ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3628/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3628/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 41 din 24 martie

2009 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția Penală, pronunțată în Dosarul nr.

298/57/2009 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul

C.A. împotriva Rezoluției nr. 143/II/2/2009 din 5 februarie 2009 a procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

A fost obligat

petentul să plătească suma de 80 RON în favoarea statului, cu titlu de

cheltuieli judiciare avansate.

Pentru a pronunța

această sentință, prima sentință a reținut că prin plângerea formulată și

înregistrată pe rolul instanței la data de 2 martie 2009 sub numărul

298/57/2009, petentul C.A. a criticat Rezoluția nr. 143/II/2/2009 a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin

care s-a respins cererea sa de redeschidere a cercetărilor, formulată potrivit

art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen.

Petentul a solicitat

instanței să dispună redeschiderea cercetărilor în dosar și începerea urmăririi

penale împotriva executorului judecătoresc C.I. pentru săvârșirea infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C.

pen.

În motivarea

plângerii, petentul a susținut că au fost descoperite aspecte noi, după ce

instanța de judecată a pronunțat o soluție definitivă de confirmare a rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale, fiind justificată reluarea cercetărilor în

cauză, avându-se în vedere concluziile raportului de expertiză depus la dosar,

din care a rezultat, fără putință de tăgadă, vinovăția executorului

judecătoresc.

În drept au fost

invocate prevederile art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen.

Examinând actele și

lucrările dosarului, curtea a reținut următoarele:

Prin Rezoluția nr.

143/II/2/2009 din 5 februarie 2009 procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată

de petentul C.A., prin care s-a solicitat infirmarea Rezoluției nr. 169/P/2007

din 11 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, plângere

întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen.

S-a reținut că prin

rezoluția contestată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul

judecătoresc C.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., soluția

fiind menținută în căile de atac, inclusiv în cele promovate la judecător.

Noua plângere a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

alin. (1) pct. 11 C. proc. pen.

care fac referire la reluarea cercetărilor după ce judecătorul s-a pronunțat

definitiv și irevocabil asupra unei soluții a procurorului prin care s-au

blocat procedurile penale; petentul a susținut că în derularea urmăririi penale

dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu în legătură cu faptele ce i

se impută lui H.I. s-a efectuat o constatare a unui expert care a observat

defecțiuni ale executării efectuate de executorul C.I.; a apreciat că aceste

observații ale expertului sunt elemente noi care justifică infirmarea la care

face referire art. 278 alin. (1) pct. 11 C. proc. pen.

Din lucrarea

expertului M.E. depusă de către reprezentantul persoanei vătămate a rezultat că

în mâna custodelui sau găsit mai multe bunuri decât cele care au fost indicate

în inventarul de predare în custodie către creditor; că o parte din bunurile

aflate în mâna creditorului sunt degradate; s-a dedus că această stare de

lucruri se datorează comportamentului excesiv al executorului care la cererea

creditorului a evacuat imobilul în condiții care au produs riscuri și pagube

suplimentare; dacă s-ar fi permis păstrarea bunurilor mobile într-un loc al

halei, nu s-ar fi ajuns la o astfel de situație.

Procurorul general a

reținut că nu au existat date, informații, dovezi din care să rezulte că

executorul, la data efectuării operațiunilor de executare silită, a fost de

rea-credință; nici în prezent nu există astfel de date, informații, dovezi.

Faptul că creditorul

are în mână mai multe bunuri decât a predat executorului nu aduce nimic nou

care să fundamenteze răspunderea penală a executorului; creditorul,

depozitarul, respectiv H.I. trebuie să explice și să răspundă pentru această

situație de fapt existentă; nici degradările de bunuri nu pot fi imputate

executorului; el a predat în custodie ce a găsit în spațiul ce trebuia

eliberat; mai mult, hotărârea executată nu prevede detalii privind evacuarea;

este unanim admis că executarea se face în interesul creditorului; câtă vreme

creditorul a solicitat și agreat această formă de executare el suportă și

inconvenientele ori riscurile executării; asta în măsura în care debitorul nu

are propria culpă pentru situația juridică creată.

