ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 850/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Revizuenta SC A. SRL Suceava prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a solicitat revizuirea Sentinței nr. 342 din 26 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. 3761/2003, în contradictoriu cu intimații M.D.E., M.D.V., M.D.L., T.I., SC A.P. SRL Suceava, SC R. SRL Suceava și SC B.I.A. SRL - Suceava, în sensul de a se dispune schimbarea în totalitate a sentinței și în rejudecare respingerea acțiunii pentru lipa calității procesuale active a reclamanților.

Prin Sentința nr. 12 din 9 februarie 2009 Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de revizuire, a schimbat Sentința nr. 342 din 26 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Suceava în sensul că a respins atât acțiunea având ca obiect "ieșirea din indiviziune" cât și cererea reconvențională.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin Sentința nr. 342 din 26 februarie 2004 a Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 3761/2003, definitivă prin Decizia nr. 125 din 17 iunie 2004 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 3479/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis acțiunea având ca obiect "ieșire din indiviziune" formulată de intimați, în calitate de reclamanți împotriva, SC "R." SRL și SC "B.I.A." SRL și s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra spațiului comercial înscris în CF nr. X a com. cad. Sf.

Ilie, intimaților atribuindu-li-se cota de 2/7 părți indivize, revizuentei cota de 3/7 din spațiu și intimatei SC "B.I.A." SRL cota de 2/7 din spațiu, conform raportului de expertiză varianta A 1. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra cotei de 2/7 părți indivize din imobil cu Sentința civilă nr. 759 din 25 noiembrie 1999 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. 748/R/1999, definitivă și irevocabilă. Prin Sentința nr. 2073 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2687/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat "Contract" încheiat la data de 27 octombrie 1992 între SC "A.P." SRL Suceava reprezentată de C.V., pe de o parte și M.D.F., S.V.

și M.V., în calitate de asociați, pe de altă parte, reținându-se în esență, că înscrisul sub semnătură privată intitulat "Contract" din data de 27 octombrie 1992, a fost încheiat fără a fi respectată condiția capacității de exercițiu a părții numită "contractant" respectiv SC A.P. SRL Suceava, prin care aceasta ceda o parte din imobilul proprietatea sa situat în blocul nr. 21 din cartierul O., mun. Suceava. Cu referire la cele două sentințe precum și la celelalte înscrisuri numite în considerentele celor două hotărâri, instanța a constatat că revizuenta și-a întemeiat în drept cererea de revizuire pe disp. art. 322 pct. 4, teza II și pct. 5 C. proc. civ.

Prin Sentința nr. 2073 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2687/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat "Contract" încheiat la data de 27 octombrie 1992 privind vânzarea cotei de 2/7 de către SC "A.P." SRL Suceava către antecesorii reclamanților. Sentința sus-menționată atrage incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. întrucât statuează, cu putere de lucru judecat, că actul juridic de dobândire a dreptului de proprietate indiviz asupra imobilului în litigiu de către antecesorii reclamanților este nul absolut.

În acest sens, s-a stabilit că prin "înscris fals" trebuie să se înțeleagă nu numai înscrisul declarat ca atare odată cu stabilirea unei infracțiuni, ci și înscrisul al cărui conținut nu este real, chiar dacă prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune, deoarece în caz contrar ar însemna că erorile judiciare, a căror înlăturare se urmărește prin instituirea căilor extraordinare de atac, să rămână în ființă și să producă efecte, ceea ce este de neconceput. Interpretarea în sens restrictiv a expresiei de "înscris fals" prevăzut în cuprinsul art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

ar echivala cu necunoașterea și perpetuarea efectelor juridice a unui act lovit de nulitate absolută pentru simplul considerent că "falsificarea" acestuia nu rezultă din săvârșirea unei fapte ce constituie infracțiune, constatată și dovedită în urma unui proces penal care a avut ca finalitate pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive penale, interpretare ce contravine în mod evident principiului "ceea ce este nul nu poate produce nici un efect". Prin urmare, ori de câte ori se stabilește, în cursul sau în urma unei judecăți că un înscris ce a fost avut în vedere la pronunțarea unei hotărâri nu estre valid, indiferent dacă nevalabilitatea actului este sau nu consecința săvârșirii unei infracțiuni, hotărârea pronunțată în temeiul acelui înscris este suscceptibilă de revizuire în condițiile art. 322 pct. 4 C. proc.

civ. întrucât numai în acest mod pot fi înlăturate efectele înscrisului respectiv. Referitor la caracterul determinat al convenției constatate nule prin Sentința nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava, în pronunțarea hotărârii a cărei revizuire s-a cerut, s-au reținut următoarele: Prin acțiunea de ieșire din indiviziune ce a format obiectul dosarului de fond, reclamanții intimați au înțeles să-și valorifice un drept de coproprietate asupra spațiului comercial în litigiu, drept pe care au pretins că l-ar fi dobândit prin convenția încheiată la 27 octombrie 1992 între antecesorii SC "A.P." SRL și prin Sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă.

