ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 713/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, ca instanță de prim control judiciar (instanță de apel) a menținut - în

temeiul art. 300

2

rap. la art. 160

b

C. proc. pen. -

starea de arest a inculpatului N.M., apreciind că motivele care au impus luarea

măsurii preventive subzistă. De asemenea, a apreciat că aspectele invocate cu

privire la precaritatea stării de sănătate a inculpatului nu pot constitui

impedimente pentru menținerea stării de arest, acesta având la dispoziție alte

instituții procesua l-pena le (art. 303 și art. 139

1

C. proc. pen.).

Împotriva încheierii, inculpatul N.M. a declarat

prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei.

Recursul inculpatului va fi admis, în sensul celor

arătate, pentru următoarele motive:

- prin sentința penală nr. 704 din 13 octombrie 2010,

Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul N.M. la 7

ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și

(5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se în favoarea

acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) din C.

pen.;

- prin aceeași sentință, a fost menținută starea de

arest și s-a dedus din pedeapsă durata măsurilor preventive de la 19 octombrie 2009

la zi;

- pentru garantarea obligațiilor civile stabilite

prin sentință, a fost menținută măsura sechestrului asigurător asupra unui

imobil de locuit, imobil situat în București, sectorul 1.

Împotriva sentinței a declarat apel, M.P. și

inculpatul N.M.

Reprezentatul M.P., la termenul din 27 ianuarie 2011,

a solicitat menținerea stării de arest a inculpatului arătând că „sunt

îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen."

(pag. 2 încheiere), solicitare apreciată ca întemeiată de către instanța de

apel. S-a fixat termen de judecată a apelurilor pentru data de 24 februarie 2011.

Prealabil prezentării argumentelor deciziei Înaltei Curți,

se impune observarea cadrului legal al luării și menținerii stării de arest

preventiv:

- conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen. scopul

măsurilor preventive este asigurarea bunei desfășurări a procesului penal,

împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, judecată sau de

la executarea pedepsei;

- potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., la

alegerea măsurii preventive se au în vedere: scopul măsurii, gradul de pericol

social al infracțiuni, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații

privind persoana inculpatului;

- în art. 148 lit. f) C. proc. pen. (invocat de M.P. pentru

menținerea stării de arest) se arată condiția potrivit căreia „există probe că

lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică".

Este adevărat, reține și Înalta Curte, că - spre

deosebire de arestarea provizorie prealabilă trimiterii în judecată (în sensul

jurisprudenței C.E.D.O.) care are ca temei un mandat de arestare emis de

judecător - în prezent există o hotărâre de condamnare care, chiar nedefinitivă

fiind ca urmare a apelării de către inculpat și M.P., poate justifica, în

principiu, o continuare a privării de libertate în temeiul art. 300

2

combinat cu art. 160

b

din C. proc. pen., dar și conformă art. 5

paragr. 1 lit. a) din C.E.D.O., astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea

Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.

- în sfârșit, potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen.

măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au

schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Dispoziția art. 139 alin.

(1) C. proc. pen. nu se află în contradicție cu cea prevăzut în art. 160

b

alin. (2) C. proc. pen., mai ales dacă se au în vedere dispozițiile art. 139 alin.

(3)

3

C. proc. pen. conform cărora „măsura arestării preventive poate

fi înlocuită cu una din măsurile prevăzute de art. 136 alin. (1) lit. b) și c)

din C. proc. pen."

Revenind la situația din prezenta cauză, Înalta Curte

- pe lângă aspectele deja menționate - reține următoarele cu privire la

persoana inculpatului N.M.

- vârsta inculpatului - 56 ani;

- actele medicale care relevă că inculpatul se află

în evidența cabinetului medical din Penitenciarul București-Rahova cu

diagnosticul:

- hipertensiune arterială esențială grad II cu risc

înalt;

- diabet zaharat tip II în tratament cu antidiabetice

orale;

- accident vascular cerebral ischemic carotidian

drept recent (09 ianuarie 2011);

- la data de 24 ianuarie 2011, a fost recomandată

modificarea schemei de tratament medicamentos psihiatric, control psihiatric

peste 2 săptămâni, apoi lunar, și consiliere psihologică;

- un alt act medical, care relevă că inculpatul a

prezentat diagnosticul „fractură dublă de mandibulă".

