ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 850/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 850/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Revizuenta SC A. SRL Suceava prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a solicitat revizuirea Sentinței nr. 342 din 26 februarie 2004

pronunțată de Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, în Dosar nr. 3761/2003, în contradictoriu cu intimații

M.D.E., M.D.V., M.D.L., T.I., SC A.P. SRL Suceava, SC R. SRL Suceava și SC

B.I.A. SRL - Suceava, în sensul de a se dispune schimbarea în totalitate a

sentinței și în rejudecare respingerea acțiunii pentru lipa calității

procesuale active a reclamanților.

Prin Sentința nr. 12 din 9 februarie

2009 Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea de revizuire, a schimbat Sentința nr. 342 din 26

februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Suceava în sensul că a respins atât

acțiunea având ca obiect "ieșirea din indiviziune" cât și cererea

reconvențională.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că prin Sentința nr. 342 din 26 februarie 2004 a

Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

pronunțată în Dosarul nr. 3761/2003, definitivă prin Decizia nr. 125 din 17

iunie 2004 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă prin respingerea recursului prin

Decizia nr. 3479/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis

acțiunea având ca obiect "ieșire din indiviziune" formulată de

intimați, în calitate de reclamanți împotriva, SC "R." SRL și SC

"B.I.A." SRL și s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra spațiului

comercial înscris în CF nr. X a com. cad. Sf. Ilie, intimaților

atribuindu-li-se cota de 2/7 părți indivize, revizuentei cota de 3/7 din spațiu

și intimatei SC "B.I.A." SRL cota de 2/7 din spațiu, conform

raportului de expertiză varianta A 1.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra cotei de

2/7 părți indivize din imobil cu Sentința civilă nr. 759 din 25 noiembrie 1999

a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. 748/R/1999, definitivă și

irevocabilă.

Prin Sentința nr. 2073 din 21 iunie

2007 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2687/2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat nulitatea absolută a

înscrisului sub semnătură privată intitulat "Contract" încheiat la

data de 27 octombrie 1992 între SC "A.P." SRL Suceava reprezentată de

C.V., pe de o parte și M.D.F., S.V. și M.V., în calitate de asociați, pe de

altă parte, reținându-se în esență, că înscrisul sub semnătură privată

intitulat "Contract" din data de 27 octombrie 1992, a fost încheiat

fără a fi respectată condiția capacității de exercițiu a părții numită

"contractant" respectiv SC A.P. SRL Suceava, prin care aceasta ceda o

parte din imobilul proprietatea sa situat în blocul nr. 21 din cartierul O.,

mun. Suceava.

Cu referire la cele două sentințe

precum și la celelalte înscrisuri numite în considerentele celor două hotărâri,

instanța a constatat că revizuenta și-a întemeiat în drept cererea de revizuire

pe disp. art. 322 pct. 4, teza II și pct. 5 C. proc. civ.

Prin Sentința nr. 2073 din 21 iunie

2007 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2687/2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat nulitatea absolută a

înscrisului sub semnătură privată intitulat "Contract" încheiat la

data de 27 octombrie 1992 privind vânzarea cotei de 2/7 de către SC

"A.P." SRL Suceava către antecesorii reclamanților.

Sentința sus-menționată atrage

incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. întrucât

statuează, cu putere de lucru judecat, că actul juridic de dobândire a

dreptului de proprietate indiviz asupra imobilului în litigiu de către

antecesorii reclamanților este nul absolut.

În acest sens, s-a stabilit că prin

"înscris fals" trebuie să se înțeleagă nu numai înscrisul declarat ca

atare odată cu stabilirea unei infracțiuni, ci și înscrisul al cărui conținut

nu este real, chiar dacă prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis

o infracțiune, deoarece în caz contrar ar însemna că erorile judiciare, a căror

înlăturare se urmărește prin instituirea căilor extraordinare de atac, să

rămână în ființă și să producă efecte, ceea ce este de neconceput.

