gratuită și medicamente gratuite, numai dacă au fost respectate dispozițiile cu caracter general cuprinse în Legea nr. 145/1997 și respectiv în O.U.G.

nr. 150/2002, privind achitarea cotelor de contribuție lunară la fondul asigurărilor sociale de sănătate, la care se face referire în H.G. nr. 270/1999 și în H.G. nr. 677/2003; - capătul de cerere vizând acordarea indemnizației lunare de conducere a fost apreciat ca neîntemeiat, deoarece nici unul dintre înscrisurile existente la dosarul cauzei nu a făcut dovada că reclamantul a îndeplinit o astfel de funcție, ceea ce conduce și la netemeinicia solicitării de rectificare a deciziei de pensionare. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul P.J.V. cât și pârâtul Ministerul Administrației și I nternelor, criticând-o în parte pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru motivele ce urmează a fi expuse.

1. Recurentul-reclamant P.J.V. invocă în motivarea recursului dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9, precum și pe cele ale art. 304 1 C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare separat. In esență, criticile formulate vizează următoarele aspecte: - hotărârea recurată nu conține nici o motivare a respingerii pretențiilor privind acordarea sporului de fidelitate pentru anii 2003 - 2004, deși potrivit dispozițiilor legale în vigoare la acel moment, reclamantul era îndreptățit la primirea acestui spor; - în ceea ce privește indemnizația lunară de conducere se susține că prin decizia nr. 139191 din data de 17 mai 2005, depusă la dosar, se menționează gardul profesional al reclamantului de Comisar Șef de poliție, iar potrivit Anexei I a O.G.

nr. 38/2003, în forma inițială funcția corespunzătoare acestui grad profesional este una de conducere, astfel încât instanța de fond trebuia să acorde această indemnizație; - referitor la restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de 7%, recurentul-reclamant susține că dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 și ale art. 28 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 360/2002, conform cărora polițistul are dreptul la asistență medicală și medicamente în mod gratuit, sunt derogatorii de la Legea nr. 145/1997 și O.U.G. nr. 150/2002, iar ca orice norme de excepție sunt de strictă interpretare și aplicare. 2. Recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor critică sentința recurată, exclusiv sub aspectul acordării primei de concediu pentru anul 2003, arătând că dispozițiile O.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea polițiștilor și care a reglementat acest drept au intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2004, astfel încât pentru anul 2003 nu există temei legal pentru acordarea primei de concediu. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art.3 04 l Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul P.J.V. este nefondat, iar recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. 1. Criticile aduse hotărârii instanței de fond de către recurentul- reclamant sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

a. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003 polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, acest act normativ intrând în vigoare la data de 1 ianuarie 2004. În temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, s-a adoptat O.U.G. nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor, care prin art. 2 alin. (1) a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 6 din OG nr. 38/2003, pentru anul 2005. Prin urmare, având în vedere că O.G. nr. 38/2003 a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2004, potrivit dispozițiilor finale ale art. 60 din acest act normativ, rezultă că pentru anul 2003 nu există temei legal de acordare a sporului de fidelitate, în caz contrar încălcându-se principiul neretroactivității legii civile.

Pe de altă parte, având în vedere că dreptul la acordarea sporului de fidelitate a fost suspendat doar pentru anul 2005, este evident că în anul 2004 polițiștii au beneficiat de acest spor, iar reclamantul nu a făcut vreo dovadă contrară acestei prezumții de aplicare corectă și unitară a dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003, pentru anul 2004. b. Referitor la motivul de recurs care vizează acordarea indemnizației de conducere, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 38/2003 polițiștii care potrivit prevederilor legale îndeplinesc funcții de conducere beneficiază lunar de o indemnizație de conducere reprezentând 10-50% din salariul pentru funcția îndeplinită.

