ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2891/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2891/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față ;

În baza

actelor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 28 iulie 2010

a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 1836/33/2008,

în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3)

C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatui L.M.S. și

s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de

inculpat.

În considerentele

acestei hotărâri, s-au reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

- Serviciul Teritorial Cluj, din data de 3 decembrie 2008 a fost trimis în

judecată (împreună cu alte persoane) inculpatul L.M.S. pentru săvârșirea

următoarelor infracțiuni: 1. asociere în vedere săvârșirii de infracțiuni prev.

de art. 323 alin. (1) C. pen. (cu raportare la infracțiunea de înșelăciune și

uz de fals, ambele în formă continuată); 2. înșelăciune în convenții prin

calități mincinoase și mijloace frauduloase cu consecințe deosebit de grave în

formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic.art.

41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. (cu o pagubă de peste 1 milion de euro);

aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.; 4. uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu

aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.; 5. fals în înscrisuri sub semnătură privată

prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.; 6. fals

în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., cu aplic.art. 41

alin. (2) C. pen.; 7. falsificare de instrumente oficiale prev. de art. 286 alin.

(1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.; 8. folosirea instrumentelor

oficiale false prev. de art. 287 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2)

C. pen. și 9. participație improprie la fals intelectual în formă continuată

prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., toate

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Cu privire la starea preventivă luată față

de inculpat, prima instanță a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv

la data de 16 august 2008 prin încheierea nr. 3/2008 a Curții de Apel Cluj,

arestarea prelungindu-se din 30 în 30 de zile în faza urmăririi penale, iar

apoi, fiind trimis în judecată, măsura a fost menținută conform art. 300

1

,

iar apoi art. 300

2

C. proc. pen.

Analizând

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive (art. 143

și art. 148 lit. b), c), d), e) și f) C. proc. pen.), prima instanță a

constatat că acestea se mențin și impun, în continuare, privarea de libertate a

inculpatului, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Astfel, în

ceea ce privește condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., instanța de

fond a constatat că în speță există indiciile săvârșirii infracțiunilor pentru

care inculpatul a fost trimis în judecată, indicii rezultând din declarațiile

părților vătămate, ale martorilor audiați în cauză, a înscrisurilor falsificate

existente la dosarul cauzei,etc.

În concret,

s-a reținut în sarcina inculpatului faptul că, în calitate de asociat și

administrator la SC R.E.P. SRL Caransebeș, iar în unele cazuri, de reprezentant

al SC E. SRL Timișoara, rerspectiv SC B.E.P. SRL Timișoara, SC N.P. SRL (firmă

fictivă), în baza unei rezoluții infracționale unice, prezentându-se sub

calitatea mincinoasă de arhitect, împreună cu reprezentantele Agenției

imobiliare SC C.G. SRL Cluj-Napoca, respectiv inculpatele B.N.P. (actualmente

avocat în Baroul Cluj) și învinuita C.M.S. - secretară, iar ulterior,

administrator la SC C.G. SRL Cluj-Napoca, au indus și menținut în eroare 120

persoane, prin falsificarea și folosirea de înscrisuri false contrafăcute.

S-a apeciat

că, în egală măsură, sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 148 C. proc.

pen. care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive,

reținându-se că, în ceea ce privește temeiul de arestare prev.de art. 148 lit.

b) C. proc. pen., în cauză există date că inculpatul a încercat să

zădărnicească în mod direct aflarea adevărului prin distrugerea și alterarea

mijloacelor de probă, raportat la faptul că în cauză există indicii că s-a

procedat la falsificarea dovezilor de restituire a banilor prin folosirea de

bucăți din acte, documente semnate de părți, pe care au fost imprimate mențiuni

nereale. Astfel, din conținutul raportului de constatare tehnico-științifică din

16 august 2008 a I.P.J. Cluj rezultă că în cazul actelor supuse constatării,

semnăturile, impresiunile și ștampilele, precum și scrisul de mână de pe anexa

5 a antecontractului, au fost aplicate anterior textului tehnoredactat, iar

substanța scripturală din componența semnăturilor depuse pe actele de reziliere

prezintă caracteristici asemănătoare cu substanța scripturală din componența

semnăturilor depuse pe antecontractele de construire și vânzare-cumpărare

aferente.