Interpretarea în sens restrictiv a

expresiei de "înscris fals" prevăzut în cuprinsul art. 322 pct. 4 C.

proc. civ. ar echivala cu necunoașterea și perpetuarea efectelor juridice a

unui act lovit de nulitate absolută pentru simplul considerent că

"falsificarea" acestuia nu rezultă din săvârșirea unei fapte ce

constituie infracțiune, constatată și dovedită în urma unui proces penal care a

avut ca finalitate pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive penale,

interpretare ce contravine în mod evident principiului "ceea ce este nul

nu poate produce nici un efect".

Prin urmare, ori de câte ori se

stabilește, în cursul sau în urma unei judecăți că un înscris ce a fost avut în

vedere la pronunțarea unei hotărâri nu estre valid, indiferent dacă

nevalabilitatea actului este sau nu consecința săvârșirii unei infracțiuni,

hotărârea pronunțată în temeiul acelui înscris este suscceptibilă de revizuire

în condițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. întrucât numai în acest mod pot fi

înlăturate efectele înscrisului respectiv.

Referitor la caracterul determinat

al convenției constatate nule prin Sentința nr. 2073/2007 a Tribunalului

Suceava, în pronunțarea hotărârii a cărei revizuire s-a cerut, s-au reținut

următoarele:

Prin acțiunea de ieșire din

indiviziune ce a format obiectul dosarului de fond, reclamanții intimați au

înțeles să-și valorifice un drept de coproprietate asupra spațiului comercial

în litigiu, drept pe care au pretins că l-ar fi dobândit prin convenția

încheiată la 27 octombrie 1992 între antecesorii SC "A.P." SRL și

prin Sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă.

Din înscrisurile depuse la prezenta

cauză, rezultă că izvorul dreptului de coproprietate invocat de reclamanții

intimați îl constituie însăși acea convenție din 27 octombrie 1992, în baza

căreia reclamanții au promovat acțiunea în constatarea dreptului de proprietate

asupra cotei indivize de 2/7 din imobil, acțiune admisă prin Sentința nr.

759/1999 a Tribunalului Suceava.

Nu a fost primită susținerea

intimaților în sensul că la pronunțarea hotărârii de ieșire din indiviziune ar

fi avut caracter determinant doar Sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava

și că actul juridic inițial dintre antecesorii lor și SC "A.P." SRL

nu ar fi avut relevanță în soluționarea dosarului de fond.

Sub acest aspect, s-a constatat că

prin Sentința nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava, admițându-se acțiunea

formulată de reclamanții M.D.E., M.D.V. și M.D.L. și cererea de intervenție

formulată de T.I., s-a constatat că aceștia sunt proprietarii cotei de 2/7 din

imobil conform contractului de asociere din 27 octombrie 1992.

Raportat la dispozitivul acestei

sentințe este de observat că instanța nu a pronunțat o hotărâre care să țină

loc de act de vânzare-cumpărare și care să aibă ca efect transferul dreptului

de proprietate asupra imobilului, ci a constatat doar că acest transfer ar fi

operat în baza convenției din 27 octombrie 1992 și că, prin urmare, reclamanții

intimați sunt proprietarii cotelor indivize respective.

Prin urmare, Sentința nr. 749/1999

are caracter declarativ, întrucât ea constată că transferul dreptului de

coproprietate ar fi intervenit în baza convenției, ceea ce înseamnă în mod

evident că existența valabilă a acestui drept de coproprietate depinde de

existența și valabilitatea convenției inițiale.

Nu se poate pretinde că Sentința nr.

759/1999 constituie ea însăși titlu de proprietate al reclamanților asupra

imobilului în litigiu, întrucât transferul dreptului de proprietate nu a operat

prin voința judecătorului, ci în temeiul convenției din 1992, care constituie

izvorul dreptului de coproprietate invocat.