In speță, reclamantul a probat doar aspectul că în perioada 01 martie 2003- 31 martie 2005 a activat în cadrul I.G.P.R.- Direcția arme, explozivi și substanțe toxice, rară a dovedi că a ocupat vreuna dintre funcțiile de conducere din cadrul acestei direcții, funcții de conducere, care, potrivit adresei Direcției Management Organizatoric și Comunicare Publică din cadrul I.G.P.R. erau de „director", respectiv „director adjunct". Aspectul că în decizia de pensionare nr. 139191 din data de 17 mai 2005 se menționează că reclamantul deținea gradul de comisar șef de poliție, nu implică automat și prezumția exercitării unei funcții de conducere, atâta vreme cât cel în cauză nu este numit într-o astfel de funcție, existentă conform statului de organizare și nu exercită atribuțiile specifice unei funcții de conducere.

Faptul că în anexa 1 la O.G. nr. 38/2003 gradului de comisar șef de poliție îi corespunde o funcție de conducere reprezintă doar o vocație a celui care deține un astfel de grad la numirea într-o funcție de conducere, însă în lipsa acestei numiri, reclamantul nu poate primi indemnizație de conducere, pentru o funcție pe care nu o exercită efectiv. c. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la restituirea sumelor plătite cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate, acesta este neîntemeiat, această problemă de drept fiind pe deplin dezlegată prin Decizia nr. III din 16 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, care a stabilit că „polițiștii beneficiază de asistență medicală gratuită și medicamente gratuite, numai dacă au fost respectate dispozițiile cu caracter general cuprinse în Legea nr. 145/1997 și respectiv în O.U.G.

nr. 150/2002, privind achitarea cotelor de contribuție lunară la fondul asigurărilor sociale de sănătate, la care se face referire în H.G. nr. 270/1999 și în H.G. nr. 677/2003". Mai mult, după pronunțarea deciziei menționate, care s-a publicat în M. Of., nr. 284 din 29 martie 2006 a fost publicată, în M. Of. nr. 372 din 28 aprilie 2006, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care la art. 218 alin. (3) prevede că: „Asigurații prevăzuți de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare și în legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului beneficiază de asistență medicală gratuită, respectiv servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, suportate din fond, în condițiile contractului- cadru și din bugetele ministerelor și instituțiilor respective, în condițiile plății contribuției de asigurări sociale de sănătate". Față de considerentele expuse, recursul declarat de reclamantul P.J.V.

este nefondat, sentința pronunțată de instanța de fond, sub aspectul criticilor formulate de reclamant fiind temeinică și legală. 2. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor este întemeiat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 „La plecarea în concediu polițistul are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Ulterior, în anii 2004-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

De asemenea, este adevărat că nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2004-2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Însă, în cauză, recurentul are dreptul la prima de concediu, conform dispozițiilor art. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ care a intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 2004. Pentru perioada anilor 2002 - 2003, în ceea ce privește modul de salarizare a polițiștilor, erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în conformitate cu norma de trimitere prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului.

In acest context, se constată că pretențiile reclamantului privind acordarea primei de concediu pentru anul 2003 sunt neîntemeiate, deoarece dreptul la primă de concediu în cazul polițiștilor a fost instituit începând cu data de 1 ianuarie 2004, în Legea nr. 138/1999 aplicabilă în perioada 2002-2003 neexistând vreo dispoziție care să prevadă dreptul la acordarea primei de concediu. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a apreciat că drepturile reclamantului pot fi conferite și acordate pentru perioada anterioară intrării în vigoare a O.G. nr. 38/2003, respectiv 1 ianuarie 2004. De altfel, prin Decizia nr. XII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, soluționând recursul în interesul legii, s-a statuat că: „în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza a II-a din O.G.

nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată". Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. ( 2) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor va fi admis, urmând a fi modificată în parte sentința atacată, în sensul înlăturării obligației pârâților la plata primei de concediu către reclamant, pentru anul 2003, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE Admite recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor, împotriva sentinței civile nr. 817 din 12 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că înlătură obligația pârâților la plata primei de concediu către reclamant pentru anul 2003. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Respinge recursul declarat de P.J.V., împotriva sentinței civile menționate, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 mai 2009.