ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3102/2011

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin Încheierea din 13 septembrie 2011,

pronunțată în Dosarul nr. 1163/117/2010, Curtea de Apel Cluj, secția penală și

de minori, a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității și

temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului H.M.A., ocazie cu care,

acesta a formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu

măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Constatând că în

cauză condiția impusă de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu privire la

„existența probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol

concret pentru ordinea publică", nu mai subzistă, instanța a admis cererea

formulată de inculpatul H.M.A., și, în baza art. 145

1

C. proc. pen.

a înlocuit măsura arestării preventive a acestuia cu măsura obligării de a nu

părăsi localitatea, impunându-i acestuia obligațiile prevăzute de art. 145

alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.

Totodată, s-a atras

atenția inculpatului asupra prevederilor art. 145 alin. (3

4

) C.

proc. pen. și s-a dispus punerea sa de îndată în libertate, dacă nu este

arestat în altă cauză.

În termen legal,

împotriva încheierii menționate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Cluj pentru

cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17

2

C. proc. pen.,

solicitând casarea, în parte, a încheierii atacate, în ce privește admiterea

cererii formulate de către inculpatul H.M.A. de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, rejudecarea cauzei

în aceste limite, și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

În susținerea celor

solicitate s-a arătat că inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la o

pedeapsă rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic și deținere de droguri de mare risc, măsura arestării

preventive a acestuia dispunându-se la data de 22 octombrie 2010, în timpul

urmăririi penale, dată de la care a fost prelungită și menținută succesiv,

inclusiv prin hotărârea de condamnare.

S-a mai susținut că,

instanța de apel, în mod greșit, a reținut că s-au schimbat temeiurile ce au

determinat inițial luarea măsurii arestării preventive față de inculpat,

întrucât temeiul arestării îl constituie dispozițiile art. 148 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen., iar acesta nu a dispărut.

În acest sens, s-a

precizat că infracțiunile presupus a fi săvârșite de către inculpat denotă un

deosebit grad de pericol social, inculpatul fiind condamnat de către instanța

de fond, subzistând astfel temeiurile ce au stat la baza luării acestei măsuri.

S-a mai arătat că

instanța trebuia să țină seama și de amploarea pe care a luat-o pe plan

național traficul de droguri, precum și de impactul asupra societății, în

condițiile în care traficanții oferă droguri persoanelor cu o vârstă fragedă și

își formează piață de desfacere după ce aceste persoane minore devin dependente

de consumul de droguri.

Nu în ultimul rând,

s-a mai susținut că termenul rezonabil al arestării preventive nu este depășit

în cauză, iar menținerea stării de arest a inculpatului este justificată și din

perspectiva art. 5 parag. 1 lit a) din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj nu este

fondat.

Potrivit art. 136

alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu

închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru

a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de

acesta una din măsurile preventive, lit. „d" a acestui articol prevăzând

arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006,

prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru

care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol

concret pentru ordinea publică.

În raport de actele

dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 138 din 30 martie

2011 pronunțată în Dosarul nr. 1163/117/2011, Tribunalul Cluj, reținând în

favoarea inculpatului dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 74

lit. a) - art. 76 lit. d( C. pen., a dispus condamnarea inculpatului H.M.A. la

o pedeapsă rezultantă de 3 ani, pe care a sporit-o la 3 ani și 2 luni

închisoare.

Cu referire la

motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 13 septembrie

2011, verificând din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive a inculpatului H.M.A. a constatat că, în cauză condiția impusă de

art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu privire la „existența probelor că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea

publică", nu mai subzistă, nemaifiind de actualitate, trecând aproape 1 an

de la momentul luării măsurii arestării preventive.

Analizând

dispozițiile legale anterior menționate, respectiv dispozițiile art. 136 alin.

(1) și art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sintagma

folosită de legiuitor referitor la existența în concret a pericolului pe care

îl reprezintă inculpatul pentru ordinea publică presupune existența unor

riscuri de natură a periclita funcționarea normală a instituțiilor statului,

menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Or, văzând

circumstanțele reale ale cauzei și practica Curții Europene a Drepturilor

Omului (cazul Jiga contra României) se constată că aceste

riscuri s-au estompat, iar punerea în libertate a inculpatului prin luarea unei

măsuri mai puțin restrictive nu are caracterul perturbării procesului penal și

nici nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, la

alegerea acestei măsuri (obligarea de a nu părăsi localitatea) s-au avut în

vedere și datele ce circumstanțiază persoana inculpatului, respectiv faptul că

acesta este la primul conflict cu legea penală, era student la momentul

comiterii faptelor, a colaborat cu organele de anchetă, beneficiind și de

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Totodată, Înalta

Curte a constatat și faptul că în cea mai mare parte probele dosarului au fost

administrate, respectiv inculpatul a fost audiat, rămânând de audiat doar un

singur martor sub acoperire, astfel că s-a diminuat și riscul de a influența în

vreun fel cercetarea judecătorească sau buna desfășurare a procesului penal.

În această ordine de

idei, se constată că din perspectiva analizării acestor elemente anterior

prezentate, se poate concluziona că inculpatul, la acest moment procesual -

când a mai rămas de audiat un singur martor - nu mai prezintă pericol concret

pentru ordinea publică, iar continuarea cercetării judecătorești se poate

desfășura în bune condiții și cu acesta în stare de libertate.

Nu în ultimul rând,

Înalta Curte constată că măsura obligării de a nu părăsi localitatea

reglementată de dispozițiile art. 145 C. proc. pen. oferă suficiente garanții

procesuale, prin stabilirea în sarcina inculpatului a obligațiilor menționate

prin încheierea recurată, care să asigure buna desfășurare a procesului penal

în continuare și cu inculpatul în libertate.

Ca atare, Încheierea

pronunțată la 13 septembrie 2011 este legală.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj nefiind fondat, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins, urmând a se

dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva Încheierii din 13

septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori pronunțată în

Dosarul nr. 1163/117/2011 privind pe intimatul inculpat H.M.A.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru asigurarea asistenței juridice a

intimatului inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100

RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit

interpretului de limbă franceză pentru un interval de timp de 2 ore, se va

plăti din fondul Î.C.C.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 septembrie 2011.