De asemenea,

s-a constatat că există indicii că s-a procedat la instigarea altor persoane la

distrugerea de înscrisuri și ștampile false raportat la faptul că, din

transcrierea și certificarea interceptărilor convorbirilor telefonice rezultă

că în convorbirea telefonică purtată la 15 august 2008, ulterior efectuării

percheziției domiciliare și asupra vehiculului, inculpatul i-a solicitat soției

sale predarea actelor și ștampilelor aflate în diplomat unei persoane numite M.

pentru a fi distruse.

Cu privire la

temeiul prevăzut de 148 lit. c) C. proc. pen., s-a apreciat că acesta subzistă

întrucât, prin prisma activității infracționale desfășurată de inculpat, există

riscul săvârșirii de noi infracțiuni raportat la instrumentele folosite la

comiterea falsurilor și la faptul că ulterior arestării inculpatului au fost

formulate noi plângeri penale cu privire la alte fapte de înșelăciune în

convenții comise pe raza Municipiului Timișoara.

Prima

instanță a apreciat că și temeiul prevăzut de 148 lit. d) C. proc. pen.

constând în aceea că inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune, în

concret reținându-se că inculpatul ar fi comis infracțiunea de fals în

înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 alin. (1)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură cu falsificarea și

utilizarea înscrisurilor „dispoziții de plată - reziliere antecontract anexa V

antecontract, facturi, chitanțe" subzistă. Astfel, s-a reținut că, deși

textul de lege se referă la săvârșirea unei infracțiuni, ceea ce ar presupune

întrunirea tuturor elementelor constitutive ale acesteia, pentru reținerea

acestui caz este suficient dacă se săvârșește o faptă prevăzută de legea penală

pentru care să existe probe sau indicii temeinice, astfel cum prevede art. 143 alin.

(1) C. proc. pen.

Totodată,

prima instanță a reținut subzixtența temeiului prevăzut de art. 148 lit. e) C.

proc. pen. apreciind că din actele dosarului rezultă că inculpatul exercită

presiuni asupra persoanelor vătămate și încearcă înțelegeri frauduloase cu

acestea. Astfel s-a reținut că la 29 februarie 2008, prin intermediul unui

apropiat al său, inculpatul i-a atras atenția părții vătămate P.L. că dacă

nu-și retrage plângerea penală, nu-și va primi banii înapoi (vol. I, f. 243);

pe reprezentanta părții vătămate T.S., respectiv pe martora C.N. a agresat-o

fizic, cauzându-i leziuni care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale; și

alte părți vătămate au fost intimidate prin diverse mijloace prin intermediul

unor apropiați ai inculpatului, în momentul în care au făcut demersuri pentru

recuperarea sumelor de bani.

S-a apeciat

că, în egală măsură, sunt îndeplinite și cerințele reglementate de art. 148 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de legea penală

pentru unele dintre infracțiunile pentru care inculpatul este trimis în

judecată (asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave) este închisoarea mai mare de 4 ani și există

probe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

pe care prima instanță l-a apreciat prin raportare la gravitatea faptelor de

care este acuzat, determinată de natura și împrejurările în care au fost

săvârșite, precum și de urmările, din punct de vedere material, ale acestora.

În acest sens

instanța a apreciat că pericolul pentru ordinea publică nu este relevat numai

de potențialul violent al inculpatului, condiție neîndeplinită în acest caz, ci

între altele, de orice manifestare aptă a vătăma climatul social firesc, optim

pentru funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii

cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. în speță, infracțiunile pentru

care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă o gravitate sporită, faptele

săvârșite având rezonanță în rândul opiniei publice (în cauză oricum existând

120 părți vătămate) și determinând reacția negativă a acesteia raportat la

împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații ar fi

judecate în stare de libertate.

Prima

instanță a respins apărarea inculpatului că în speță nu se mai poate justifica

menținerea măsurii preventive prin temeiurile inițiale ale arestării, respectiv

cele prev. art. 148 lit. b) - e) C. proc. pen., reținând că textul de lege

prev. de art. 300

2

C. proc. pen., care face trimitere la art. 160

b

C. proc. pen., arată că dacă instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de

libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și

punerea de îndată în libertate a inculpatului. Prin urmare, instanța trebuie să

analizeze în lumina acestui text chiar temeiurile ce au determinat arestarea,

care, așa cum s-a arătat mai sus nu au încetat prin simpla trecere a timpului.

