ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2891/2010

Asupra recursului de față ; În baza actelor dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 1836/33/2008, în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatui L.M.S. și s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpat. În considerentele acestei hotărâri, s-au reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, din data de 3 decembrie 2008 a fost trimis în judecată (împreună cu alte persoane) inculpatul L.M.S.

pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: 1. asociere în vedere săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. (cu raportare la infracțiunea de înșelăciune și uz de fals, ambele în formă continuată); 2. înșelăciune în convenții prin calități mincinoase și mijloace frauduloase cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. (cu o pagubă de peste 1 milion de euro); 3. fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.; 4. uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.; 5. fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.

cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.; 6. fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.; 7. falsificare de instrumente oficiale prev. de art. 286 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.; 8. folosirea instrumentelor oficiale false prev. de art. 287 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și 9. participație improprie la fals intelectual în formă continuată prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Cu privire la starea preventivă luată față de inculpat, prima instanță a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 16 august 2008 prin încheierea nr. 3/2008 a Curții de Apel Cluj, arestarea prelungindu-se din 30 în 30 de zile în faza urmăririi penale, iar apoi, fiind trimis în judecată, măsura a fost menținută conform art. 300 1 , iar apoi art. 300 2 C. proc.

pen. Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive (art. 143 și art. 148 lit. b), c), d), e) și f) C. proc. pen.), prima instanță a constatat că acestea se mențin și impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, având în vedere în acest sens următoarele considerente: Astfel, în ceea ce privește condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., instanța de fond a constatat că în speță există indiciile săvârșirii infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, indicii rezultând din declarațiile părților vătămate, ale martorilor audiați în cauză, a înscrisurilor falsificate existente la dosarul cauzei,etc. În concret, s-a reținut în sarcina inculpatului faptul că, în calitate de asociat și administrator la SC R.E.P.

SRL Caransebeș, iar în unele cazuri, de reprezentant al SC E. SRL Timișoara, rerspectiv SC B.E.P. SRL Timișoara, SC N.P. SRL (firmă fictivă), în baza unei rezoluții infracționale unice, prezentându-se sub calitatea mincinoasă de arhitect, împreună cu reprezentantele Agenției imobiliare SC C.G. SRL Cluj-Napoca, respectiv inculpatele B.N.P. (actualmente avocat în Baroul Cluj) și învinuita C.M.S. - secretară, iar ulterior, administrator la SC C.G. SRL Cluj-Napoca, au indus și menținut în eroare 120 persoane, prin falsificarea și folosirea de înscrisuri false contrafăcute. S-a apeciat că, în egală măsură, sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 148 C. proc. pen. care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, reținându-se că, în ceea ce privește temeiul de arestare prev.de art. 148 lit. b) C. proc.

pen., în cauză există date că inculpatul a încercat să zădărnicească în mod direct aflarea adevărului prin distrugerea și alterarea mijloacelor de probă, raportat la faptul că în cauză există indicii că s-a procedat la falsificarea dovezilor de restituire a banilor prin folosirea de bucăți din acte, documente semnate de părți, pe care au fost imprimate mențiuni nereale. Astfel, din conținutul raportului de constatare tehnico-științifică din 16 august 2008 a I.P.J. Cluj rezultă că în cazul actelor supuse constatării, semnăturile, impresiunile și ștampilele, precum și scrisul de mână de pe anexa 5 a antecontractului, au fost aplicate anterior textului tehnoredactat, iar substanța scripturală din componența semnăturilor depuse pe actele de reziliere prezintă caracteristici asemănătoare cu substanța scripturală din componența semnăturilor depuse pe antecontractele de construire și vânzare-cumpărare aferente.

De asemenea, s-a constatat că există indicii că s-a procedat la instigarea altor persoane la distrugerea de înscrisuri și ștampile false raportat la faptul că, din transcrierea și certificarea interceptărilor convorbirilor telefonice rezultă că în convorbirea telefonică purtată la 15 august 2008, ulterior efectuării percheziției domiciliare și asupra vehiculului, inculpatul i-a solicitat soției sale predarea actelor și ștampilelor aflate în diplomat unei persoane numite M. pentru a fi distruse. Cu privire la temeiul prevăzut de 148 lit. c) C. proc. pen., s-a apreciat că acesta subzistă întrucât, prin prisma activității infracționale desfășurată de inculpat, există riscul săvârșirii de noi infracțiuni raportat la instrumentele folosite la comiterea falsurilor și la faptul că ulterior arestării inculpatului au fost formulate noi plângeri penale cu privire la alte fapte de înșelăciune în convenții comise pe raza Municipiului Timișoara.

