ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1103/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 8 martie 2010, pronunțată de Curtea de

Apel Cluj, secția penală și de minori s-a dispus, în temeiul art. 300

2

,

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea

stării de arest a inculpatului L.M.S.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă,

impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia.

Împotriva acestei încheieri

inculpatul a declarat recurs, slicitând, prin apărătorul ales, revocarea

măsurii arestării preventive întrucât în cauză nu mai subzistă temeiurile care

au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri și în plus a fost depășit

termenul rezonabil.

În subsidiar, a solicitat ca în baza

art. 139 alin. (2) C. proc. pen. să se dispună înlocuirea măsurii arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, urmând a se conforma obligațiilor

pe care le va stabili instanța.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, dar și întreaga cauză conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj,

din data de 3 decembrie 2008, a fost trimis în judecată (împreună cu alte

persoane) inculpatul L.M.S. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni

prev.de art. 323 alin. (1) C. pen.;

- înșelăciune în convenții prin calități

mincinoase și mijloace frauduloase, cu consecințe deosebit de grave în forma

continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. (pagubă peste 1 milion de euro);

- fals material în înscrisuri oficiale

prev.de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- uz de fals, prev.de art. 291 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- fals în înscrisuri sub semnătură

privată, prev.de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.;

-falsificare de instrumente

oficiale, prev.de art. 286 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.;

- folosirea instrumentelor oficiale

false, prev.de art. 287 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.;

- participație improprie la

infracțiunea de fals intelectual în formă continuată prev.de art. 31 alin. (2) C.

pen., raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cauza făcând obiectul Dosarului

nr. 1836/33/2008 al Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

La termenul din 8 martie 2010, prima

instanță, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut

starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta

cauză.

Așa cum rezultă din art. 5 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,

precum și din art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi

privat de libertate.

În aceleași texte, însă, sunt

înscrise, totodată, și excepții de la regula generală sus-arătată.

Astfel, art. 5, paragraful 1 lit. e)

din Convenție, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se

exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a

fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”.

Pe de altă parte, art. 20 din

Constituția României prevede că „dispozițiile constituționale vor fi

interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor

Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă

există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului

la care România este parte și legile române, au prioritate reglementările

internaționale”.

În raport de reglementările

internaționale menționate, cu referire expresă la excepția prezentată de arestare

preventivă s-au stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să

se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în legislația

fiecărui stat, conform Convenției, respectiv cu respectarea dispozițiilor

generale înscrise în legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile

constituționale.

Reiese, așadar, că dispunerea

măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu

respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate

dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.

Potrivit art. 160

b

alin.

(1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași

articol „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea

de ședință atacată, instanța de fond a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,

impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului

L.M.S

.

Infracțiunea săvârșită de inculpat

aduce atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea

penală, astfel că o eventuală lăsare în libertate a acestuia prezintă pericol

concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și

neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Pe de altă parte, asemenea fapte

neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și

ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Cât privește caracterul rezonabil al

perioadei de detenție, Înalta Curte în acord cu jurisprudența Curții europene

constată că acesta nu poate fi apreciat în abstract ci trebuie analizat în

fiecare caz, conform circumstanțelor speciale, neexistând o perioadă fixă

aplicabilă în fiecare caz.

Având în vedere pericolul pentru

ordinea publică arătat mai sus, dar și gravitatea infracțiunilor săvârșite de

inculpat, Înalta Curte constată că măsura arestării preventive a inculpatului

nu a depășit durata rezonabilă prevăzută de art. 5, paragraful 3 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și că nu se impune înlocuirea acesteia cu măsura

obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Toate aceste aspecte învederat

justifică dispoziția instanței de fond în sensul menținerii măsurii arestării

preventive a inculpatului

L.M.S.

, astfel

că în conformitate cu prevederile art. 385

15

, alin. (1), pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. - Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

acesta.

Potrivit art. 192, alin. (2) C.

proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M.S.

împotriva încheierii din 8 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și

de minori, pronunțată în Dosarul nr. 1836/33/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 martie 2010.