Prin urmare, sentința prin care s-a

constatat nulitatea convenției din 27 octombrie 1992 nu a putut fi înfățișată

înainte de soluționarea irevocabilă a dosarului de fond, nu din motive

imputabile SC "A.P." SRL, ci datorită faptului că cererea de

suspendare formulată în acel dosar în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. a

fost respinsă, astfel încât această hotărâre îndeplinește cerințele prevăzute

de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Referitor la caracterul determinat

al înscrisului constatat nul prin Sentința nr. 2037/2007, s-a constat că

argumentele expuse anterior referitoare la faptul că acel înscris constituie

însuși izvorul dreptului de coproprietate invocat de reclamanții intimați și că

Sentința nr. 759/1999 are doar efect declarativ, constatând drepturile pretinse

dobândite prin convenția din 1992, fără a genera ea însăși drepturi distincte

de cele rezultate din convenție.

Pe fondul cauzei, în rejudecarea

acțiunii de ieșire din indiviziune ce a făcut obiectul Dosarului nr. 8321/2002

a Tribunalului Suceava, s-a reținut că dreptul de coproprietate invocat de

reclamanții intimați ca temei juridic a acțiunii de ieșire din indiviziune își

are izvorul în convenția încheiată cu antecesorii SC "A.P." SRL la 27

octombrie 1992. Cum însă prin Sentința nr. 2073/2007 a Tribunalului Suceava,

opozabilă reclamanților intimați, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat

că acea convenție este lovită de nulitate absolută și cum nulitatea astfel

constatată are caracter retroactiv, înlăturând toate efectele convenției, a

rezultat că reclamanții nu au dobândit în mod valabil dreptul de proprietate

asupra cotelor indivize pretinse.

Calitatea reclamanților de

coproprietari ai imobilelor nu poate fi justificată numai de Sentința nr.

759/1999 a Tribunalului Suceava întrucât, deosebit de faptul că această

sentință, având caracter declarativ, nu este de natură să genereze drepturi

distincte de cele decurgând din convenția părților, ea nu este opozabilă SC

"A.P." SRL și nu se bucură de autoritate de lucru judecat în cadrul

acțiunii de ieșire din indiviziune.

În acest context, s-a constatat că,

potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de fond, revizuenta a dobândit 5/7

părți indivize din imobilul în litigiu prin contractele de vânzare-cumpărare

nr. 11136/1997 și 11823/1997, anterior promovării și soluționării acțiunii în

constatarea dreptului de proprietate soluționată prin Sentința nr. 759/1999 a

Tribunalului Suceava.

Potrivit principiului relativității

efectelor hotărârilor judecătorești în cazul succesorilor cu titlu particular

ai uneia dintre părțile litigante, aceste hotărâri sunt opozabile și își produc

efectele numai față de acei succesori care au dobândit bunul ulterior

pronunțării hotărârii, nu însă și față de dobânditorii anteriori.

Prin urmare, dacă procesul s-a

judecat în contradictoriu cu cel care nu mai era titularul dreptului pentru că

îl înstrăinase, hotărârea nu va putea fi opusă cu autoritate de lucru judecat

succesorului cu titlu particular.

Așa fiind, când o parte opune

hotărârea unui terț, în mod evident nu o poate face cu efectele autorității de

lucru judecat pentru că, prin ipoteză, condiția identității de părți nu este

întrunită și ca atare terțului nu i se poate pretinde să respecte rezultatul

unei judecăți la care nu a participat.

În aceste condiții, hotărârea va

avea, într-un nou proces, simpla forță probantă a unui înscris, fără a se

bucura de autoritate sau putere de lucru judecat, iar în măsura în care terțul

va combate cele stabilite în procesul la desfășurarea căruia nu a participat,

va rămâne la aprecierea suverană a judecătorului stabilirea efectelor hotărârii

în raport cu respectivul terț.

Nu poate fi primit nici argumentul

reclamanților în sensul că dreptul asupra cotei de 5/7 părți indivize dobândit

de revizuentă prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 11136/1997 și 11823/1997

ar fi fost supus unei condiții rezolutorii și că, din acest motiv, nu era

necesară citarea acesteia în dosarul soluționat prin Sentința nr. 759/1999, iar

această sentință i-ar fi opozabilă.