Pe cale de consecință,

s-a reținut că nu există elemente noi semnificative și îndestulătoare care să

justifice informarea rezoluției atacate.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul C.A. a formulat plângerea dedusă judecății în prezentul

dosar.

Raportat la

prevederile art. 278

1

C. proc. pen., curtea de apel a apreciat că

plângerea formulată de petentul C.A. împotriva rezoluției procurorului general

este inadmisibilă.

Astfel, într-o primă

fază a cercetărilor s-a dispus, cu caracter definitiv, neînceperea urmăririi

penale față de executorul judecătoresc C.I. pentru infracțiunea prevăzută de

art. 246 C. pen.

Solicitarea de

redeschidere a cercetărilor, întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen. a fost respinsă, iar această rezoluție nu poate face

obiectul controlului de legalitate reglementat de art. 278

1

C. proc.

pen.

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen., persoana vătămată sau orice alte persoane ale căror interese

legitime au fost vătămate, pot face plângere la instanță, însă numai împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori, după caz, a

rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a

urmăririi penale, date de procuror.

Potrivit Deciziei nr.

57/24 septembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -

Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii, plângerea îndreptată

împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror, altele decât

rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată,

reglementate de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., este

inadmisibilă.

Deoarece rezoluția

atacată de petent nu se încadrează în cele enumerate de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., iar dispozițiile Deciziei 57/2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție sunt obligatorii, curtea de apel a constatat caracterul

inadmisibil al plângerii formulate de petent.

În consecință s-a

dispus respingerea acesteia, ca inadmisibilă, iar în baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de

stat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat, în termenul legal, recurs petiționarul C.A. Ioan, fără a

arăta inițial motivele de recurs.

La termenul de

judecată de la 18 iunie 2009, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de

amânare formulată de recurentul petiționar C.A., în vederea angajării unui

apărător, a amânat cauza la 10 septembrie 2009, așa cum rezultă din încheierea

de la acea dată, aflată la fila 8 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au

fost depuse motivele de recurs, formulate de recurentul petiționar, în mai

multe exemplare, la care s-au anexat și fotocopiile unor înscrisuri, după ce în

prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție sub nr. 29925 la 8 septembrie 2009.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurentul petiționar C.A.I. a solicitat admiterea

recursului, casarea sentinței și procedând la rejudecarea cauzei a se admite

plângerea formulată împotriva rezoluției pronunțată de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia din data de 5 februarie 2009

pronunțată în Dosarul nr. 143/II/2/2009 în sensul infirmării rezoluției atacate

și trimiterea dosarului pentru continuarea cercetărilor și începerii urmăririi

penale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

De asemenea s-a

arătat conținutul dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) pct. 11 C. proc.

pen., că sesizarea inițială a fost formulată nu numai împotriva executorului

judecătoresc pentru comiterea faptei de abuz în serviciu și nerespectarea

hotărârii judecătorești, ci și împotriva reprezentanților creditorului care a

solicitat executarea silită.

În privința

reprezentanților creditorului, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia

s-a declarat necompetent să efectueze cercetările în cauză, procedând la

disjungerea plângerii și transmiterea sesizării cu privire la numiții H.I. și

R.A. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, spre competentă soluționare.

În fața Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a apreciat că în cauză nu se impune

începerea urmăririi penale, soluția fiind confirmată de instanța de judecată

prin hotărâre definitivă.

Față de plângerea

disjunsă, cercetările au fost continuate, în cauza care face obiectul Dosarului

nr. 715/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, procedându-se la

efectuarea unui raport de expertiză pentru a se verifica starea bunurilor

indisponibilizate la data sechestrării și la data efectuării raportului de

expertiză. Acest raport de expertiză nu exista la data când au fost efectuate

cercetări în cauză, astfel încât sunt îndeplinite condițiile legale pentru a

avea elemente noi în vederea redeschiderea cercetărilor.

