ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3811/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3811/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Târgu Mureș la data de 7 decembrie 2010, reclamanta SC S. SRL a solicitat,

în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrație Fiscală, anularea

Deciziei nr. 169 din 10 iunie 2010 emisă de Agenția Națională de Administrație

Fiscală, cu consecința obligării pârâtei la soluționarea contestației formulate

de reclamantă împotriva Raportului de Inspecție fiscală nr. 558 din 26

februarie 2010, cu cheltuieli de judecată.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 140

din 3 iunie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș a fost admisă cererea formulată

de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare

Fiscală, în sensul că a fost anulată parțial Decizia nr. 169 din 10 iunie 2010

emisă de Agenția Națională de Administrație Fiscală București în privința

dispoziției de suspendare a soluționării contestației SC S. SRL.

Instanța a obligat

pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală să soluționeze contestația

formulată de reclamantă împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. 558 din

26 februarie 2010 încheiat de Ministerul Finanțelor Publice- D.G.F.P. Mureș -

Activitatea de Inspecție Fiscală.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că prin Decizia nr. 169 din 10 iunie 2010

emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a dispus suspendarea

procedurii de soluționare a contestației administrative formulate de către SC

S. SRL în ceea ce privește Raportul de Inspecție fiscală nr. 558 din 26

februarie 2010 și Decizia de Impunere nr. 276 din 26 februarie 2010,

reținându-se că în cauză sunt incidente prevederile art. 214 alin. (1) lit. a)

și alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Prin Raportul de

Inspecție Fiscală nr. 558 din 26 februarie 2010 și Decizia de impunere privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 276 din 26 februarie 2010,

organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Mureș au stabilit suplimentar

pentru SC S. SRL obligații fiscale în sumă totală de 3.198.708 RON

reprezentând: 2.255.141 RON - impozit pe profit și 943.567 RON - majorări de

întârziere aferente impozitului pe profit.

Organele de inspecție

fiscală au constatat că societatea a înregistrat în contabilitate venituri din

prestări servicii în baza unor facturi emise către S.G.G. din Austria, care au

înscris la rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor” mențiunea „Prestări

servicii transport conform contractului și anexei”. În acest sens, societatea a

prezentat organelor de inspecție fiscală un document intitulat „Transcrierea

procesului-verbal despre convenție” (fără număr de înregistrare), încheiat

între cele două părți în luna decembrie 2007.

Totodată, S.G.G.

facturează către SC S. SRL diverse cheltuieli, în baza unor facturi care au

înscrise diverse mențiuni: combustibil, reparații, diurnă, taxe, cheltuieli

administrative și alte cheltuieli.

Organele de inspecție

fiscală au constatat faptul că actul încheiat între cele două părți nu face o

departajare clară a veniturilor și cheltuielilor care revin celor două

societăți.

De asemenea, organele

de inspecție fiscală susțin faptul că, reprezentantul legal al societății nu a

fost în măsură să pună la dispoziția acestora, documente justificative privind

cheltuielile facturate de către S.G.G., care au stat la baza determinării

sumelor înscrise în facturile emise către SC S. SRL, respectiv documente

justificative privind veniturile facturate de către SC S. SRL, care au stat la

baza determinării sumelor înscrise în facturile emise către S.G.G.

Direcția Generală a

Finanțelor Publice Mureș, în temeiul art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările ulterioare, a înaintat

Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș Sesizarea penală nr. 558/26

februarie 2010/08 martie 2010, Procesul-verbal nr. 558 din 26 februarie 2010

având aceleași constatări cu cele ale Raportului de inspecție fiscală nr. 558

din 26 februarie 2010, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr.

276 din 26 februarie 2010, în vederea cercetării infracțiunii de evaziune

fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) pct. b din Legea nr. 241/2005 privind

prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Din Adresa nr.

6898/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureș rezultă că se

efectuează cercetări față de J.M., administratorul societății SC S. SRL, sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de reținere și nevirare, în cel mult 30 de

zile de la scadență, a obligațiilor bugetare constituite prin reținere la

sursă, în formă continuă, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) din C. pen.

Instanța de primă

jurisdicție a constatat că față de administratorul SC S. SRL se efectuează

cercetări cu privire la infracțiunea de reținere și nevirare a obligațiilor

bugetare constituite prin reținere la sursă și nu pentru infracțiunea de

evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 214 alin.

(1) lit. a) și alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,

cu modificările și completările ulterioare.

Instanța a reținut că

organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată,

soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control

a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei

infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției

ce urma să fie dată în procedura administrativă, însă în cauza de față instanța

a constatat că infracțiunea pentru care se efectuează cercetări de către

organele de urmărire penală nu are o influență hotărâtoare cu privire la

obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală.

Mai mult, aceste

cercetări privesc persoana fizică J.M. și nu SC S. SRL, iar față de această

persoană nu s-a început urmărirea penală, până în prezent.

