ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3811/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 7 decembrie 2010, reclamanta SC S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrație Fiscală, anularea Deciziei nr. 169 din 10 iunie 2010 emisă de Agenția Națională de Administrație Fiscală, cu consecința obligării pârâtei la soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva Raportului de Inspecție fiscală nr. 558 din 26 februarie 2010, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 140 din 3 iunie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, în sensul că a fost anulată parțial Decizia nr. 169 din 10 iunie 2010 emisă de Agenția Națională de Administrație Fiscală București în privința dispoziției de suspendare a soluționării contestației SC S. SRL. Instanța a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. 558 din 26 februarie 2010 încheiat de Ministerul Finanțelor Publice- D.G.F.P. Mureș - Activitatea de Inspecție Fiscală.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Decizia nr. 169 din 10 iunie 2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a dispus suspendarea procedurii de soluționare a contestației administrative formulate de către SC S. SRL în ceea ce privește Raportul de Inspecție fiscală nr. 558 din 26 februarie 2010 și Decizia de Impunere nr. 276 din 26 februarie 2010, reținându-se că în cauză sunt incidente prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Prin Raportul de Inspecție Fiscală nr. 558 din 26 februarie 2010 și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 276 din 26 februarie 2010, organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P.

Mureș au stabilit suplimentar pentru SC S. SRL obligații fiscale în sumă totală de 3.198.708 RON reprezentând: 2.255.141 RON - impozit pe profit și 943.567 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit. Organele de inspecție fiscală au constatat că societatea a înregistrat în contabilitate venituri din prestări servicii în baza unor facturi emise către S.G.G. din Austria, care au înscris la rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor” mențiunea „Prestări servicii transport conform contractului și anexei”. În acest sens, societatea a prezentat organelor de inspecție fiscală un document intitulat „Transcrierea procesului-verbal despre convenție” (fără număr de înregistrare), încheiat între cele două părți în luna decembrie 2007. Totodată, S.G.G.

facturează către SC S. SRL diverse cheltuieli, în baza unor facturi care au înscrise diverse mențiuni: combustibil, reparații, diurnă, taxe, cheltuieli administrative și alte cheltuieli. Organele de inspecție fiscală au constatat faptul că actul încheiat între cele două părți nu face o departajare clară a veniturilor și cheltuielilor care revin celor două societăți. De asemenea, organele de inspecție fiscală susțin faptul că, reprezentantul legal al societății nu a fost în măsură să pună la dispoziția acestora, documente justificative privind cheltuielile facturate de către S.G.G., care au stat la baza determinării sumelor înscrise în facturile emise către SC S. SRL, respectiv documente justificative privind veniturile facturate de către SC S. SRL, care au stat la baza determinării sumelor înscrise în facturile emise către S.G.G.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, în temeiul art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările ulterioare, a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș Sesizarea penală nr. 558/26 februarie 2010/08 martie 2010, Procesul-verbal nr. 558 din 26 februarie 2010 având aceleași constatări cu cele ale Raportului de inspecție fiscală nr. 558 din 26 februarie 2010, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 276 din 26 februarie 2010, în vederea cercetării infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) pct. b din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Din Adresa nr. 6898/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.

Mureș rezultă că se efectuează cercetări față de J.M., administratorul societății SC S. SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de reținere și nevirare, în cel mult 30 de zile de la scadență, a obligațiilor bugetare constituite prin reținere la sursă, în formă continuă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. Instanța de primă jurisdicție a constatat că față de administratorul SC S. SRL se efectuează cercetări cu privire la infracțiunea de reținere și nevirare a obligațiilor bugetare constituite prin reținere la sursă și nu pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Instanța a reținut că organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urma să fie dată în procedura administrativă, însă în cauza de față instanța a constatat că infracțiunea pentru care se efectuează cercetări de către organele de urmărire penală nu are o influență hotărâtoare cu privire la obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală.