În realitate, condiția rezolutorie

implicită pe care au invocat-o reclamanții, vizează potrivit literaturii și

practicii judiciare, ipoteza vânzării întregului bun indiviz de un singur

coproprietar, ori în cauză nu este dată această ipoteză întrucât prin cele două

contracte SC "A.P." SRL, proprietară exclusivă a întregului spațiu, a

fost vândut cota de 5/7. Prin urmare, speța dedusă judecății aduce în discuție

situația unor cote indivize transmise de proprietarul exclusiv, iar nu pe cea a

vânzării bunului indiviz de un singur coproprietar, așa încât teoria condiției rezolutorii

implicite este greșit invocată.

Prin urmare, pe fond în conformitate

cu dispozițiile art. 728 și următoarele C. civ., acțiunea de ieșire din

indiviziune apare ca nefondată fiind respinsă în consecință.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 4 din 25

ianuarie 2010 a respins ca nefondat apelul intimaților M.D.E., M.D.V., M.D.L.

T.I. și ca tardiv declarat apelul intimatei SC B.I.A. Suceava.

În argumentarea acestei decizii

instanța de apel a reținut, în esență, referitor la apelul declarat de SC

B.I.A. Suceava că nu s-a făcut dovada unei împrejurări de forță majoră pentru

ca partea să fie împiedicată să exercite calea de atac.

Referitor la apelul formulat de

M.D.E., M.D.V., M.D.L. și T.I., s-a reținut că în mod corect a reținut prima

instanță că dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. sunt incidente inclusiv

în situația când nu s-a săvârșit o infracțiune prin operațiunea de alternare a

realității, impunându-se o interpretare extensivă a acestui caz de revizuire

date fiind și exigențele dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Termenul de formulare a cererii de

revizuire prevăzute de art. 324 pct. 3 teza I C. proc. civ. se calculează

începând cu data luării la cunoștință de către parte a Sentinței nr. 2073/2007

a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 2687

din 2 octombrie 2008 a instanței supreme. Raportat la data pronunțării deciziei

în recurs, a fost respectat termenul de o lună de revizuență.

Caracterul determinant al convenției

cu privire la care s-a constatat nulitatea rezultă din însuși dispozitivul

Sentinței nr. 759/1999 a Tribunalului Suceava. Aceasta are efect declarativ și

nu constitutiv de drepturi, transmiterea dreptului de proprietate operând în

baza Convenției din 27 octombrie 1992.

Sentința nr. 759/1999 a Tribunalului

Suceava nu îi este opozabilă revizuentei, care are calitatea de terț, dat fiind

principiul relativității hotărârii judecătorești.

Nu este dată în cauză vânzarea sub

condiție rezolutorie, deoarece s-au înstrăinat cote indivize de proprietarul

exclusiv și nu întregul bun.

Față de incidența cazului de

revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., în mod corect a apreciat

instanța de fond în rejudecare că reclamanții nu justifică calitatea procesuală

activă pentru a solicita partajarea bunului.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs M.D.E., M.D.V., M.D.L. și T.I. motivul prevăzut de art. 304 (9)

C. proc. civ.

În argumentarea motivului de

nelegalitate indicat recurenții au invocat excepția lipsei calității procesuale

active a revizuentei SC A. SRL Suceava de a cerere revizuirea Sentinței nr. 342

din 26 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Suceava susținând că, revizuenta

nemaifiind titulara dreptului de proprietate asupra imobilului din 4 octombrie

2004 nu avea calitate procesuală activă de a promova cererea de revizuire a

Sentinței nr. 342 din 26 februarie 2004 a Tribunalului Suceava, calitatea sa

fiind transmisă pe cale convențională noilor proprietari ai imobilului.

Pe fondul cauzei recurenții au

arătat că în mod nelegal a reținut Curtea de Apel Suceava că în cauză este dat

motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., instanța de

apel prin interpretarea extensivă a dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

adăugând la lege, ceea ce nu este îngăduit.

Totodată, susțin recurenții nu s-a

observat că pretinsul fals s-a realizat la data de 27 noiembrie 1992 cu mult

peste termenul de trei ani prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

De asemenea, arată recurenții, nu

este întrunită nici cea de-a doua condiție cumulativă pentru admiterea cererii

de revizuire, respectiv că înscrisul declarat fals să fi fost determinant

pentru soluția la care s-a oprit instanța de fond, deoarece Sentința civilă nr.