Recurentul petiționar

consideră că acest raport de expertiză, cât și probele administrate în dosarul

de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu au puterea de a schimba datele

dosarului, el putând constitui o probă din care să rezulte existența faptei

penale invocate și vinovăția executorului judecătoresc.

Astfel, se

menționează la primul punct din concluziile raportului de expertiză, se indică

în mod indubitabil că reprezentanților creditoarei i-au fost predate la data

instituirii măsurii sechestrului mai multe bunuri decât cele consemnate în

procesul-verbal de sechestru.

În al doilea rând, se

observă din aceleași concluzii ale raportului de expertiză, că modul în care au

fost demontate, transportate și conservate aceste bunuri a dus la distrugerea

acestora, la ajungerea lor în stare de rebuturi care nu mai pot fi folosite.

Astfel, evacuarea

societății din spațiul pentru care o astfel de măsură nu fusese dispusă,

constituie o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor sale de serviciu. Tot o

îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu o constituie și

inventarierea superficială a bunurilor prin procesul-verbal de sechestru,

acestea dovedindu-se a fi mult mai multe decât cele cuprinse în actul de

executare.

Se consideră că este

îndeplinită și condiția ca prin îndeplinirea defectuoasă a acestor atribuții de

serviciu să se fi produs o vătămare a intereselor legale. Ce vătămare mai mare

trebuia să se fi produs, decât distrugerea unor bunuri proprietatea lor, în

valoare de peste 600.000 RON, care au devenit improprii pentru a fi folosite și

i-au adus în stadiu de faliment.

Recurentul petiționar

a mai precizat tot ca element de noutate că trebuie reținută împrejurarea că

doar în momentul efectuării acestui raport de expertiză s-au putut constata

ilegalitățile făcute, atât de executor cu prilejul executării silite, cât și de

reprezentanții A., că accesul în incinta creditoarei le-a fost restricționat tot

timpul, însă cu ocazia cercetărilor penale de la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sibiu a reușit să constate cele menționate mai sus. Dovada acestor

restricționări a făcut-o cu procesul-verbal încheiat în data de 11 decembrie

2007 când subcomisarul S.S. din cadrul Inspectoratului de Poliția al Județului

Sibiu, Serviciul de Investigare a Fraudelor întocmește acest act, atunci când

procedează la identificarea utilajelor și bunurilor mobile de la punctul de

lucru al A.

De asemenea, recurentul petiționar a mai făcut

referire și la Decizia civilă nr. 261/28 mai 2009 a Curții de Apel Alba Iulia

pronunțată în Dosarul civil nr. 2781/306/2008 prin care a fost admisă

contestația la executare, constatându-se caracterul ilegal al sechestrării unor

bunuri și s-a dispus scoaterea de sub sechestru a acestora.

Totodată, se impune

reluarea cercetărilor și completarea probelor cu toate celelalte elemente de

noutate invocate, urmând a fi audiați și următorii martori, câțiva din cei care

cunosc aspecte importante referitoare la existența bunurilor din incinta

fabricii la data de 22 februarie 2006, că în dosarul de la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Sibiu, care viza cercetarea celorlalți doi făptuitori H.I. și

R.A. împotriva acestora a fost începută urmărirea penală pentru comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 213, 214, 217, 208 și 246 C. pen., iar

Serviciul de Cercetări Penală a făcut chiar o propunere de emitere a

rechizitoriului, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată

a învinuiților pentru comiterea infracțiunilor reținute în sarcina acestora.

Ca urmare a Deciziei

nr. 261 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Alba Iulia a somat, atât executorul

judecătoresc C.I., cât și SC A. Sibiu să le predea în cel mai scurt timp toate

bunurile sechestrate și indisponibilizate prin procesul-verbal de evacuare din

22 februarie 2006, având în vedere că contestația la executare a fost admisă,

fiind pronunțată o decizie irevocabilă. S-a arătat faptul că 3 ani de zile a

durat judecata contestației la executare în cadrul a 3 cicluri procesuale.