În condițiile în care

actele administrativ-fiscale au fost emise, ele pot fi puse în executare cu

consecințe prejudiciante pentru reclamantă, ale cărei apărări invocate pe calea

contestației administrative nu au fost analizate pe fond de organul fiscal

competent.

de Agenția Națională de Administrare Fiscală

Împotriva sentinței

menționate a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală,

solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii, pentru motive pe care

le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

soluția de anulare a actelor administrativ-fiscale este nelegală, fiind dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) și

alin. (3) din O.G. nr. 93/2003, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Având în vedere

constatările organelor de control, D.G.F.P. Mureș a înaintat Parchetului de pe

lângă Judecătoria Târgu Mureș actele încheiate cu ocazia inspecției fiscale, în

vederea cercetării infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin.

(1) pct. b din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii

fiscale.

Arată că există o

structură interdependentă între stabilirea obligațiilor constatate prin

Raportul de inspecție fiscală și verificarea caracterului infracțional al

faptelor săvârșite, de care depinde soluționarea cauzei pe care administrativă

astfel că, în cauză sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art. 183 alin.

(1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, pentru a se dispune suspendarea soluționării

contestației pe cale administrativă până la soluționarea definitivă a laturii

penale.

În memoriul de

recurs, recurenta-pârâtă menționează și practica Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care a reținut faptul că

prioritatea de soluționare a cauzei aparține organelor de urmărire/judiciare

penale care se vor pronunța asupra caracterului infracțional al faptei/faptelor

ce atrage/atrag plata la bugetul statului a obligațiilor datorate și constatate

ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni.

Totodată, recurenta

face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 449 din 26 octombrie 2004,

prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 183

alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

intimatei.

Prin Întâmpinarea

formulată conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ. și depusă la 26 septembrie

2012 intimata-reclamantă SC S. SRL Târgu Mureș a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, insistând asupra faptului că cercetările privesc

persoana fizică J.M. și nu SC S. SRL, iar față de această persoana fizică nu

s-a început urmărirea penală până la soluționarea pe fond a cauzei în primă

instanță, dar nici până în prezent.

Astfel, față de

administratorul SC S. SRL se efectuează cercetări cu privire la infracțiunea de

reținere și nevirare a obligațiilor bugetare constituite prin reținerea la

sursa și nu pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din O.G. nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare

și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

fapt și de drept relevante

Intimata-reclamantă a

supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ Decizia nr. 169 din 10 iunie 2010 emisă de A.N.A.F. București,

prin care s-a dispus suspendarea procedurii de soluționare a contestației

administrative formulată împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. 558 din

26 februarie 2010 și Decizia de impunere nr. 276 din 26 februarie 2010,

reținându-se că în cauză sunt incidente prevederile art. 214 alin. (1) lit. a)

și alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În contextul faptic

descris pe larg la pct. I.1 din cuprinsul prezentei decizii, soluția de

admitere a acțiunii pronunțate de prima instanță nu este împărtășită și de

instanța de control judiciar.

Potrivit art. 214

alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. "organul de soluționare competent poate

suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a

efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la

existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o

înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură

administrativă."

Necontestat, în cauză

recurenta prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș a sesizat conform

art. 225 C. proc. pen. Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, în

vederea cercetării faptelor descrise în actul administrativ constatat sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Din Adresa nr.

6898/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș rezultă că se

efectuează de către această instituție cercetări față de J.M., administratorul

societății SC S. SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de reținere și

nevirare, în cel mult 30 de zile de la scadență, a obligațiilor bugetare

constituite prin reținerea la sursă, în formă continuă, prevăzute de art. 6 din

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Așa cum rezultă din

cuprinsul Deciziei nr. 169 din 10 iunie 2010 la pct. III temeiul suspendării îl

constituie strânsa interdependență între stabilirea obligațiilor fiscale

constatate prin Raportul de inspecție fiscală nr. 558 din 26 februarie 2010,

anexă a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată

stabilite de inspecția fiscală nr. 276 din 26 februarie 2010, contestată, și

stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite.

Această

interdependență constă în faptul că, în cauză se ridică problema realității

operațiunilor cuprinse în facturile reprezentând prestări servicii de transport

și alte cheltuieli materiale și administrative emise între reclamantă și

societatea austriacă, înregistrate în evidența contabilă a reclamantei fără

documente justificative.

Potrivit textului de

lege menționat, organul de soluționare a contestației poate suspenda

soluționarea cauzei când se ivesc indiciile unei infracțiuni a căror constatare

ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în

procedura administrativă.

Prima instanță a

reținut că cercetările penale privesc administratorul societății și nu

societatea comercială și că infracțiunea sub aspectul căreia persoana fizică

este cercetată nu are o influență hotărâtoare cu privire a obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală.

Contrar concluziilor

primei instanțe, Înalta Curte reține că sesizarea penală în discuție privește

activitatea desfășurată de societatea reclamantă prin administratorul său,

fiind lipsită de relevanță împrejurarea că organele fiscale în sesizarea penală

au indicat o altă încadrare juridică a faptelor descrise prin actele fiscale,

deoarece competența în acest sens revine organelor de urmărire penală, iar

situația trimiterii în judecată, instanțelor judecătorești competente.

În raport de data

emiterii actului administrativ-fiscal contestat, de elementele precizate în

cuprinsul acestuia și sesizarea penală menționată, nu se poate reține că

soluția procedurală adoptată de recurenta-pârâtă este în contradicție cu

dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

soluției adoptate în recurs

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ.

coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 558/2004, va modifica sentința

atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de SC S.

SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr.

140 din 3 iunie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 septembrie 2012

Procesat

de GGC - AZ