Din înscrisurile depuse la prezenta cauză, rezultă că izvorul dreptului de coproprietate invocat de reclamanții intimați îl constituie însăși acea convenție din 27 octombrie 1992, în baza căreia reclamanții au promovat acțiunea în constatarea dreptului de proprietate asupra cotei indivize de 2/7 din imobil, acțiune admisă prin Sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava. Nu a fost primită susținerea intimaților în sensul că la pronunțarea hotărârii de ieșire din indiviziune ar fi avut caracter determinant doar Sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava și că actul juridic inițial dintre antecesorii lor și SC "A.P." SRL nu ar fi avut relevanță în soluționarea dosarului de fond. Sub acest aspect, s-a constatat că prin Sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava, admițându-se acțiunea formulată de reclamanții M.D.E., M.D.V.

și M.D.L. și cererea de intervenție formulată de T.I., s-a constatat că aceștia sunt proprietarii cotei de 2/7 din imobil conform contractului de asociere din 27 octombrie 1992. Raportat la dispozitivul acestei sentințe este de observat că instanța nu a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare și care să aibă ca efect transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, ci a constatat doar că acest transfer ar fi operat în baza convenției din 27 octombrie 1992 și că, prin urmare, reclamanții intimați sunt proprietarii cotelor indivize respective. Prin urmare, Sentința nr. 749/1999 are caracter declarativ, întrucât ea constată că transferul dreptului de coproprietate ar fi intervenit în baza convenției, ceea ce înseamnă în mod evident că existența valabilă a acestui drept de coproprietate depinde de existența și valabilitatea convenției inițiale.

Nu se poate pretinde că Sentința nr. 759/1999 constituie ea însăși titlu de proprietate al reclamanților asupra imobilului în litigiu, întrucât transferul dreptului de proprietate nu a operat prin voința judecătorului, ci în temeiul convenției din 1992, care constituie izvorul dreptului de coproprietate invocat. Prin urmare, sentința prin care s-a constatat nulitatea convenției din 27 octombrie 1992 nu a putut fi înfățișată înainte de soluționarea irevocabilă a dosarului de fond, nu din motive imputabile SC "A.P." SRL, ci datorită faptului că cererea de suspendare formulată în acel dosar în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. a fost respinsă, astfel încât această hotărâre îndeplinește cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. Referitor la caracterul determinat al înscrisului constatat nul prin Sentința nr. 2037/2007, s-a constat că argumentele expuse anterior referitoare la faptul că acel înscris constituie însuși izvorul dreptului de coproprietate invocat de reclamanții intimați și că Sentința nr. 759/1999 are doar efect declarativ, constatând drepturile pretinse dobândite prin convenția din 1992, fără a genera ea însăși drepturi distincte de cele rezultate din convenție.

Pe fondul cauzei, în rejudecarea acțiunii de ieșire din indiviziune ce a făcut obiectul Dosarului nr. 8321/2002 a Tribunalului Suceava, s-a reținut că dreptul de coproprietate invocat de reclamanții intimați ca temei juridic a acțiunii de ieșire din indiviziune își are izvorul în convenția încheiată cu antecesorii SC "A.P." SRL la 27 octombrie 1992. Cum însă prin Sentința nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava, opozabilă reclamanților intimați, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că acea convenție este lovită de nulitate absolută și cum nulitatea astfel constatată are caracter retroactiv, înlăturând toate efectele convenției, a rezultat că reclamanții nu au dobândit în mod valabil dreptul de proprietate asupra cotelor indivize pretinse.

Calitatea reclamanților de coproprietari ai imobilelor nu poate fi justificată numai de Sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava întrucât, deosebit de faptul că această sentință, având caracter declarativ, nu este de natură să genereze drepturi distincte de cele decurgând din convenția părților, ea nu este opozabilă SC "A.P." SRL și nu se bucură de autoritate de lucru judecat în cadrul acțiunii de ieșire din indiviziune. În acest context, s-a constatat că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de fond, revizuenta a dobândit 5/7 părți indivize din imobilul în litigiu prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 11136/1997 și 11823/1997, anterior promovării și soluționării acțiunii în constatarea dreptului de proprietate soluționată prin Sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava.