Mai mult, aceste cercetări privesc persoana fizică J.M. și nu SC S. SRL, iar față de această persoană nu s-a început urmărirea penală, până în prezent. În condițiile în care actele administrativ-fiscale au fost emise, ele pot fi puse în executare cu consecințe prejudiciante pentru reclamantă, ale cărei apărări invocate pe calea contestației administrative nu au fost analizate pe fond de organul fiscal competent. 3. Recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta susține că soluția de anulare a actelor administrativ-fiscale este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din O.G. nr. 93/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere constatările organelor de control, D.G.F.P. Mureș a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș actele încheiate cu ocazia inspecției fiscale, în vederea cercetării infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) pct. b din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Arată că există o structură interdependentă între stabilirea obligațiilor constatate prin Raportul de inspecție fiscală și verificarea caracterului infracțional al faptelor săvârșite, de care depinde soluționarea cauzei pe care administrativă astfel că, în cauză sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art. 183 alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 92/2003, pentru a se dispune suspendarea soluționării contestației pe cale administrativă până la soluționarea definitivă a laturii penale. În memoriul de recurs, recurenta-pârâtă menționează și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care a reținut faptul că prioritatea de soluționare a cauzei aparține organelor de urmărire/judiciare penale care se vor pronunța asupra caracterului infracțional al faptei/faptelor ce atrage/atrag plata la bugetul statului a obligațiilor datorate și constatate ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni. Totodată, recurenta face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 449 din 26 octombrie 2004, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 183 alin. (1) lit. a) C. proc.

fisc. 4. Apărarea intimatei. Prin Întâmpinarea formulată conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ. și depusă la 26 septembrie 2012 intimata-reclamantă SC S. SRL Târgu Mureș a solicitat respingerea recursului ca nefondat, insistând asupra faptului că cercetările privesc persoana fizică J.M. și nu SC S. SRL, iar față de această persoana fizică nu s-a început urmărirea penală până la soluționarea pe fond a cauzei în primă instanță, dar nici până în prezent. Astfel, față de administratorul SC S. SRL se efectuează cercetări cu privire la infracțiunea de reținere și nevirare a obligațiilor bugetare constituite prin reținerea la sursa și nu pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. 169 din 10 iunie 2010 emisă de A.N.A.F. București, prin care s-a dispus suspendarea procedurii de soluționare a contestației administrative formulată împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. 558 din 26 februarie 2010 și Decizia de impunere nr. 276 din 26 februarie 2010, reținându-se că în cauză sunt incidente prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. În contextul faptic descris pe larg la pct. I.1 din cuprinsul prezentei decizii, soluția de admitere a acțiunii pronunțate de prima instanță nu este împărtășită și de instanța de control judiciar. Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. "organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă." Necontestat, în cauză recurenta prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș a sesizat conform art. 225 C. proc.

pen. Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, în vederea cercetării faptelor descrise în actul administrativ constatat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Din Adresa nr. 6898/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș rezultă că se efectuează de către această instituție cercetări față de J.M., administratorul societății SC S. SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de reținere și nevirare, în cel mult 30 de zile de la scadență, a obligațiilor bugetare constituite prin reținerea la sursă, în formă continuă, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Așa cum rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 169 din 10 iunie 2010 la pct. III temeiul suspendării îl constituie strânsa interdependență între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecție fiscală nr. 558 din 26 februarie 2010, anexă a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 276 din 26 februarie 2010, contestată, și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite. Această interdependență constă în faptul că, în cauză se ridică problema realității operațiunilor cuprinse în facturile reprezentând prestări servicii de transport și alte cheltuieli materiale și administrative emise între reclamantă și societatea austriacă, înregistrate în evidența contabilă a reclamantei fără documente justificative.

Potrivit textului de lege menționat, organul de soluționare a contestației poate suspenda soluționarea cauzei când se ivesc indiciile unei infracțiuni a căror constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă. Prima instanță a reținut că cercetările penale privesc administratorul societății și nu societatea comercială și că infracțiunea sub aspectul căreia persoana fizică este cercetată nu are o influență hotărâtoare cu privire a obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală.

Contrar concluziilor primei instanțe, Înalta Curte reține că sesizarea penală în discuție privește activitatea desfășurată de societatea reclamantă prin administratorul său, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că organele fiscale în sesizarea penală au indicat o altă încadrare juridică a faptelor descrise prin actele fiscale, deoarece competența în acest sens revine organelor de urmărire penală, iar situația trimiterii în judecată, instanțelor judecătorești competente. În raport de data emiterii actului administrativ-fiscal contestat, de elementele precizate în cuprinsul acestuia și sesizarea penală menționată, nu se poate reține că soluția procedurală adoptată de recurenta-pârâtă este în contradicție cu dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc.

fisc. 2. Temeiul legal soluției adoptate în recurs Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 558/2004, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de SC S. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 140 din 3 iunie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2012 Procesat de GGC - AZ