Prima instanță a apreciat că și temeiul prevăzut de 148 lit. d) C. proc. pen. constând în aceea că inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune, în concret reținându-se că inculpatul ar fi comis infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură cu falsificarea și utilizarea înscrisurilor „dispoziții de plată - reziliere antecontract anexa V antecontract, facturi, chitanțe" subzistă. Astfel, s-a reținut că, deși textul de lege se referă la săvârșirea unei infracțiuni, ceea ce ar presupune întrunirea tuturor elementelor constitutive ale acesteia, pentru reținerea acestui caz este suficient dacă se săvârșește o faptă prevăzută de legea penală pentru care să existe probe sau indicii temeinice, astfel cum prevede art. 143 alin. (1) C. proc.

pen. Totodată, prima instanță a reținut subzixtența temeiului prevăzut de art. 148 lit. e) C. proc. pen. apreciind că din actele dosarului rezultă că inculpatul exercită presiuni asupra persoanelor vătămate și încearcă înțelegeri frauduloase cu acestea. Astfel s-a reținut că la 29 februarie 2008, prin intermediul unui apropiat al său, inculpatul i-a atras atenția părții vătămate P.L. că dacă nu-și retrage plângerea penală, nu-și va primi banii înapoi (vol. I, f. 243); pe reprezentanta părții vătămate T.S., respectiv pe martora C.N. a agresat-o fizic, cauzându-i leziuni care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale; și alte părți vătămate au fost intimidate prin diverse mijloace prin intermediul unor apropiați ai inculpatului, în momentul în care au făcut demersuri pentru recuperarea sumelor de bani.

S-a apeciat că, în egală măsură, sunt îndeplinite și cerințele reglementate de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de legea penală pentru unele dintre infracțiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată (asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave) este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pe care prima instanță l-a apreciat prin raportare la gravitatea faptelor de care este acuzat, determinată de natura și împrejurările în care au fost săvârșite, precum și de urmările, din punct de vedere material, ale acestora.

În acest sens instanța a apreciat că pericolul pentru ordinea publică nu este relevat numai de potențialul violent al inculpatului, condiție neîndeplinită în acest caz, ci între altele, de orice manifestare aptă a vătăma climatul social firesc, optim pentru funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. în speță, infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă o gravitate sporită, faptele săvârșite având rezonanță în rândul opiniei publice (în cauză oricum existând 120 părți vătămate) și determinând reacția negativă a acesteia raportat la împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații ar fi judecate în stare de libertate.

Prima instanță a respins apărarea inculpatului că în speță nu se mai poate justifica menținerea măsurii preventive prin temeiurile inițiale ale arestării, respectiv cele prev. art. 148 lit. b) - e) C. proc. pen., reținând că textul de lege prev. de art. 300 2 C. proc. pen., care face trimitere la art. 160 b C. proc. pen., arată că dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Prin urmare, instanța trebuie să analizeze în lumina acestui text chiar temeiurile ce au determinat arestarea, care, așa cum s-a arătat mai sus nu au încetat prin simpla trecere a timpului.

Prin urmare, constatând că în cauză nu au intervenit schimbări în ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și că cercetarea judecătorească este în desfășurare, aceasta începând doar la termenul din 2 noiembrie 2009, fiind audiați doar inculpații și un număr de aproximativ 90 părți vătămate (judecata fiind suspendată vreme de 7 luni în baza art. 303 alin. (6) C. proc. pen., ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate), cauza amânându-se pentru data de 31 august 2010 pentru audierea următoarelor părți vătămate, prima instanță a apreciat că pentru aflarea adevărului în cauză este necesară continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul aflat în stare de arest preventiv.

Totodată, prima instanță a apreciat că această măsură se impune și raportat la dispozițiile art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 din Constituție și că este în concordanță cu practica C.E.D.O., evidențiind în acest sens, într-o masnieră detaliată și prin raportare la diferite spețe, principiile generale ce trebuie avute în vedere de judecătorul național la examinarea duratei rezonabile a unei detenții preventive.