Potrivit principiului relativității efectelor hotărârilor judecătorești în cazul succesorilor cu titlu particular ai uneia dintre părțile litigante, aceste hotărâri sunt opozabile și își produc efectele numai față de acei succesori care au dobândit bunul ulterior pronunțării hotărârii, nu însă și față de dobânditorii anteriori. Prin urmare, dacă procesul s-a judecat în contradictoriu cu cel care nu mai era titularul dreptului pentru că îl înstrăinase, hotărârea nu va putea fi opusă cu autoritate de lucru judecat succesorului cu titlu particular. Așa fiind, când o parte opune hotărârea unui terț, în mod evident nu o poate face cu efectele autorității de lucru judecat pentru că, prin ipoteză, condiția identității de părți nu este întrunită și ca atare terțului nu i se poate pretinde să respecte rezultatul unei judecăți la care nu a participat.

În aceste condiții, hotărârea va avea, într-un nou proces, simpla forță probantă a unui înscris, fără a se bucura de autoritate sau putere de lucru judecat, iar în măsura în care terțul va combate cele stabilite în procesul la desfășurarea căruia nu a participat, va rămâne la aprecierea suverană a judecătorului stabilirea efectelor hotărârii în raport cu respectivul terț. Nu poate fi primit nici argumentul reclamanților în sensul că dreptul asupra cotei de 5/7 părți indivize dobândit de revizuentă prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 11136/1997 și 11823/1997 ar fi fost supus unei condiții rezolutorii și că, din acest motiv, nu era necesară citarea acesteia în dosarul soluționat prin Sentința nr. 759/1999, iar această sentință i-ar fi opozabilă.

În realitate, condiția rezolutorie implicită pe care au invocat-o reclamanții, vizează potrivit literaturii și practicii judiciare, ipoteza vânzării întregului bun indiviz de un singur coproprietar, ori în cauză nu este dată această ipoteză întrucât prin cele două contracte SC "A.P." SRL, proprietară exclusivă a întregului spațiu, a fost vândut cota de 5/7. Prin urmare, speța dedusă judecății aduce în discuție situația unor cote indivize transmise de proprietarul exclusiv, iar nu pe cea a vânzării bunului indiviz de un singur coproprietar, așa încât teoria condiției rezolutorii implicite este greșit invocată. Prin urmare, pe fond în conformitate cu dispozițiile art. 728 și următoarele C. civ., acțiunea de ieșire din indiviziune apare ca nefondată fiind respinsă în consecință.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 4 din 25 ianuarie 2010 a respins ca nefondat apelul intimaților M.D.E., M.D.V., M.D.L. T.I. și ca tardiv declarat apelul intimatei SC B.I.A. Suceava. În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, referitor la apelul declarat de SC B.I.A. Suceava că nu s-a făcut dovada unei împrejurări de forță majoră pentru ca partea să fie împiedicată să exercite calea de atac. Referitor la apelul formulat de M.D.E., M.D.V., M.D.L. și T.I., s-a reținut că în mod corect a reținut prima instanță că dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. sunt incidente inclusiv în situația când nu s-a săvârșit o infracțiune prin operațiunea de alternare a realității, impunându-se o interpretare extensivă a acestui caz de revizuire date fiind și exigențele dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Termenul de formulare a cererii de revizuire prevăzute de art. 324 pct. 3 teza I C. proc. civ. se calculează începând cu data luării la cunoștință de către parte a Sentinței nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 2687 din 2 octombrie 2008 a instanței supreme. Raportat la data pronunțării deciziei în recurs, a fost respectat termenul de o lună de revizuență. Caracterul determinant al convenției cu privire la care s-a constatat nulitatea rezultă din însuși dispozitivul Sentinței nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava. Aceasta are efect declarativ și nu constitutiv de drepturi, transmiterea dreptului de proprietate operând în baza Convenției din 27 octombrie 1992. Sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava nu îi este opozabilă revizuentei, care are calitatea de terț, dat fiind principiul relativității hotărârii judecătorești.

Nu este dată în cauză vânzarea sub condiție rezolutorie, deoarece s-au înstrăinat cote indivize de proprietarul exclusiv și nu întregul bun. Față de incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., în mod corect a apreciat instanța de fond în rejudecare că reclamanții nu justifică calitatea procesuală activă pentru a solicita partajarea bunului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs M.D.E., M.D.V., M.D.L. și T.I. motivul prevăzut de art. 304 (9) C. proc. civ.

