ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1921/2011

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de recurs atacată pe calea revizuirii

Prin Decizia nr. 5394 din 03 decembrie 2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor

Publice Mureș în nume propriu și pentru Agenția Națională de Administrare

Fiscală împotriva sentinței civile nr. 145 din 23 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, și a

modificat sentința recurată, în sensul că a respins cererea reclamantei SC C.A.

SA Târgu Mureș, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de recurs a constatat că actele administrative supuse

controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ

sunt: procesul-verbal de control financiar din 16 martie 2009, întocmit de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș - Administrația Finanțelor Publice

pentru Contribuabilii Mijlocii în temeiul Legii nr. 30/1991 privind organizarea

și funcționarea controlului financiar și a Gărzii Financiare, cu modificările

ulterioare, dispoziția obligatorie nr. 37 din 17 martie 2009, emisă de aceeași

autoritate pentru recuperarea prejudiciului constatat, rezultat din

dimensionarea remunerației directorului general al SC C.A. SA Târgu Mureș în

raport cu prevederile O.U.G. nr. 79/2008 și decizia nr. 144 din 30 aprilie

2009, prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală a respins contestația

administrativă formulată de intimata-reclamantă.

Instanța de control

judiciar a apreciat că problema de drept pe care instanța a fost învestită să o

lămurească vizează încadrarea SC C.A. SA Târgu Mureș în una dintre ipotezele

avute în vedere de art. 3

1

alin. (1) lit. a), b) și c) din O.U.G. nr.

79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori

economici, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 222/2008.

Analizând

dispozițiile legale incidente și înscrisurile depuse la dosarul de fond, Înalta

Curte a reținut că SC C.A. SA Târgu Mureș a fost înființată prin reorganizarea

Regiei Autonome A. Târgu Mureș, prin hotărâri ale Consiliului Local al

Municipiului Târgu Mureș (nr. 69/2005 și nr. 306/2005).

Or, în temeiul art. 39

alin. (2) lit. i) și j) din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare în perioada

respectivă, în competența consiliului local intră numai atribuțiile de a

înființa și reorganiza instituții publice, societăți comerciale, servicii

publice ori regii autonome de interes local, care urmează să funcționeze în

subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestuia.

Pe cale de

consecință, instanța de recurs a considerat că dreptul conferit de litera y) a

aceluiași articol, invocată în preambulul Hotărârii nr. 306/2005, de a hotărî,

în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte autorități publice

locale, în vederea promovării unor interese comune, nu este de natură să

modifice, de plano, raportul de subordonare, coordonare sau autoritate la care

s-a făcut referire mai sus, iar O.U.G. nr. 79/2008 nu are în vedere decât trei

paliere - local, județean și central, criteriul de încadrare a operatorilor

economici în unul dintre ele fiind acela al rangului autorității publice în

coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea căreia se află, iar nu întinderea

teritorială a activității desfășurate. De aceea, statutul de „operator

regional” în sensul art. 2 lit. g) din Legea nr. 51/2006 nu prezintă relevanță în

cauză, Înalta Curte considerând juste susținerile recurentelor - pârâte sub

acest aspect. Art. 1 din O.U.G. nr. 79/2008 prevede că actul normativ respectiv

se aplică regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și

societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ -

teritorială este acționar unic sau majoritar, precum și filialelor acestora.

în cauză

Împotriva Deciziei nr.

5394 din 03 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire intimata-reclamantă SC

C.A. SA, invocând ca temei legal dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 C. proc.

civ.

În motivarea căii de

atac, revizuenta a redat istoricul cauzei și a precizat faptul că, fiind o

societate pe acțiuni, înființată în temeiul Legii nr. 31/1990 și un operator

regional, nu este sub coordonarea, subordonarea sau autoritatea unui minister

sau a unei unități administrativ-teritoriale județene sau locale, ci a unui

acționariat reprezentat de mai multe unități administrativ-teritoriale, de

interes local și județean, susținând că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.

3 lit. b) din O.U.G. nr. 222/2008.

Prin precizările la

motivele de revizuire formulate în urma comunicării deciziei atacate,

societatea revizuentă a dezvoltat criticile referitoare la faptul că instanța

de recurs a considerat fără relevanță întinderea teritorială a activității

desfășurate de operatorul regional SC C.A. SA, pronunțând o soluție cu

încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 79/2008.

considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Analizând

decizia a cărei revizuire se solicită, prin prisma motivelor invocate și a

dispozițiilor legale incidente, ținând cont de actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este nefondată, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Revizuirea

este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, iar

dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel

că revizuirea nu poate fi promovată decât în cazurile și în condițiile

prevăzute în mod expres de lege.