Concluzionând, instanța a apreciat că și în lumina acestor principii statuate de C.E.D.O., menținerea inculpatului în stare de arest preventiv este încă necesară raportat la momentul în care se află cercetarea judecătorească, la gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul, la modalitatea de săvârșire a acestora, la durata lungă de timp în care s-a derulat activitatea infracțională, la valoarea mare a prejudiciului cauzat părților vătămate și la starea de indignare profundă a acestora, care persistă încă față de persoana și faptele inculpatului, ceea ce face ca acest pericol concret să fie încă actual, chiar după trecerea unui interval destul de lung de la luarea măsurii preventive. Față de considerentele prezentate anterior, instanța de fond a apreciat că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, sens în care, în temeiul dispozițiilor art. 300 2 , raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal, a menținut arestarea preventivă a inculpatului L.M.S. Pentru aceleeași considerente anterior prezentate, instanța a respins cererea inculpatului de a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate. Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul L.M.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a motiva în scris calea de atac conform art. 385 10 C. proc. pen. La termenul de judecată acordat pentru soluționarea recursului, 18 august 2010, apărătorul recurentului inculpat a susținut oral motivele de recurs, așa cum au fost acestea consemnate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul declarat, pe baza motivelor de casare susținute oral de apărătorul recurentului inculpat, a concluziilor reprezentantului parchetului, precum și a susținerilor recurentului inculpat, a actelor și a lucrărilor de la dosar, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul L.M.S. împotriva încheierii din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 1836/33/2008, este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin rechizitoriul nr. 73/P/2008 din 3 decembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

- Serviciul Teritorial Cluj a fost trimis în judecată (împreună cu alte persoane) inculpatul L.M.S. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: 1. asociere în vedere săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. (cu raportare la infracțiunea de înșelăciune și uz de fals, ambele în formă continuată); 2. înșelăciune în convenții prin calități mincinoase și mijloace frauduloase cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. (cu o pagubă de peste 1 milion de euro);3. fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; 4. uz de fals prev. de art. 291 C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; 5. fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; 6. fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.; 7. falsificare de instrumente oficiale prev. de art. 286 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.; 8. folosirea instrumentelor oficiale false prev. de art. 287 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și 9. participație improprie la fals intelectual în formă continuată prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut în actul de sesizare a instanței că activitatea infracțională desfășurată de inculpatul L.M.S.

a constat, în esență, în faptul că, în calitate de asociat și administrator la SC R.E.P. SRL Caransebeș, iar în unele cazuri, de reprezentant al SC E. SRL Timișoara, rerspectiv SC B.E.P. SRL Timișoara, SC N.P. SRL (firmă fictivă), în baza unei rezoluții infracționale unice, prezentându-se sub calitatea mincinoasă de arhitect, împreună cu reprezentantele Agenției imobiliare SC C.G. SRL Cluj-Napoca, respectiv inculpatele B.N.P. (actualmente avocat în Baroul Cluj) și învinuita C.M.S. - secretară, iar ulterior administrator la SC C.G. SRL Cluj-Napoca, au indus și menținut în eroare 120 persoane, prin falsificarea și folosirea de înscrisuri false contrafăcute. Cauza fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, la data de 5 decembrie 2008, sub nr. 1836/33/2008.

În ceea ce privește măsurile preventive dispuse față de inculpat, se constată că prin ordonanța nr. 73/P/2008 din data de 16 august 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, s-a dispus reținerea inculpatului L.M.S. pe o perioadă de 24 ore. Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu nr. 3/2008 din data de 16 august 2008, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 136, art. 143 C. pen., art. 148 alin. (1) lit. b), c), d), e) și f) C. proc. pen. și art. 149 C. proc. pen., a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului L.M.S. În cauză a fost emis mandatul de arestare preventivă din 16 august 2008. Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită susccesiv în cursul urmăririi penale, recursurile formulate de inculpat împotriva încheierilor de prelungire fiind respinse, ca nefondate, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

După înregistrarea dosarului la instanța de fond, la 5 decembrie 2008, prin încheierea din 9 decembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 160 b rap. la art. 300 2 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului L.M.S. Ulterior, prin încheieri susccesive prima instanță a menținut starea de arest a inculpatului, recursurile promovate de acesta împotriva hotărârilor de menținere fiind respinse, ca nefondate, de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin încheierea din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 1836/33/2008, care face obiectul analizei în prezentul recurs, în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului L.M.S. și s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpat. Încheierea atacată este temeinică și legală, criticile formulate de recurentul inculpat L.M.S., prin apărător, dovedindu-se a fi neîntemeiate. Art. 23 din Constituție garantează libertatea individuală și siguranța persoanei. Din dispozițiile art. 23 din Constituție rezultă interesul evident pe care l-a manifestat constituantul în legătură cu reglementarea clară și precisă a măsurii arestării preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituție, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumția de nevinovăție este unul dintre principiile constituționale.

