ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4239/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4239/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față
În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele
Prin încheierea de ședință din data de 18 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 47151/3/2011, în temeiul art. 300
2
raportat la art. 160
b
alin. (2) C. proc. pen. a fost înlocuită măsura arestării preventive a inculpatului O.S. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv B., fără încuviințarea instanței de judecată.
În temeiul art. 145 alin. (1
1
) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea - poliția de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În temeiul art. 145 alin. (1
1
) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus ca inculpatul să nu se apropie și să nu comunice cu ceilalți inculpați, ori cu martorii din dosar.
A fost atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen., referitoare la înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive, în situația în care nu va respecta măsurile și obligațiile impuse de instanță.
Totodată, s-a dispus punerea în libertate a inculpatului O.S., dacă nu este arestat în altă cauză.
Deliberând asupra stării de arest sub aspectul exigențelor art. 143 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a constatat că și la acest moment procesual materialul probator existent relevă indicii temeinice și concludente care formează presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis, cu vinovăție, faptele de care este acuzat; însă.nu au apărut elemente probatorii noi care să modifice, în orice fel, concluzia stabilită cu ocazia ultimei analize a stării de arest a acestui inculpat, cu atât mai mult cu cât în privința inculpatului s-a dispus o condamnare de către instanța competentă.
În ceea ce privește condiția pericolului social, Curtea a constatat că după trecerea a doi ani de la data arestării preventive a inculpatului nu se mai poate susține că faptele inculpatului au același ecou în rândurile opiniei publice, chiar luând în considerare natura faptelor și numărul mare de acte materiale reținute în actul de sesizare, amploarea activității infracționale, poziția procesuală a inculpatului, ori împrejurarea că s-a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă cu executare în regim de detenție.
S-a reținut că elementul de noutate intervenit constă de asemenea în durata arestului preventiv, asupra căreia Curtea a apreciat că și-a pierdut caracterul rezonabil, în ciuda complexității cauzei, deoarece menținerea stării de arest pentru o durată de doi ani - inculpatul a fost arestat la data de 15 decembrie 2010 - este excesivă, în condițiile în care obiectul cauzei nu îl consT.ie infracțiuni de violență ci infracțiuni economice.
Așa fiind, constatând că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive s-au modificat, că la acest moment procesual punerea în libertate a reclamantului nu ar mai putea avea un impact negativ asupra societății civile și nu ar putea împiedica desfășurarea procesului penal aflat în calea de atac a apelului, Curtea în temeiul art. 300
2
raportat la art. 160
b
alin. (2) C. proc. pen. a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului O.S. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv B., fără încuviințarea instanței de judecată.
împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termen iegal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de ședință atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 decembrie 2012, sub numărul 47151/3/2011/a11.
La termenul fixat pentru soluționarea recursului, reprezentantului Ministerului Public, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și în rejudecare menținerea stării de arest a inculpatului O.S..
Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de către Parchet prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385
6
C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul fondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Subliniind funcționalitatea măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei.
Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.
Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere totuși de la această regulă generală sunt înscrise și excepții. în art. 5 parag. 1 lit. c) din CEDO ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
Jurisprudența CE.D.O. a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată trebuie să se raporteze atât la gravitatea faptei pentru care persoanele sunt cercetate, cât și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N.C.Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968).
