ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1057/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1057/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față;

Prin

încheierea din 8 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,

pronunțată în dosarul nr. 1836/33/2008, în baza art. 160/b rap. la art. 300/2

C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului L.M.S.

S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de

pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, din data de 3 decembrie 2008 a fost

trimis în judecată (împreună cu alte persoane) inculpatul L.M.S. pentru

săvârșirea următoarelor infracțiuni:

vedere săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. (cu

raportare la infracțiunea de înșelăciune și uz de fals, ambele în formă

continuată);

2.

înșelăciune în convenții prin calități mincinoase

și mijloace

frauduloase cu consecințe deosebit de grave în formă

continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art.

41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. (cu o pagubă de peste 1 milion de

Euro).

material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen.

prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen.

înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen.

de instrumente oficiale prev. de art. 286 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen.

instrumentelor oficiale false prev. de art. 287 alin. (1) C. pen. cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen.

9.

participație improprie la infracțiunea de fals intelectual în formă continuată

prev. de art. 1 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1)

C. pen. cu

aplic. art. 41

alin. (2) C. pen., și totul cu aplicarea art. 33

lit. a)

C. pen.

Întrucât

inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest

preventiv instanța a procedat din oficiu din 60 în 60 de zile conform

art.

300/2 rap. la art. 160/b C. proc. pen. la verificarea legalității și

temeiniciei măsurii arestării preventive, ultimul termen la care s-a menținut

această măsură fiind 14 ianuarie 2011.

Procedând din

nou la verificarea acestei măsuri, s-a

constatat

că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 16 august

2008 prin

încheierea nr. 3/2008 a Curții de Apel Cluj, arestarea

prelungindu-se din 30 în 30 de zile în faza urmăririi penale, iar apoi

fiind

trimis în judecată s-a menținut această măsură, conform art. 300/1 iar apoi

300/2 C. proc. pen.

Conform art.

300/2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia măsurii arestului preventiv, procedând potrivit art. 160/b C. proc.

pen.

Dacă instanța

constată că temeiurile care au determinare arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate, menține măsura arestării preventive.

În speță,

instanța de fond a constatat că se impune în continuare menținerea stării de

arest a inculpatului, în pofida duratei lungi a arestului preventive, întrucât

temeiurile care au

determinat arestarea

acestuia nu s-au modificat. Prin temeiuri care

au determinat arestarea

trebuie să se înțeleagă condițiile și cazurile riguros arătate în textele art.

143 și art. 148 C. proc. pen., pentru că numai în cazul în care se constată

existența acestora la dosarul cauzei, se poate dispune această măsură de

excepție, a arestării preventive.

De asemenea

condițiile și cazurile expres și limitativ arătate

în art. 143, art. 148 C. proc. pen. care determină luarea măsurii

arestării preventive ori justifică menținerea ei reprezintă în realitate

motivele

de fapt și de drept care impun luarea, prelungirea sau

menținerea măsurii arestării preventive pentru buna desfășurare a urmării

penale și a judecății.

Sub aspectul

existenței cerințelor prev. de art. 143 C. proc. pen. se constată că în speță

există indiciile săvârșirii infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis

în judecată, indicii rezultând din declarațiile părților vătămate, ale martorilor

audiați în cauză, a înscrisurilor falsificate existente la dosarul cauzei, etc.

În concret s-a

reținut în sarcina acestuia faptul că în calitate de asociat și administrator la

SC R.E.P.

SRL CARANSEBEȘ, iar în unele

cazuri de reprezentant

al SC E.P. SRL Timișoara, respectiv SC B.E.P. SRL

Timișoara, SC N.P. (firmă fictivă), în baza unei rezoluții infracționale unice

prezentându-se sub calitatea mincinoasă de

arhitect, împreună cu

reprezentantele Agenției imobiliare SC C.G. SRL

Cluj-Napoca, respectiv inculpatele B.N.P. (actualmente avocat Baroul Cluj) și

învinuita C.M.S. - secretară iar ulterior administrator la SC C.G. SRL

Cluj-Napoca, au indus și menținut în eroare 120 persoane, prin falsificarea și

folosirea de înscrisuri false contrafăcute.

Față de

dificultatea stabilirii situației de fapt în care sunt implicate interesele

multor persoane, dificultate determinată de propriile acțiuni ale inculpatului,

durata arestului preventiv chiar daca a depășit doi ani este justificată.

Interesul public de a stabili în cauză o situație

de fapt exactă,

în baza căreia să se poată da o soluție legală și

temeinică, este în acord cu scopul măsurilor preventive așa cum acesta este

reglementat la art. 136 C. proc. pen.

Față de

anvergura mecanismului infracțional și a consecințelor faptelor descrise în

actul de sesizare ce se sprijină pe indicii temeinice, există o proporție

rezonabilă între interesul public și regula respectării libertății individuale.

De asemenea

instanța apreciază că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive fiind

îndeplinite cumulativ și condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

respectiv pedeapsa prevăzută de legea penală pentru unele dintre infracțiunile

pentru care este trimis în judecată (asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni/înșelăciune

cu consecințe deosebit de grave) este închisoarea mai mare de 4 ani, iar

lăsarea inculpatului în libertate

prezintă

pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat de

instanță

raportat la gravitatea faptelor de care este acuzat, gravitate determinată de

natura și împrejurările în care au fost săvârșite precum și de urmările, din

punct de vedere material, ale acestora.