Prin urmare, art. 23 din Constituție conferă arestării preventive o configurație juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operațiunilor firești, judiciare. Constituția reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei și permite justiției să se deruleze. În conformitate cu dispozițiile art. 5 paragr. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar.

De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5 paragr. 1 lit. c) din C.E.D.O. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Conform dreptului intern, respectiv dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen. "în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul Judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b " iar potrivit art. 160 b procedură penală: „(1) În cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

(2) Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. (3) Cand instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. (4) Încheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160 a alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător." Pe de altă parte, conform art. 139 alin. (1) C. proc.

pen. „Măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, cănd s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurif Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestări preventive luată față de inculpatul L.M.S., în conformitate cu dispozițiile legale mai sus evocate, instanța de fond, în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b), c), d), e) și f) C. proc. pen., prin raportare la art. 143 și art. 149 C. proc. pen., se mențin, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului. Pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului L.M.S., se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. b), c), d), e), și f) din C. proc.

pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă există vreunul din cazurile: b) există date ca inculpatul incearca sa zădărnicească in mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei parti, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba; c) exista date ca inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infractiuni; d) inculpatul a săvârșit cu intenție o noua infracțiune; e) există date ca inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vătămate sau ca incearca o intelegere frauduloasa cu aceasta și f) inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viata sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lăsarea sa in libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.

Condițiile art. 143 C. proc. pen. se referă la existența probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. În cauză, se constată că există indicii, obținute prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea dispozițiilor legale pentru obținerea acestora, care conduc la existența unor bănuieli legitime că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat.

Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și în fața instanței de fond până în prezent, respectiv, declarațiile părților vătămate, ale martorilor audiați în cauză, a înscrisurilor falsificate existente la dosarul cauzei rezultă, în esență, că inculpatul L.M.S., prezentandu-se sub calitatea mincinoasa de arhitect, împreuna cu reprezentantele unei agenții imobiliare, s-a asociat în vederea comiterii unei fraude imobiliare în urma căreia peste 100 de persoane au fost induse și menținute in eroare prin falsificarea si folosirea de inscrisuri contrafăcute.

Faptele s-au petrecut la încheierea, în perioada noiembrie 2005 - mai 2007, a antecontractelor de vânzare - cumpărare si construire a unor presupuse apartamente intr-un bloc cu 10 - 16 etaje pe un teren din Cluj Napoca, pentru care au fost achitate, către inculpat, avansuri de peste un milion de euro, precum si comisioane de intermediere către agenția imobiliara de peste 60.000 euro. Construcția nu a fost realizata si, in consecința, persoanele care au achitat sume de bani pentru contractarea apartamentelor si plata serviciilor agențiilor imobiliare au fost păgubite. În cauză, există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârșit faptele ce i se reține în sarcină. În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b), c), d), e), și f) din C. proc.

pen. Astfel, aspectele reținute de către instanța de fond în încheierea de ședința atacată cum ca exista date ca inculpatul a încercat în mod direct sa zădărnicească aflarea adevărului prin distrugerea și alterarea mijloacelor materiale de probă si ca exista date ca inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni sunt întemeiate deoarece ele au fundamentare faptica în probatoriul cauzei. Astfel, fapta inculpatului de a falsifica dovezile de restituire a banilor prin folosirea de bucăți din acte, documente semnate de părți, pe care au fost imprimate mențiuni nereale, așa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică din 16 august 2008 al I.P.J.

Cluj, precum și dispoziția dată de acesta soției sale în convorbirea telefonică purtată la 15 august 2008, ulterior efectuării percheziției domiciliare și asupra vehiculului, de a preda actele și ștampilele aflate în diplomat unei persoane numite M. pentru a fi distruse reprezintă date pertinente că inculpatul zădărnicește în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor de probă. În plus se constată că din actele dosarului rezultă că ulterior arestării inculpatului au fost formulate noi plângeri penale cu privire la alte fapte de înșelăciune în convenții comise pe raza Municipiului Timișoara.