Vârsta inculpatului, corelată cu starea actuală de

sănătate - astfel cum rezultă din actele medicale eliberate pe durata privării

de libertate {din conținutul cărora Înalta Curte nu a reprodus detalii ca o

respectare a caracterului confidențial al mențiunilor medicale, dar și a

principiului respectării vieții familiale, intime și personale) - justifică, pe

de o parte, concluzia că, în prezent, lăsarea în libertate a inculpatului nu ar

fi de natură să prezinte un pericol concret pentru odinea publică, iar pe de

altă parte, că s-au schimbat temeiurile inițiale care au impus luarea măsurii

arestării acestuia.

Nu în ultimul rând, în mod incidental în raport cu

examinarea aspectelor referitoare la starea de arest, se reține că prin

sentință au fost menținute garanțiile pentru plata despăgubirilor acordate

părților civile.

Înalta Curte apreciază că, în prezent, scopul măsurilor

preventive, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. poate

fi pe realizat prin măsura preventivă prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. c)

din C. proc. pen., obligațiile prevăzute de lege pe durata respectivei măsuri

fiind de natură să asigure, printre altele, prezența inculpatului pe durata

judecării întregului proces penal, sub sancțiunea înlocuirii, din nou, cu

măsura arestării.

Înalta Curte observă, cu valoare de referință, și opinia

exprimată în jurisprudența C.E.D.O. potrivit căreia „Curtea a considerat că

măsurile privative de libertate sunt, în mod firesc, acompaniate de astfel de

suferințe și forme de umilire. Art. 3 din Convenție impune însă statelor ca

orice deținut să fie tratat în condiții compatibile cu respectul datorat

demnității umane, iar condițiile de detenție nu trebuie să îl supună pe acesta

la o stare psihică care să exceda nivelul inevitabil de suferințe inerente

detenției"(C.E.D.O., secția III, hotărârea Valasinas c. Lituania, 24 iulie

2001, 44558/98). într-o altă cauză „Curtea a subliniat, în mod constant, că

suferința și umilința implicate nu trebuie, în orice caz, merge dincolo de acel

element inevitabil de suferinzi sau umilire în legătură cu o anumită formă de

tratament sau pedeapsă legitime. Măsurile privative de libertate a unei

persoane pot implica, adesea, un astfel de element. In temeiul acestei

dispoziții statul trebuie să se asigure că o persoană este deținută în condiții

care sunt compatibile cu respectul pentru demnitatea umană, sau că modul și metoda

de executare a măsurii nu-l supun la tulburări sau greutăți de o intensitate

care să depășească nivelul inevitabil de suferință inerent în detenție și că,

având în vedere cerințele practice ale detenției, sănătatea și bunăstarea sunt

garantate în mod adecvat" (Kudla c. Polonia [GC], nr. 30210/96, §§ 92-94,

C.E.D.O. 2000-XI).

Față de cele arătate, Înalta Curte va admite recursul

inculpatului, va casa încheierea atacată și va dispune înlocuirea măsurii

arestării cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Cheltuielile judiciare, potrivit art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva

încheierii din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 7279/3/2010

(3112/2010).

Casează, în parte, încheierea recurată și rejudecând:

În baza art. 139 alin. (3)

5

C. proc. pen.

înlocuiește măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara

prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen.

Conform art. 145

1

C. proc. pen. raportat

la art. 145 alin. (1) C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi

țara inculpatul se va supune următoarelor obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte

ori este chemat;

- să se prezinte la organul de poliție în a cărui

rază teritorială domiciliază conform programului de supraveghere întocmit de

organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu schimbe locuința fără încuviințarea organului

judiciar;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte

nicio categorie de arme.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.

145 alin. (2)

2

C. proc. pen. și pune în vedere acestuia că

încălcarea cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau

obligațiilor impuse atrage înlocuirea măsurii de a nu părăsi țara cu măsura

arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege.

Dispune efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 145

alin. (2)

1

C. proc. pen.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului

M.N. (fiul lui I. și Z.Z.) de sub puterea mandatului de arestare preventivă din

20 octombrie 2009 emis de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr.

41541/3/2009, dacă nu este arestat în altă cauză.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului,

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, urmând a se

plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2011.