Recurentul petiționar

a menționat că răspunsul executorului denotă un nou abuz, deoarece în 3

septembrie 2009 li s-a comunicat că s-a solicitat Societății A. SRL să predea

în termen de 10 zile doar două utilaje, despre restul nespecificându-se absolut

nimic. Or, în cadrul dosarului penal de la Parchetul Sibiu au fost identificate

în mod clar un număr foarte mare de utilaje aflate la A., unele dintre acestea

fiind indisponibilizate prin chiar procesul-verbal de evacuare din 2 februarie

2006, pentru care a și formulat plângere penală, prezentând și alte aspecte.

Față de cele arătate,

recurentul petiționar a considerat că, atât rezoluția procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cât și sentința Curții de

Apel Alba Iulia sunt nelegale și netemeinice, astfel că a solicitat admiterea

recursului pentru motivele arătate, casarea sentinței, rejudecarea cauzei,

admiterea plângerii, infirmarea rezoluției procurorului general și trimiterea

dosarului la parchet pentru reluarea cercetărilor.

De asemenea, la

dosarul cauzei, recurentul petiționar C.A.I. a mai depus și o completare a

motivelor de recurs, în dublu exemplar, aflate la filele 62 - 66 dosarul

Înaltei Curți, prin care a solicitat a se dispune casarea Sentinței penale nr.

41 din 24 martie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia pronunțată în Dosarul penale

nr. 298/57/2009.

În completarea făcută

se apreciază că instanța de fond a analizat superficial textele de lege

aplicabile în cazul său, ajungând la o soluția greșită și nelegală în momentul

în care i-a fost respinsă, ca inadmisibilă plângerea.

Astfel, instanța de

fond s-a limitat doar la constatarea așa-zisului caracter inadmisibil al

plângerii petiționarului, fără o cercetare și pronunțare pe fondul acesteia, că

în adresa de comunicare a parchetului s-a făcut referire la art. 278

1

C. proc. pen. și s-a conformat celor arătate de procurorul general, în situația

în care s-ar fi apreciat că plângerea era greșit îndreptată, trebuia să se facă

aplicarea art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen., că indiferent de

soluția pronunțată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Alba Iulia, aceasta este supusă verificării de către instanță în baza art.

278

1

C. proc. pen. sau de către procurorul ierarhic superior în baza

art. 278 C. proc. pen., considerând că nepronunțarea asupra fondului plângerii

echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei, aspect care impunea admiterea

recursului, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare la instanța de

fond.

Totodată, recurentul

petiționar apreciază că motivarea instanței de fond cu privire la

aplicabilitatea în cauză a Deciziei în interesul Legii nr. 57 de la 24

septembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile

Unite nu are legătură cu cauza, întrucât procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în momentul emiterii Rezoluției din 5

februarie 2009 a arătat că în temeiul art. 278 C. proc. pen. s-a dispus

respingerea plângerii, că următoarea etapă de contestare a soluției este cea

indicată de procurorul general, respectiv de atacare la instanță în termenul de

20 de zile, că în situația în care s-ar fi apreciat că plângerea trebuie

trimisă la procurorul ierarhic superior, instanța de fond trebuia să facă

aplicarea art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen., că Decizia în

interesul Legii 57/2007 a făcut referire la alte măsuri sau acte efectuate de

procuror, or, în cazul său se discută de rezoluția procurorului general,

concluzionând că instanța de fond, în mod greșit a respins, plângerea, ca

inadmisibilă, solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea dosarului spre

rejudecare Curții de Apel Alba Iulia.