342 din 26 februarie 2004 a Tribunalului Suceava s-a întemeiat pe Sentința nr.

759 din 25 noiembrie 1999 a Tribunalului Suceava definitivă prin Decizia nr.

182 din 27 aprilie 2000 a Curții de Apel Suceava și irevocabilă prin Decizia

nr. 3477/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar cererea de revizuire

a acestei sentințe a fost respinsă prin Sentința nr. 20 din 9 martie 2009 a

Tribunalului Suceava și rămasă definitivă prin Decizia nr. 104 din 12 octombrie

2009 a Curții de Apel Suceava.

Înlăturarea acestei sentințe de

către instanța de apel cu motivarea că nu este constitutivă de drepturi ci are

efect declarativ este lipsită de temei legal deoarece întreaga doctrină a

calificat hotărârile prin care se tinde transformarea antecontractului într-un

contract de vânzare-cumpărare a unui imobil ca fiind constitutive de drepturi

și nu declarative, deoarece produce efecte numai pentru viitor.

Tot fără temei a reținut instanța de

apel că Sentința nr. 759/1999 nu este opozabilă revizuentei, nesocotind faptul

că spațiul comercial care a fost partajat a fost inițial proprietatea SC A.P.

SRL de la care a cumpărat și revizuentul și cum a cumpărat o cotă-parte

dintr-un bun aflat în indiviziune, contractul său de vânzare-cumpărare este

supus rezoluțiunii de drept și revizuenta are deschisă calea acțiunii în

răspundere pentru evicțiune împotriva SC A.P. SRL.

De altfel, susțin recurenții,

decizia recurată în ce privește motivarea respingerii apelului nu răspunde

cerințelor art. 261 C. proc. civ. sub aspectul motivării în sensul că nu s-a

motivat în fapt și în drept motivele pentru care au fost înlăturate toate

apărările formulate prin cererea de apel.

Prin întâmpinările depuse la dosar

intimatele SC B.I.A. SRL și SC A. SRL răspunzând punctual criticilor

recurenților au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este fondat.

Înalta Curte verificând în cadrul

controlului de legalitate decizia atacată, prin prisma motivelor invocate,

constată că prezentul recurs este fondat pentru considerentele ce urmează.

Din analiza cuprinsului deciziei

pronunțate în apel se constată că instanța nu a răspuns criticilor ce pot fi

subsumate motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în speță deși apelanții în

susținerea motivelor de apel privind Sentința nr. 12 din 9 februarie 2009 a

Tribunalului Suceava nu și-au încadrat în drept criticile de la punctul 1.2 din

cererea de apel, dezvoltarea acestora permite circumstanțierea lor motivului de

revizuire reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. care viza faptul că

înscrisul pretins a fi fals a fost determinant în soluționarea cauzei pe fond.

Astfel reținându-se că o eventuală

suplinire a motivării este incompatibilă cu orice soluție ar putea fi adoptată

în recurs, Înalta Curte constatând lipsa motivării criticilor subsumate

motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. va admite

recursul și va casa decizia în sensul dispozitivului. Casarea vizează doar

neanalizarea criticilor subsumate motivului de revizuire prevăzut de art. 322

pct. 5, iar în cadrul acestei analize se va avea în vedere și excepția lipsei

calității procesuale active a revizuentei SC A. SRL Suceava.

Pentru această rațiune celelalte

critici indiferent de încadrarea lor față de motivul analizat care a atras

casarea deciziei recurate nu se mai impun a fi analizate.

Astfel fiind, în temeiul art. 312

(1) C. proc. civ. se va admite prezentul recurs, se va casa decizia atacată și

va fi trimisă cauza la aceeași instanță spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.D.E.,

M.D.L., M.D.V. și T.I. împotriva Deciziei nr. 4 din 25 ianuarie 2010 a Curții

de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, decizia recurată

și trimite spre rejudecarea apelului formulat de M.D.E., M.D.L., M.D.V. și T.I.

la aceeași instanță, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Menține restul dispozițiilor

deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 februarie 2011.