ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6347/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6334 din 02 mai 2007,

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă ca

neîntemeiată contestația formulată de reclamanta R.P.D. împotriva dispozițiilor

nr. X/2005 și nr. Y/2005 emise de pârâtul Primarul General al Municipiului

București.

S-a reținut că notificările

formulate de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la două imobile

situate în București, au fost respinse întrucât nu este posibilă restituirea

acestora în natură, fiind efectuate de utilități publice.

Într-un prim ciclu

procesual, apelul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia civilă nr.

44 din 21 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin

care a fost admisă contestația împotriva dispoziției nr. X/2005,

recunoscându-se reclamantei dreptul la măsuri reparatorii pentru unul din

imobile, în cuantum de 693.036 RON. Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs reclamanta și pârâtul Municipiul București, prin Primarul General.

Recursul declarat de reclamantă

a fost admis prin decizia civilă nr. 10207 din 17 decembrie 2009, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza fiind trimisă pentru rejudecarea apelului,

cu motivarea că un capăt de cerere al acțiunii, respectiv cel privind lipsa de folosință

a imobilului, nu a fost cercetat pe fond, nefiind analizate pretențiile vizând construcțiile

demolate ce se aflau pe unul din terenurile solicitate, urmând a se stabili dacă

reclamanta a primit și alte despăgubiri. Recursul pârâtului a fost respins.

În rejudecare, Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin dispoziția civilă nr. 865/A din 21

noiembrie 2011, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința civilă

nr. 634 din 02 mai 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

în sensul că, a admis contestația formulată împotriva dispoziției nr. X/2005, emisă

de Primarul Municipiului București, obligând pe pârâtul Municipiul București prin

Primarul General, să emită o nouă dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii

în echivalent pentru imobilul situat în București, sector 6, în cuantum de 693.036

RON pentru teren, și 182.244 RON pentru construcțiile demolate, actualizate la data

enunțării.

A respins ca neîntemeiat

capătul de cerere privind despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a reținut în raport cu îndrumările instanței supreme că, valoarea construcțiilor

ce au fost demolate este de 182.244 RON conform raportului de expertiză, nefiind

incidente dispozițiile art. 16, Capitolul 5 din Titlul VII al Legii nr. 297/2005,

deoarece dispoziția nr. X/2005 a fost emisă anterior modificării Legii nr. 10/2001

prin Legea nr. 247/2005.

A respins capătul de cerere

privind lipsa de folosință a imobilului, dat fiind că exercitarea dreptului fostului

proprietar al imobilului, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, poate

fi recunoscut numai după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire,

ceea ce în speță, încă nu a fost stabilit.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au declarat recurs reclamanta R.P.D. și pârâtul Municipiul București,

prin Primarul General.

În dezvoltarea criticilor

formulate, neîncadrate în vreunul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat decizia ca netemeinică, nelegală și

neconstituțională întrucât nu cuprinde motivele pentru care nu s-a dispus restituirea

în natură a suprafețelor de 300 m.p., și suprafața de 100 m.p. teren, deși expertiza

efectuată arată că terenul nu este afectat de construcții și utilități publice.

A mai arătat recurenta-reclamantă

că, în mod greșit instanța de apel a reținut că dispoziția nr. Y/2005, emisă ulterior

modificării Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, nu face obiectul judecății

ceea ce echivalează cu inadmisibilitatea acțiunii, înlăturată prin decizia instanței

supreme.

Recurenta-reclamantă a

mai susținut că valoarea celor două terenuri stabilită prin expertiză este de 1.280.520

RON, respectiv 421.928 RON, iar a construcțiilor este de 296.000 RON.

Prin soluția pronunțată,

instanța de apel a eliminat valoarea de piață a imobilelor încălcând dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Cu privire la lipsa de

folosință a imobilului, reclamanta a susținut că, trimiterea la art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 prin art. 2 alin. (2) al Legii nr. 1/2009, nu suprimă

calitatea de proprietar a notificatorului și dreptul acesteia de a solicita despăgubiri

pentru prejudiciile cauzate prin încălcarea legii.

A mai arătat că instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată pentru efectuarea expertizelor

dispuse în cauză.

În raport cu cele expuse,

reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul

restituirii în natură a suprafețelor de 300 m.p., și respectiv 100 m.p., sau suma

de 421.928 RON, contravaloarea construcțiilor în sumă de 296.000 RON, contravaloarea

lipsei de folosință în cuantum de 3347.578 RON și plata cheltuielilor de judecată

în cuantum de 2.700 RON.

Recurentul-pârât Municipiul

București, prin Primarul General, în dezvoltarea criticilor de nelegalitate – întemeiate

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – a susținut că instanța de apel nu

poate stabili cuantumul și întinderea despăgubirilor ce fac obiectul Titlului VII

din Legea nr. 247/2005 și nici nu s-au făcut dovezi că reclamanta a primit despăgubiri

pentru imobilul în litigiu conform art. 5 din Legea nr. 10/2001.

În consecință, recurentul-pârât

a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și, în rejudecare,

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Examinând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate de pârâtul Municipiul București, prin Primarul

General, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat urmând a fi respins

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Dispoziția nr. X/2005

prin care pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, a respins cererea

de restituire în natură a terenului în suprafață de 300 m.p., situat în București,

sector 6, a fost emisă anterior modificării Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005.

Potrivit deciziei nr.

52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite, dispozițiile/deciziile

emise până la data intrării în vigoare a noii legi, ca și cele care au fost atacate

în termenul prevăzut de lege nu vor fi trimise la Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor ce vor fi supuse controlului instanțelor de judecată.

La termenul de judecată

din data de 18 octombrie 2012 Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității

recursului formulat de reclamanta R.P.D. întrucât aceasta nu a invocat motive de

nelegalitate a deciziei atacate.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea

nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea

lor sau, după caz, mențiunea că vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Potrivit legii, nu orice

nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât

a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs ca fiind

unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea

acestora, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței

raportat la motivul de recurs invocat.

Or, în speță, criticile

formulate de recurenta-reclamantă nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., întrucât dezvoltarea acestora vizează

aspecte ce țin de judecata în apel, respectiv concluziile greșite a expertizelor

efectuate, greșita nerestituire a terenurilor din litigiu în natură, contravaloarea

terenurilor și a construcțiilor demolate.

Prin urmare, reclamanta-recurentă

nu a combătut în vreun fel argumentele instanței de apel și nici nu a formulat critici

susceptibile de cenzură în recurs.

Or, în calea de atac a

recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății

fiind legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Așa fiind, în temeiul

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 306

alin. (1) și art. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul formulat

de reclamanta R.P.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta R.P.D. împotriva deciziei civile nr. 865A din 21 noiembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge recursul declarat

de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General,

împotriva deciziei civile

nr. 865A din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2012.