Prin urmare,

constatând că în cauză nu au intervenit schimbări în ceea ce privește

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și că

cercetarea judecătorească este în desfășurare, aceasta începând doar la

termenul din 2 noiembrie 2009, fiind audiați doar inculpații și un număr de aproximativ

90 părți vătămate (judecata fiind suspendată vreme de 7 luni în baza art. 303

alin. (6) C. proc. pen., ca urmare a invocării unei excepții de

neconstituționalitate), cauza amânându-se pentru data de 31 august 2010 pentru

audierea următoarelor părți vătămate, prima instanță a apreciat că pentru

aflarea adevărului în cauză este necesară continuarea cercetării judecătorești

cu inculpatul aflat în stare de arest preventiv.

Totodată,

prima instanță a apreciat că această măsură se impune și raportat la

dispozițiile art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 din Constituție și că este în

concordanță cu practica C.E.D.O., evidențiind în acest sens, într-o masnieră

detaliată și prin raportare la diferite spețe, principiile generale ce trebuie

avute în vedere de judecătorul național la examinarea duratei rezonabile a unei

detenții preventive.

Concluzionând,

instanța a apreciat că și în lumina acestor principii statuate de C.E.D.O.,

menținerea inculpatului în stare de arest preventiv este încă necesară raportat

la momentul în care se află cercetarea judecătorească, la gravitatea faptelor

de care este acuzat inculpatul, la modalitatea de săvârșire a acestora, la

durata lungă de timp în care s-a derulat activitatea infracțională, la valoarea

mare a prejudiciului cauzat părților vătămate și la starea de indignare

profundă a acestora, care persistă încă față de persoana și faptele

inculpatului, ceea ce face ca acest pericol concret să fie încă actual, chiar

după trecerea unui interval destul de lung de la luarea măsurii preventive.

Față de

considerentele prezentate anterior, instanța de fond a apreciat că se mențin

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului, sens în care, în temeiul dispozițiilor art. 300

2

,

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., pentru asigurarea

desfășurării în bune condiții a procesului penal, a menținut arestarea

preventivă a inculpatului L.M.S.

Pentru

aceleeași considerente anterior prezentate, instanța a respins cererea

inculpatului de a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă

măsură preventivă neprivativă de libertate.

Împotriva acestei

încheieri, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul L.M.S., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a motiva în scris calea de atac

conform art. 385

10

C. proc. pen.

La termenul

de judecată acordat pentru soluționarea recursului, 18 august 2010, apărătorul

recurentului inculpat a susținut oral motivele de recurs, așa cum au fost

acestea consemnate în practicaua prezentei decizii.

Analizând

recursul declarat, pe baza motivelor de casare susținute oral de apărătorul

recurentului inculpat, a concluziilor reprezentantului parchetului, precum și a

susținerilor recurentului inculpat, a actelor și a lucrărilor de la dosar,

precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată că

recursul declarat de inculpatul L.M.S. împotriva încheierii din 28 iulie 2010 a

Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 1836/33/2008,

este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin

rechizitoriul nr. 73/P/2008 din 3 decembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj a fost trimis

în judecată (împreună cu alte persoane) inculpatul L.M.S. pentru săvârșirea

următoarelor infracțiuni: 1. asociere în vedere săvârșirii de infracțiuni prev.

de art. 323 alin. (1) C. pen. (cu raportare la infracțiunea de înșelăciune și

uz de fals, ambele în formă continuată); 2. înșelăciune în convenții prin

calități mincinoase și mijloace frauduloase cu consecințe deosebit de grave în

formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic.art.

41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. (cu o pagubă de peste 1 milion de euro);3.

fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; 4. uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; 5. fals în înscrisuri sub semnătură privată

prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; 6.

fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., cu aplic.art.

41 alin. (2) C. pen.; 7. falsificare de instrumente oficiale prev. de art. 286 alin.

(1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.; 8. folosirea instrumentelor oficiale

false prev. de art. 287 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și

289 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen. S-a reținut în actul de sesizare a instanței că activitatea

infracțională desfășurată de inculpatul L.M.S. a constat, în esență, în faptul

că, în calitate de asociat și administrator la SC R.E.P. SRL Caransebeș, iar în

unele cazuri, de reprezentant al SC E. SRL Timișoara, rerspectiv SC B.E.P. SRL

Timișoara, SC N.P. SRL (firmă fictivă), în baza unei rezoluții infracționale

unice, prezentându-se sub calitatea mincinoasă de arhitect, împreună cu reprezentantele

Agenției imobiliare SC C.G. SRL Cluj-Napoca, respectiv inculpatele B.N.P. (actualmente

avocat în Baroul Cluj) și învinuita C.M.S. - secretară, iar ulterior

administrator la SC C.G. SRL Cluj-Napoca, au indus și menținut în eroare 120

persoane, prin falsificarea și folosirea de înscrisuri false contrafăcute.