În ceea ce privește temeinicia cererii formulată de inculpatul O.S., de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, Curtea constată următoarele: inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de consT.ire a unui grup de criminalitate organizată, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, a 4 infracțiuni de instigare la contrafacere și punere în circulație de produse contrafăcute, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 90 alin. (1) lit. a) și b) rap. la art. 90 alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Legea nr.. 84/1998 modificată, și republicată, (pentru fabricile clandestine din loc. T. - jud. Dîmbovița, loc. T.Ș. - jud. Hargita, loc. P. - jud. Neamț și loc. H. - jud. Vâlcea), a 4 infracțiuni de instigare la înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., (ptr. Fabricile clandestine din loc. T. -jud. Dîmbovița, loc. T.Ș. - jud. Hargita, loc. P. - jud. Neamț și loc. H. - jud. Vâlcea), a 4 infracțiuni de instigare la tipărirea, deținerea și punerea în circulație de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu egime special, falsificate, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, (ptr. Fabricile clandestine din loc. T. - jud. Dîmbovița, loc. T.Ș. - jud. Hargita, loc. P. - jud. Neamț și loc. H. - jud. Vâlcea), a 4 infracțiuni de instigare la marcarea cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modific. și complet. ulterioare (C. fisc.), (ptr. Fabricile clandestine din loc. T. -jud. Dîmbovița, loc. T.Ș. - jud. Hargita, loc. P. - jud. Neamț și loc. H. - jud. Vâlcea), a 4 infracțiuni de instigare la producere de produse accizabile ce intră sub incidența sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Leggea nr. 571/2003 cu modific. și completările ulterioare (C. fisc.) (ptr. Fabricile clandestine din loc. T. - jud. Dîmbovița, loc. T.Ș. - jud. Hargita, loc. P. - jud. Neamț și loc. H. -jud. Vâlcea), a 4 infracțiuni de instigare la deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modific. și complet. ulterioare (C. fisc.) (ptr. Fabricile clandestine din loc. T. - jud. Dîmbovița, loc. T.Ș. - jud. Hargita, loc. P. - jud. Neamț și loc. H. - jud. Vâlcea) și a infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 modificată, infracțiuni care au impact social deosebit asupra valorilor și relațiilor sociale, ce formează conceptul de ordine publică. Punerea în libertate a inculpatului, mărginindu-se la analiza perioadei de timp scursă de la data luării măsurii arestării preventive, fără a avea în vedere complexitatea cauzei, ignoră celelalte criterii enumerate în textul de lege, în raport de care trebuie apreciat termenul rezonabil al judecării cauzei.
Este adevărat că libertatea individuală trebuie să fie protejată, dar acest fapt nu trebuie să stânjenească autoritățile în eforturile lor de a administra probe și în desfășurarea procesului penal.
În cauză, Înalta Curte, procedând la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală constată, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului respectiv, infracțiunile deduse judecății sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordina publică.
Condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracțiunile pentru care inculpatul O.S. este cercetat, gravitatea faptelor, împrejurările concrete în care se reține în actul de inculpare că s-ar fi acționat, sentimentul de indignare, frustrare care s-ar putea crea în rândul colectivității prin cercetarea acestuia în stare de libertate pentru astfel de fapte.
În acest context Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a acestuia ar crea o stare de neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (Letellier vs.Franța).
Înalta Curte reține de asemenea că durata excesivă a detenției preventive nu poate fi considerată a fi împlinită, deoarece cauza are un caracter complex și necesită continuarea administrării de probe, elemente care impun la acest moment procesual, privarea de libertate a inculpatului.
Având în vedere cele învederate, probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că aceasta este pe deplin justificată în raport cu dispozițiile evocate coroborate cu cele ale art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
În speță, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpatul O.S. este actual și persistent, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistând, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică,
Față de considerentele arătate, constatând criticile formulate de parchet fondate, Înalta Curte, urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală împotriva încheierii din data de 18 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 47151/3/2011, privind pe intimatul inculpatul O.S. și, în rejudecare va înlătura dispoziția de înlocuire a măsurii arestării preventive luată față de inculpatul O.S. cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată față de inculpatul O.S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală împotriva încheierii din data de 18 decembrie 2012 a Curții de Ape! București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 47151/3/2011, privind pe intimatul inculpatul O.S..
Casează, în parte, încheierea recurată și rejudecând:
Înlătură dispoziția de înlocuire a măsurii arestării preventive luată față de inculpatul O.S. cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată față de inculpatul O.S..
În baza art. 300
2
și a art. 160
b
alin. (1) și (3) C. proc. pen., menține starea de arest a inculpatului O.S..
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru intimatul inculpatul O.S. în sumă de 25 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 21 decembrie 2012.