ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3628/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 41 din 24 martie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. 298/57/2009 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul C.A. împotriva Rezoluției nr. 143/II/2/2009 din 5 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. A fost obligat petentul să plătească suma de 80 RON în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate. Pentru a pronunța această sentință, prima sentință a reținut că prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul instanței la data de 2 martie 2009 sub numărul 298/57/2009, petentul C.A.

a criticat Rezoluția nr. 143/II/2/2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a respins cererea sa de redeschidere a cercetărilor, formulată potrivit art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen. Petentul a solicitat instanței să dispună redeschiderea cercetărilor în dosar și începerea urmăririi penale împotriva executorului judecătoresc C.I. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea plângerii, petentul a susținut că au fost descoperite aspecte noi, după ce instanța de judecată a pronunțat o soluție definitivă de confirmare a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, fiind justificată reluarea cercetărilor în cauză, avându-se în vedere concluziile raportului de expertiză depus la dosar, din care a rezultat, fără putință de tăgadă, vinovăția executorului judecătoresc.

În drept au fost invocate prevederile art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen. Examinând actele și lucrările dosarului, curtea a reținut următoarele: Prin Rezoluția nr. 143/II/2/2009 din 5 februarie 2009 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul C.A., prin care s-a solicitat infirmarea Rezoluției nr. 169/P/2007 din 11 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen. S-a reținut că prin rezoluția contestată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc C.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., soluția fiind menținută în căile de atac, inclusiv în cele promovate la judecător.

Noua plângere a fost întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 alin. (1) pct. 11 C. proc. pen. care fac referire la reluarea cercetărilor după ce judecătorul s-a pronunțat definitiv și irevocabil asupra unei soluții a procurorului prin care s-au blocat procedurile penale; petentul a susținut că în derularea urmăririi penale dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu în legătură cu faptele ce i se impută lui H.I. s-a efectuat o constatare a unui expert care a observat defecțiuni ale executării efectuate de executorul C.I.; a apreciat că aceste observații ale expertului sunt elemente noi care justifică infirmarea la care face referire art. 278 alin. (1) pct. 11 C. proc. pen. Din lucrarea expertului M.E.

depusă de către reprezentantul persoanei vătămate a rezultat că în mâna custodelui sau găsit mai multe bunuri decât cele care au fost indicate în inventarul de predare în custodie către creditor; că o parte din bunurile aflate în mâna creditorului sunt degradate; s-a dedus că această stare de lucruri se datorează comportamentului excesiv al executorului care la cererea creditorului a evacuat imobilul în condiții care au produs riscuri și pagube suplimentare; dacă s-ar fi permis păstrarea bunurilor mobile într-un loc al halei, nu s-ar fi ajuns la o astfel de situație. Procurorul general a reținut că nu au existat date, informații, dovezi din care să rezulte că executorul, la data efectuării operațiunilor de executare silită, a fost de rea-credință; nici în prezent nu există astfel de date, informații, dovezi.

Faptul că creditorul are în mână mai multe bunuri decât a predat executorului nu aduce nimic nou care să fundamenteze răspunderea penală a executorului; creditorul, depozitarul, respectiv H.I. trebuie să explice și să răspundă pentru această situație de fapt existentă; nici degradările de bunuri nu pot fi imputate executorului; el a predat în custodie ce a găsit în spațiul ce trebuia eliberat; mai mult, hotărârea executată nu prevede detalii privind evacuarea; este unanim admis că executarea se face în interesul creditorului; câtă vreme creditorul a solicitat și agreat această formă de executare el suportă și inconvenientele ori riscurile executării; asta în măsura în care debitorul nu are propria culpă pentru situația juridică creată.