De asemenea, aspectele reținute de către instanța de fond în încheierea penala supusa actualului control de legalitate, referitoare la existența datelor ca inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni, că inculpatul a săvârșit cu intenție o noua infracțiune și că există date ca inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vătămate sau ca încearcă o intelegere frauduloasa cu aceasta, sunt însușite de către Înalta Curte, deoarece ele au fundamentare faptica în probatoriul cauzei, așa cum a fost amplu expus în hotărârea atacată. Totodată, Înalta Curte constată că analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. Astfel, se constată că prima condiție prevăzută de lit. f) a textului de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că pedeapsa prevăzută de legea penală pentru unele dintre infracțiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată( asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave) este închisoarea mai mare de 4 ani. Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., neavând o definiție penală, trebuie particularizată în speță prin raportare la definiția dată de art. 145 C. pen. noțiunii „public” în sensul că prin ordine publică se înțelege tot ceea ce vizează autoritățile publice, instituțile publice, autoritatea judiciară, iar pericolul concret la care se referă același art. 148 lit. f) este pericolul particularizat în cauză, în raport de contextul și împrejurările în care s-a comis infracțiunea și natura acesteia. Prin noțiunea de probă, la care face referire art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înțelege orice element de fapt, în sensul arătat de art. 63 din același Cod. Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O.

în materie, termenul și caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracto, ci in concreto, ținând seama de natura și complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și al celui arestat, iar menținerea detenției este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. Din această perspectivă, se recunoaște de instanța de contencios european că, prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea unor infracțiuni, acestea pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp.

În circumstanțe excepționale, această împrejurare poate fi avută în vedere din punctul de vedere al Convenției, cu condiția ca și dreptul intern să accepte noțiunea de tulburare a ordinii publice.

Însă, aceste elemente de fapt trebuie sa se bazeze pe fapte de natură să demonstreze ca eliberarea deținutului ar tulbura ordinea publică, care nu mai este legitimă dacă societatea nu este în continuare amenințată efectiv, detenția neputand fi menținută în anticiparea unei pedepse privative de libertate {cauza Letellier vs. Franța, precit., din 1991 și Tomasi vs. Franța din 27 august 1992). Or, în raport de probatoriul administrat până în acest moment procesual, inculpatul este acuzat de săvârșirea unor fapte de o gravitate deosebită, respectiv asociere în vedere săvârșirii de infracțiuni, înșelăciune în convenții prin calități mincinoase și mijloace frauduloase cu consecințe deosebit de grave, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, falsificare de instrumente oficiale, folosirea instrumentelor oficiale false și participație improprie la fals intelectual, infracțiuni prin care au fost prejudiciate peste 100 de persoane.

Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, Înalta Curte reține că fapta acestuia este deosebit de gravă, pe de o parte prin implicațiile sociale ale faptelor sale, multe dintre părțile vătămate contractând credite în vederea cumpărării imobilelor care urmau să fie construite de inculpat, credite care se derulează în continuare, deși aceste persoane nu au dobândit imobilele pentru care au contractat și nici nu le-au fost restituite sumele de bani plătite inculpatului, iar pe de altă parte, prin modalitatea de comitere a faptelor - inculpatul, prezentandu-se sub calitatea mincinoasa de arhitect, împreuna cu reprezentantele unei agenții imobiliare, s-a asociat în vederea comiterii unei fraude imobiliare în urma căreia peste 100 de persoane au fost induse și menținute in eroare prin falsificarea si folosirea de inscrisuri contrafăcute și prin folosirea de calități mincinoase, amploarea activității infracționale și perioada îndelungată de derulare a acesteia, dar și frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracțiuni și urmările nefaste pe care le produc asupra societății civile, puternica rezonanță socială negativă pe care activitățile ilicite legate de dinamica pieței imobiliare o generează în rândul membrilor societății civile și împrejurarea că asemenea fapte se constituie,

tot mai frecvent, în importante surse de venituri ilicite pentru autorii lor, sentimentul de insecuritate pe care îl generează în rândul populației lăsarea în libertate a unei persoane acuzate de săvârșirea unor fapte de o asemenea gravitate, elemente care justifică temerea că, în libertate, va comite alte fapte prevăzute de legea penală. Or, în contextul recrudescenței infracțiunilor de acest gen, lăsarea în libertate a unui inculpat care săvârșește astfel de fapte, prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției, iar pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

În consecință, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se mențin în continuare și având în vedere că, din examinarea cauzei în ansamblu, motivele de casare invocate de recurentul inculpat se dovedesc a fi nefondate și nu se constată existența vreunui motiv de casare susceptibil a fi luat în considerare din oficiu, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M.S. împotriva încheierii din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 1836/33/2008. Potrivit art. 192 alin. (2) din același Cod, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M.S. împotriva încheierii din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 1836/33/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 august 2010.