Cauza fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, la data

de 5 decembrie 2008, sub nr. 1836/33/2008.

În ceea ce

privește măsurile preventive dispuse față de inculpat, se constată că prin

ordonanța nr. 73/P/2008 din data de 16 august 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, s-a dispus

reținerea inculpatului L.M.S. pe o perioadă de 24 ore.

Prin

încheierea de ședință din Camera de Consiliu nr. 3/2008 din data de 16 august

2008, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 136, art.

143 C. pen., art. 148 alin. (1) lit. b), c), d), e) și f) C. proc. pen. și art.

149 C. proc. pen., a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului

L.M.S. În cauză a fost emis mandatul de arestare preventivă din 16 august 2008.

Ulterior,

măsura arestării preventive a fost prelungită susccesiv în cursul urmăririi

penale, recursurile formulate de inculpat împotriva încheierilor de prelungire

fiind respinse, ca nefondate, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

După

înregistrarea dosarului la instanța de fond, la 5 decembrie 2008, prin

încheierea din 9 decembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori,

în temeiul art. 160

b

rap. la art. 300

2

C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpatului L.M.S. Ulterior, prin încheieri

susccesive prima instanță a menținut starea de arest a inculpatului,

recursurile promovate de acesta împotriva hotărârilor de menținere fiind

respinse, ca nefondate, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin

încheierea din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,

pronunțată în Dosarul nr. 1836/33/2008, care face obiectul analizei în

prezentul recurs, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a

inculpatului L.M.S. și s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării

preventive formulată de inculpat.

Încheierea atacată

este temeinică și legală, criticile formulate de recurentul inculpat L.M.S.,

prin apărător, dovedindu-se a fi neîntemeiate.

Art. 23 din

Constituție garantează libertatea individuală și siguranța persoanei.

Din

dispozițiile art. 23 din Constituție rezultă interesul evident pe care l-a

manifestat constituantul în legătură cu reglementarea clară și precisă a

măsurii arestării preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că

libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din

Constituție, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această

libertate, că prezumția de nevinovăție este unul dintre principiile

constituționale.

Prin urmare, art.

23 din Constituție conferă arestării preventive o configurație juridică de sine

stătătoare, separabilă de restul operațiunilor firești, judiciare. Constituția

reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care

protejează libertatea persoanei și permite justiției să se deruleze.

În conformitate

cu dispozițiile art. 5 paragr. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are

dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând

dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o

persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această

regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragr. 1 lit. c)

din C.E.D.O.

Potrivit

textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată

sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia

privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și

la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea

sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și

menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de

procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie

compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului

împotriva arbitrariului.

Conform

dreptului intern, respectiv dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen.

"în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este

datoare să verifice, în cursul Judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive, procedând potrivit art. 160

b

" iar potrivit art. 160

b

procedură penală:

„(1) În cursul

judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile,

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

(2) Dacă

instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care

au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care

să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea

arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

(3) Cand

instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

(4) Încheierea

poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160 a alin. (2) aplicându-se în

mod corespunzător."

Pe de altă

parte, conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen. „Măsura preventivă luată se

înlocuiește cu altă măsură preventivă, cănd s-au schimbat temeiurile care au

determinat luarea măsurif

Procedând la

verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față

de inculpatul L.M.S., în conformitate cu dispozițiile legale mai sus evocate,

instanța de fond, în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cele

prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b), c), d), e) și f) C. proc. pen., prin

raportare la art. 143 și art. 149 C. proc. pen., se mențin, impunând în

continuare privarea de libertate a inculpatului.

Pornind de la

temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive

a inculpatului L.M.S., se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. b), c), d),

e), și f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143

din același cod și dacă există vreunul din cazurile: b) există date ca inculpatul

incearca sa zădărnicească in mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea

unei parti, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau

sustragerea mijloacelor materiale de proba; c) exista date ca inculpatul

pregătește săvârșirea unei noi infractiuni; d) inculpatul a săvârșit cu

intenție o noua infracțiune; e) există date ca inculpatul exercita presiuni

asupra persoanei vătămate sau ca incearca o intelegere frauduloasa cu aceasta

și f) inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viata sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si exista probe

ca lăsarea sa in libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se

poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.