Pe cale de consecință, s-a reținut că nu există elemente noi semnificative și îndestulătoare care să justifice informarea rezoluției atacate. Împotriva acestei rezoluții, petentul C.A. a formulat plângerea dedusă judecății în prezentul dosar. Raportat la prevederile art. 278 1 C. proc. pen., curtea de apel a apreciat că plângerea formulată de petentul C.A. împotriva rezoluției procurorului general este inadmisibilă. Astfel, într-o primă fază a cercetărilor s-a dispus, cu caracter definitiv, neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc C.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Solicitarea de redeschidere a cercetărilor, întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 alin. (11) C. proc.

pen. a fost respinsă, iar această rezoluție nu poate face obiectul controlului de legalitate reglementat de art. 278 1 C. proc. pen. Potrivit art. 278 1 C. proc. pen., persoana vătămată sau orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, pot face plângere la instanță, însă numai împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror. Potrivit Deciziei nr. 57/24 septembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii, plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., este inadmisibilă. Deoarece rezoluția atacată de petent nu se încadrează în cele enumerate de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., iar dispozițiile Deciziei 57/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt obligatorii, curtea de apel a constatat caracterul inadmisibil al plângerii formulate de petent. În consecință s-a dispus respingerea acesteia, ca inadmisibilă, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs petiționarul C.A. Ioan, fără a arăta inițial motivele de recurs. La termenul de judecată de la 18 iunie 2009, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul petiționar C.A., în vederea angajării unui apărător, a amânat cauza la 10 septembrie 2009, așa cum rezultă din încheierea de la acea dată, aflată la fila 8 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse motivele de recurs, formulate de recurentul petiționar, în mai multe exemplare, la care s-au anexat și fotocopiile unor înscrisuri, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 29925 la 8 septembrie 2009. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul petiționar C.A.I. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și procedând la rejudecarea cauzei a se admite plângerea formulată împotriva rezoluției pronunțată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia din data de 5 februarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 143/II/2/2009 în sensul infirmării rezoluției atacate și trimiterea dosarului pentru continuarea cercetărilor și începerii urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

De asemenea s-a arătat conținutul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) pct. 11 C. proc. pen., că sesizarea inițială a fost formulată nu numai împotriva executorului judecătoresc pentru comiterea faptei de abuz în serviciu și nerespectarea hotărârii judecătorești, ci și împotriva reprezentanților creditorului care a solicitat executarea silită. În privința reprezentanților creditorului, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a declarat necompetent să efectueze cercetările în cauză, procedând la disjungerea plângerii și transmiterea sesizării cu privire la numiții H.I. și R.A. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, spre competentă soluționare. În fața Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a apreciat că în cauză nu se impune începerea urmăririi penale, soluția fiind confirmată de instanța de judecată prin hotărâre definitivă.

Față de plângerea disjunsă, cercetările au fost continuate, în cauza care face obiectul Dosarului nr. 715/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, procedându-se la efectuarea unui raport de expertiză pentru a se verifica starea bunurilor indisponibilizate la data sechestrării și la data efectuării raportului de expertiză. Acest raport de expertiză nu exista la data când au fost efectuate cercetări în cauză, astfel încât sunt îndeplinite condițiile legale pentru a avea elemente noi în vederea redeschiderea cercetărilor. Recurentul petiționar consideră că acest raport de expertiză, cât și probele administrate în dosarul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu au puterea de a schimba datele dosarului, el putând constitui o probă din care să rezulte existența faptei penale invocate și vinovăția executorului judecătoresc.

Astfel, se menționează la primul punct din concluziile raportului de expertiză, se indică în mod indubitabil că reprezentanților creditoarei i-au fost predate la data instituirii măsurii sechestrului mai multe bunuri decât cele consemnate în procesul-verbal de sechestru. În al doilea rând, se observă din aceleași concluzii ale raportului de expertiză, că modul în care au fost demontate, transportate și conservate aceste bunuri a dus la distrugerea acestora, la ajungerea lor în stare de rebuturi care nu mai pot fi folosite. Astfel, evacuarea societății din spațiul pentru care o astfel de măsură nu fusese dispusă, constituie o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor sale de serviciu. Tot o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu o constituie și inventarierea superficială a bunurilor prin procesul-verbal de sechestru, acestea dovedindu-se a fi mult mai multe decât cele cuprinse în actul de executare.

Se consideră că este îndeplinită și condiția ca prin îndeplinirea defectuoasă a acestor atribuții de serviciu să se fi produs o vătămare a intereselor legale. Ce vătămare mai mare trebuia să se fi produs, decât distrugerea unor bunuri proprietatea lor, în valoare de peste 600.000 RON, care au devenit improprii pentru a fi folosite și i-au adus în stadiu de faliment. Recurentul petiționar a mai precizat tot ca element de noutate că trebuie reținută împrejurarea că doar în momentul efectuării acestui raport de expertiză s-au putut constata ilegalitățile făcute, atât de executor cu prilejul executării silite, cât și de reprezentanții A., că accesul în incinta creditoarei le-a fost restricționat tot timpul, însă cu ocazia cercetărilor penale de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a reușit să constate cele menționate mai sus.