În argumentarea motivului de nelegalitate indicat recurenții au invocat excepția lipsei calității procesuale active a revizuentei SC A. SRL Suceava de a cerere revizuirea Sentinței nr. 342 din 26 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Suceava susținând că, revizuenta nemaifiind titulara dreptului de proprietate asupra imobilului din 4 octombrie 2004 nu avea calitate procesuală activă de a promova cererea de revizuire a Sentinței nr. 342 din 26 februarie 2004 a Tribunalului Suceava, calitatea sa fiind transmisă pe cale convențională noilor proprietari ai imobilului. Pe fondul cauzei recurenții au arătat că în mod nelegal a reținut Curtea de Apel Suceava că în cauză este dat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc.

civ., instanța de apel prin interpretarea extensivă a dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. adăugând la lege, ceea ce nu este îngăduit. Totodată, susțin recurenții nu s-a observat că pretinsul fals s-a realizat la data de 27 noiembrie 1992 cu mult peste termenul de trei ani prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

De asemenea, arată recurenții, nu este întrunită nici cea de-a doua condiție cumulativă pentru admiterea cererii de revizuire, respectiv că înscrisul declarat fals să fi fost determinant pentru soluția la care s-a oprit instanța de fond, deoarece Sentința civilă nr. 342 din 26 februarie 2004 a Tribunalului Suceava s-a întemeiat pe Sentința nr. 759 din 25 noiembrie 1999 a Tribunalului Suceava definitivă prin Decizia nr. 182 din 27 aprilie 2000 a Curții de Apel Suceava și irevocabilă prin Decizia nr. 3477/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar cererea de revizuire a acestei sentințe a fost respinsă prin Sentința nr. 20 din 9 martie 2009 a Tribunalului Suceava și rămasă definitivă prin Decizia nr. 104 din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava.

Înlăturarea acestei sentințe de către instanța de apel cu motivarea că nu este constitutivă de drepturi ci are efect declarativ este lipsită de temei legal deoarece întreaga doctrină a calificat hotărârile prin care se tinde transformarea antecontractului într-un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil ca fiind constitutive de drepturi și nu declarative, deoarece produce efecte numai pentru viitor. Tot fără temei a reținut instanța de apel că Sentința nr. 759/1999 nu este opozabilă revizuentei, nesocotind faptul că spațiul comercial care a fost partajat a fost inițial proprietatea SC A.P. SRL de la care a cumpărat și revizuentul și cum a cumpărat o cotă-parte dintr-un bun aflat în indiviziune, contractul său de vânzare-cumpărare este supus rezoluțiunii de drept și revizuenta are deschisă calea acțiunii în răspundere pentru evicțiune împotriva SC A.P.

SRL. De altfel, susțin recurenții, decizia recurată în ce privește motivarea respingerii apelului nu răspunde cerințelor art. 261 C. proc. civ. sub aspectul motivării în sensul că nu s-a motivat în fapt și în drept motivele pentru care au fost înlăturate toate apărările formulate prin cererea de apel. Prin întâmpinările depuse la dosar intimatele SC B.I.A. SRL și SC A. SRL răspunzând punctual criticilor recurenților au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este fondat. Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, constată că prezentul recurs este fondat pentru considerentele ce urmează. Din analiza cuprinsului deciziei pronunțate în apel se constată că instanța nu a răspuns criticilor ce pot fi subsumate motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. Astfel, în speță deși apelanții în susținerea motivelor de apel privind Sentința nr. 12 din 9 februarie 2009 a Tribunalului Suceava nu și-au încadrat în drept criticile de la punctul 1.2 din cererea de apel, dezvoltarea acestora permite circumstanțierea lor motivului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. care viza faptul că înscrisul pretins a fi fals a fost determinant în soluționarea cauzei pe fond. Astfel reținându-se că o eventuală suplinire a motivării este incompatibilă cu orice soluție ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte constatând lipsa motivării criticilor subsumate motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. va admite recursul și va casa decizia în sensul dispozitivului.

Casarea vizează doar neanalizarea criticilor subsumate motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5, iar în cadrul acestei analize se va avea în vedere și excepția lipsei calității procesuale active a revizuentei SC A. SRL Suceava. Pentru această rațiune celelalte critici indiferent de încadrarea lor față de motivul analizat care a atras casarea deciziei recurate nu se mai impun a fi analizate. Astfel fiind, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ. se va admite prezentul recurs, se va casa decizia atacată și va fi trimisă cauza la aceeași instanță spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.D.E., M.D.L., M.D.V. și T.I. împotriva Deciziei nr. 4 din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează, în parte, decizia recurată și trimite spre rejudecarea apelului formulat de M.D.E., M.D.L., M.D.V. și T.I. la aceeași instanță, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Menține restul dispozițiilor deciziei recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2011.