Condițiile art.

143 C. proc. pen. se referă la existența probelor sau a indiciilor temeinice că

inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

În cauză, se

constată că există indicii, obținute prin intermediul mijloacelor de probă, cu

respectarea dispozițiilor legale pentru obținerea acestora, care conduc la

existența unor bănuieli legitime că inculpatul a săvârșit faptele pentru care

este cercetat.

Astfel, din

analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale

și în fața instanței de fond până în prezent, respectiv, declarațiile părților

vătămate, ale martorilor audiați în cauză, a înscrisurilor falsificate

existente la dosarul cauzei rezultă, în esență, că inculpatul L.M.S.,

prezentandu-se sub calitatea mincinoasa de arhitect, împreuna cu

reprezentantele unei agenții imobiliare, s-a asociat în vederea comiterii unei

fraude imobiliare în urma căreia peste 100 de persoane au fost induse și

menținute in eroare prin falsificarea si folosirea de inscrisuri contrafăcute. Faptele

s-au petrecut la încheierea, în perioada noiembrie 2005 - mai 2007, a

antecontractelor de vânzare - cumpărare si construire a unor presupuse

apartamente intr-un bloc cu 10 - 16 etaje pe un teren din Cluj Napoca, pentru

care au fost achitate, către inculpat, avansuri de peste un milion de euro,

precum si comisioane de intermediere către agenția imobiliara de peste 60.000

euro. Construcția nu a fost realizata si, in consecința, persoanele care au

achitat sume de bani pentru contractarea apartamentelor si plata serviciilor

agențiilor imobiliare au fost păgubite.

În cauză,

există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârșit faptele

ce i se reține în sarcină.

În ceea ce

privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive,

care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b), c), d), e), și f) din C.

proc. pen.

Astfel,

aspectele reținute de către instanța de fond în încheierea de ședința atacată

cum ca exista date ca inculpatul a încercat în mod direct sa zădărnicească

aflarea adevărului prin distrugerea și alterarea mijloacelor materiale de probă

si ca exista date ca inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni sunt

întemeiate deoarece ele au fundamentare faptica în probatoriul cauzei. Astfel,

fapta inculpatului de a falsifica dovezile de restituire a banilor prin

folosirea de bucăți din acte, documente semnate de părți, pe care au fost

imprimate mențiuni nereale, așa cum rezultă din raportul de constatare

tehnico-științifică din 16 august 2008 al I.P.J. Cluj, precum și dispoziția

dată de acesta soției sale în convorbirea telefonică purtată la 15 august 2008,

ulterior efectuării percheziției domiciliare și asupra vehiculului, de a preda

actele și ștampilele aflate în diplomat unei persoane numite M. pentru a fi

distruse reprezintă date pertinente că inculpatul zădărnicește în mod direct

sau indirect aflarea adevărului prin distrugerea, alterarea sau sustragerea

mijloacelor de probă.

În plus se

constată că din actele dosarului rezultă că ulterior arestării inculpatului au

fost formulate noi plângeri penale cu privire la alte fapte de înșelăciune în

convenții comise pe raza Municipiului Timișoara.

De asemenea,

aspectele reținute de către instanța de fond în încheierea penala supusa

actualului control de legalitate, referitoare la existența datelor ca

inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni, că inculpatul a săvârșit

cu intenție o noua infracțiune și că există date ca inculpatul exercita

presiuni asupra persoanei vătămate sau ca încearcă o intelegere frauduloasa cu

aceasta, sunt însușite de către Înalta Curte, deoarece ele au fundamentare

faptica în probatoriul cauzei, așa cum a fost amplu expus în hotărârea atacată.

Totodată, Înalta

Curte constată că analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea

cumulativă a celor două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen.

Astfel, se

constată că prima condiție prevăzută de lit. f) a textului de lege menționat,

referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că pedeapsa

prevăzută de legea penală pentru unele dintre infracțiunile pentru care

inculpatul este trimis în judecată( asociere în vederea săvârșirii de

infracțiuni, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave) este închisoarea mai

mare de 4 ani.

Analiza

actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe

prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită

cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea

inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea

publică.

Ordinea

publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., neavând o definiție

penală, trebuie particularizată în speță prin raportare la definiția dată de art.

145 C. pen. noțiunii „public” în sensul că prin ordine publică se înțelege tot

ceea ce vizează autoritățile publice, instituțile publice, autoritatea

judiciară, iar pericolul concret la care se referă același art. 148 lit. f)

este pericolul particularizat în cauză, în raport de contextul și împrejurările

în care s-a comis infracțiunea și natura acesteia.