Dovada acestor restricționări a făcut-o cu procesul-verbal încheiat în data de 11 decembrie 2007 când subcomisarul S.S. din cadrul Inspectoratului de Poliția al Județului Sibiu, Serviciul de Investigare a Fraudelor întocmește acest act, atunci când procedează la identificarea utilajelor și bunurilor mobile de la punctul de lucru al A. De asemenea, recurentul petiționar a mai făcut referire și la Decizia civilă nr. 261/28 mai 2009 a Curții de Apel Alba Iulia pronunțată în Dosarul civil nr. 2781/306/2008 prin care a fost admisă contestația la executare, constatându-se caracterul ilegal al sechestrării unor bunuri și s-a dispus scoaterea de sub sechestru a acestora.

Totodată, se impune reluarea cercetărilor și completarea probelor cu toate celelalte elemente de noutate invocate, urmând a fi audiați și următorii martori, câțiva din cei care cunosc aspecte importante referitoare la existența bunurilor din incinta fabricii la data de 22 februarie 2006, că în dosarul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, care viza cercetarea celorlalți doi făptuitori H.I. și R.A. împotriva acestora a fost începută urmărirea penală pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 213, 214, 217, 208 și 246 C. pen., iar Serviciul de Cercetări Penală a făcut chiar o propunere de emitere a rechizitoriului, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a învinuiților pentru comiterea infracțiunilor reținute în sarcina acestora.

Ca urmare a Deciziei nr. 261 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Alba Iulia a somat, atât executorul judecătoresc C.I., cât și SC A. Sibiu să le predea în cel mai scurt timp toate bunurile sechestrate și indisponibilizate prin procesul-verbal de evacuare din 22 februarie 2006, având în vedere că contestația la executare a fost admisă, fiind pronunțată o decizie irevocabilă. S-a arătat faptul că 3 ani de zile a durat judecata contestației la executare în cadrul a 3 cicluri procesuale. Recurentul petiționar a menționat că răspunsul executorului denotă un nou abuz, deoarece în 3 septembrie 2009 li s-a comunicat că s-a solicitat Societății A. SRL să predea în termen de 10 zile doar două utilaje, despre restul nespecificându-se absolut nimic.

Or, în cadrul dosarului penal de la Parchetul Sibiu au fost identificate în mod clar un număr foarte mare de utilaje aflate la A., unele dintre acestea fiind indisponibilizate prin chiar procesul-verbal de evacuare din 2 februarie 2006, pentru care a și formulat plângere penală, prezentând și alte aspecte. Față de cele arătate, recurentul petiționar a considerat că, atât rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cât și sentința Curții de Apel Alba Iulia sunt nelegale și netemeinice, astfel că a solicitat admiterea recursului pentru motivele arătate, casarea sentinței, rejudecarea cauzei, admiterea plângerii, infirmarea rezoluției procurorului general și trimiterea dosarului la parchet pentru reluarea cercetărilor.

De asemenea, la dosarul cauzei, recurentul petiționar C.A.I. a mai depus și o completare a motivelor de recurs, în dublu exemplar, aflate la filele 62 - 66 dosarul Înaltei Curți, prin care a solicitat a se dispune casarea Sentinței penale nr. 41 din 24 martie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia pronunțată în Dosarul penale nr. 298/57/2009. În completarea făcută se apreciază că instanța de fond a analizat superficial textele de lege aplicabile în cazul său, ajungând la o soluția greșită și nelegală în momentul în care i-a fost respinsă, ca inadmisibilă plângerea. Astfel, instanța de fond s-a limitat doar la constatarea așa-zisului caracter inadmisibil al plângerii petiționarului, fără o cercetare și pronunțare pe fondul acesteia, că în adresa de comunicare a parchetului s-a făcut referire la art. 278 1 C. proc.

pen. și s-a conformat celor arătate de procurorul general, în situația în care s-ar fi apreciat că plângerea era greșit îndreptată, trebuia să se facă aplicarea art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen., că indiferent de soluția pronunțată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, aceasta este supusă verificării de către instanță în baza art. 278 1 C. proc. pen. sau de către procurorul ierarhic superior în baza art. 278 C. proc. pen., considerând că nepronunțarea asupra fondului plângerii echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei, aspect care impunea admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond.