Față

de dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că

Decizia nr. 5394 din 03 decembrie 2010 poate constitui obiect al revizuirii, în

sensul că, prin hotărârea pronunțată de instanța de recurs, s-a admis recursul

și a fost modificată hotărârea atacată pe chestiuni de fapt, astfel încât se reține

admisibilitatea promovării căii de atac de față.

Însă,

Înalta Curte reține că cererea de revizuire nu este întemeiată, întrucât

niciunul din temeiurile legale și expres prevăzute, invocate de revizuentă, nu este

incident în cauză.

Astfel,

primul motiv de revizuire este întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 1 C.

proc. civ., conform cărora:

„Revizuirea

unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum

și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se

poate cere în următoarele cazuri:

1.

dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce

la îndeplinire”.

Prin Decizia nr. 5394

din 03 decembrie 2010, instanța de control judiciar a admis recursul formulat

de autoritatea pârâtă și a modificat sentința recurată, în sensul că a respins cererea

reclamantei SC C.A. SA Târgu Mureș, ca nefondată, astfel încât nu se poate

susține că dispozitivul acestei decizii conține dispoziții potrivnice, care nu

se pot aduce la îndeplinire.

De altfel, Înalta

Curte remarcă faptul că societatea revizuentă nu a argumentat în niciun fel

existența unei contradicții în sensul textului de lege pe care l-a invocat.

Nici motivul de

revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., de asemenea invocat de

societatea revizuentă, nu este incident în cauză.

Este

adevărat că potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se

poate cere când instanța „s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut

sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a

cerut”.

Acest

motiv de revizuire constituie o exigență a principiului disponibilității

procesuale, principiu în conformitate cu care instanța este „în drept” să

statueze numai în limitele în care a fost sesizată, fiind obligată, potrivit art.

129 alin. (6) C. proc. civ., să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a

cerut, neputând să hotărască asupra unui lucru care nu s-a cerut, să dea mai

mult decât s-a cerut sau să nu se pronunțe asupra unui lucru cerut.

Nerespectarea

acestor exigențe poate conduce la exercitarea revizuirii în condițiile art. 322

pct. 2 C. proc. civ., însă cererea de revizuire nu declanșează un litigiu nou,

ci reprezintă o fază procesuală a aceluiași litigiu, care se desfășoară în

cadrul procesual conturat de etapele anterioare.

Însă, Înalta Curte

constată faptul că, în argumentarea acestui motiv de revizuire, sunt combătute

motivele de recurs formulate de autoritatea recurentă și reiterate apărările

expuse în întâmpinarea depusă la instanța de recurs, în susținerea unei soluții

de respingere a recursului. Astfel, societatea revizuentă invocă, de fapt, o

apreciere eronată a probelor și aplicarea greșită a legii într-o cauză soluționată

definitiv și irevocabil.

În această situație,

revizuirea formulată cu scopul de a obține o nouă analiză și rejudecare a

cauzei nu poate fi primită, întrucât ar interveni o încălcare a principiului

securității raporturilor juridice care implică respectarea principiului res iudicata.

De altfel, în astfel

de situații și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că „o cale

extraordinară de atac introdusă de una din părțile în proces, nu poate fi

admisă pentru simplul motiv că instanța cărei hotărâre este atacată a apreciat

greșit probele sau a aplicat greșit legea în absența unui „defect fundamental”.

Faptul că instanța

care soluționează contestația și instanța a cărei hotărâre este contestată au

două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea și relevanța

probatoriului este un caz tipic în care nu se justifică desființarea unei

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile” (cauza Mitrea vs. România,

26105/03, Hotărârea din 29 iulie 2008).

Pe cale de

consecință, Înalta Curte constată că motivele invocate de către societatea

revizuentă nu se încadrează în cazurile prevăzute expres de art. 322 alin. (1) C.

proc. civ., care permit retractarea, numai pentru erori de fapt, a unei hotărâri

judecătorești irevocabile.

Față de

considerentele expuse, în temeiul

art. 326 și art. 328

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de

SC C.A. SA

, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de SC C.A. SA împotriva Deciziei nr. 5394 din 03 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 31 martie 2011.