Prin noțiunea

de probă, la care face referire art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înțelege

orice element de fapt, în sensul arătat de art. 63 din același Cod.

Pe de altă

parte, din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O. în materie, termenul și

caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in

abstracto, ci in concreto, ținând seama de natura și complexitatea cauzei,

comportamentul autorităților și al celui arestat, iar menținerea detenției este

justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel

puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret,

pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni,

pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor,

pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea

publică.

Din această

perspectivă, se recunoaște de instanța de contencios european că, prin

gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea unor

infracțiuni, acestea pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica

o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp. În circumstanțe

excepționale, această împrejurare poate fi avută în vedere din punctul de

vedere al Convenției, cu condiția ca și dreptul intern să accepte noțiunea de

tulburare a ordinii publice. Însă, aceste elemente de fapt trebuie sa se bazeze

pe fapte de natură să demonstreze ca eliberarea deținutului ar tulbura ordinea

publică, care nu mai este legitimă dacă societatea nu este în continuare

amenințată efectiv, detenția neputand fi menținută în anticiparea unei pedepse

privative de libertate {cauza Letellier vs. Franța, precit., din 1991 și Tomasi

vs. Franța din 27 august 1992).

Or, în raport

de probatoriul administrat până în acest moment procesual, inculpatul este

acuzat de săvârșirea unor fapte de o gravitate deosebită, respectiv asociere în

vedere săvârșirii de infracțiuni, înșelăciune în convenții prin calități

mincinoase și mijloace frauduloase cu consecințe deosebit de grave, fals

material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură

privată, falsificare de instrumente oficiale, folosirea instrumentelor oficiale

false și participație improprie la fals intelectual, infracțiuni prin care au

fost prejudiciate peste 100 de persoane.

Evaluând

pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în

libertate a inculpatului, Înalta Curte reține că fapta acestuia este deosebit

de gravă, pe de o parte prin implicațiile sociale ale faptelor sale, multe

dintre părțile vătămate contractând credite în vederea cumpărării imobilelor

care urmau să fie construite de inculpat, credite care se derulează în

continuare, deși aceste persoane nu au dobândit imobilele pentru care au

contractat și nici nu le-au fost restituite sumele de bani plătite

inculpatului, iar pe de altă parte, prin modalitatea de comitere a faptelor -

inculpatul, prezentandu-se sub calitatea mincinoasa de arhitect, împreuna cu

reprezentantele unei agenții imobiliare, s-a asociat în vederea comiterii unei

fraude imobiliare în urma căreia peste 100 de persoane au fost induse și

menținute in eroare prin falsificarea si folosirea de inscrisuri contrafăcute

și prin folosirea de calități mincinoase, amploarea activității infracționale

și perioada îndelungată de derulare a acesteia, dar și frecvența pe care o

înregistrează în prezent acest tip particular de infracțiuni și urmările

nefaste pe care le produc asupra societății civile, puternica rezonanță socială

negativă pe care activitățile ilicite legate de dinamica pieței imobiliare o

generează în rândul membrilor societății civile și împrejurarea că asemenea

fapte se constituie, tot mai frecvent, în importante surse de venituri ilicite

pentru autorii lor, sentimentul de insecuritate pe care îl generează în rândul

populației lăsarea în libertate a unei persoane acuzate de săvârșirea unor

fapte de o asemenea gravitate, elemente care justifică temerea că, în

libertate, va comite alte fapte prevăzute de legea penală.

Or, în

contextul recrudescenței infracțiunilor de acest gen, lăsarea în libertate a

unui inculpat care săvârșește astfel de fapte, prezintă pericol public concret

pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și

neîncredere în buna desfășurare a justiției, iar pe de altă parte, asemenea

fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul

infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea

legii.

În consecință,

Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea

măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare și având în

vedere că, din examinarea cauzei în ansamblu, motivele de casare invocate de

recurentul inculpat se dovedesc a fi nefondate și nu se constată existența

vreunui motiv de casare susceptibil a fi luat în considerare din oficiu, în

baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M.S. împotriva încheierii din 28

iulie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul

nr. 1836/33/2008.

Potrivit art.

192 alin. (2) din același Cod, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M.S. împotriva încheierii din 28

iulie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul

nr. 1836/33/2008.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 18 august 2010.