La termenul de

judecată de la 10 septembrie 2009, Înalta Curte față de Hotărârea Adunării

Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a solidarizat la

protestul celorlalte instanțe din țară, în asigurarea condițiilor statutului

judecătorilor de către stat și apreciind ca întemeiată cererea de amânare

formulată de apărătorul recurentului petiționar C.A. a amânat cauza la 5

noiembrie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată,

aflată la fila 69 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au

mai fost depuse acte în susținerea recursului de către recurentul petiționar

prin avocat, ce au fost indicate și într-o cerere, trimise prin fax, aflate la

filele 73 - 88 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de

astăzi, apărătorul recurentului petiționar, în concluziile orale, în dezbateri

a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare la prima instanță, pentru a se pronunța pe fond, invocând cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen. În

acest sens a dezvoltat oral motivele scrise de recurs, susținând că plângerea

vizează rezoluția procurorului general care confirmă soluția de neîncepere a

urmăririi penale.

Reprezentantul

Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului, ca fondat,

casarea sentinței și trimiterea cauzei la procuror pentru a se pronunța conform

art. 278

1

C. proc. pen. În acest sens a motivat că procurorul poate

cere reluarea urmăririi penale, conform art. 228 alin. (7) C. proc. pen., chiar

în faza actelor premergătoare, putând infirma soluția dispusă anterior.

Procurorul general, care nu era competent a dispus respingerea cererii, deși nu

existau temeiuri pentru infirmarea Rezoluției nr. 169/P/2007 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dar cererea trebuia să meargă la procuror,

care să dispună printr-o rezoluție pe fond, conform art. 228 alin. (7) C. proc.

pen. Ulterior, a fost supusă controlului judecătoresc, s-a dat o hotărâre

definitivă, însă procurorul poate relua urmărirea penală, infirmându-și soluția

și să dea o soluție pe fond, deoarece hotărârile instanței de control judiciar

în cadrul procedurii prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen. nu au

autoritate de lucru judecat, astfel că o reluare a urmăririi penale poate avea

loc până la intervenirea prescripției. Referitor la împrejurările care

justifică infirmarea soluției a menționat că nu se poate aprecia că în

procesul-verbal nu s-au consemnat toate bunurile existente.

Examinând recursul

declarat de recurentul petiționar C.A.I. împotriva sentinței pronunțată de

prima instanță, conform art. 278

1

alin. (10) cu referire la art. 385

1

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele invocate din oficiu

ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiționarului ca fiind

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei

rezultă că în mod corect și motivat, prima instanță a respins, ca inadmisibilă

plângerea formulată de petiționarul C.A.I., împotriva Rezoluției nr.

143/II/2/2009 din 5 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Astfel, prima

instanță a invocat conținutul dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.

referitoare la plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau

ordonanțelor procurorului ce au ca obiect soluțiile de neîncepere a urmăririi

penale, de scoatere de sub urmărire penală, de clasare sau de încetare a

urmăririi penale, prevederi pe care le-a examinat, în raport cu rezoluția dată

de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba

Iulia la data de 5 februarie 2009 în lucrarea nr. 143/II/2/2009, prin care, a

respins plângerea petentului ca neîntemeiată și a constatat că solicitarea de

redeschidere a cercetărilor, întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen. a fost respinsă, printr-o rezoluție care nu poate face

obiectul controlului de legalitate reglementat de art. 278

1

C. proc.

pen.

De asemenea, prima

instanță a făcut referiri la Decizia în interesul Legii nr. 57 din 24

septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin

care s-a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a

actelor efectuate de procuror, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele

procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă, stabilind că rezoluția atacată de

petent nu se încadrează în cele enumerate de art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen., iar dispozițiile deciziei invocate sunt obligatorii, așa încât a

constatat caracterul inadmisibil al plângerii formulate de petent.

Totodată, Înalta

Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, a

constatat că în raport cu soluția dispusă de către procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin rezoluția emisă la data

de 5 februarie 2009 în lucrarea cu nr. 143/II/2/2009, respectiv a respingerii

plângerii petentului, ca neîntemeiată, față de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., așa cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, plângerea

formulată de petiționarul C.A.I., în mod legal și temeinic, a fost respinsă, ca

inadmisibilă.