Prin urmare,

neintervenind schimbări în ceea ce privește temeiurile care au stat la baza

luării măsurii arestării preventive, și întrucât cercetarea judecătorească se

apropie de final, cauza amânându-se pentru data de 29 martie 2011 în vederea

audierii unui singur martor și întocmirea referatelor de evaluare psihosocială

a inculpaților, probe cerute de aceștia în apărare,pentru desfășurarea în bune

condiții a acestor probe este necesară continuarea cercetării judecătorești cu

inculpatul aflat în stare de arest preventiv.

Instanța

apreciază că această măsură se impune și raportat

la dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor omului și

art.

23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane putându-se

dispune atunci când există motive verosimile de a bănui că s-a săvârșit o

infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica

să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel apărarea ordinii

publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, ori desfășurarea în bune

condiții a procesului penal.

Această

soluție este în concordanță și cu practica CEDO (a se vedea în acest sens

cauzele Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6

aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005) care a statuat că s-a

dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit

de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.

Raportat la

termenul rezonabil al arestării preventive, instanța de fond la termenele din

20 septembrie și 17 decembrie 2010 a apreciat ca s-a depășit acest termen,

înlocuind măsura arestului cu obligarea de a nu părăsi țara însă aceste

încheieri au fost casate prin deciziile nr. 3312 din 23 septembrie și în dos.

nr. 10561/2010 a I.C.C.J. De asemenea recursul inculpatului împotriva încheierii

din 14 ianuarie 2011 prin care s-a menținut starea de arest a acestuia a fost

respins în dos. nr. 504/2011 a Î.C.C.J.

Prin

urmare,având în vedere opinia adoptată de instanța superioară, precum și

multitudinea probelor administrate în această cauză (120 părți vătămate și 75

martori), aceștia fiind în

marea lor

majoritate audiați,cercetarea judecătorească apropiindu-se de fi nai, instanța

consideră oportună menținerea inculpatului la

acest moment în stare de

arest preventiv pentru buna desfășurare a ultimei etape a cercetării

judecătorești.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs inculpatul L.M.S., solicitând revocarea

măsurii arestării preventive și punerea inculpatului în libertate. în

susținerea

motivelor de recurs, apărătorul

a precizat că inculpatul este arestat

de 2 ani și 7 luni, și raportat la

jurisprudența CEDO, s-a apreciat că a fost depășit termenul rezonabil.

Totodată, apărătorul a precizat că motivele invocate de instanța de fond ca

argumente pentru

menținerea stării de arest

nu sunt decât motive formale, în cauză o

mare parte a părților vătămate

fiind audiate, nemaiexistând astfel temerea că inculpatul, pus în liberate va

influența in mod negativ bunul mers al procesului penal.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.

300/2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160/b C. proc. pen.

Această

verificare poartă asupra temeiurilor care au determinat arestarea inițială,

urmând a se constata dacă acestea au încetat (fără a mai exista temeiuri noi

care să justifice privarea

de libertate)

sau, dimpotrivă, acestea impun în continuare privarea

de libertate.

Analizând

încheierea recurată, Curtea constată că instanța de fond a verificat în mod

corespunzător legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului,

prin raportare la temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri,

ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă și justifică

privarea de libertate în continuare a inculpatului.

Rezultă astfel

că au fost analizate condițiile cumulative

prev.

de

art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., reținându-se,

cu trimitere la actele aflate la dosar până la acest moment, că există

presupunerea rezonabilă că inculpatul au comis

faptele reținute în

sarcina lor și că

lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol

concret pentru

ordinea publică.

În ce privește cea de-a doua condiție prevăzută

în art. 148 lit. f)

C. proc. pen., Curtea constată că pericolul pentru

ordinea publică pe care l-ar prezenta cercetarea în libertate a unei persoane

nu se

confundă cu pericolul social abstract

al infracțiunilor imputate, căci

acesta din urmă se reflectă în limitele

de pedeapsă deja valorificate de legiuitor prin instituirea celeilalte condiții

cumulative din art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Pericolul

pentru ordinea publică nu poate fi însă disociat de

gravitatea concretă a faptelor care fac obiectul cercetărilor, acesta

fiind

avut în vedere și de către instanța de fond în considerentele încheierii

recurate. Multitudinea faptelor imputate inculpatului

(acesta fiind acuzat de săvârșirea a 9 infracțiuni), numărul mare de

părți

vătămate (120) și urmările patrimoniale produse prin acțiunile ilicite imputate

inculpatului (un prejudiciu de peste 1 milion de euro), justifică aprecierea că

și la acest moment procesual lăsarea în libertate a inculpatului ar crea un

sentiment de insecuritate în rândul societății civile, dar ar afecta și buna

desfășurare în continuare a procesului penal.

Referitor la

durata arestării preventive, Curtea constată că inculpatul este arestat din 16

august 2008, însă pe de altă parte cauza este una complexă, ce a necesitat

administrarea unui

probatoriu vast (120

părți vătămate și 75 martori), iar până la acest

moment garanțiile

prezentate de inculpat nu au fost apreciate ca fiind suficiente pentru

cercetarea sa în stare de libertate, prin înlocuirea arestării preventive cu o

altă măsură mai puțin severă.

În concluzie,

Curtea apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă, iar buna desfășurare în continuare a procesului penal

poate fi asigurată exclusiv prin privarea de libertate a inculpatului, condiții

în care recursul acestuia va fi respins ca nefondat conform art. 385/15 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către

stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat L.M.S. împotriva încheierii

din 8 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată

în dosarul nr. 1836/33/2008.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial al

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 17 martie 2011.