Totodată, recurentul petiționar apreciază că motivarea instanței de fond cu privire la aplicabilitatea în cauză a Deciziei în interesul Legii nr. 57 de la 24 septembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite nu are legătură cu cauza, întrucât procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în momentul emiterii Rezoluției din 5 februarie 2009 a arătat că în temeiul art. 278 C. proc. pen. s-a dispus respingerea plângerii, că următoarea etapă de contestare a soluției este cea indicată de procurorul general, respectiv de atacare la instanță în termenul de 20 de zile, că în situația în care s-ar fi apreciat că plângerea trebuie trimisă la procurorul ierarhic superior, instanța de fond trebuia să facă aplicarea art. 278 1 alin. (13) C. proc.

pen., că Decizia în interesul Legii 57/2007 a făcut referire la alte măsuri sau acte efectuate de procuror, or, în cazul său se discută de rezoluția procurorului general, concluzionând că instanța de fond, în mod greșit a respins, plângerea, ca inadmisibilă, solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea dosarului spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia. La termenul de judecată de la 10 septembrie 2009, Înalta Curte față de Hotărârea Adunării Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a solidarizat la protestul celorlalte instanțe din țară, în asigurarea condițiilor statutului judecătorilor de către stat și apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului petiționar C.A.

a amânat cauza la 5 noiembrie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 69 dosarul Înaltei Curți. La dosarul cauzei au mai fost depuse acte în susținerea recursului de către recurentul petiționar prin avocat, ce au fost indicate și într-o cerere, trimise prin fax, aflate la filele 73 - 88 dosarul Înaltei Curți. La termenul de astăzi, apărătorul recurentului petiționar, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru a se pronunța pe fond, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. În acest sens a dezvoltat oral motivele scrise de recurs, susținând că plângerea vizează rezoluția procurorului general care confirmă soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului, ca fondat, casarea sentinței și trimiterea cauzei la procuror pentru a se pronunța conform art. 278 1 C. proc. pen. În acest sens a motivat că procurorul poate cere reluarea urmăririi penale, conform art. 228 alin. (7) C. proc. pen., chiar în faza actelor premergătoare, putând infirma soluția dispusă anterior. Procurorul general, care nu era competent a dispus respingerea cererii, deși nu existau temeiuri pentru infirmarea Rezoluției nr. 169/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dar cererea trebuia să meargă la procuror, care să dispună printr-o rezoluție pe fond, conform art. 228 alin. (7) C. proc.

pen. Ulterior, a fost supusă controlului judecătoresc, s-a dat o hotărâre definitivă, însă procurorul poate relua urmărirea penală, infirmându-și soluția și să dea o soluție pe fond, deoarece hotărârile instanței de control judiciar în cadrul procedurii prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. nu au autoritate de lucru judecat, astfel că o reluare a urmăririi penale poate avea loc până la intervenirea prescripției. Referitor la împrejurările care justifică infirmarea soluției a menționat că nu se poate aprecia că în procesul-verbal nu s-au consemnat toate bunurile existente. Examinând recursul declarat de recurentul petiționar C.A.I. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, conform art. 278 1 alin. (10) cu referire la art. 385 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., atât în raport cu motivele invocate din oficiu ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod corect și motivat, prima instanță a respins, ca inadmisibilă plângerea formulată de petiționarul C.A.I., împotriva Rezoluției nr. 143/II/2/2009 din 5 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Astfel, prima instanță a invocat conținutul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen.

referitoare la plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului ce au ca obiect soluțiile de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală, de clasare sau de încetare a urmăririi penale, prevederi pe care le-a examinat, în raport cu rezoluția dată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 5 februarie 2009 în lucrarea nr. 143/II/2/2009, prin care, a respins plângerea petentului ca neîntemeiată și a constatat că solicitarea de redeschidere a cercetărilor, întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen. a fost respinsă, printr-o rezoluție care nu poate face obiectul controlului de legalitate reglementat de art. 278 1 C. proc.

pen. De asemenea, prima instanță a făcut referiri la Decizia în interesul Legii nr. 57 din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin care s-a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă, stabilind că rezoluția atacată de petent nu se încadrează în cele enumerate de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., iar dispozițiile deciziei invocate sunt obligatorii, așa încât a constatat caracterul inadmisibil al plângerii formulate de petent.

Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, a constatat că în raport cu soluția dispusă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin rezoluția emisă la data de 5 februarie 2009 în lucrarea cu nr. 143/II/2/2009, respectiv a respingerii plângerii petentului, ca neîntemeiată, față de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., așa cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, plângerea formulată de petiționarul C.A.I., în mod legal și temeinic, a fost respinsă, ca inadmisibilă. Legiuitorul a reglementat în conținutul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. într-un mod unitar controlul judiciar asupra soluțiilor de netrimitere în judecată, conferind acces la justiție.

Astfel, s-a evidențiat în mod expres necesitatea parcurgerii etapei obligatorii, prevăzută la art. 275 - 278 C. proc. pen., felul soluțiilor de netrimitere, respectiv neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, clasarea, încetarea urmăririi penale, a actelor procedurale prin care acestea pot fi dispuse și anume rezoluție, ordonanță, dar și dispoziția de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, persoanele care pot uza de această procedură, termenul de sesizare, judecătorul de la instanța competentă, procedura propriu-zisă de judecare, soluțiile ce se pot pronunța, calea de atac, un impediment de neurmărire pentru aceeași faptă și condițiile speciale prevăzute, durata rezolvării unei asemenea plângeri și soluția în care plângerea a fost greșit îndreptată.

În contextul cauzei, prin Ordonanța emisă la 5 februarie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus soluția respingerii, ca neîntemeiată a plângerii formulate, potrivit art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen., de petiționar, respectiv de redeschidere a urmăririi penale și nicidecum o soluție de netrimitere în judecată, din cele arătate expres și limitativ în conținutul art. 278 1 C. proc. pen., așa încât controlul judiciar nu poate avea loc pe calea procedurii speciale instituită de această normă. Astfel, Înalta Curte față de cele arătate, nu poate examina criticile formulate în recurs de către recurentul petiționar C.A. Ioan cu privire la fondul măsurii de redeschidere a urmăririi penale, pe calea plângerii adresate instanței, în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen. Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere concluziile reprezentantului Ministerului Public, asupra recursului declarat de petiționar, întrucât în contextul concret al cauzei, acestea exced posibilității de examinare, față de limitele învestirii primei instanțe de către petiționar, care a exercitat calea plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției procurorului general și a soluției dispuse de acesta, așa cum rezultă din conținutul plângerii formulate, soluție ce nu este prevăzută în conținutul normei arătate. Altfel spus, aspectele invocate de reprezentantul Ministerului Public cu privire la reluarea urmăririi penale de către procuror, precum și faptul că procurorul general ar fi trebuit să trimită plângerea formulată de petiționar la procurorul care a dispus soluția inițială, sunt necenzurabile pe calea plângerii întemeiate pe dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., întrucât, pe de-o parte, această procedură prevede controlul judiciar numai asupra soluțiilor de netrimitere în judecată, nu și asupra altor soluții ale procurorului, cum este și aceea a respingerii, ca neîntemeiate a plângerii privind redeschiderea urmăririi penale, care a fost dispusă în cauză, în condițiile arătate, iar, pe de altă parte reluarea în caz de redeschidere a urmăririi, statuată la art. 273 alin. (1 1 ) din C. proc. pen. este aplicabilă numai în anumite condiții, a căror examinare excede contextului cauzei. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică sub toate aspectele, ca urmare a examinării recursului exercitat, prin prisma dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., așa încât și criticile formulate în completarea motivelor de recurs, de către recurentul petiționar, referitoare la soluția de respingere, ca inadmisibilă a plângerii, sunt nefondate, așa încât nu este incident nici cazul de casare invocat expres, respectiv art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar C.A.I. împotriva Sentinței penale nr. 41 din 24 martie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar C.A.I. împotriva Sentinței penale nr. 41 din 24 martie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 5 noiembrie 2009.