ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1921/2011

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 5394 din 03 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș în nume propriu și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 145 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și a modificat sentința recurată, în sensul că a respins cererea reclamantei SC C.A. SA Târgu Mureș, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a constatat că actele administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ sunt: procesul-verbal de control financiar nr. 202339 din 16 martie 2009, întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș – Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii în temeiul Legii nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii Financiare, cu modificările ulterioare, dispoziția obligatorie nr. 37 din 17 martie 2009, emisă de aceeași autoritate pentru recuperarea prejudiciului constatat, rezultat din dimensionarea remunerației directorului general al SC C.A. SA Târgu Mureș în raport cu prevederile O.U.G. nr. 79/2008 și decizia nr. 144 din 30 aprilie 2009, prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală a respins contestația administrativă formulată de intimata-reclamantă.

Instanța de control judiciar a apreciat că problema de drept pe care instanța a fost învestită să o lămurească vizează încadrarea SC C.A. SA Târgu Mureș în una dintre ipotezele avute în vedere de art. 31 alin. (1) literele a), b) și c) din O.U.G. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 222/2008.

Analizând dispozițiile legale incidente și înscrisurile depuse la dosarul de fond, Înalta Curte a reținut că SC C.A. SA Târgu Mureș a fost înființată prin reorganizarea Regiei Autonome Aquaserv Târgu Mureș, prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Târgu Mureș (nr. 69/2005 și nr. 306/2005).

Or, în temeiul art. 39 alin. (2) literele i) și j) din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare în perioada respectivă, în competența consiliului local intră numai atribuțiile de a înființa și reorganiza instituții publice, societăți comerciale, servicii publice ori regii autonome de interes local, care urmează să funcționeze în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestuia.

Pe cale de consecință, instanța de recurs a considerat că dreptul conferit de litera y) a aceluiași articol, invocată în preambulul hotărârii nr. 306/2005, de a hotărî, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte autorități publice locale, în vederea promovării unor interese comune, nu este de natură să modifice, de plano, raportul de subordonare, coordonare sau autoritate la care s-a făcut referire mai sus, iar O.U.G. nr. 79/2008 nu are în vedere decât trei paliere: local, județean și central, criteriul de încadrare a operatorilor economici în unul dintre ele fiind acela al rangului autorității publice în coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea căreia se află, iar nu întinderea teritorială a activității desfășurate. De aceea, statutul de „operator regional” în sensul art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 51/2006 nu prezintă relevanță în cauză, Înalta Curte considerând juste susținerile recurentelor - pârâte sub acest aspect. Articolul 1 din O.U.G. nr. 79/2008 prevede că actul normativ respectiv se aplică regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ - teritorială este acționar unic sau majoritar, precum și filialelor acestora.

Împotriva Deciziei nr. 5394 din 03 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire intimata-reclamantă SC C.A. SA, invocând ca temei legal dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, revizuenta a redat istoricul cauzei și a precizat faptul că, fiind o societate pe acțiuni, înființată în temeiul Legii nr. 31/1990 și un operator regional, nu este sub coordonarea, subordonarea sau autoritatea unui minister sau a unei unități administrativ-teritoriale județene sau locale, ci a unui acționariat reprezentat de mai multe unități administrativ-teritoriale, de interes local și județean, susținând că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 3¹ lit. b) din O.U.G. nr. 222/2008.

Prin precizările la motivele de revizuire formulate în urma comunicării deciziei atacate, societatea revizuentă a dezvoltat criticile referitoare la faptul că instanța de recurs a considerat fără relevanță întinderea teritorială a activității desfășurate de operatorul regional SC C.A. SA, pronunțând o soluție cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 79/2008.

Analizând decizia a cărei revizuire se solicită, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, ținând cont de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, iar dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că revizuirea nu poate fi promovată decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Față de dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că Decizia nr. 5394 din 03 decembrie 2010 poate constitui obiect al revizuirii, în sensul că, prin hotărârea pronunțată de instanța de recurs, s-a admis recursul și a fost modificată hotărârea atacată pe chestiuni de fapt, astfel încât se reține admisibilitatea promovării căii de atac de față.

Însă, Înalta Curte reține că cererea de revizuire nu este întemeiată, întrucât niciunul din temeiurile legale și expres prevăzute, invocate de revizuentă, nu este incident în cauză.

Astfel, primul motiv de revizuire este întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ., conform cărora:

„Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

Prin Decizia nr. 5394 din 03 decembrie 2010, instanța de control judiciar a admis recursul formulat de autoritatea pârâtă și a modificat sentința recurată, în sensul că a respins cererea reclamantei SC C.A. SA Târgu Mureș, ca nefondată, astfel încât nu se poate susține că dispozitivul acestei decizii conține dispoziții potrivnice, care nu se pot aduce la îndeplinire.

De altfel, Înalta Curte remarcă faptul că societatea revizuentă nu a argumentat în niciun fel existența unei contradicții în sensul textului de lege pe care l-a invocat.

Nici motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., de asemenea invocat de societatea revizuentă, nu este incident în cauză.

Este adevărat că potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere când instanța „s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

Acest motiv de revizuire constituie o exigență a principiului disponibilității procesuale, principiu în conformitate cu care instanța este „în drept” să statueze numai în limitele în care a fost sesizată, fiind obligată, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, neputând să hotărască asupra unui lucru care nu s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut sau să nu se pronunțe asupra unui lucru cerut.

Nerespectarea acestor exigențe poate conduce la exercitarea revizuirii în condițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., însă cererea de revizuire nu declanșează un litigiu nou, ci reprezintă o fază procesuală a aceluiași litigiu, care se desfășoară în cadrul procesual conturat de etapele anterioare.

Însă, Înalta Curte constată faptul că, în argumentarea acestui motiv de revizuire, sunt combătute motivele de recurs formulate de autoritatea recurentă și reiterate apărările expuse în întâmpinarea depusă la instanța de recurs, în susținerea unei soluții de respingere a recursului. Astfel, societatea revizuentă invocă, de fapt, o apreciere eronată a probelor și aplicarea greșită a legii într-o cauză soluționată definitiv și irevocabil.

În această situație, revizuirea formulată cu scopul de a obține o nouă analiză și rejudecare a cauzei nu poate fi primită, întrucât ar interveni o încălcare a principiului securității raporturilor juridice care implică respectarea principiului res iudicata.

De altfel, în astfel de situații și C.E.D.O. a apreciat că „o cale extraordinară de atac introdusă de una din părțile în proces, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea în absența unui „defect fundamental”.

Faptul că instanța care soluționează contestația și instanța a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea și relevanța probatoriului este un caz tipic în care nu se justifică desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile” (cauza Mitrea vs. România, 26105/03, Hotărârea din 29 iulie 2008).

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că motivele invocate de către societatea revizuentă nu se încadrează în cazurile prevăzute expres de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., care permit retractarea, numai pentru erori de fapt, a unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 326 și art. 328 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de SC C.A. SA, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de SC C.A. SA împotriva Deciziei nr. 5394 din 03 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2011.