Legiuitorul a

reglementat în conținutul dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.

într-un mod unitar controlul judiciar asupra soluțiilor de netrimitere în

judecată, conferind acces la justiție.

Astfel, s-a

evidențiat în mod expres necesitatea parcurgerii etapei obligatorii, prevăzută

la art. 275 - 278 C. proc. pen., felul soluțiilor de netrimitere, respectiv

neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, clasarea,

încetarea urmăririi penale, a actelor procedurale prin care acestea pot fi

dispuse și anume rezoluție, ordonanță, dar și dispoziția de netrimitere în

judecată cuprinsă în rechizitoriu, persoanele care pot uza de această

procedură, termenul de sesizare, judecătorul de la instanța competentă,

procedura propriu-zisă de judecare, soluțiile ce se pot pronunța, calea de

atac, un impediment de neurmărire pentru aceeași faptă și condițiile speciale

prevăzute, durata rezolvării unei asemenea plângeri și soluția în care

plângerea a fost greșit îndreptată.

În contextul cauzei,

prin Ordonanța emisă la 5 februarie 2009, procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus soluția respingerii, ca

neîntemeiată a plângerii formulate, potrivit art. 278

1

alin. (11) C.

proc. pen., de petiționar, respectiv de redeschidere a urmăririi penale și

nicidecum o soluție de netrimitere în judecată, din cele arătate expres și

limitativ în conținutul art. 278

1

C. proc. pen., așa încât controlul

judiciar nu poate avea loc pe calea procedurii speciale instituită de această

normă.

Astfel, Înalta Curte

față de cele arătate, nu poate examina criticile formulate în recurs de către

recurentul petiționar C.A. Ioan cu privire la fondul măsurii de redeschidere a

urmăririi penale, pe calea plângerii adresate instanței, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere

concluziile reprezentantului Ministerului Public, asupra recursului declarat de

petiționar, întrucât în contextul concret al cauzei, acestea exced

posibilității de examinare, față de limitele învestirii primei instanțe de

către petiționar, care a exercitat calea plângerii întemeiate pe dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen., împotriva rezoluției procurorului general

și a soluției dispuse de acesta, așa cum rezultă din conținutul plângerii

formulate, soluție ce nu este prevăzută în conținutul normei arătate.

Altfel spus,

aspectele invocate de reprezentantul Ministerului Public cu privire la reluarea

urmăririi penale de către procuror, precum și faptul că procurorul general ar

fi trebuit să trimită plângerea formulată de petiționar la procurorul care a

dispus soluția inițială, sunt necenzurabile pe calea plângerii întemeiate pe

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., întrucât, pe de-o parte,

această procedură prevede controlul judiciar numai asupra soluțiilor de

netrimitere în judecată, nu și asupra altor soluții ale procurorului, cum este

și aceea a respingerii, ca neîntemeiate a plângerii privind redeschiderea

urmăririi penale, care a fost dispusă în cauză, în condițiile arătate, iar, pe

de altă parte reluarea în caz de redeschidere a urmăririi, statuată la art. 273

alin. (1

1

) din C. proc. pen. este aplicabilă numai în anumite

condiții, a căror examinare excede contextului cauzei.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima instanță

este legală și temeinică sub toate aspectele, ca urmare a examinării recursului

exercitat, prin prisma dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., așa încât și criticile formulate în completarea motivelor de recurs, de

către recurentul petiționar, referitoare la soluția de respingere, ca

inadmisibilă a plângerii, sunt nefondate, așa încât nu este incident nici cazul

de casare invocat expres, respectiv art. 385

9

pct. 17

1

C.

proc. pen.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul

petiționar C.A.I. împotriva Sentinței penale nr. 41 din 24 martie 2009 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția penală.

În conformitate cu

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul petiționar la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar C.A.I. împotriva Sentinței

penale nr. 41 din 24 martie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 5 noiembrie 2009.